Author : Cristina Bazavan

beauty 8lumea de dinauntru: a inghiti in sec
diverse
12 years ago

lumea de dinauntru: a inghiti in sec

mincare. rumenita, parfumata. onctuoasa.aburinda. a inghiti in sec, de pofta.

intuneric. padure. fosnete stranii. prezenta unor animale. a inghiti in sec, de frica.

vorbe pe care nu vrei sa le mai auzi. reprosuri pe care le stii deja pe de rost. tensiune de dincolo de cuvinte. a inghiti in sec, de resemnare. ca sa nu iasa alte cuvinte.

inghitim in sec cind suntem furiosi, cind ne inghitim nodul care s-a asezat in git de la prea multa emotie (bucurie sau tristete), inghitim in sec cind suntem excitati, stresati, deprimati.

e o actiune pe care o recunoaste toata lumea -a inghiti in sec (e posibil sa si fi facut actiunea asta in timp ce citeati) – , sta bine linga o multime de situatii cu multime versiuni emotionale si poate fi descrisa prin cuvinte si prin gesturi, dar e o actiune pe care n-o veti gasi niciodata intr-o piesa de teatru (desi e posibil ca ea sa existe undeva, departe de ochii spectatorului) si rareori o veti putea vedea (la gros plan) in film.

a inghiti in sec e din “lumea de dinauntru”. e un detaliu care poate spune multe, dar care nu poate fi vazut de multi.

 

0
1765
Camille-claudel-1915Camille Claudel 1915 – una dintre cele mai frumoase lectii de actorie
filme simpa
12 years ago

Camille Claudel 1915 – una dintre cele mai frumoase lectii de actorie

update: filmul Camille Claudel 1915 intra pe ecranele din toata tara in 24 ianuarie.

ma intreb citeodata de ce un om isi doreste sa se faca actor: are legatura cu dorinta lui de expunere, cu ego-ul sau cu dorinta lui de a cobori adinc prin sine in locuri in care poate n-ar ajunge in propria viata.

daca e varianta a doua, intrebarea continua cu “de ce sa vrei sa te chinui in halul asta?”

*
am vazut astazi Camille Claudel 1915, filmul in care Juliette Binoche este Claudel, fosta amanta si muza a lui Rodin, acum in spitalul de nebuni in care a internat-o familia ei.

filmul se uita la Camille cea din spital, dupa ce a depasit crizele de paranoia, linistita, serena, un ajutor pentru maicute cind e vorba de ceilalti bolnavi majoritatea cu retard sever.

dar sunt tensiuni interioare care par ca sunt gata explodeze si le simti in trecerea ei de la ris la plins cind se uita la o caricatura de piesa de teatru pe care o pun in scena bolnavii. in primele secunde ride, amuzindu-se de pronuntiile defectuoase si de lipsa de memorie a “actorilor”, dar cind textul – exprimat in cuvinte simple ca sa le tina minte bolnavii – face racord cu o posibila casatorie, ea isi aduce aminte de Rodin si izbucneste in plins.

asta e una dintre cele 3 secvente in care Binoche arata ca e una dintre cele mai talentate actrite din lume. ca te lasa sa o vezi pina in adincul sufletului si ca are puterea sa scoata de acolo toata durerea, frustrarea, neputinta, disperarea pe care nici macar nu ti-ai imagina ca le poate duce un om.

mai e o secventa la inceputul filmului cind il roaga pe medicul din spital sa o lase sa plece acasa. e filmata la plan american si spune un monolog care te sfisiie pe dinauntru. nu se misca, doar ochii si muschii fetei arata durerea.
si mai face asta aproape de final cind cadrul devine mai strins, e doar pe chipul ei, si spune cam aceleasi lucruri in fata fratelui ei cerind din nou sa poata sa iasa din spital.

ca spectator te uiti, ai lacrimi in ochi, simti toata durerea si suferinta care trec pur si simplu prin ochii lui Binoche si, cind pleci din sala, te intrebi: cum poate sa faca asta? cit de mult se chinuie ca sa arate durerea asta intr-o forma atit de simpla si de sofisticata in acelasi timp? fara nicio nota in plus, fara nicio istericala.
e incredibila performanta actoriceasca.

desi filmul incepe cu Binoche goala, la propriu, pentru ca maicutele ii fac baie, in secventele astea de actorie maiastra e infinit mai expusa si mai vulnerabila si mai autentica.

*
pentru cei care nu stiu povestea iubirii dintre Camille Claudet si Auguste Rodin (am mai scris despre filmul care se ocupa de prima parte a acestei relatii si o are pe Isabelle Adjani in rolul principal) citeva detalii: Camille, si ea o sculptorita talentata si ambitioasa, a fost mai intii eleva si apoi amanta, prietena si confidenta lui Rodin. erau amindoi doua temperamente foarte puternice si foarte competitive, ea il provoca si nu ceda niciodata in disputele artistice.
relatia a sfirsit cind, dupa mai bine de 15 ani, si-a dat seama ca Rodin nu va renunta la sotia lui si nu se va casatori cu ea. cind relatia s-a incheiat Camille a facut o depresie si orgoliul ei a facut-o sa declare ca multe dintre ideile lui Rodin au fost de fapt ale ei si ca sculptorul vrea sa o omoare.

in viata reala, nu in versiunile romantate puse in filme, iubirea dintre Rodin si Claudel spune o poveste frumoasa si trista despre doua caractere creative puternice care n-au vrut sa cedeze niciun pic din orgoliu.

sunt multe dispute despre cine si cum avea dreptate, eu ma aflu in tabara lui Rodin, asta pentru simplu fapt ca mai tinara Camille cind a intrat in viata lui a facut-o ca muza, deci sursa de inspiratie, numai ca pe parcurs orgoliul ei creativ a fost mai mare. plus ca menirea unei femei e sa ocroteasca, sa creeze un cadru/cocoon protector pentru sotul/iubitul ei, dar dra Claudel- constienta de talentul ei- a vrut sa fie cel putin la fel de celebra ca amantul ei si cind nu i-a reusit asta, s-a suparat foarte tare. oricum ar fi fost, nici Rodin n-ar fi fost ceea ce este astazi, fara Camille, si nici ea n-ar fi fost ceea ce a fost.

pentru mine relatia lor e o lectie frumoasa despre cine si cum ar trebui sa cedeze intr-un cuplu de creativi, in negocierile zilnice.

daca va pasioneaza subiectul cautati-i scrisorile lui Camille. e acolo material didactic mult:)

***
filmul Camille Claudel 1915 poate fi vazut DOAR MIINE la Institutul Francez de la ora 20.00, in cadrul Festivalul Filmului Francez la Bucuresti. si va rog tare tare sa va duceti. e una dintre cele mai frumoase interpretari actoricesti pe care le-am vazut vreodata.

altfel, cind ma fac mare as vrea sa fiu Juliette Binoche. sa am curajul ei de a face lucrurile total, pina la capat.
si mai sper ca in viata asta sa am sansa, sa se intimple o minune, sa o intilnesc.
iar eu cred in minuni.

7
4029
ambilight philips meetingCONCURS: cind experienta de a vedea un film implica putina magie.
diverse
12 years ago

CONCURS: cind experienta de a vedea un film implica putina magie.

in urma cu citeva zile am invitat citiva prieteni si mai multi cititori ai blogului la o vizionare speciala a filmului Roxanne.

n-a fost intr-un cinematograf, ci intr-un spatiu foarte cozy (la Infinitea, care era doar a noastra in seara aceea) si ne-am simtit ca acasa. intr-o casa transformata in cinematograf.

vizionarea s-a facut pe un televizor Philips  cu tehnologie Ambilight a carui diagonala era mai mare decit mine (165 cm). pentru cei care nu stiu ce inseamna sistemul Ambilight, eu obisnuiesc sa-l explic drept “iti iese filmul prin perete direct in casa”, asta pentru ca sistemul ambilight proiecteaza o lumina ambientala de pe laturile televizorului.

