Daca vi se pare ca in ultima vreme se vorbeste mult despre Alicia Vikander, sa stiti ca nimic nu e intamplator.
Alicia Vikander a ajuns la actorie dupa ce a facut multi ani de balet. Are educatie europeana, este suedeza – iar asta inseamna ca a luat mult din minimalismul tarii ei, pentru ca asa a fost crescuta – si e o rara avis printre actritele momentului.
Se machiaza putin, poarta haine foarte simple ca si croiala, dar sofisticate prin materale, texturi si culori.
Stie sa controleze foarte bine partea de media, pentru ca are ceva carti citite in spate.
Este fata momentului la Hollywood, va fi noua Tomb Rider si tocmai a anuntat ca la anul se casatoreste cu partenerul ei de viata de cativa ani, Michael Fassbender.
Are 28 de ani si deja un Oscar pentru rol secundar in filmul Danish Girl, a jucat in toate filmele hot ale hollywoodului din ultimii 5 ani (13 productii in 5 ani!!), incluzand aici ExMachina si Jason Bourne; e imaginea Louis Vuitton.
Iar de vineri o puteti vedea pe ecranele de la noi in Tulip Fever – o poveste de dragoste amplasata in secolul 17, cu costume dementiale si o imagine ca si cum ar fi totul un tablou olandez … in miscare.
Zilele acestea am luat sub stapanire contul de Instagram CineForum si puteti gasi la acest link cateva imagini din viata reala cu actorii din acest film, pe langa Alicia ii mai vedeti pe Christoph Waltz si Judi Dench.
Zic sa vizitati si sa urmariti contul de Insta pentru ca ma mai joc acolo pana vineri, plus ca sunt imagini de la un brunch simpatic unde am fost impreuna cu multe doamne si domnisoare si-am povestit despre Febra Lalelelor, plus ca vor aparea curand acolo imagini cu secvente din filmul Febra Lalelelor…
Acum va las sa va bucurati de gustul desavarsit la haine al acestei domnisoare cu chip de copil si cu o aparenta fragilitate care te face sa vrei sa o iei acasa:)
Doua tinere bloggerite de travel din Finlanda au mers pe urmele productiei Game of Thrones si au realizat fotografii unice care reaseaza secventa din film in contextul natural.
In termeni tehnici ceea ce au facut ele se numeste sceneframe, dar dincolo de denumire e un mare deranj in realizarea acestor fotografii.
Cred ca e mai usor sa descoperi o cladire in care a fost facut filmul decat … un copac langa care s-a filmat in mijlocul unei pustietati… dar cand esti fan, esti fan pana la capat
Fetele de la Fangirlquestspun ca in aceasta aventura in Irlanda s-au trezit zilnic la 5 dimineata si au cautat locatii de filmare pana dincolo de miezul noptii.
Personal cred, cu o usoara paranoia, ca au fost ajutate si de echipa de productie a filmului, data fiind notorietatea proiectului lor (fac excursii similare si pentru alte filme) dar si interesul echipei de marketing GoT de a promova cat mai “alternativ” serialul. Asta pentru ca e… foarte foarte greu sa stii copacul pe langa care s-a filmat o secventa sau pietroiul de care se sprijinea un personaj:)
Oricum ar fi, fetele astea fac o treaba minunata, uitati-va la fotografii.
In randurile urmatoare veti afla povestea unuia dintre cei mai premiati regizori mexicani ai momentului, Michel Franco, si veti descoperi ca oricat de mare ai fi, oricat de multe premii ai lua, bucuria ta adevarata va veni de la cei apropiati.
E o poveste emotionanta despre un om care vrea sa arate lumii – prin povesti socante, care te bantuie – dragostea din fiecare familie.
(cover photo Dragos Asaftei pentru Anonimul 2017)
*
In ultimii ani, regizorii mexicani au cucerit lumea si daca e sa spun doar cateva nume dintre veterani – Alfonso Cuaron, Alejandro Gonzales Inarritu, Guillermo del Toro, Carlos Reygadas – intelegeti exact cum stau lucrurile. In partea super comericiala a filmului, mexicanii se pot lauda cu castigarea oscarului pentru cel mai bun regizor in doi ani consecutivi – Curan pentru Gravity, urmat de Inarritu pentru Birdman, iar in partea mai „arty” a lucrurilor la festivalul de la Cannes au fost ceva premii date mexicanilor.
Poate cel mai rasfatat dintre premiatii de la Cannes, Michel Franco (4 filme realizate, toate 4 prezente in selectie la Cannes) a fost invitatul special al Festivalului de film Anonimul, editia 2017, iar spectatorii au putut sa-i vada toate filmele si sa discute pe larg cu el la un masterclass.
Toate filmele lui Franco sunt tulburatoare si vorbesc despre disfunctionalitati sau traume din interiorul familiilor (la sfarsitul interviului veti gasi prezentarile filmelor), dar ceea ce face Franco e sa puna emotiile oamenilor intr-o oglinda foarte fina, chiar daca uneori e frustra, pentru a-ti arata cum si de ce gandesc personajele in felul in care e ghidata actiunea.
Inainte de a citi cele de mai jos e important de stiut ca Michel Franco are 2 surori, cea mica face filme documentare si au lucrat impreuna la un proiect in care au imbinat realul cu fictiunea intr-o poveste despre copiii strazii.
Ce e special in familia voastra de faceti film si tu si sora ta?
Probabil ca surorii mele i-ar placea sa spun, dar cum nu e aici, am sa o spun: nu cred ca sora mea ar fi facut filme daca nu incepeam eu.
Pentru ca atunci cam am inceput sa ma gandesc sa fac filme, pe la 16-17 ani, ea avea 11 ani si nu mai era nimeni in familie care sa se gandeasca la asa ceva.
Tatal meu nu are nicio legatura cu artele. Vine dintr-o familie foarte conservatoare. Tata face costume pentru barbati. El si mama s-au casatorit cand avea 23 de ani, iar ea avea 18. Tata venea dintr-o familie foarte saraca, a reuntat la scoala cand avea 12 ani. Era cel mai mare dintre cei 7 frati asa ca trebuia sa munceasca ca sa-si ajute familia. Mama era cea mai mica dintr-o familie cu 7 frati, si familia ei era foarte saraca. Nu erau intelectuali in familia noastra, nu erau artisti, nu era nimic, dar chiar si asa am avut modele frumoase.
Imi amintesc din copilarie ca tata citea mereu cate o carte si chiar intentiona sa scrie una, dar nu era un intelectual, nu transmitea niciodata lucrurile intr-un mod foarte rafinat, ci frust, exact. Obisnuiesc sa spun ca el a plecat de la 0 a ajuns la 10, in termeni de business. Il admir enorm pe tata.
Dar i-am spus ca nu pot sa stau la acelasi nivel ca el, ca imi doresc sa fac mai mult decat a facut el, mi-a dat oportunitatea sa invat si am avut libertatea sa aleg ce vreau sa fac in viata cu tot ce am acumulat. Iar datoria mea de fiu al lui e sa urc de la 10 la 100.
Si totusi de ce te-ai dus sa studiezi comunicare si nu regie?
De la inceput am fost foarte ambitios si am vrut sa fac ceva diferit chiar si in studii. Am studiat comunicarea pentru ca sunt doar doua scoli de film in Mexic. De multe ori nu te accepta decat daca ai facut ceva in lumea filmului, asa ca multi student au in jur de 28 de ani cand ajung sa intre la aceasta facultate. Examenul e foarte dur si se spune ca profesorilor de acolo le place sa-si umileasca studentii, sa-i intrebe lucruri stranii.
Chiar daca as fi dat examen acolo, n-as fi intrat pentru ca nu ma incadram profilului. In plus nu m-am simtit niciodata parte din lumea intelectuala si nici macar nu stiu exact ce e in aceasta scoala, doar am auzit povesti. M-am gandit ca daca fac comunicare pot sa lucrez in publicitate, dar nu mi-am placut deloc. In publicitate regizorul e doar inca unul din echipa pentru ca, de fapt, el trebuie sa ia in calcul opiniile tuturor celor implicati.
