Pe Cristina Bălan n-am întâlnit-o niciodată față în față, dar e un om care-mi place de mor. Îmi plac integritatea și seriozitatea ei profesională, îmi place liniștea pe care o cultivă/caută continuu. Îmi place ce citește (așa mi-a și atras atenția, făcea recomandări de carte care erau foarte cool).

Pentru că i-am simțit gusturile, caracterul și temperamentul, grație ei am citit Fredrik Backman. Mă speria gândul că e citit de toată lumea, deci are potențial să fie ceva cu lacrimi și suspine, o „manea literară” (popularitatea înseamnă rar calitate), dar, pentru că ea a recomandat o carte de-a lui, mi-am cumpărat toată seria și le-am citit cuminte. 😊 Bine, inspirată de alegerile ei, am citit și cărți despre oameni care au construit businessuri mari în IT, dar și cărți despre bani. Vă recomand să mergeți pe contul ei de Facebook, e o comoară.

Cristina e unul dintre cei mai pregătiți oameni din România în certificarea sustenabilității și a eticii în relația cu mediul  și a lucrat pentru mari instituții internaționale.

Iubesc discreția ei (o vedeți rar în public și n-o să se laude niciodată cu pregătirea ei sofisticată și riguroasă, în domenii pe care noi abia dacă le înțelegem), iubesc și bunul ei simț și genul de viață pe care a ales să o ducă.

O descoperiți în podcastul „Filă cu filă”, unde vorbește cu manageri importanți despre cărți, dar și în răspunsurile de mai jos.

6 întrebări esențiale Cristina Bălan 12/100

1.     Ce înseamnă speranța pentru tine?

Pentru mine, speranța înseamnă în primul rând încredere: încredere în forțele proprii, încredere în grupul primar (familie, prieteni foarte buni), încredere în grupul extins (profesional, amical), apoi încredere în instituții. Dacă la încrederea în oamenii pe care îi cunosc încă stau bine, cea în instituții, în special în unele dintre instituțiile publice, ea este aproape de cotele pe care ni le prezintă analizele în domeniu.

În al doilea rând, speranța înseamnă pro-activitate. Nu sunt genul de persoană care să aștepte să pice mălăiețele din păr, ci încerc să îmi țin destinul pe cât posibil în propriile mâini. Am învățat să îmi creez contextul adecvat pentru a ajunge acolo unde îmi doresc. Asta înseamnă să mă pregătesc profesional cât pot de bine, să cresc și să mă dezvolt ca om, să respect normele și oamenii, să nu mint, să nu înșel.

În al treilea rând, cred că speranța înseamnă și credință, iar aici mă refer la latura spirituală. Nu sunt o practicantă asiduă, dar cred că are și credința rolul ei în momentele noastre de slăbiciune.

2.     Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Depinde cum definim succesul. Dacă mă refer la faptul că sunt căsătorită de peste 26 de ani, la care se adaugă alți peste șapte ani de iubire, succesul înseamnă respect și încredere în omul alături de care am evoluat zi de zi și căreia îi sunt recunoscătoare pentru că a fost lângă mine necondiționat și în cele mai bune momente ale mele, dar și în cele mai grele.  

Din punct de vedere profesional, cel mai mare sacrificiu a fost timpul. Am învățat și învăț în continuare, dar pentru asta e nevoie de timp, timp pe care îl petrec în singurătate, studiind, deci nu cu soțul meu sau cu cei din anturajul restrâns. Am fost o persoană workaholică, așa că între timpul profesional și cel personal nu aveam o graniță. Am învățat the hard way că timpul este singura resursă pe care nu o putem regenera. Așa că am început să fac ordine în priorități, între nevoile altora și nevoile mele, să mă pun mai sus pe listă, să nu mai sacrific nimic din ceea ce nu poate fi regenerat.

3.     Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cea mai bună din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Sunt imens de norocoasă că, într-un moment al vieții mele, am fost cea mai bună din țară în domeniul meu de activitate. Uite că nici modestia nu o mai sacrific J, dar afirmația se bazează pe faptul că am fost prima din România și a șasea din lume care, în 2015, a luat un examen de certificare în profesia mea (raportarea ESG). Apoi, am continuat să dau și să iau examene și să rămân unul dintre foarte puținii români cu certificări internaționale în domeniu. De altfel, chiar acum, când răspund la întrebările tale, învăț ca să mă pregătesc pentru un examen și sunt în mijlocul unei perioade în care tot învăț despre inteligența artificială.