Ambilight utilizează LED-uri puternice plasate pe lateralele televizorului si latura superioara a acestuia si lumina din jurul ecranului este sincronizata in timp real cu ceea ce se intimpla pe ecran, adica se realizeaza o prelungire virtuala a ecranului.

noi am vazut filmul beneficiind si de un accesoriu special pentru luminile din camera – sistemul inteligent de iluminare Philips HUE care, printr-o aplicatie instalata pe tableta sau telefon, poate face un racord intre lumina de pe ecran cu cea din camera. asa ca in camera, pe linga tine, ai diverse nuante de lumina asemanatoare cu cele pe care le vezi in acelasi moment pe ecran.

senzatia spectatorului e, mai intii, una de magie (pt ti se umple casa de lumina asemanatoare cu cea din film, adica ti se pare ca esti in film), ochii ti se relaxeaza pentru nu mai este o diferenta asa de mare intre lumina de pe ecran si cea din jurul ei, iar rezolutia televizorului era atit de mare incit iti venea sa atingi personajele de pe ecran, aveai senzatia ca e real, e acolo, linga tine totul.

ne-am jucat putin cu invitatii si, din cind in cind, le-am oprit sistemul Ambilight si i-am lasat sa vada pt citeva minute in versiunea clasica, asa cum suntem obisnuiti acum sa vizionam un film, si auzeam replici “dar ce faci? de ce ai oprit? da -l inapoi!” 🙂

puteti vedea aici experienta Ambilight a invitatilor mei.

si va doresc din tot sufletul sa puteti incerca macar o data acest gen de experienta pentru ca e ca un drog, odata ce vezi asa un film intelegi ce inseamna confortul privirii si magia pe care o poate aduce lumina in timpul vizionarii unui film, asa ca nu mai vrei altceva.

(sigur ca televizorul pe care am vazut noi e unul foarte mare si foarte scump, dar exista televizoare Philips cu Ambilight care costa aproximativ 2000 de ron)

***
pentru invitatii mei, dar nu numai pentru ei, m-am gindit sa impart putin din atmosfera magica de acolo si sa facem un concurs cu un sistem inteligent de iluminat Philips Hue

ce trebuie sa faceti?

raspundeti la intrebarea “ce film au vazut invitatii mei pe televizorul Philips Ambilight?”

si daca va place filmuletul va rog sa-i dati share la voi pe wall in Facebook insotit de tag-urile #experimentulambilight @philipstvromania

aveti la dispozitie 10 zile pentru raspuns:) dupa care tragem la sorti si aflam cine se va bucura de lumina magica acasa.

lisitsa1INTERVIU: Valentina Lisitsa, povestea unei pianiste care si-a gasit audienta pe Youtube
culturale
12 years ago

INTERVIU: Valentina Lisitsa, povestea unei pianiste care si-a gasit audienta pe Youtube

I se spune Queen of Rahmaninov sau pianista youtube. Cu lejeritatea cu care pare ca interpreteaza concertul nr 3 pt pian al lui Rahmaninov, considerat cel mai greu din punct de vedere tehnic, a ajuns si in topurile youtube pentru muzica clasica; peste 50 de milioane de vizualizari pentru inregistrarile sale.

Ea zimbeste cind aude asta, si se intimpla la mai toate intilnirile, si-apoi cu o engleza imblinzita de “i”-urile unui minunat accent rusesc spune “De fapt, cu etichetele astea, trebuie sa muncesc de 10 ori mai mult ca sa dovedesc cine sunt.”

Valentina Lisitsa e singura pianista care a fost invitata la Royal Albert Hall, una dintre cele mai mari sali de concerte din lume, pentru ca… avea succes pe youtube. “Domnul care m-a sunat mi-a spus: poti sa cinti ce vrei, poti sa vii si cu 3 elefanti pe scena, nu ma intereseaza. Tot ce vreau sa vad este daca publicul tau de pe youtube se va transforma in cumparatori de bilete.”

Si daca publicul de pe internet a dus-o la Royal Albert Hall, pe el trebuia sa-l multumeasca: a creat o aplicatie pe facebook, si-a rugat audienta sa voteze repertoriul pe care sa-l cinte si si-a inceput concertul care a insemnat validarea ei in lumea muzicii clasice cu… Sonata lunii de Beethoven. Un fel de slagar pentru lumea conservatoare a melomanilor. La primele note publicul a izbucnit in urale si in sala pentru citeva clipe a fost ca la un spectacol rock.

*

Valentina Lisitsa are 40 de ani, s-a nascut in Ucraina si din 1991 s-a stabilit in Statele Unite. A devenit celebra in ultimii 3 ani, gratie internetului, iar felul ei de a aborda muzica clasica ar putea fi translatat in muzica moderna la categoria rock. Rock the world.

Lisitsa posteaza pe internet sau publica in caietele program ale concertelor sale explicatii detaliate despre ce reprezinta fiecare dintre momentele pe care le interpreteaza la pian, punind totul in contextul epocii, al vietii compozitorului, dar si al dificultatii – mai ales emotionale – de a interpreta ceva.

“In muzica clasica e un fel de bipolar disorder: pe de o parte oamenii vor sa vina tinerii in salile de concert, pe de alta parte cei care sunt “veterani” folosesc un limbaj greoi si ii fac pe cei tineri sa se simta nepregatiti si needucati pentru asta. Ce fac eu cu notele in care explic ce cint in caietul program nu e un acces la mintea mea, ci la mintea compozitorului pentru ca ceea ce el a scris e un context al vietii lui, al iubirilor lui, al povestilor din jurul lui.

Incerc sa reintorc muzica clasica unde a fost. Bach a inceput sa compuna comisionat de biserica, pentru public. Mozart era platit de stat si a scris cu gindul la public. Schubert, Liszt toti au facut muzica pentru public, nu pentru o casta.”

*

[caption id="attachment_24994" align="alignnone" width="439"] Valentina Lisitsa promovindu-si concertul de la Bucuresti pe Facebook[/caption]

Lisitsa a fost unul dintre copiii minune ai Kiev-ului: a cintat la pian de la 3 ani, iar la 4 ani sustinea concerte. A urmat cursurile unei scoli de copii supradotati si, in ciuda rezultatelor ei spectaculoase in muzica, pentru ca i-a luat mult timp sa invete sa piarda unele competitii de profil, a cautat sa se refugieze pe un teritoriu mai fertil pentru victoriile sigure: sahul.

“Uneori la concursurile de muzica nu pierzi pentru ca ai fost mai slab decit ceilalti, ci pentru ca vii din alta scoala, alta pregatire. Si eu nu acceptam sa pierd, plus ca mi se parea ca nu poti sa faci competitie din arta, in niciun fel de arta. La sah ai nevoie de strategie, ceva psihologie si sa fii competitiv, sa-ti pui cumva in corzi adversarul. Stiam sa fac asta si puteam sa cistig intr-o chestiune masurabila, care avea o competitie corecta. Insa pe parcurs ce am inceput sa inteleg tot mai mult din sah m-am trezit facind mutari doar de dragul spectaculozitatii lor, desi stiam ca ele vor duce la o infringere si mi-am dat seama ca am o parte de artist in mine care e mai puternica decit cealalta. Pentru ca despre asta e arta:  sa-ti asumi riscuri.”