De asta ai ajuns sa faci videoclipuri?
Am facut cateva videoclipuri, mai ales pentru un prieten, Felix da Housecat, un DJ american care mi-a dat libertatea sa fac orice voiam…
Dar nu era chiar ceea ce as fi facut o viata pentru ca atunci cand faci un videoclip trebuie sa servesti unui scop, sa insotesti o muzica. Nimic nu se compara cu a-mi crea si am produce propriile mele povesti.
Unora le place sa regizeze, sa dea indicatii sa filmeze pe set. Mie nu-mi place sa filmez. Imi place sa scriu povestea si sa o fac sa devina realitate, imi place partea conceptuala.
Dar sa filmezi, pentru mine, e oribil.
Pentru ca iti faci viata grea alegand sa filmezi cronologic si te intorci la locatii dupa cum se schimba povestea, in loc sa tragi tot ce ai de tras o data in acelasi loc.
Nu-mi fac viata mai grea daca filmez cronologic, din contra, imi ajut firul narativ si actorii. Si am invatat sa ma ocup de productie ca sa am cele mai mici preturi. Producatorii sunt obisnuiti sa cheltuie o gramada de bani pentru o locatie o singura zi. Managerul de locatie o cauta si negociaza, toti vor sa faca un business… Eu am eliminat partile astea din echipa, fac eu negocierea, caut locuri normale si le spun proprietarilor ca as vrea sa filmez acolo. Si obtin mereu mai putini bani.
Toate filmele tale vorbesc despre chestiuni grele din interiorul unei familii. Ramanand la familia ta…
Vrei sa stii daca sunt in familia mea chestiuni grele? Sigur ca sunt, in orice familie sunt…
Nu nu, nu vreau sa fiu atat de indiscreta. Voiam doar sa stiu ce reactii au avut parintii tai cand au vazut filmele…
Parintii mei au divortat cand eu aveam 18-19 ani. Si ca orice divort n-a fost unul dragut. A fost foarte greu pentru mine. Pentru multi ani mama si tata nu si-au mai vorbit.
Cand am avut primul film in Cannes in 2009, toata lumea a fost foarte fericita pentru ca nimeni se gandea ca la primul meu film am sa fiu selectionat la Cannes. Asa ca surorile mele au decis ca vin sa ma vada, dar acolo la Cannes am avut bucuria sa vad ca si parintii mei decisesera sa vina. Calatorisera impreuna dupa multi ani, au luat cina impreuna si, dupa festival, au mers la Paris au vazut un meci la Roland Garros.
Intr-un fel e amuzant ca am facut un film atat de dur despre familie si mi-am adus familia impreuna, din nou, dupa multi ani. Dar a fost cel mai frumos premiu pe care puteam sa-l primesc pentru munca mea.
Si acum e o traditie. Muncesc sa am mai multe filme la Cannes, pentru ca ei vin impreuna sa-mi vada filmul. (rade)
Dar pentru ca ai facut 4 filme si toate au fost la Cannes, cand incepi un proiect nou simti o presiune stiind ca vei fi judecat?
Nu simt nicio presiune cand ma apuc sa fac alt film si sa-ti spun de ce. Daca as fi asteptat 5-6 ani intre filme, poate ca ar fi fost o presiune. Daca as fi lasat mai mult timp intre filme, probabil ca mi-ar fi fost frica sa fac ceva diferit. Poate ca mi-as fi spus “hai sa ma intorc la ce stiu ca merge”
De fapt, fiecare film pe care-l fac este o reactie la filmul precedent, Chronic are putine replici pentru ca Lucia are foarte multe, April are din nou multe replici pentru ca venea dupa Chronic.
Ce scriu acum e o reactie de la April’s Daughter, dar nu la premiu. Niciodata nu ma gandesc la premiu sau la oamenii care m-ar putea aprecia. Intotdeauna stiu care va fi urmatorul film, inainte de a-l termina pe cel la care lucrez. Stiu exact ce vrea sa fac si de ce, chiar daca se chimba foarte foarte mult pe parcursul procesului de scriere.
Pentru ca ai amintit de Chronic, am citit ca urmatorul tau film va fi din nou cu Tim Roth in distributie. E adevarat?
Vorbesc constant cu Tim Roth despre a lucra din nou impreuna. Ne tot spunem ca trebuie sa gasim doua saptamani linistite, sa oprim telefoanele si sa lucram impreuna. N-am apucat.
Dar asta nu inseamna ca nu e posibil sa fie in viitorul meu film. Inca scriu la scenariu si e posibil sa scriu ceva pentru el, chiar daca vom filma in Mexic. Desi, e important sa spun asta: nu voi sacrifica povestea doar de dragul de a-l avea pe Tim Roth in film. Dar in viitorul film ar putea fi, are sens sa fie acolo dupa cum e povestea.
Ce vreau sa adaug ca e foarte frumos la Tim faptul ca accepta orice ii ofer sa joace.
Pentru o persoana care a studiat comunicare, a facut publicitate si videoclipuri, care face filme super distribuite international, am fost uimita sa vad ca nu ai cont de facebook, ca twiterul nu mai up datat de multi ani…
Am avut candva facebook si l-am inchis, iat contul de twitter nu-l mai folosesc de 5 ani.
Facebook-ul ma distragea foarte mult. Imi place comunicarea adevarata, conversatia cu doi oameni fata in fata. Incerc sa elimin orice altceva.
Procesul de scriere – care e cel mai important pentru mine – e o actiune foarte introspectiva. Imi place partea aceea introspectiva, chiar daca sunt o persoana foarte sociabila. Imi plac oamenii si sa petrec timp cu ei. In schimb nu-mi place contactul virtual cu oamenii si nu-mi place sa petrec timp mult conversand cu oameni pe care nu-I stiu. Oameni care adesea tot ce vor sa faca este sa te provoace, si spun lucruri rele.
Si ma distrag de la ce fac. E foarte greu sa-mi gasesc concentrarea. Cand gandesc si scriu la un scenariu e ca procesul de meditatie. Nu meditez, nu fac yoga si nu sunt religios, dar cand oamenii vorbesc despre meditatie, le spun adesea – e cam la fel cu procesul de scriere. Pentru ca atunci cand scriu devin obsedat de poveste, de structur ei, de implicatiile ei si inlatur orice alt gand din mintea mea.
Asa ca nu vreau sa stric aceasta concentrare cu twitter sau Instagram. In plus, orice vreau sa spun pun in filmele mele.
Aici la Anonimul te-am vazut conversand des cu tineri care voiau sa-ti stie parerea despre ideile lor in cinema. Ce sfat i-ai da unui tanar care vrea sa incerce sa faca film?
Pentru mine la inceput totul a fost greu dar in acelasi timp nu am stat sa analiz cat de greu imi e. Am mers pe incercari. Si tata mereu mi-a spus – nu e realistic sa vrei sa fii regizor, dar esti tanar, incearca, greseste si apoi treci sa faci o meserie.
Vorbele acestea nu m-au descurajat ci m-au facut constient ca atunci cand esti tar e mai usor sa faci lucruri pentru ca ti se permite sa gresesti.
Asa ca sfatul pe care l-as da tinerilor este “nu va ganditi ca aveti mult timp in fata pentru ca sunteti tineri. Trageti tare si incercati sa faceti cat mai multe acum cand sunteti tineri pentru ca vi se va permite sa gresiti.”
In plus cand esti tanar si oamenii vad ca te lputi sa faci ceva iti deschid usile si se uita intelegatori la tine. Cand ai 30-35 ani , esti tot tanar, dar oamenii deja incep sa se uite la tine intr-un mod mai analitic.
Asa ca sfatul meu e asta “sa aiba curaj sa faca multe lucruri chiar daca stiu ca la unele vor gresi. Pentru ca vor invata din ele”
***
Michel Franco are 37 de ani. Are 4 filme regizate si scrise de el si – cum spuneam- toate au fost prezente la Festivalul de film de la Cannes. Este detinatorul premiului sectiunii Un certain Regard in 2012 pentru filmul After Lucia, iar in 2015 filmul sau Chronic (cu Tim Roth in rolul principal) a prmit premiul pentru cel mai bun scenariu.
