cind asculti un cintec (citesti o carte/vezi un film) te loveste din plin emotia si mesajul. nu te intereseaza structura lui, felul in care a fost conceput, habar n-ai de orchestratie si nici de vreo armonie. auzi solistul (adica linia melodica) si alte instrumente ajutatoare:)
de joi, de cind am fost la repetitiile trupei Vama, mi-am schimbat felul in care ascult muzica. dar imi doresc sa nu ma tina mult; imi placea mai mult cum ascultam inainte oricare melodie.
***
repetitia Vama nu era de fapt o repetitie, ci o sesiune de compozitie pentru noul lor album “2012”.
in prima faza totul parea in registrul obisnuit: Tudor Chirila cinta ceva cu vocea, restul trupei cinta cu instrumentele, asezati in cerc sa fie toti oricind fata in fata: in stinga lui Tudor, Eugen Caminschi cu chitara electrica in brate si o complicata instalatie la picioare, intr-o cutie ca de magician; in stinga lui Eugen, Lucian Cioarga si tobele lui, apoi Dan Opris cu bass-ul si linga el, dar si in dreapta lui Tudor, Gelu Ionescu cu clapele , plus un computer in spate pe care inregistra ceea ce se lucra in sala de repetitii. sound-ul general era ca la un concert, vocea lui Tudor se auzea prin microfon si, daca nu i-as fi vazut asezati pe scaune, ar fi fost ca intr-un spectacol.
“m-am filmat acasa, ca sa vad cum iese, vreti sa va dau sa ascultati?”, a zis Tudor si si-a scos Canon-ul pe care inregistrase linia melodica a unui cintecel si l-a apropiat de microfon. vocea a umplut toata sala, baietii au ascultat in liniste si apoi au inceput sa cinte.
Din cind in cind muzica se oprea si, desi rosteau cuvinte romanesti, pareau ca vorbesc o limba straina.
“sa incercam o strofa cazuta”
“sa cintam tot refrenul si abia apoi sa schimbam armonia”
“hai un refren in La si dupa aceea un refren in DO”
“hai sa lucram cu cronometru; la bridge trebuie sa fim la maxim 2 minute jumate”
cineva, oricare dintre ei, dadea o noua directie ca si cum ar fi aruncat intr-un foc din mijlocul cercului ceva material inflamabil si toti lucrau in directia aia.
o vreme n-am putut intelege limba pe care o cintau, dupa care s-au desprins instrumentele unul cite unul, am inceput sa vad strofele , bridge-ul, refrenul; erau de sine statatoare in compozitie si baietii se jucau cu ele. le mutau ca bucatile unui puzzle ca sa iasa desenul. le urcau si le coborau pe portativele din mintile lor, schimbau masuri care asezau diferit totul.
***
era la fel ca atunci cind scrii un roman; sau faci un film. ai povestea (linia melodica), dar ca sa -l duci pe cititor (ascultator) in lumea pe care o descrii lucrezi mult: asezi, reasezi, scrii, rescrii; cauti cele mai potrivite cuvinte, invirti fragmentele ca sa creezi suspance-ul etc.
de cele mai multe ori cind faceau o modificare, cind se indreptau intr-o noua directie pe un fragment mic de cintec, baietii aveau o referinta grea din lumea muzicii. “cum au facut X in cintecul cutare”, “ca in sound-ul lui Y ”
si n-am putut sa nu ma gindesc cit de bine ar fi daca si noi jurnalistii, cind scriem, am face referinte la structurile articolelor premiate in lume; asta ar insemna nu doar ca le-am citit, ci ca le-am si deconstruit intelegind munca din spatele lor.
***
in munca asta de creatie, din cind in cind, apare magia. dupa mai bine de doua ore de la inceputul repetitiei, Tudor s-a asezat la clapele lui Gelu si-a cintat citeva masuri, apoi cu vocea a adaugat linia melodica echivalenta pentru doua versuri. asa ca de niciunde. dar bucata de melodie creata atunci a schimbat cintecul. cu totul.
***
cind cintecul a fost gata, l-au inregistrat in forma bruta. urma sa-l analizeze si sa-l critice. “sa-l distruga”. dupa 4 ore de ascultat de zeci de ori fiecare bucatica din Cintecul-fara-versuri-si-fara nume, ma atasasem de el; era ca un copil, cu viata proprie.
n-am mai stat sa vad cum il “macelaresc”, i-am si rugat sa nu-l modifice. pe drumul catre casa mi-am dat insa seama ca si ceea ce urmau sa faca seamana cu facerea unui roman sau a unui film; erau in faza primului draft.
Tudor mi-a spus ca s-ar putea sa nici nu mai recunosc pe album cintecul, pentru ca va fi orchestrat, pentru ca il vor mai modifica de citeva ori pina la inregistrare, iar eu ma gindeam cit de multa munca e in spatele unui cintecel pe care noi il ascultam pret de 3 minute jumate.
ne emotioneaza si ne ramine in minte, sau trece pe linga noi si nu ne spune nimic. bizar sau nu, e o chestiune de viata si de moarte (a unui cintec care n-are inca versuri si n-are inca nume) orice mic detaliu din perioada crearii lui. orice pauza, orice masura, orice nota.
si noi, superficiali, rasfatati si needucati in ale muzicii, ascultam solistul si niste instrumente pe linga.
***
de joi, orice cintecel ascult il deconstruiesc: are strofe egale? unde e bridge-ul? ce fac instrumentele?
***
cintecul-fara-versuri – si- fara- nume (inca) va fi inclus pe albumul 2012 al trupei Vama. lansarea albumului va avea loc pe 28 mai la Sala Palatului.