Are felul ei de a privi lucrarile marilor compozitori si alege mereu o alta cale de abordare a interpretarii. “Cind ii intrebi pe melomani cu ce il asociaza pe Liszt, cei mai multi spun virtuozitate. Pentru mine el inseamna culoare, a pus culoare in muzica. Stiu ca se spune despre Rahmaninov, Concertul nr 3 pentru pian ca e cel mai greu din punct de vedere tehnic, dar… cred ca, de fapt, greutatea vine din analiza interioara pe care trebuie sa o faca pianistul ca sa poata sa -si invinga instinctele si sa cinte foarte franc. E o lucrare care te solicita foarte mult emotional, e extrem de dureros de cintat. E sub pielea ta.”

***

Am intilnit-o cu citeva ore inainte de concertul pe care urma sa-l sustina la Ateneu, in sala nr 14 de la etajul 1 care avea si-un pian mare cu coada. Avea cu ea rochia roz cu volane pe care urma sa o imbrace seara. In citeva minute urma sa faca o repetitie pe scena mare a Ateneului, ca sa se imprieteneasca si cu pianul de aici.

“Imi plac lucrarile prin care ascultatorul are senzatia ca pianul, care e un obiect masiv, pare ca devine umil”, a zimbit vorbind engleza pe jumatate rusa care tradeaza de fapt relaxarea. Pentru o persoana cu o ureche muzicala ca a ei, un accent intr-o limba straina e un fleac, dar Val – cum i se spune in varianta americana, prescurtarea de la Valentina – nu e preocupata de asta. Cum nu e preocupata de deranjul pe care-l face pentru ca vrea sa cinte Rahmaninov in deschiderea concertului stiind ca pianul i se va dezacorda in timpul interpretarii si ca va necesita 15 minute de acordaj in pauza. Majoritatea pianistilor obisnuieste sa inceapa cu ceva mai usor, care nu-i solicita nici pe ei, dar nici pianul foarte mult; ea face insa lucrurile diferit.

“Cind eram copil nu vorbeam decit selectiv, cu unele persoane, si din ce ma duceau la mai multi profesori sau medici, ma stringeam mai tare in mine. Astazi stiu ca medicii au numit copiii ca mine cu diagnosticul “mutism social”, dar sunt ok si cu eticheta asta. Sincer, si acum mi-e frica sa vorbesc la telefon – nu stiu de ce, nu ma simt confortabil. In schimb sms-urile si internetul m-au salvat. Pentru ca dincolo de un avatar putea sa fie oricine si lumea era a mea.

In 2007 cind mi-am pus primele inregistrari pe internet am facut-o ca sa-mi gasesc o audienta. Ca sa auda lumea de mine. Da, sunt milioane de vizualizari si habar nu am citi sunt dintre cei carora nu le-a placut ce am cintat, dar e important ca au auzit de mine.”

I-am spus ca studiile sale dupa Chopin sunt unele dintre cele mai celebre pe youtube si si-a miscat capul spre lateral, uitindu-se in sus, ca si cum n-ar fi stiut sa primeasca lauda sau s-a saturat sa auda asta.

“Cinti mult Chopin, e evident ca-ti place. daca ar fi sa alegi un cuvint, unul singur, care -ti vine in minte cind te gindesti la Chopin care ar fi acela?”

“Ooo, nu, nu-mi face asta”, si-a plimbat mina pe fatza de la ochi pina la barbie, parca incercind sa se apere de ginduri. “Nu pot spune un cuvint. In seara asta cint 8 dintre Nocturnele lui si-acolo e o parte din viata lui Chopin mai intim si mai profund descrisa decit in orice jurnal. E dincolo de cuvinte, e dincolo de intimitate si de emotie.”

“Tocmai ce ai spus citeva adjective: intimitate, emotie… le alegem pe astea?”

“Mi-e frica sa pun linga Chopin cuvintul emotie pentru ca s-ar putea intelege “emotional” si Chopin nu este despre asta, ci despre a te uita adinc in tine.”

***

N-a vrut sa-mi spuna nici care e lucrarea ei preferata din Chopin, dar a mea – care-s novice – e aceasta, cu care, intimplator, Valentina Lisitsa a incheiat seria de Nocture din recitalul de la Ateneu.

3
3395
Casuta Povestilor 1despre Halloween altfel, la Promenada
diverse
12 years ago

despre Halloween altfel, la Promenada

Monstrii, paianjeni, fantome si zane,

In asta noapte se plimba prin lume.

Se tin de sotii, farse si glume,

Copiilor buni povesti le vor spune.

*

Halloween-ul asta e un mod straniu, la propriu, de a te distra. Cum noi l-am importat de la americani, am luat doar ambalajul – partea de costume, nu insa si partea care e la limita dintre religie si pagan.

Reprezinta la baza o sarbatoare irlandeza, despre amintirea celor care nu mai sunt in viata, despre a da de pomana pentru cei morti, astfel incat acestia sa nu se intoarca sa-i bantuie pe cei vii. Toate acestea s-au pierdut din semnificatia sarbatorii de Halloween si cand vad o forma simpatica prin care copiilor le este prezentata originea, ma bucur tare.

De asta imi place mult una dintre actiunile pe care Promenada le are in acest week end de Halloween: un actor le citeste povesti copiiilor si le explica lucruri simpatice despre sarbatoare.

Mergeti la Promenada la Casuta povestilor si cei mici nu doar ca se vor distra cu stafii, monstrii si zane, dar vor descoperi ca e foarte funny sa citesti.

Si, daca n-ati fost niciodata la Disney si ati pierdut parada costumelor (care e un eveniment care identifica si ultimul gram din sufletul tau de copil, chiar daca ai de peste 5 ori varsta cand te uitai la desene animate), puteti participa si voi la o parada a costumelor. Veniti cu copiii si va plimbati pe bulevard, pe Floreasca, la intrarea in Promenada, sambata de la 11.00.

(In Promenada e singurul magazin Disney Exclusiv din RO – ZooperKidz, asta ca sa fiti pregatiti daca tot ajungeti cu cei mici)

Eu ajung sambata… si duminica:) Am o rochita pe care o port si pe strada si prietenii imi zic ca sunt Casper, fantomitza simpatica, de fiecare data cand o imbrac.

0
1847
Cornel LaziaTeatru. Expozitie. Reciclare chic si lenjerie
culturale
12 years ago

Teatru. Expozitie. Reciclare chic si lenjerie

text de Noemi Revnic

M-am specializat in trasee in ultima vreme. Asa reusesc sa imbin utilul cu placutul si intre cateva intalniri, sa vad si o expozitie si sa ajung si la un targ interesant. Am pregatit pentru voi cateva evenimente de final de octombrie-inceput de noiembrie si cateva noutati din Bucuresti.

Mai intai avem un best of UNDERCLOUD, Festivalul de Teatru Independent, incepand de astazi si pana in 3 noiembrie, la MTR.

Cu “Ma mut la tata”, cu Adriana Trandafir in rolul principal, astazi. Vineri, 1 noiembrie, “7 Blesteme”, in care o veti vedea si pe o prietena draga, Carla-Maria Teaha. Sambata, 2 noiembrie, piesa “7 dintr-o lovitura”, cu Lia Bugnar, Marius Manole si alti actori minunati. Iar duminica, 3 noiembrie, piesa “Un barbat si mai multe femei”, cu Magda Catone si Claudiu Bleont. Mai multe detalii despre programul spectacolelor gasiti aici

Cand ajungeti la Muzeul Taranului Roman, inainte de spectacole, va recomand expozitia “Designul tanar din Polonia. Polska FOLK”, in Sala Foaier. Este vernisata pana in 1 decembrie si a adunat obiecte ale unor designeri polonezi inspirate de folclor in contextul modern. Aici gasiti toate detaliile.

Va recomand apoi expozitia unuia dintre fotografii mei preferati, Cornel Lazia, la Galeria Art Yourself din strada Nicolae Ionescu 11. “Etemenankia , A Platform between Heaven and Earth” poate fi admirata pana in data de 9 noiembrie.