Iata mai jos mici synopsis-uri ale filmelor sale pe care vi le recomand din inima.
Daniel& Ana povestea a doi frati care sunt rapiti si pusi sa faca sex in fata camerelor de luat vederi.
After Lucia este povestea unei familii – tata si fiica – care supravietuieste mortii mamei(sotiei) si isi consuma propriile drame purtati de noile evenimente din vietile lor: fiica face sex cu un coleg la o petrecere, iar colegul filmeaza si arata intregii scoli, transpormand-o pe fata in victima bullyingului intregii scoli. Tatal isi traieste depresia profunda de dupa moartea mamei.
Chronic – este povestea unui asistent (Tim Roth) care are in grija bolnavii aflati pe moarte.
April’s Daughter este povestea relatiei dintre o mama si fiica sa adolescenta care tocmai a devenit la randul sau mama.
Filmul va putea fi vazut si la Bucuresti, in cadrul retrospectivei Anonimul 14, in perioada 1-3 septembrie.
Tanarul care e in dreapta, Tedy Necula, este regizorul filmului in care joaca doamna din stanga – Victoria Cocias. E primul lui lung metraj, Coboram la prima, o poveste despre vietile mai multor calatori care raman blocati intr-un vagon de metrou, in dimineata de dupa incendiul Colectiv.
Tedy are 28 de ani si in 2002 juca in filmul Noro, povestea unui baietel cu probleme locomotorii de la nastere care se afla intre lupta mamei (Victoria Cocias) pentru a-l integra si dorinta tatalui (Dorel Visan) pentru a-l proteja de greutatile lumii care nu e pregatita sa-l accepte asa cum s-a nascut el.
Acolo, in 2002, cand avea 13 ani – sub bagheta magica a regizorului Radu Gabrea – Tedy (care e asemeni personajului Noro, cu tetrapareza de la nastere) a inteles ca si el poate sa faca bine daca se exprima prin film. Cand a terminat scoala (parintii nu s-au lasat invinsi de sistem si l-au dat la o scoala normala, de stat), a inceput sa lucreze voluntar pentru ONG-uri ca sa –i ajute cu productia video si mesajele lor sa fie cat mai vizibile.
In acesti 15 ani Tedy a devenit speaker motivational, a facut documentare depre persoanele cu dizabilitati, a lucrat in televiziune si si-a castigat respectul a mii de oameni.
Saptamna trecuta am fost la filmarile primului lui lung metraj, “Coboram la prima”, un film care ii are in distributie pe Emanuel Oprea, Constantin Cotimanis si multi multi altii.
Tedy reuseste in acest film sa scrie putin din istoria cinematografiei moderne pentru ca i-a convins pe Adrian Paduraru si Teodora Mares sa fie un cuplu din nou pe ecrane, la 32 de ani de la Declaratie de Dragoste. (in toti acesti ani, doamna Mares a refuzat sa mai joace alaturi de dl Paduraru, considerand ca acel cuplu a fost f puternic in memoria colectiva si nu are sens sa reincalzeasca supa. Ei bine, acum in filmul a carui actiune are loc a doua zi dupa incendiul de la Colectiv, cei doi actori joaca rolurile unui cuplu… care se desparte:) )
M-am dus cu treaba pe set ( Tedy avea invitati jurnalisti, iar eu am incercat sa fiu o gazda buna pentru ei) si, acolo pe platou, avandu-i fata in fata pe Tedy si Doamna Cocias am realizat puterea acestei (re)intalniri: mama din filmul care l-a adus pe Tedy aproape de cinematografie e in continuare alaturi de el la primul lui lung metraj.
Si cred ca domnul Radu Gabrea ar fi foarte fericit sa-I vada ca lucreaza din nou impreuna, pentru ca i-a urmarit indeaproape activitatea lui Tedy.
De fiecare data cand merg pe platourile de filmare ale peliculelor romanesti, ma gandesc ca aceasta industrie rezista si creste din prietenie, pentru ca multi actori muncesc pe bani f f putini, multi regizori fac filme cu bani de acasa, dar ce ii aduna e prietenia.
Am vazut la inceputul saptamanii cel mai recent film al lui Christopher Nolan si, trei zile mai tarziu, inca ma mai gandesc la smecheriile pe care le-a facut in film:)
Nolan e un regizor care a inceput cu filme independente si a ajuns sa faca super blockbustere , cumva pastrandu-si identitatea, necomercializandu-se foarte mult.
Dunkirk e un film de razboi, inspirat de fapte reale din cel de-al doilea razboi mondial; se refera in mod specific la momentul in care peste 300.000 de soldati aliati au ramas pe o plaja din Franta -dunkirk, pe numele ei – si a fost nevoie de eforturi speciale din partea autoritatilor britanice sa recupereze cat mai multi dintre acesti soldati sa-i aduca in Anglia.
Deznodamantul actiunii se stie deja – fiind fapt istoric – dar cum reuseste regizorul, care e si scenarist, sa tina captata atentia spectatorilor si sa le dea o senzatie de panica, de teroare e de fapt magia acestui film.
1. Ceea ce-l obsedeaza pe Nolan ca om si artist este VALOAREA TIMPULUI. E exemplificata in toate filmele lui, chiar daca e mai vizibil ca e pasionat de cum poti percepe timpul in Memento primul lui film, in Insomnia, Inception sau in Interstellar. Si in Dunkirk timpul e personajul principal. Filmul e construit pe trei laturi temporale – o zi, o saptamana si o ora dupa cum se desfasoara actiunea in aer, pe apa sau pe uscat – toate actiunile incheindu-se in acelasi timp.
2. Christopher Nolan e un om care e facut din alt aluat decat restul (Tom Hardy a zis intr-un interviu “daca totusi se dovedeste ca nu e alien, atunci trebuie ca e foarte destept”) si ca sa e relaxeze a invatat sa cante la… violoncel. Stie deci mult despre muzica, iar obsesia lui cu timpul a fost pusa si in muzica (a trimis catre Hans Zimmer, cel care a scris coloana sonora dementiala, inregistrarea ticaitului unui ceas vechi al carui sunet il deranja pentru a fi folosit in partea tensionata a muzicii… ma rog, practic in toata coloana sonora)
3. Ce te surprinde, enerveaza, marcheaza, urmareste, obsedeaza in filmul acesta e… muzica. E construita ca sa insoteasca filmul, sa-l sprijine, nu sa completeze in situatii emotionale in care actorii sau scenariu nu livreaza ce are nevoie spectatorul. E in muzica prezent tot timpul un uruit – un zgmot stresant obtinut printr-un efect in care e multa matematica. Se numeste The Shepard Tone si puteti citi mai multe aici (practic, pe scurt, e despre repetarea unor anumite note intr-o secventa precisa pe trei lungimi de unde diferite, secventa obtinuta ii da auditorului senzatia ca muzica este un crescendo infinit, in loop, care creeaza o stare de tensiune foarte mare).
4. Hans Zimmer, compozitorul, are si dansul nota sa de nebunie (cu ea a obtinut 10 nominalizari la Oscar pentru coloana Sonora – are o singura statueta insa): cand prietenul lui, Nolan, i-a povestit despre film si despre cum a scris scenariul gandindu-se la o coloana Sonora care sa fie in tensiune continua, Hans Zimmer s-a dus pe plaja de la Dunkirk ca sa simta el locul, sa auda valurile. A si plecat de acolo , intr-un borcanel, cu putin nisip de pe plaja… pe care l-a tinut pe masa cat timp au lucrat la coloana Sonora:)
5. Intr-o vreme in care se pot face multe minunatii pe computer, Nolan a adus pe plaja Dunkirk 1500 de soldati, avioane si barci ca sa-i oblige pe actori sa REACTIONEZE la poveste, nu sa-si imagineze ceea era in scenariu ca atmosfera din razboi. (de asta filmul a costat 120 milioane de dolari) Bine, in nebunia lui care-l face sa faca filme atat de diferite, i-a dus acolo cand era mai frig si mai furtuna – in aprilie, mai… ca sa aiba in mod natural pe fetele soldatilor culoarea vinetie de la frig si umezeala.