Deși am lucrat 14 ani pentru Organizația Națiunilor Unite, nu mi-am pus niciodată problema să devin cea mai bună din lume într-un domeniu, oricare ar fi acela. Asta și pentru că am fost pe alocuri nedrept de dură cu mine, punând presiune pe mine, întinzându-mi resursele fizice și emoționale uneori dincolo de limite suportabile. Mi-am dorit, însă, și cumva am și reușit asta, să devin cât de bună pot fi eu în ceea ce fac, indiferent dacă e vorba despre profesie sau hobby-uri.

Cu ajutatul oamenilor la nivel global… e greu; nu sunt medic, nu sunt profesor, nu sunt astronaut, ba chiar am aflat pe pielea mea că e incredibil de frustrant și neproductiv să vrei să ajuți pe cineva care nu vrea să fie ajutat.

Cât despre intrarea în istorie, am citit în cărți și am văzut asta și în ultimii ani: istoria e scrisă de învingători. Poate ar fi momentul să ne uităm la câte cărți (sau manuale?) de istorie sunt scrise de femei, la cum au intrat femeile în istorie (apropo de sacrificiu) și la cât de des și cum sunt citate faptele de cutezanță ale femeilor.

4.     Ce înseamnă puterea pentru tine?

Foarte bună întrebarea. Pentru mine, astăzi, puterea înseamnă să te poți abține să faci rău mai ales atunci când poți face rău: când ai și motivul sau motivele, și mijloacele s-o faci, dar să decizi să nu le folosești. Când urlă frustrarea în tine încât ai jigni și ai pedepsi, dar în ciuda ego-ului care-și cere drepturile, să alegi să nu o faci.

Puterea mai înseamnă să te poți aduna când ești cioburi, să te pui singură pe făraș, să te uiți la bucățile din tine și să începi să te recompui. Să îți poți privi cicatricile fără resentimente sau milă față de tine, ci cu bucuria că ești din nou întreagă. Cu speranța (iată!) că poți fi funcțională dacă te manevrezi cu grijă și utilă, chiar dacă sub o altă formă.

5.     Pentru ce îți ești ție recunoscătoare, o trăsătură de caracter/ o aptitudine care te-a ajutat?

Îmi sunt recunoscătoare pentru ceea ce profesoara de psihologie Angela Duckworth numește grit: o combinație între mai multe trăsături care, toate, te țin pe drumul ales de tine și te fac să continui. Îmi sunt recunoscătoare pentru că am ales conștient și fără vreo presiune externă să citesc și să învăț toată viața. Îmi sunt recunoscătoare că am fost și rămân dispusă să renunț la orice pentru relația pe care o am cu soțul meu. Îmi sunt recunoscătoare pentru că am învățat să spun Nu și că nu regret niciunul dintre Nu-urile din viața asta. Îmi sunt recunoscătoare că am ajuns să pun capul pe pernă și să adorm în cinci minute nu pentru că sunt obosită, ci pentru că nu mă mai frământ.

6.     Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Din fericire, am obiceiul de a-mi cere scuze sau iertare, după caz, fie când consider eu că am greșit, fie când mi se spune că am greșit. La fel, am obiceiul de a mulțumi. Ambele sunt parte din natura mea.

Totuși, chiar dacă i-am cerut mamei mele iertare cât a fost în viață, simt că puteam s-o fac altfel. De fapt, cred că nu i-am recunoscut meritele suficient, ceea ce ar fi ajutat-o infinit. Rămânând văduvă la 39 de ani, nu a avut deloc o viață ușoară, mai ales că a trăit și a muncit într-un mediu care nu a menajat-o.

Trăiesc, însă, cu speranța că tot ceea ce am realizat în viața asta pe plan profesional, dar mai ales pe plan personal, i-ar fi făcut mândri de mine pe părinții mei. Este unul dintre filtrele morale după care mă ghidez și în prezent când iau o decizie.