Apoi mergem la cumparaturi de lenjerie. La Promenada s-a deschis primul magazin Prelude din Romania al brandului Jolidon. Si daca ajungeti aici, mergeti sa cumparati o carte la Carturesti Floreasca, sub acelasi acoperis al noului mall bucurestean.

Astazi si maine, intre orele 12:00-21:00 avem o noua editie a boutique-ului efemer I.D. Sarrieri la Gaia, in Strada Tarmului 19.

Toate colectiile acestui darling la preturi extraordinare.

Iar sambata si duminica, 2, respectiv 3 noiembrie avem la Libraria Bastilia prima editie a unui targ destept: Play Design Fair, o idee a unei prietene dragi, Ioana Nicolescu de la “Dialog textile”.

Aici gasiti toate detaliile despre targul de reciclare smart la care voi veni si eu cu mare drag.

Un weekend minunat si cu siguranta ca ne vom intalni pe acest traseu culturalo-fashionist.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

0
1819
cristian_deliu_fostul_hotel_continental_al_vechiului_bucurestisa poti sa traiesti ca in vremea interbelica
personal
12 years ago

sa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

probabil ca voi supara pe multi cu ceea ce urmeaza sa scriu, imi cer scuze in avans, nu vreau sa jignesc pe nimeni. e doar o constatare.

*

de cind am putut sa aleg unde sa locuiesc in bucuresti, am evitat cartierele. insiruirea de blocuri cu scari multe, culoare lungi si multi vecini.

oameni care-si cara grijile cu ei de dimineata pina seara in plasele de plastic in care au si pachetul de mincare pentru ziua de munca. oameni care se imbraca in gri si negru, nu pentru ca e la moda, ci pentru ca e cel mai ieftin – rezista la tavaleala. printre ei sunt oameni care vorbesc urit, in sensul de agresiv meschin, cu rudele sau prietenii lor; printre ei sunt oameni care miros urit si care – pentru ca nu au bani – nu-si mai pun de multa vreme problema esteticii hainelor, a chipului, a vietii in general.

e o lume in cartier pe care eu o vad rar si de cite ori o vad, ma face sa ma doara stomacul gindindu-ma cita tristete ascunde.

de asta locuiesc in mijlocul capitalei pentru ca, mental, emotional, sa ma simt zilnic ca in vacanta. ca si cind as fi intr-un loc magic.

in centrul capitalei pare ca lumina e alta, cladirile spun povesti din vremea interbelica si uneori mi se pare ca traiesc atunci. ma rog, intr-o varianta putin actualizata la imbracaminte pentru ca femeile care stau la terase – burghez, alaturi de domni care citesc ziarul sau de prietene cu care-si impart povestile –  nu mai au intotdeauna eleganta de atunci.

desi mai vad, din cind in cind, palarii cu boruri frumoase si, destul de des, camasi de matase cu fuste cambrate care marcheaza perfect jumatatea genunchiului.

stiu ca ma protejez ca intr-un glob de sticla traind in “centrul vechi”, dar de fiecare data cind merg intr-un cartier al capitalei ma incarc cu energia trista si cenusiul locului. mi s-a intimplat astazi si, pe drum cind plecam de acolo, mi-am dorit ca fiecare dintre copiii care locuiau pe strada unde am fost eu sa-si permita cindva in viata asta sa locuiasca intr-un centru vechi: al Bucurestiului sau al oricarei alte capitale europene.

ceea ce va doresc si voua, macar pentru o luna, daca nu locuiti intr-o cladire care spune o poveste si in care soarele intra frumos pe geamul mai mare decit standard-ul blocurilor comuniste.

3
2607

lumea femeilor vs lumea barbatilor: salata cu andive

un castron mare cu salata – andive, nuci, telina, morcov, stafide, bucatele mici mici de gutuie si ghimbir, sos din mustar cu busuioc, lapte si miere. divin.

suna un prieten in timp ce mincam, vorbim ce vorbim, ii zic ca maninc, intreaba ce, ii descriu:

auzi,  cine mai maninca prostii din astea ca tine?!

ii zic ca in calorii e cam cit o friptura si ca e mult mai sanatos, ca e o bomba de energie, ca ghimbirul si telina sunt afrodisiace si  ca, daca vrea, ii gatesc si lui aceasta salata.

se arata oripilat total, de parca ar fi fost vorba de otrava.

***

sunt curioasa insa cite femei, citind din ce e facuta salata, nu s-au gindit ca si-ar prepara si ele asa ceva (pe bune ca e f bun)

🙂

 

shutterstock_coinsmonede care fac fapte bune
diverse
12 years ago

monede care fac fapte bune

Cum m-am dus pe stadion doar la concerte nu si la meci, nu stiam ca trebuie sa arunci monedele de prin buzunare si ca, acei bani sunt pierduti, nu se duc nicaieri. Oricit de multi sau putini ar fi ei dupa fiecare meci.

Niste microbisti simpatici de la Graffiti Social Work ( fundatia Graffiti BBDO), in colaborare cu Unicredit Tiriac (banca oficiala a Ligii campionilor) , s-au gindit sa foloseasca banii astia pentru o fapta buna. Asa ca au instalat la meciurile Stelei de acasa din Liga Campionilor un aparat care colecteaza monedele la intrarea in stadion. Banii merg la fundatia lui Mihaita Nesu.

*

au fost deja 2 meciuri si s-au strins mai mult de 50.000 de monede (au fost persoane care au venit cu punga de maruntis de prin casa pentru a o pune in aparatul colector) , iar oamenii din tara care nu pot ajunge la meciuri, dar sunt stelisti sau , pur si simplu, sunt oameni care-l plac pe Mihai Nesu si cred in puterea lui de a schimba lumea, vor sa doneze bani.

asa ca acum a aparut un numar de sms, la care se pot face donatii de 2 euro:  8837.

***

imi place mult campania asta pentru ca e despre o idee simpla si frumoasa, nu este despre a dona sume mari ci despre a fi constient de valoarea fiecarui banut.

si chiar cred ca moneda cu moneda, banut cu banut, gind bun cu gind bun, fapta buna cu fapta buna, o sa se schimbe putin cite putin lumea in mai bine.

puteti dona monedele la urmatorul meci al Stelei de acasa (pe 26 nov ) in masinaria din fata stadionului, puteti dona online pe http://www.moneda-viitor.ro/ sau prin sms la 8837.

 

 

Simpaticii de la Graffiti BBDO

0
1772
black-white-foto-lucian-muntean-16Amintiri furate in Black & White
culturale
12 years ago

Amintiri furate in Black & White

cei care scriu sau creeaza ceva traiesc din “amintiri furate”. uneori sunt aminirile tale si le folosesti ca sa  exprimi ceva, dar de foarte multe ori sunt amintiri pe care fie le-ai facut alaturi de cineva, fie apartin integral altcuiva.

pentru ca fapta povestita e o amintire si e (doar) o proiectie personala a unei actiuni. (mai multi oameni prezenti la aceasi actiune, povesti diferite de la fata locului)

Cristian Samfira are un proiect care se numeste chiar asa Aminitiri Furate prin care arata in alb negru trupuri de femei; cu mister, cu poveste, cu structura in corp din jocuri de suprafete, cu ceva serios si putin trist. hai, poate, sobru.

Proiectul lui e parte din expozitia Black & White unde mai expun alti tineri plasticieni si va recomand sa mergeti sa o vedeti, e la galeria FOUR in calea Dorobanti 172 (linga Mario Platza).

S-ar putea sa va ginditi la amintirile pe care le-ati furat altora ca sa le transformati in trepte pentru experientele voastre viitoare. si, daca sunteti onesti, o sa recunoastesti ca faceti asta si fara sa fiti altfel de creatori decit ai propriei vieti.