6. Ca sa nu foloseasca imaginile generate pe computer, productia a creat contururi de soldati din placi de carbon care au fost puse in cadru in partea cea mai indepartata, pentru a crea iluzia unei armate foarte mari
7. Tot din categoria sa fim autentici pana la capat, Nolan a reconditionat nave de razboi din perioada respectiva pentru a putea fi folosite la filmari. In cateva zile de filmare pe mare s-au aflat 62!! de nave.
5 milioane de dolari din bugetul filmului (generos, desigur) au fost folosite pentru reconditionarea unui avion vechi din al doilea razboi mondial pe care au fost montate camere IMAX. In cele din urma avionul a fost distrus integral in film.
8. Desi nu era nevoie sa fie in aceeasi zi platourile de filmare, cei doi piloti care apar in film au stat mereu la cadru cand a filmat “colegul” pentru a-I da replica, real, prin statie ca in razboi. A fost cererea expresa a lui Nolan.
9. In film sunt foarte putine dialoguri pentru ca Nolan a vrut sa ramana fidel filmelor mute care erau pe val in acea perioada. Personal cred ca, spunand o poveste din perspectiva vizuala, a atins generatia Instagram care se simte mai confortabil la film. Bine, generatia Instagram are partea ei in distributie – pe frumuselul de la One Direction, Harry Styles, despre care Nolan spune ca nu a fost distributit pentru celebritate, ci pentru ca a avut o auditie foarte buna.
Adevarul e probabil la mijloc, pentru ca si marketingul are un cuvant de spus la un film cu un asemenea buget.
10. Tot efortul si toata atentia pentru detalii a lui Christopher Nolan au fost f bine rasplatite. Hollywood Reporter a anuntat ca domnul Nolan a primit 20 de mil de dolari salariu si…20% din incasarile globale:)
Aaa, asa ca fapt divers, Christopher NOlan nu are telefon mobil, nici adresa de email:) are telefon fix acasa:)
uitati-va la trailer si ascultati coloana sonora din perspectiva efectului Shepard despre care scriam mai sus:)
Nu stiu despre voi ce faceti cand e canicula si e week end sau puteti sa va luati zile libere, dar eu… fie dorm, fie ma uit la seriale. (asta pentru ca nu sunt prietena cu soarele care arde intrucat pielea mea e ca o inghetata de vanilie, alba si sufera modificari grave in contact cu soarele)
Nu stiu daca astazi aveti noroc in viata sa aveti parte de liber (eu nu, dar am avut – doar – ziua de sambata), dar stiu ca… winter is coming pentru unii dintre voi, chiar daca vor fi 35 de grade la umbra.
Nu ma uit la GoT (asta este), dar am prieteni si m-am mai lovit si eu de cateva stiri despre productia geniala care e in spatele acestui serial, asa ca da stiu ca winter is coming si la 35 de grade si ca „is coming” lunea. Dar am solutii muuult mai simpatice si mai girlish in materie de seriale.
Sambata m-am uitat putin la un serial nou de pe Netflix, Glow, despre niste actrite care n-au job si ajung in ring la lupte libere si vreau sa va recomand filmul asta pentru detaliile din spatele industriei de film, pentru marketingul discret pe care-l numesc pe alocuri, pentru umor si pentru nostalgia anilor 80.
E un prim sezon cu 10 episoade, eu am dovedit jumatate si mi-am relaxat si mintea, dar si corpul.
Ma rog, din cauza lui Chinezu – care m-a molipsit cu un nou soi de gelato de cand s-a dus el in italia direct la fabrica familiei Guglielmo Visani, unde se produce gelato Siviero Maria – acum ma uit la seriale in compania unor arome naturale racoroase, cu potential mic de ingrasare.
Gelato are mai putina grasime 7% – comparativ cu 10% – fata de o inghetata normala, iar sentimentul meu este ca are si mai putin zahar (nu pot dovedi, dar asa mi se pare in cazul Siviero Maria, poate pentru ca toate ingredientele sunt naturale si respecta reteta gelato italian traditional)
Ce vreau sa spun cu asta? Sa incercati gelato Siviero Maria pentru ca asta te poti racori cand te relaxezi si vezi filme multe in vacanta, in familie, chiar daca nu esti dintre cei care oftezi de placere si spui “winter is coming” in mijlocul verii. (daca va tine inima uitati-va pe pagina Siviero Maria a vedeti fotografii cu gelato din care parca urla aroma si veselia verii)
Si sa va uitati la Glow pentru ca e un serial diferit de ce vedeti acum pe ecrane… in plus e comedie, nu mor personaje gramada la sfarsitul fiecarui episod !!!
Merg la TIFF si la FITS de foarte multi ani. In ultimii 4 ani am mers aproape mereu in aceeasi gasca, dar oricum ar fi fost, domn Manafu a fost in echipa si am facut impreuna lucruri frumoase.
Miza noastra e sa aratam celor de acasa putin din atmosfera, sa oferim povesti care sa contina elemente memorabile cu efect de trimitere catre sala de cinema sau de teatru.
Sau cu efectul dorintei de a veni si tu la TIFF/FITS in anul urmator.
Anul asta, dupa premiera filmului Breaking News m-am gandit ca tot ceea ce tine unite industriile acestea doua este prietenia.
Prietenia care ii face pe actori regizori si producatori sa munceasca aproape pe gratis doar ca sa-si duca la indeplinire visul de a-si vedea filmele gata
*
Eram la finalul filmului Breaking News, vedeam distributia care urca pe scena de pe scaunele de langa mine si ma gandeam ca pe ei toti ii leaga o prietenie stransa.
Andi Vasluianu, eroul din film, e prieten de multi ani cu Oana Rasuceanu – scenarista alaturi de Ana Agopian, dar si cu Iulia Rugina regizoarea filmului. Era si Tudor Giurgiu acolo, si el prieten cu Vasluianu (a fost protagonist si intr-un film de-al lui – Despre oameni si melci), dar si cu Oana Rasuceanu care a muncit multi ani ca PR al TIFF.
In sala printre cateva sute de spectatori eram noi , o gasca de prieteni bloggeri care ii asteptam pe eroii de pe scena ca sa ne facem o fotografie impreuna ca sa-I ajutam la promovarea filmului care vine din septembrie pe ecrane.
Si in minutele alea cand ii ascultam pe protagonisti multumind emotionati celor care i-au ajutat si sprijinit ca sa poata sa-si faca filmul, mi-am adus aminte iar cat de mult inseamna astazi in Romania participarea privata – sponsorizarile de la “multinationalele” hulite de cei care nu vor sa vada ca dezvoltarea Romaniei e datorata mult strainilor sositi printre noi care ne-au profesionalizat in multe domenii.
Un simplu exemplu pe care-l cunosc bine: Raiffeisen in 20 de ani de prezenta in Romania a participat la programe culturale si sociale cu peste 13 milioane de euro. Zilele filmului Romanesc de la TIFF se desfasoara cu participarea exceptionala a Raiffeisen, iar multe dintre spectacolele de la Teatru ACT cu Oana Pellea sau Marcel Iures au ajuns la Festivalul de Teatru de la Sibiu sau in turnee in toata tara, tot gratie Raiffeisen.
13 milioane de euro investiti in cultura de catre un brand privat, cu profesionalismul unui brand privat, urmarind rezultate eficiente (calitatea asocierii, un numar mare de spectator, dar si o constructive solida pe termen lung), adica nu mici lovituri ca la finantarile de la stat.
Cand am vazut fotografia pe care o facusem impreuna – echipa de la Breaking News si noi, gasca de bloggeri, acreditati special pentru zilele filmului romanesc de catre Raiffeisen, mi –a parut a fi un exemplu despre doua lumi care sunt unite pentru ca au aceleasi afinitati, aceleasi valori si gusturi. Si culmea, au fost unite de catre … un sponsor care a indentificat afinitatile comune.
Nu degeaba anul asta am spus ca avem #poftadefilmebune.
*
Acum cativa ani Oana Rasuceanu, Ana Agopian si Iulia Rugina m-au primit la cursul lor de scenaristica pentru scurt metraj de la Control N ca sa invat cateva tehnici care imi erau de ajutor in ceea ce scriu eu. Vineri, la premiera filmului lor Breaking News le-am rugat sa-mi dea cateva pagini din scenariu sa vad cum au lucrat, Ana mi-a raspuns “ce misto! Dar vezi ca am avut 17 drafturi”
Pe Andi Vasluianu il stiu dincolo de ce vedeti dvs in filme sau la televizor, il stiu drept un actor foarte generos si frumos asezat pe dinauntru care e gata oricand sa-si ajute mai tinerii colegi, explicandu-le propriile frici ca sa le dea lor curaj.
Despre Cristi Manafu sau Ana Onisei care apar in fotografia de mai sus, as putea scrie romane, pentru ca ne cunoatem de mai bine de 10 ani si am lucrat de multe ori impreuna. Ne-am ajutat unii pe altii lucrand.
(v-as povesti putin si despre prietenia dintre Manafu si Gabi Nedelea – care e si el in poza, in fata, jos, dar ca sa nu fiu foarte indiscreta am sa spun doar ca eu ii numesc “fratii Petreus”)
Cristi Sutu si Radu Băzăvan sunt si ei in gasca TIFF de 2 ani, dar pe mine – personal – ma leaga de ei multe alte proiecte facute impreuna… Plus o legatura de rudenie intre mine si Radu, dat fiind numele noastre asemanatoare (doar el are diactritice in numele de familie, eu nu!)
Credeti-ma ca aceasta combinatie, cu toti la un loc e exploziva… si radem f f f f f f mult.
Ce vreau sa spun cu aceasta postare?
Participarile cu fonduri private in asemenea evenimente culturale fac sa se miste lucrurile mai bine. Statul roman nu ar putea sustine nici un festival precum TIFF, nici pe unul precum FITS, iar impactul acestor festivaluri in dezvoltarea industriilor din care fac parte, dar si in educarea unor generatii, este imens.
Ca sa nu mai vorbesc de sprijinul moral, dincolo de cel financiar, pentru ca niste actori imensi sa poata sa continue sa faca proiecte in spatiul public.
*
TIFF 2017 s-a incheiat exact in linia despre care scriu mai sus: au fost premiate proiecte care n-ar fi putut fi facute niciodata fara finantare privata – las mai jos intreaga lista de premii ca sa puteti cauta filmele cand vin la Bucuresti zilele viitoare, dar mentionez aici un singur premiu pentru documentar oferit catre doi jurnalisti/ fotograf freelanceri:
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank – The Last Kalderash / Ultimul căldărar, r. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu
*
Ne revedem cu cronici despre teatru, actori si proiecte frumoase in doar cateva zile, cand ajung la Sibiu, la Festivalul international de teatru.
Sa aveti #poftadefilmebune si sa le si intalniti!
*
PREMIILE CELEI DE-A 16-A EDIȚII TIFF
Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen – Familia mea fericită/ My Happy Family, regizat de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross
Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro – Guðmundur Arnar Guðmundsson, pentru filmul Piatră pe inimă/ Heartstone
Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO – Tărâmul binecuvântat/ God’s Own Country, regizat de Francis Lee
Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab – Ia Shugliashvili din Familia mea fericită/ My Happy Family
Mențiunea Specială a Juriului – Gloria/ Glory, regia Kristina Grozeva și Petar Valchanov
Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Alt.Rom.Com – Dezîndrăgostire/ Afterlov, regizat de Stergios Paschos
Premiul Publicului, oferit de MasterCard – Piatră pe inimă/ Heartstone
Premiul Publicului Cinepub, pentru filmul cel mai popular din secțiunea Zilelor Filmului Romanesc, în valoare de 1500 Euro, oferit de Cinepub – Planeta Petrila, regia Andrei Dăscălescu
Premiul pentru întreaga carieră – Alain Delon
Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz – Tora Vasilescu
Premiul pentru întreaga carieră – Violeta Andrei
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producție), oferit de Cinelabs România – Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank – The Last Kalderash / Ultimul căldărar, r. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson și servicii echipament cameră & electrică & grip, oferit de R3 Film Rental, în valoare de 4.000 Euro – Scris/Nescris/ Written/Unwritten, regizat de Adrian Silișteanu
Mențiunea specială a juriului pentru scurtmetraj în Zilele Filmului Românesc – Offstage, regia Andrei Huțuleac
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV – Panta/ Curve, în regia lui Tim Egan
Mențiuni speciale în secțiunea Umbre-scurtmetraj:Eu sunt ieșirea/ I Am The Doorway, în regia lui Robin Kasparik, și În spatele tău/ Behind, de Ángel Gómez Hernández
La noapte se impart Oscarurile intr-o ceremonie care va fi foarte politica si care a debutat cu un mic scandal.
Cu o zi inainte de ceremonie, unuia dintre posibilii castigatori i-a fost retrasa nominalizarea pentru ca nu a respectat regulile de promovare si de campanie pentru castigarea statuetei. Mai exact: si-a sunat fostii colegi care sunt membri in Academie si i-a rugat sa-l voteze, regulamentul interzicand express lobby-ul prin telefon.
Cu o stire ca asta am zice ca Academia Americana de film e mai catolica decat papa, doar ca asa cum am scris in anii trecuti narativul unei campanii pentru Oscar poate aduce multe statuete si sa cheltuie muuuulte mii , uneori chiar milioane de dolari, in asemenea campanii.
Regele manipularilor in campaniile pentru Oscar – Harvey Weinstein – are anul acesta Lion – un film cu 6 nominalizari, incluzand cel mai bun film, cel mai bun actor si actrita in rol secundar ( Dev Patel si Nicole Kidman) si cel mai bun scenariu adaptat.
Daca nu va mai aduceti aminte de nastrujniciile lui Weinstein intru castigarea statuetelor (puteti citi mai multe aici), am sa va reamintesc doua situatii.
Lupta cea mai mare e pentru a fi in atentia celor 7000 de membri ai academiei cu tot felul de informatii, asa ca in 2014, cand Weinstein avea Philomena in competitie, a luat-o frumos pe actrita din rolul principal si pe scenarist si i-a dus la o intanire privata cu Papa, la Vatican, unde au vorbit despre Philomena Project – o asociatie care voia sa atraga atentia asupra adoptiilor ilegale. Asociatie pe care o creasera ei, ca sa fim exacti.
Un an mai tarziu cand avea in competitie The Imitation Game, Weinstein in persoana s–a dus la Londra si a somant guvernul britanic sa isi ceara cuze miilor de homosexuali ale caror vieti au fost ruinate de legile englezesti impotriva homosexualitatii. Ba chiar a amenintat ca va dona decoratia primita de la Regina Marii Britanii daca nu se va intampla sa fie scuze publice. A fost in toate ziarele cu aceasta afirmatie, scuze n-au existat, medialia a rama acasa la Weinstein, dar gay-ii de la Hollywood s-au simtit bine ca se gandeste cineva la ei.
Va dati seama ca nu putea rata momentul noii nominalizari – in Lion e vorba despre un copil indian adoptat de o familie de americani care se intoarce acasa ca sa-si afle adevaratii parinti – in contextul interdictiei lui Trump de a accepta musulmani din 7 tari in SUA.
Lion a avut o reclama full page in Los Angeles Time care il infatiseaza pe actorul Sunny Pawar in varsa de 8 ani, insotit de textul ” A fost nevoie de un mare efort ca sa obtinem viza pentru un actor de 8 ani sa vina pentru prima data in America. La anul s-ar putea sa nu mai putem face asta.”