Ieri citeam ceva care suna cam asa “the past is the future”, in prezentarea unei alte pictorite (Barbara Hangan) si mi s-a parut frumos ca m-am intilnit astazi cu picturile lui Cristian Samfira.

*

da, e acelasi Cristian Samfira pe care-l stiti ca designer vestimentar. dupa ce ii veti vedea picturile o sa intelegeti de ce in hainele pe care le creeaza se joaca atit de frumos cu volumele: chiar iubeste trupurile femeilor si stie ca fiecare are o alta “forma”.

 

2
2080
alex abagiu l'orealvreau un spectacol cu Alexandru Abagiu
beauty
12 years ago

vreau un spectacol cu Alexandru Abagiu

ieri l-am vazut pe Alexandru Abagiu, make up artist L’Oreal Paris Romania, povestind despre tendintele toamna iarna 2013. era un seminar pentru finalistele Scolii de beauty Blogging L’Oreal Paris.

vorbea despre o parte din lucrurile pe care le cititi si in reviste – despre ce culori, ce croieli, ce accesorii se vor purta ca sa ajunga la declinarea lor in make-up fata si make-up unghii, dar modul in care o facea era spectaculos.

*

la un moment dat a aratat o tendinta din par, coc voluminos la baza cefei, si a spus ca e de inspiratie Maria Callas. si, pentru ca a vazut zimbetele audientei si si-a dat seama ca fetele din sala vor fi incintate de o poveste, s-a indepartat de la prezentare si-a zis “aaa, am citit o biografie a Mariei Calas si era acolo o remarca a celor care au  lucrat cu ea la Scala din Milano.” si-a explicat ceva despre cocul ei faimos. (nu va spun detaliile pentru ca e o magie acolo care trebuie sa ramina.  e utila informatia doar pentru cei pasionati de coafuri)

putin mai tirziu cineva a intrebat care e solutia sa nu i se mai para too much cind pune si blush de obraji dar si ruj roshu. Alex relaxat a venit cu o lectie de geometrie a fetei si de cum poti structura chipul doar din nuante de corector, fond de ten etc. absolut spectaculos.

nu avea nimic desenat, arata pe chipul lui cu degetele, desena linii imaginare care uneau puncte cheie de pe chip si in mintea privitoarelor sunt sigura ca erau desenele bine asezate.

si mai tirziu cineva l-a intrebat despre efectul wet in machiajul ochilor; atunci a fost lectia de chimie, despre ce si cu ce sa combini ca sa nu se stringa culoarea in coltul ochilor, ca sa se reflecte corect lumina. a inceput cu “prima tehnica vine din pictura…” si-a explicat despre unde pui alb ca sa dai impresia ca s-a reflectat lumina.

*

cind am plecat de la prezentarea lui ma gindeam ca Alexandru Abagiu e un spectacol in sine. il ajuta foarte mult backgroundul lui cultural spectaculos, faptul ca e tot timpul prin lume unde sunt prezentate inovatiile care vor ajunge pe piata in 3-5 ani, dar cel mai mult il ajuta ca ia foarte in serios fiecare situatie si o explica foarte frumos si accesibil; umanizeaza nu doar partea de cautare a tendintelor ci si chimia combinatiilor de structuri si produse de make-up.

cred ca o data pe sezon, Alexandru Abagiu ar trebui sa tina o prezentare despre tendinte intr-un spatiu public elegant, gen sala Teatrului Odeon. sa platesti bilet si sa te uiti ca la un spectacol.

pentru ca pleci de acolo intelegind de ce in lunile urmatoare vei gasi in magazine anumite genuri de croieli si de materiale, vei invata indirect ce sa alegi pentru garderoba ta si, mai ales, vei sti cum sa te aranjezi cind pleci de acasa; uneori cu solutii foarte foarte simple de make-up si hair stilism, dar de mare efect.

eu as plati bani ca la un concert ca sa vad o asemenea prezentare. si mi-as invita si prietenele. care sunt sigura ca ar invita alte femei … si tot asa.

rezultatul? strada ar fi mai frumoasa pentru ca femeile ar invata ca moda nu este despre a avea ceva ce e intr-o vitrina sau intr-o fotografie din revista, ci in a adapta pentru tine lucrurile care ti se potrivesc dintre niste directii care sunt agreate la nivel international de niste oameni priceputi si cu simt estetic special.

*

ma gindesc, desi nu e treaba mea, ca banii obtinuti din vinzarea biletelor ar putea fi folositi pentru o cauza educationala, sunt sigura ca si lui Alexandru i-ar face placere sa faca o fapta buna.

sper sa ma auda cine trebuie si sa vad in primavara un “spectacol” de tendinte cu Alexandru Abagiu intr-un teatru bucurestean intr-o duminica dimineata.

4
3019
WyattMcCollum13(un proiect foto dragutz) pe un nor
culturale
12 years ago

(un proiect foto dragutz) pe un nor

Wyatt McCollum e un tinar de 21 de ani care-si pune viata si povestile in fotografii.

Putin suprarealiste , cu ceva mai mult photoshop, dar cu o gingasie minunata si cu o surprindere a unor secvente in care te recunosti ca ai fi  fost macar pentru o clipa.

preferata mea e cea cu plutitul pe un nor.:) de nenumarate ori m-am visat, cind eram in avion, ca ma dau jos si pasesc pe pufosii de pe linga mine

toate creatiile lui le puteti gasi aici.  e ceva in fotografiile lui care arata o directie a noii generatii – aparent naturale, dar folosind mult computerul ca sa ilustreze mai degraba ceea ce e in mintea lui, decit ceea ce poate realiza de fapt.

0
1632
Scoala de Beauty Blogging_by L'Oreal Paris_2013Scoala de Beauty Blogging L’Oreal Paris – super concurenta
beauty
12 years ago

Scoala de Beauty Blogging L’Oreal Paris – super concurenta

astazi ma intilnesc cu cele 10 finaliste ale Scolii de Beauty Blogging L’Oreal Paris. ma asez in rind cu ele ca sa ma uit la o prezentare a minunatului Alexandru Abagiu care va povesti din experienta lui ca make-up artist oficial L’Oreal Paris.

asa cum il stiu eu pe Alexandru, odata cu trendurile pe care le va prezenta va vorbi si despre etica, odata cu povestile despre vedete va povesti si din istoria brandului, odata cu trucurile de make-up va tine lectii sofisticate de chimie.

de asta m-am cerut politicos si eu la lectiile pe care le au cele 10 finaliste ale Scolii de Beauty Blogging L’Oreal Paris.

*

si anul asta am bucuria sa fac parte din juriul Scolii de Beauty Blogging L’Oreal Paris care, iata, se afla la a doua editie. cum am fost si anul trecut intre cei care au ales cursantele, pot sa fac o comparatie si sa spun cu mina pe inima ca  beauty blogging-ul de la noi a evoluat foarte mult. sunt bloguri de beauty care arata mult mai bine decit multe dintre blogurile generaliste celebre, de la look si pina la continut.

anul trecut cind L’Oreal Paris Romania punea bazele acestei scoli dorindu-si sa dezvolte nisa aceasta de blogging si sa participe intr-un mod constructiv la tot procesul (cu lectii, sfaturi, ba chiar cu layouturi create special pentru blogurile cistigatoare) ma gindeam ca o sa treaca mai multa vreme pina cind se va ajunge aici.

zilele trecute cind a trebuit sa votez  cele 10 finaliste am avut nevoie de mai mult de 3 ore ca sa ma decid la niste diferentieri. am citit nu doar textele inscrise in concurs, ci multe alte postari de pe fiecare blog si-am fost placut surprinsa de cit de bine se descurca fetele.

am ales 10 din 20 de semifinaliste pentru ca astea sunt regulile jocului si, in unele cazuri, diferentierea s-a facut in nuante si in perseverenta de a aborda subiecte la tema.

*

doamnelor si domnilor din companii care aveti in portofoliu produse de beauty si health va asteapta niste vremuri frumoase. vine o generatie de bloggerite (initial scrisesem tinere, dar nu are legatura cu virsta) care scriu bine, care sunt pasionate de ceea ce fac, are au simt estetic foarte bun.

doamnelor care conduceti reviste de femei, uitati-va la lista de mai jos. printre cele 10 nume e sigur una dintre fetele care va scrie o rubrica de beauty intr-o revista glossy si nu doar ca o va face bine, ci va aduce si un public consistent pentru ca fiecare are alaturi comunitati crescute sincer, organic.

doamnelor si domnilor bloggeri, uitati-va bine la blogurile de mai jos. sunt sigura ca veti mai auzi de ele. vor fi din nou printre premiantele la ceremoniile de profil cum s-a intimplat anul acesta la Digital Divas. si ca o sa le intilniti in campanii, in excursii sau pe la conferinte.

  1. Buruiana Anca – http://xmakeupyourmindx.blogspot.ro/
  2. Tatucu  Ana-Maria – http://www.beautybarometer.com/
  3. Pavel Cristina – http://www.shoppingtherapy-cristina.com/
  4. Alina Diana – http://adiana.ro
  5. Rosu – Diana Felicia – http://boondysbox.blogspot.co.uk/
  6. Vladareanu Aleka Sarah – http://www.sunshine-sarah.com
  7. Dragason Maria – http://www.special-koko.com
  8. Dumba Gabriela – http://www.pentrudive.com/
  9. Chicu Ionela – http://federova.blogspot.ro/
  10. Dediu Loredana – http://pinkyheels.blogspot.ro/

*

una dintre temele pentru concurs a fost un text despre frumusete si, cind citeam textele celor care s-au inscris la scoala, mi-am dorit foarte foarte tare sa scriu si eu ceva pe tema asta. o sa o fac insa dupa ce se termina cursurile scolii, dar pina atunci 6 cuvinte venite de la o femeie care in ultimii 20 ani (daca nu mai mult) s-a trezit in fiecare dimineata, s-a uitat in oglinda si s-a gindit ca arata ca un soricel si si-a spus ca ar fi bine sa se bazeze pe orice altceva decit chipul si trupul din dotare. de fapt, 6 cuvinte cit un sfat rostitet intr-o dimineata suparata, cind si cearcanele pareau mari si nici parul nu statea prea fericit, de un domn mai destept decit femeia care se crede inca ca un soricel: “ugly, as beautiful, is an illusion.”

*

detalii despre ce fac cele 10 finaliste la Scoala de beauty Blogging L’Oreal Paris puteti gasi aici.

8
4222
desert“amintiri” despre moarte
diverse
12 years ago

“amintiri” despre moarte

tot ceea ce vorbim despre moarte (ca act, fapt sau intimplare ) e de fapt despre viata. pentru ca ceea ce stim, noi cei care vorbim, tine cel mai adesea de amintirea celor care nu mai sunt.

cu vremea amintirile isi pierd din dimensiuni. dispare amintirea mirosului celui care nu mai e,  a timbrului vocii,  a texturii mingiierii. nu pentru ca am suferi de vreo boala ci pentru ca, pur si simplu, ele se reduc la un spatiu plan, sunt asezate pe o bucata de hirtie sub forma de fotografie sau text. sau, si mai abstract, intr-un “cloud” in spatiul virtual, o amintire digitala.

*

moartea inseamna sa nu mai ai niciun fel de gind sau cuvint prin care sa exprimi ceva. si cum sa ne imaginam noi ca nu mai avem cuvinte cind insasi exercitiul acesta de imaginatie se face prin cuvinte, atita timp cit suntem in viata?!

cind vorbim despre moarte, vorbim deci despre viata.

*

sunt intr-o perioada de search pentru un proiect, de aici asocierile si gindurile din ultimele zile de pe blog pe teme de viata – boala – moarte.  sunt bine:)

 

 

 

0
1829
allall hollow nr 5 – fall issue
moda
12 years ago

all hollow nr 5 – fall issue

am o relatie speciala cu revista All Hollow. ei ma intreaba la fiecare numar daca vreau sa fiu partener la promovarea lansarii, eu raspund de fiecare data da. scriu ceva despre lansare, dar niciodata despre revista pina nu o citesc dintr-o coperta in alta. si o cumpar, nu o primesc. pentru ca asa mi se pare onest. iar ei nu se supara ca nu scriu in zilele de dupa lansare. ma lasa in legea mea, dupa regulile mele.

*

in week endul asta am terminat de citit All Hollow nr 5, editia de toamna si am fost inca o data foarte bucuroasa ca exista revista asta in Romania. inteleg ce fac cei de acolo: pentru ei revista nu e doar content care sa deschida mintea -in sensul estetic, mai ales – cititorilor, dar e si o platforma pentru ca oamenii din industriile conexe sa inteleaga ce stiu capetele luminate de la All Hollow sa faca.

si de data asta am zis ca e cea mai buna revista in print care exista in RO – sau cea mai pe gustul meu: pentru ca indrazneste, e diferita visual de orice avem in print, e noua si e ceva ce nu veti gasi in online – nici ca informatie si, mai ales, ca pictoriale, fotografii.

la lectura numarului 5 am avut doua reactii care mi-au ramas in minte si ma fac si acum sa zimbesc:

– daca ar fi sa ma intorc in presa, as vrea sa fac o revista concurenta cu a lor ca sa fie provocarea frumoasa si sa ma “duelez” pe un teritoriu care poate deschide mintea oamenilor.

– tre sa-i conving pe Barna Nemethi si Cosmin Florea sa lucram ceva impreuna, orice.

*

altfel, am post-it-uri roz prinse de paginile revistei ca sa gasesc repede lucrurile la care mi-a ramas cel putin un zimbet, daca nu o ridicare de sprinceana a uimire pentru indrazneala lor.

unul dintre post-it-uri e la interviul cu Adelina Ivan (zice acolo It’s not about the clothes, it’s about with and what you do with them), altul este la un spread care vorbeste despre nuditate si siguranta, si-are mult umor. ii apartine lui Alex Gilmeanu.

un altul e la interviul pe care Monica Birladeanu (da, da, fix frumusetea care s-a mutat in America si e actrita) il face cu Michele Rodriguez pe care o stiti din Fast and Furious, dar si in franciza Resident Evil. Imi place mult pentru ca sunt nuante pe care Monica le simte ca actrita si are onestitatea se le puna in fata celei pe care o intervieveaza. e un interviu care , printre rinduri, e un profil pentru fiecare dintre ele: si Monica si Michelle. double M interview 🙂

*

si pictorialul cu Laura Cosoi e minunat si , cred ca am mai spus si mai scris asta, o iubesc pe Laura pentru relaxarea ei, pentru onestitatea ei cu ea. daca va uitati cu atentie la fotografiile din All hollow o sa simtiti si voi asta.

stiu foarte bine ce vorbesc pentru ca am lucrat cu ea pentru doua pictoriale la revista pe care am condus-o si am avut timp sa o observ cu atentie:)

*

sa cumparati All Hollow , e genul de revista pe care pariez ca va exista intr-o lume dominata de online. pentru ca nu gasiti nimic asemanator ca senzatie si experienta in spatiul 2.0. este o revista obiect de arta.