Si apropos de telefoanele pe care le-a dat domnul caruia i-a fost retrasa nominalizarea, la casele mai mari se procedeaza cu petreceri private – organizate de socialite care aparent nu au legatura cu filmul – la care sunt invitati membri ai Academiei si actori din filmul care a platit, de fapt, petrecerea. Asa s-a intamplat zilele trecute, inainte de trimiterea pachetelor cu voturile, la Monkey Bar in New York unde Nicole Kidman gatita pruna intr-o rochita Louis Vuitton a venit insotita de acelasi pusti indian de 8 ani, imbracat la costum, chipurile sa socializeze… erau acolo muuulti dintre membri academiei, iar evenimentul era organizat de… UNICEF.
Ca sa nu credeti ca doar Miramx cu Lion face tumbele astea, e bine sa stiti ca in aceeasi zi, la RainBow Room Paramount a organizat un pranz la care au participat Amy Adams si Martin Scorsese, iar Kenneth Lonergan si Casey Affleck – regizorul , respectiv actorul principal – din Manchester by the Sea au facut frumos la faimosul restaurant ”21”.
Manchester by the sea s-a bucurat si de o petrecere gazduita de Jeff Bezos, presedintele Amazon Studios, in curtea domeniului sau.
*
Ryan Reynold care a pierdut Globul de aur, deci are un start intarziat pentru Oscarul pentru Deadpool, are o campanie cu mult umor.
Ad-ul care promoveaza filmul si nominalizarea lui face misto de toate premiile.
In plus, echipa de comunicare a scos o scrisoare ca din partea lui Reynold pe care a trimis-o membrilor academiei, in care din nou sunt multe ironii la adresa Hollywoodului. Printre altele, spune ”Campania noastra a avut un buget mai mic decat bugetul pentru cocaina al unui studio mare”
Mai jos fotografia cu una dintre scrisorile trimise
Partea cea mai vizibila a campaniilor – pentru cei din afara sistemului, mai ales – sunt aparitiile in presa. Toate talk show-urile posibile, toate morning show-urile si copertele de reviste…
Emma Stone a fost coperta Vogue in noiembrie, Ruth Negga in ianuarie tot la Vogue, Natalie Portman a fost pe coperta Marie Claire, Michelle Williams pe coperta Elle, si toate nominalizatele au stat frumos pe coperta editiei speciale Vanity Fair.
La domni lucrurile sunt mai restrictive, dar tot avem Ryan Goslin pe coperta GQ si Mahershala Ali pe coperta Hollywood reporter.
*
Echipa de la La la Land a mers si pe categoria ”sa intalnim membrii academiei in aria lor” si si-a trimis actorii – Ryan Gosling si Emma Stone – la un festival foarte mic, dar cu participare numeroasa a viitorilor votanti: Santa Barbara Film Festival. Unde desigur au fost petreceri, fotografii si- ca la electorale – multe strangeri de mana.
*
Si anul acesta s-au bagat milioane in reclamele din Variety si Hollywood Reporter ( un sfert de pagina costa 65.000 de dolari in Variety pentru o singura aparitie) si s–au facut multe calculi pe demograficele membrilor academiei.
Ca sa stiti ce vedeti diseara, inchei cu cateva cifre din demograficele votantilor:
Sunt 7000 de membri dupa noile admisii in academie, noi admisii generate de nevoia de diversitate si de intinerire a votantilor.
89% sunt ”albi”
73% sunt barbati.
70% sunt peste 50 de ani
Printre votanti se afla si… o calugarita. Mother Dolores Hart – are 78 de ani. E membra a academiei din 1960, a fost admisa la 3 ani dupa ce a jucat in Loving You alaturi de Elvis Presley. Intre timp s-a calugarit, locuieste intr-o manastire din Connecticut si, da, vede toate filmele nominalizate pe care trebuie sa le voteze.
*
sa ne bucuram de ceremonie si sa avem parte de discursuri care sa motiveze alti tineri sa mearga pe drumul lor, sa-si urmeze visurile.
Spun in fiecare an ca e o mare distractie sa te uiti pe canalele de socializare ale artistilor de la Globurile de Aur/Oscar in timpul ceremoniilor pentru ca ei se simt bine si-si fac tot felul de fotografii pe care nu le-ar putea obtine niciun fotograf.
Iata cateva dintre cele mai simpatice postari din noaptea trecuta, cu copii care se uita de acasa de pe covor la tatal pe scena:), cu actrite prin avioane in intarziere la ceremonie, cu actrite in pregatire pentru ceremonie distrandu-se cu echipa de beauty, cu domnul Jimmy Fallon facand ce stie el mai bine – promovare amuzanta pentru a atrage o audienta tot mai mare.
Actorul care s-a aflat sub masca celebrului personaj Chewbacca din Star Wars, Peter Mayhew, i-a adus un omagiu emotionant actritei Carrie Fisher care a decedat in urma cu cateva zile ca urmare a unui atac de cord.
Peter facut publice o parte din fotografiile realizate in anii 70 pe platourile de filmare de la Star Wars, fotografii rare si unice care nu au facut parte din comunicarile catre presa la vremea respectiva.
Anul trecut (in 2016, adica) am citit o carte care vorbeste despre una dintre cele mai mari agentii de impresariat si management pentru industria divertismentului american – CAA – Power House, The Untold Story of Hollywood’s CREATIVE ARTISTS AGENCY.
Printre multele povesti inedite de acolo e una la care ma intorc cu gandul adesea. Povestea din spatele filmului Rain Man.
Rain Main e filmul in care Tom Cruise e un tanar egoist care are un frate mai mare, autist – Dustin Hoffman – frate care a mostenit de la tatal lor intreaga avere de mai multe milioane de dolari. Personajul lui Cruise incearca sa descopere de ce fratele lui, care pare ca traieste in alta lume, a primit toti banii, iar filmul e un road movie care e si comedie si drama si are o pilda frumoasa.
Rain Man a castigat Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu original, cel mai bun regizor si cel mai bun actor in rol principal – Hoffman – in 1989 si este unul dintre cele mai indragite filme din toate timpurile, dar…. a fost la un pas sa nu se faca.
Intial actorul Bill Murray era in carti pentru rolul lui Raymond – domnul autist, iar Hoffman era fratele – rol care a ajuns apoi la Tom Cruise, asta pentru ca in scenariul original baiatul autist era cel mai mic dintre cei doi frati.
Pentru acest proiect s-a muncit mai bine de 5 ani pana a ajuns in faza de productie pentru ca… desi le placea subiectul, toti producatorii si regizorii implicati aveau retineri sau isi doreau sa modifice scenariul atat de mult incat n-ar mai fi ramas ideea initiala. Pentru ca le-a placut atat de mult ideea filmului, Rain Man a fost un proiect integral al agentiei CAA, agentie creata de Michael Ovitz, unul dintre cei mai puternici oameni de la Hollywood..
PAULA WAGNER, agenta care raspundea de Tom Cruise (pe atunci era foarte la inceputul carierei, Wagner nu mai lucreaza din 2008 cu Cruise) isi aminteste: Eram intr-un meeting si Mike Ovitz a spus “Avem filmul asta pe care Dustin il tot numeste Rain Man, o sa fie un film foarte emotionant si foarte frumos dar trebuie sa gasim cine il va interpreta pe fratele mai mare a lui Dustin.” Fratele mai mare insemna desigur cineva mai in varsta decat Dustin Hoffman. Citisem scenariul, plansesem si ii spuseem sotului meu – Tom Cruise trebuie sa joace rolul asta, asa ca in sedinta m-am auzit spunand “In loc de un frate mai mare, cred ca ar trebui sa fie un frate mai mic si Tom Cruise sa-l joace”. Toti au reactionat ferm negandu-mi ideea, doar Mike a tacut o vreme si apoi a spus “Crezi? Interesant”.
Numai ca atunci Wagner nu stia ca, intr-un fel, planetele fusesera aliniate cu grija de multa vreme. Iata ce isi amintesc actorii din rolurile principale.