P.S. in ziua in care am cumparat All Hollow, am intrat intr-un anticariat pentru ca mai aveam 15 min pina la urmatoarea intilnire de lucru. prima carte care mi-a atras atentia a fost corespondenta lui Tonitza cu familia. abia acasa am constatat ca pe coperta 4 All Hollow scrie “TONITZA BABY”

0
1925
heavenly-9Moartea – in concept glamour
culturale
12 years ago

Moartea – in concept glamour

Stiu ca pentru multi dintre cei care vor privi fotografiile de mai jos, le va fi greu; unora li se vor parea grotesti, altora vulgare, altora doar socante. Vor fi si unii, sunt sigura, carora li se vor parea cel putin interesante.

Pentru prima categorie de cititori – celor care le va fi greu – am ales sa le postez. Pentru ca moartea si trupul uman – cu ceea ce ramine din el dupa ani – fac parte din drumul nostru prin lume.

***

Paul Koudounaris , un fotograf specializat in schelete, mumii, relicve si alte aspecte ale mortii, a avut ideea de a fotografia ramasitele umane gasite in catacombele din Roma, despre care se spune ca ar apartine unor sfinti, intr-un context baroc. Daca treceti de primul soc (cel al confruntarii vizuale cu ceva legat de moarte) si va bucurati de efectul vizual al compozitiilor, veti intelege mesajul lui Koudounaris despre viata de dupa moarte si despre rai.

Fotografiile lui au fost strinse intr-o carte Heavenly Bodies care a fost lansata in urma cu citeva zile la celebra editura Thames & Hudson.

0
1685
troienele-lui-andrei-serbanTroienele, in regia lui Andrei Serban – despre incredere, confort, curiozitate si libertate
teatru
12 years ago

Troienele, in regia lui Andrei Serban – despre incredere, confort, curiozitate si libertate

Sa vezi o piesa de teatru/ un spectacol la aproape 25 de ani de la prima montare in Romania poate fi un exercitiu despre evolutie. Si a teatrului, si a spectatorilor.

Spectacolul Troienele , in regia lui Andrei Serban revolutiona lumea teatrului romanesc in 1990. Era atit de nou pentru ce se intimplase pina atunci in Romania incit citiva dintre adolescentii – spectatori de atunci, impresionati, au decis sa se faca regizori sau actori. Cum citiva dintre copiii care au urcat pe scena in spectacol sunt astazi actori importanti de teatru si film.

In 2013 s-a remontat la Iasi, cu Opera de acolo, un proiect ambtios al lui Beatrice Rancea – care e directoarea Operei din Iasi si care in prima montare, in 90, era balerina care facea “dansul fetei inecate”.

***

N-am vazut montarea din 90, dar nu cred ca erau curajosi spectatorii imediat dupa revolutie, nu cred ca erau relaxati sa exploreze in spatiile ramase libere pe scena, sa-si schimbe locul dintr-o parte in alta in timpul spectacolului ca sa experimenteze teatrul ca senzatie, nu ca intelegere.

La aproape un sfert de secol distanta, doar pustii – liceeni sau studenti – au curajul asta. Am vazut o repetitie cu 100 de studenti, elevi dar si un spectacol cu 300 de spectatori de toate virstele. In ambele reprezentatii doar cei foarte tineri au fost real curiosi de ce se intimpla in imediata lor apropiere. I-am vazut mutindu-se dintr-o parte in alta a scenei printre spectatori, apropiindu-se de o zona in care era o anume activitate, i-am vazut simtindu-se relaxati pe scena.

N-am vazut asta la niciun adult. La nicio persoana a carei virsta arata maturitatea si acum 23 de ani.

***

In piesa, povestea Elenei din Troia este spusa foarte puternic. Se trece de la seductie la violenta, femeile din Troia o pedepsesc pentru ca le-a tradat plecind cu Paris , o scalpeaza, o bat cu pietre si noroi, apoi o decapiteaza.

Totul se intimpla in mijlocul spectatorilor, femeile care o pingaresc pe Elena sunt printre spectatori; actrita care o interpreteaza pe Elena e goala, dar plina de singe, paie si noroi. Ca spectator incerci de la greata la mila, de la sila la ingrijorare. Dupa ce e decapitata, spatiul inchis care e scena se deschide, cortina se ridica, spectatorii sunt ghidati sa se uite in sala goala, unde 4 copii cu luminari in brate cinta ingereste.

Se trece in citeva secunde de la disconfortul aglomerarii si al violentei, la ceva liber, seren, cald si , pentru ca teatrul Odeon e foarte frumos arhitectural (si Opera din Iasi e la fel), e ceva aproape bisericesc acolo. Si spectatorii se relaxeaza pentru citeva clipe.

Doar ca in minutele urmatoare, sunt invitati sa coboare din scena in sala si sa se aseze pe scaune si cele 5 minute cit se face transferul publicului scena-sala sunt radiografia perfecta a increderii lor in sine.

Primii spectatori scapa usor, pentru ca nu e nimeni in sala care sa ii evalueze, dar pe masura ce rindurile de scaune se umplu cei care coboara de pe scena se simt tot mai inconfortabil: au spatele incovoiat, capul plecat, coboara din ce in ce mai ezitant scarile care fac trecerea lumea “reala”. Pe scarile alea se lovesc de privirile celor care au ajuns deja spectatori traditionali in scaunele de catifea din sala, acum confortabili si relaxati pentru ca sunt in zona lor de confort; asa sunt obisnuiti la teatru: ei in scaun si altii sunt pe scena pe care sa-i evalueze, despre care sa se dea cu parerea, ale caror povesti sa li se para interesante sau asemanatoare cu ale lor.

Tot acest transfer se face in timp ce actorii cinta – pe scena, dar si in loje, printre spectatori. Si cind se reintra in “normal” – in conventia clasica a teatrului – vezi cum actorii se relaxeaza. E in privirea lor confortul ca se reintorc la ceva cu care sunt si ei familiari, la senzatia ca scena ii protejeaza pentru ca e o distanta intre ei si spectatori.

Acele 5 minute de transfer de pe scena catre sala (indirect, o metafora transferului de la imaginar la real) sunt, din perspectiva asta, o poveste despre transformare, despre incredere, despre simtire, despre energia pe care o aduce un grup care priveste/ capteaza (ia)  vs energia pe care o aduce un grup care daruieste. Despre nevoia de confort si rezistenta la schimbare, despre linistea care vine din asezarea in contextul cu care ai fost deja obisnuit. Dar si despre starea de a fi alert, viu, atent, ca sa faci fata schimbarii.

*

In text Troienele, sunt despre tradare si libertate, in scena sunt despre incredere si o alta forma de libertate, interioara.

M-a uimit ca la aproape un sfert de secol de la prima montare, uitindu-ma la noi, spectatorii deveniti actori, n-am constatat progrese mari.

Mai puteti vedea  Troienele , in regia lui Andrei Serban, si astazi de la 17 .00 si 21.00, la Teatrul Odeon, parte din Festivalul National de Teatru.

 

0
4082
300x250ti-e frica?
diverse
12 years ago

ti-e frica?

la oameni, un raspuns la frica se intimpla in mai putin de 40 de milisecunde.

cind apare stimulul de frica,  o doza masiva de adrenalina iti face muschii sa se incordeze pentru a lupta cu ceea ce creierul considera pericol, bataile inimii cresc, transpiri ca sa nu te supraincalzesti, pupilele se dilata ca sa poti vedea in intuneric chiar daca esti in cea mai mare lumina.

in 40 de milisecunde ajungi un animal de prada care se lupta pentru supravietuire.

reactia asta poate veni de la orice iti provoaca frica: un gindac, un loc intunecat sau un hot care e pe cale sa te omoare.

in 40 de milisecunde, 5 parti din creierul tau intra in actiune

  • Talamusul –  decide unde sa trimita senzorii care sa primeasca informatia despre pericol ( urechi, gura, piele etc)
  • Sensorii cortexului – interpreteaza informatiile
  • Hippocampusul –  care pastreaza amintirile constiente –  proceseaza stimulii ca sa stabileasca un context pentru ei
  • Amigdala – decodifica emotiile, stabileste amenintarile, pastreaza fricile in memorie
  • Hipothalamusul – activeaza raspunsul animalic, pentru lupta de supravietuire.

si ti-a luat de 1000 de ori mai mult ca sa citesti toate astea despre frica.

***

in ciuda faptului ca fiecare dintre noi reactioneaza la frica in acelasi fel, neurostiinta inca nu a gasit un mod pentru a cuantifica frica.
uneori ceea ce ne aduce impreuna sunt tocmai lucrurile de care ne este tuturor frica. si, intr-un mod straniu, celor mai multor oameni le e frica de libertate, in sensul ei cel mai pur. definitia lui Noica, “neatirnarea de oameni si de lucruri”.

“Ti-e frica?” e tag line-ul primului film romanesc cu vampiri – Domnisoara Christina, inspirat de nuvela lui Mircea Eliade. Intra pe ecrane de Halloween.

***

mie mi-e frica de vorbitul in public, de suferinta (cind e in dreptul celor dragi si nu pot face nimic).

tie de ce ti-e frica?

0
1681
nocturne ishiguroDe citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg
carti simpa
12 years ago

De citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg

Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg este o colectie de proza scurta a domnului Kazuo Ishiguro (cel care a scris si Never Let Me Go). Are fix 5 povestiri, bucati dintr-un puzzle de personalitate, care puse cap la cap dau caracteristicile pe care le intilnesti la muzicieni (si prin extenso, la artisti/ creativi de orice fel ar fi): vanitate, ego, incarcarea din ratare, traitul prin procura/ prin emotiile altora, frica de public, adrenalina de dupa un show.

Toate povestirile spun despre aceste lucruri prin actiuni conexe, niciodata prin muzicianul implicat in actiune (de la povestire la povestire e alt personaj principal), iar cartea are o structura cu simetrie in oglinda. Ultima povestire pare a fi “reversul” primeia: amindoua vorbesc despre ratarea in dragoste care poate sa fie inspiratie pentru actul creator, dar si despre succesul prin procura. Prima e cu un cintaret aflat la apusul carierei si in prag de divort, ultima e cu un violoncelist care e la inceputul carierei si e pe cale sa se insoare.

In prima povestire e o secventa cu sotia unui cintaret cindva celebru care e rautacioasa, plina de ironie fata de un domn cu care vorbeste sotul ei. Sotul o cearta pentru atitudinea ei, ea isi cere scuze si urmeaza ceea ce e mai jos, vazut din perspectiva domnului cu care vorbea sotul.

“A intins bratul si-a luat-o de mina. Ma asteptam ca ea sa si-o retraga, insa si-a schimbat pozitia de pe scaun in asa fel incit sa fie mai aproape de el si si-a asezat palma libera de-asupra celor impreunate. (…) Pret de citeva clipe, a fost ca si cum ar fi uitat complet nu doar de mine, ci si de toti oamenii din piazza. Apoi ea a spus, aproape soptind: Nu-i nimic scumpule. A fost vina mea. Din cauza mea te-ai suparat.

Au mai ramas asa o vreme, cu miinile impreunate. Apoi ea a oftat, i-a dat drumul domnului Gardner si m-a privit. Ma privise si inainte, insa de data asta o facea cu totul altfel. De data asta ii simteam din plin farmecul. Era ca si cum ar fi avut un indicator intern de gratie, cu gradatii de la zero la zece, si in acel moment, pentru mine special, il facuse sa urce brusc la sase sau la sapte, insa ii simteam din plin prezenta invaluitoare si, daca mi-ar fi cerut sa fac ceva pentru ea – daca, de pilda, mi-ar fi cerut sa traversez piata si sa-i cumpar niste flori -, as fi facut-o bucuros.”

Mai tirziu descoperi ca indicatorul asta intern de gratie e unul exersat indelung, iar povestea se rastoarna elegant si surprinzator. Insa in fiecare dintre momentele in care vorbeste despre falsitate, despre vanitate, despre ratare, Ishiguro o face cu eleganta si simplitatea de mai sus.

*

Am primit Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg de la un prieten in timpul Festivalului Enescu. Abia acum am citit-o. Imi propusese un joc: dupa ce citesc cartea sa aleg o singura lucrare clasica, orice cred eu ca ar semana cu ce e in scriitura lui Ishiguro, la ce face el trimitere.

Pentru ca ultima povestire se cheama Violoncelistii si e undeva o trimitere mica la Rahmaninov, am ales asta.

daca se intimpla sa o cititi si o puteti asocia cu o lucrare clasica, mi-ar placea sa-mi spuneti aici printr-un comentariu. multumesc

2
2884
bete troieneTroienele lui Andrei Serban, proba betzelor
teatru
12 years ago

Troienele lui Andrei Serban, proba betzelor

In Troilenele, spectacol in regia lui Andrei Serban pe care il vedeti in acest week end la Odeon in cadrul Festivalului National de Teatru, soldatii poarta in locul sulitelor niste bete din bambus, inalte, subtiri care devin amenintatoare in multe momente.

Astazi la repetitiile de pe scena Odeonului, Andrei Serban le-a cerut barbatilor ca la inceputul piesei, cind “ingradesc” publicul, sa tina betele cu ambele miini, prinse la mijlocul distantei dintre capete si sa fie ridicate in dreptul briului, dar intinse spre in fata, fara sa-si atinga corpurile. Le-a mai cerut ca miscarea sa fie lina si betele sa nu se clatine, sa ramina tot timpul perfect perpendiculare cu solul. Si sa imprime miscarii lor precizie si energie, astfel incit publicul sa vada niste coloane.

I-am vazut exersind asta. Da, spectatorul are impresia ca are in fata ceva care-l domina puternic.

Iar in betele alea si-n energia pe care fiecare dintre actori o va imprima unei miscari din primele cinci minute ale piesei, spectatorii le pot vedea caracterul: cine are stapinire de sine, cine isi poate controla energia, cine poate vorbi puternic fara sa rosteasca niciun cuvint.

Dintr-o simpla miscare, in grup, prin comparatie cu ceilalti, cu niste betze de bambus.

* sa mergeti sa vedeti Troienele, e unul dintre frumoasele exemple despre cum energia miscarii si a sunetului spun o poveste care face sa ti se zbirleasca pielea si sa simti cum trec curenti de emotie prin tine.

m-am emotionat teribil de citeva ori, desi era o repetitie fara costume, in care erau intrerupti actorii pentru rezolvarea unor situatii tehnice (spectacolul se joaca la Opera din Iasi si-acum actorii se readaptau la un alt spatiu), desi se cinta (mai degraba spre incantatie decit spre opera) mult si nu se rosteste niciun cuvint pe care sa-l intelegi ( e in greaca)

si e montat (in varianta care a facut valuri in anii 90 la TNB) cu publicul parte din spectacol, cu actorii atingindu-te pe scena.

*
stiind detaliul asta ginditi-va din nou la miscarea soldatilor cu betele. ea se face la maxim 10 centrimetri de chipul unui spectator care il priveste in fata, curios, pe actor.

***
astazi aproape 100 de elevi si studenti au chiulit de la scoala. e o stire pentru orice tv. pentru ca au chiulit ca sa asiste la repetitiile de la Troienele lui Andrei Serban. de la 10 jumatate dimineata si pina aproape de ora 18.00, multtimp in picioare, pentru ca asa e parte din show. fara sa se auda un sunet, fara sa sune un telefon, fara sa-si doreasca pauza.
accesul la repetitiile marilor spectacole e parte dintr-un proiect Liternet.

5
4697