TOM CRUISE: Eram impreuna cu sora mea intr-un restaurant cubanez si ea l-a vazut la o masa pe Dustin Hoffman. Eram uimit amandoi ca-l vedem aproape si sora mea ma tot inghiontea “trebuie sa te duci sa-I saluti” Nu voiam sa fac asta, pentru ca era evident ca nu trebuia deranjat la masa, dar sora-mea nu s-a lasat “ii iubesti munca, daca nu te duci tu, ma duc eu si te prezint”. Asa ca m-am dus la masa, rusinat.
“Ma scuzati, domnule Hoffman”
“Tom Cruise!”
Nu-mi venea sa cred ca imi stie numele, era in ultima saptamana de reprezentatii cu piesa Moartea unui comis voiajor, era nebunie pe bilete si el m-a invitat pe loc, impreuna cu sora mea, la spectacol. Ne-am dus in culise dupa spectacol si l-am felicitat, iar el mi-a spus atunci “o sa lucram candva impreuna, sunt sigur”, iar 2 ani mai tarziu mi-a trimis scenariul de la Rain Man.
Hoffman are si el o poveste simpatica despre cum s-a intalnit cu cel care avea sa fie regizorul filmului – Barry Levinson.
DUSTIN HOFFMAN: M-am dus cu copiii la Cirque du Soleil, prima lor reprezentatie in Los Angeles. Copiii nostri erau mici pe atunci si a fost o experienta minunata. In spatele meu statea un tanar cu nevasta si copiii lui. S-a prezentat drept Barry Levinson, regizor. Ne distraseram bine impreuna cu copiii nostri la spectacol, asa ca am iesit imediat dupa cu totii la masa. Am vorbit despre ce proiecte avem fiecare si Barry a fost de acord sa se uite putin pe scenariul de la Rain Man caruia nu-i dadeau de capat de cativa ani. Amandoi am ales ca punct de intalnire un restaurant mexican, Paradise Cove. Am spus “ e restaurantul meu preferat” iar el a adaugat “si al meu” si am stiut de atunci ca o sa fim prieteni si o sa facem proiectul acesta impreuna.
*
Imi place mult povestea asta pentru ca e despre perseverenta si sincronicitati.
E despre cum oamenii mari – ca Hoffman sau Cruise – devin mai mici sau egali in fata oamenilor pe care-i plac si cu care au lucruri in comun.
E o poveste despre generozitate.
Daca n-ati vazut Rain Man, va rog tare sa-l vedeti.
Pana unde va merge experienta spectatorului in sala de cinematograf ?
Zilele trecute am fost la noul Cinema City din mall ParkLake, la o experienta VIP.
Pe scurt, intr-o sala cu un design special am putut lua cina pregatita in interiorul cinematografului de un bucatar aflat acolo!!, am insotit mancarea de un vin (putea fi si sampanie), am mancat o prajitura, ne-am luat pop corn si apa si ne-am dus in sala VIP ca sa ma instalez intr-un scaun care s-a facut canapea, in care as fi putut sa dorm linistita.
(cand am fost eu, bucatarul era adus din Israel, unul faimos, iar mancarea era pe masura diplomelor domnului chef)
Dupa care am trecut la vizionarea filmului.
M-am simtit ca si cum as fi fost intr-un living foarte misto si modern si, dupa ce am luat cina, ma uit in familie la film. Nu-i cunosteam pe ceilalti spectatori din sala, oricum erau la mare distanta de mine (e asa un spatiu mare intre scaune si un confort incat practic ai impresia ca esti singur in sala)
Asta m-a facut sa ma gandesc unde se va duce experienta spectatorului in sala de cinema, ce se mai inventeaza ca sa il convingi pe spectator sa vina sa vada filmul in sala.
Experienta VIP este una foarte speciala.
Ce am experimentat pe pielea mea la Cinema City din Park Lane e fix de business class. E atentie maxima asupra nevoilor tale din partea oricarui angajat al cinematografului.
Trend-ul experientei VIP in cinematograf a aparut in urma cu cativa ani si a fost foarte greu primit de proprietarii de sali: cum adica sa scoatem scaune, deci sa vindem mai putine bilete, si cu toate astea sa incasam mai multi bani?
Numai ca, dincolo de spatiu intre scaune si mancare in cinematograf, sunt mult mai multe detalii care fac ca spectatorul sa vina in sala la un film care in realitate se afla la concurenta cu un ecran mare de acasa, pirateria, drumul pana la cinematograf, confortul de acasa.
Ce fac astazi proprietarii salilor de cinema ca sa le fie mai bine? Sau ce face Cinema City (ca sa dau de la ei din casa, pentru ca citind chestiuni despre consumatorii de filme la cinema am inceput sa vad ce fac ca mecanisme de marketing) este foarte multa stiinta (research, adica) si foarte multa atentie la ce isi doreste publicul.
Au grija ca lobby-urile cinematografelor sa fie un bun loc de intalnire si cand nu ai treaba cu vreun film: cafeneaua de la AFI e perfecta pentru acest exemplu. Imi aduc aminte ca am vazut acolo acum cateva luni un cuplu de amanti (m-am prins din conversatia lor) si ma tot gandeam de ce naiba nu sunt intr-o carciuma…
Designul lobby-urilor trebuie sa aiba un puternic impact visual si auditiv pentru ca imersiunea sa fie profunda.
Daca se poate cu un foarte bun internet wi-fi, pentru ca pustii care vin la film vor dori sa impartaseasca I prietenii ce mai e nou.
La VIP scaunele au devenit mici roboti, au propriul ”creier” – un computer care semnalizeaza o multime de detalii despre cum e folosit.
Citeam in urma cu cateva luni ca sansa cinematografului la batalie cu televizoarele HD care invadeaza livingurile e sa creeze inca din copilaria spectatorului un obicei de consum: sa organizeze petreceri de zilele de nastere ale copiilor in salile de cinematograf, cu participarea unui super erou din filme… sa le dea cadouri de fidelitate copiilor pentru ca asa ii vor cuceri sip e parinti.
Experienta VIP introdusa acum in RO – cu bucatar care-ti pregateste cina in cinematograf – e tot despre familie… doar ca e cu 3 clase mai sus.
Sa incercati aceasta experienta. Mai e un avantaj pe care nu vi l-am spus: daca aveti copii, ei pot alege alt film decat voi – luati cina impreuna si apoi fiecare merge in sala lui – care are intrarea din salonul VIP (si nu e accesibila altor spectatori, deci sunt in siguranta).
New York Times ii face o campanie frumoasa lui Natalie Portman care se afla la debut ca regizor. Stiind de prietenia ei cu scriitorul Jonathan Safran Foer si de corespondentele lor via email, i-au anuntat ca ar dori sa publice o parte din conversatiile lor, iar eu si-au ”ajustat” putin discutiile si-a rezultat un material foarte personal, foarte cool, dar si plin de idei despre cum munceste fiecare.
Conversatiile sunt pline de umor si au o tandrete a marturisilor ca pentru un prieten, un nivel de intimitate la care un reporter ar fi ajuns cu greu.
In fragmentul de mai jos Foer o provoaca sa spuna ce ritualuri are in viata, el explicandu-i cum scrie si ce ritualuri are.
I am woefully lacking ritual in my life, which is among the hardest things and best things about my work. I will never have the boredom or repetitiveness of an office. But every job takes me to a new place with a new schedule, and it requires a reinvention of ritual each time, even more so with a family. Every time I go on location, I have to figure out where to live, what activities are available for my son, how and when we will travel from our home base. You learn how deeply grounding ritual is when you lose it.
When I’m not working, I’m pretty much exclusively with my family, so my rituals have to do with school, meal preparation, playdates, bedtime. Weekends are best for ritual, because I own them completely. I do the whole week’s laundry, which I love because it’s a task with a clear beginning and end. And then we spend the weekend together as a family — usually somewhere in nature, often with friends who have children. Lots of cooking. I like weekends better when I’m working because then they truly feel like I’m regenerating energy, whereas when I’m not working, time blends into one continuous, undifferentiated stream.
Aceasta conversatie via email mi-a adus aminte ca Natalie Portman a fost intotdeauna foarte discreta, foarte asezata la casa ei, cu un bun simt deosebit si… cu diplome in cercetari stiintifice in chimie si psihologie publicate la Harvard.
Plus vorbitoare de japoneza, franceza si idish (e nascuta in Israel)
Filmul cu care Portman debuteaza ca regizoare e despre evrei, e biografia lui Amos OZ – Despre Dragoste si intuneric (scriitorul a refuzat pe multi sa le dea cartea spre ecranizare, doar ea a reusit sa-l convinga!).
Iata-o in 40 de fotografii care vorbesc despre frumusetea discretiei ei. Si ganditi-va ca nu are nimic din tipologia frumusetilor construite de Hollywood, n-are silicon nici in obraji, nici in piept, nu a fost implicata in niciun scandal, nu e o persoana mondena… Si cu toate astea are un Oscar (si o nominalizare) , doua Globuri de Aur si multe multe alte premii.
L-am reintalnit la discutii pe Radu Afrim dupa mai bine de 3 ani. M-am gandit mult la el de la festivalul de la Cannes incoace pentru ca Marele Premiu a fost castigat de un film care are la baza acelasi text din care Afrim a facut un spectacol minunat la Odeon, in urma cu 5-6 ani, E doar sfarsitul lumii.
Nu-l mai vazusem si discutasem si mai putin pentru ca ne-a luat pe fiecare viata intr-o alta directie, dar i-am vazut spectacolele noi.
Afrim e unul dintre regizorii caruia ii datorez dragostea mea pentru teatru. Si pentru ca mi-a explicat lucruri din mecanica fauririi unei piese, si pentru ca m-a luat dupa el la repetitii si am vazut ce lucreaza, iar dupa repetitii a raspuns la orice intrebare aveam, oricat de stupida ar fi fost intrebarea mea.
Afrim stire reteta magica sa faca productii care sunt mereu in actualitate. spectacole care plac tinerilor de orice varsta. Afrim e interesat foarte mult sa simta reactia publicului, nu monteaza niciodata de dragul criticilor.
in interviul care urmeaza povestesc despre grupurile de tineri care merg dupa spectacolele lui prin tara, ca groupie la starurile rock, exact asa.
si merg de ani de zile, alti tineri.
l-am intrebat cum reuseste sa faca asta si raspunsul il puteti descoperi in inregistrarea de mai jos. Tot acolo aflati detalii despre proiectul lui cel mai nou, un spectacol cu adolescenti despre muzica din Braila.
La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori, regizori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.
Mai am doua zile pana ajung si eu la TIFF si oftez cand vad ce evenimente frumoase au fost deja si eu n-am ajuns la ele, dar ca sa nu fiu foarte foarte departe cu mintea si cu sufletul de cinema, am fost provocata….
Raiffeisen Bank, sponsor principal al TIFF si un sustinator consacrat Zilelor Filmului Romanesc a lansat o provocare printre bloggeri. A inceput cu Manafu care a fost rugat sa faca un top 5 al filmelor romanesti care i-au placut cel mai mult. Manafu s-a gandit ca e bine sa dea o leapsa si m-a intrebat pe mine care sunt filmele romanesti pe care le iubesc.
N-am putut sa pun doar 5, chiar n-am putut. Iata selectia mea (am incercat sa nu repet filmele de la Manafu)
Filmul romanesc pe care-l iubesc cel mai tare e un scurt metraj inspirat de nuvela omonima a lui Florin Lazarescu – Lampa cu caciula.
Povestea relatiei tata fiu sub rama unei actiuni in care televizorul cu lampi al familiei, ecranul cu iesire spre o alta lume din saracie a copilului familiei, e dus la reparat.
Filmul e regizat de Radu Jude ( a facut din nou echipa cu Florin Lazarescu pentru Aferim!, o alta bucurie de film)
Imi mai place f f f f tare filmul lui Lucian Pintilie – O vara de neuitat.
Un capitan de vama e mutat intr-un sat la granita cu Bulgaria si sotia sa , contesa unguroaica, trebuie sa se adapteze situatiei in conditiile unui conflict intre localnici si macedoneni. E o secventa de o candoare si o eleganta impresionante cand tanara doamna – interpretata de Kristin Scott Thomas (care a invatat romaneste pentru acest film) – se spala in cada in curte, iar soldatii sotului ei o privesc pe furis, printre rufele intinse la uscat.
Si daca tot sunt aici, iar Manafu a zis deja de Balanta, as vrea sa reamintesc de Prea Tarziu, o alta minunatie de film in regia domnului Pintilie.
A fost sau n-a fost in regia lui Corneliu Porumboiu
Pentru umorul lui si pentru realizarea cu resurse atat de mici. Si pentru actorii minunati. E un film care -de cate ori il vad – ma face sa rad. Romania mereu amuzanta sau lectia autoironiei pentru a putea sa ne depasim defectele.
Train de vie, Radu Mihaileanu
O poveste despre evrei si deportare spusa cu mult umor. Spusa si scrisa cu mult inainte de La vita e bella, numai ca – din pacate – filmul acesta n-a ajuns la Oscar.
Si daca tot sunt aici, Concertul... si povestea tiganilor care au cucerit Parisul.
Morometii, regia Stere Gulea
Pentru ca a fost filmul copilariei mele, pentru ca pustiul care-l juca pe Niculae era coleg cu mine de scoala, pentru ca s-a filmat la cativa km de Alexandria, unde locuiam. Dar mai ales pentru domnul Rebengiuc.
Mai spun unul, desi as mai putea spune inca 10, un episod in Amintiri din Epoca de Aur al lui Cristian Mungiu, Legenda soferului de gaini, pentru secventa finala si interpretarea magistrala a lui Vlad Ivanov din secventa respectiva. Si daca tot am ajuns la domnul Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile e un film care m-a bantuit si m-a marcat profund.
Mai pot sa spun din directia aceasta, a realitatii pusa pe ecran, ca un efect similar a avut filmul De ce eu, al lui Tudor Giurgiu.
Mi-au placut toate filmele lui Nae Caranfil, cum mi-au mai placut multe altele, dar va las si pe voi sa spuneti ce filme romanesti se afla in top 5 la voi.
CONCURS
Puteti sa castigati un super proiector Epson EH-TW5210, oferit de Raiffeinsen Bank si puteti sa va faceti cinematograf acasa daca….
… lasati la comentarii un top de 5 filme romanesti care v-au placut.
Dupa festival prin tragere la sorti alegem un castigator, sunt sigura ca exercitiul acesta de a numi 5 filme romanesti care v-au placut o sa va faca sa realizati ca avem foarte multe filme foarte bune. Regulamentul oficial al concursului este aici.
Acum sa dam leapsa mai departe.
M-am gandit ca e interesant de vazut ce filme romanesti ii plac lui Radu Băzăvan. Nu suntem rude (numele meu n-are nicio diactritica), dar obisnuiesc sa zic ca e fratele meu din online, mai ales cand imi greseste lumea numele si-l scrie ca pe al lui, el fiind mult mai celebru in online J
E clujan, e dus cu capul in cel mai frumos mod cu putinta si si-a indeplinit un vis: a facut un film de lung metraj – Usturoi – care a rulat in cinematografe. Asa ca Radu, ia sa vedem ce filme iti plac tie.
Later Edit: castigatoarea este Pamy.
tragerea la sorti a fost facuta de reprezentantii Raiffeisen, am primit si nume de rezerva in cazul in care Pamy nu raspunde. Multumesc frumos tuturor ca ati participat la jocul nostru.
Festivalul de la Cannes, in epoca social media, se poate vedea si din perspectiva vedetelor via selfie-uri.
Iata cateva dintre postarile pe instagram ale vedetelor prezente la Cannes in acest an. Desigur postarile au prea putina legatura, spre deloc, cu filmele prezente in festival. Poate si pentru ca vedetele aleg sa prezinte secvente amuzante din viata lor. Poate si pentru ca festivalul e foarte mult si despre moda si petreceri (gratie sponsorilor).
Sau poate ca nu…
Marion Cotillard in aceasta dimineata pe Instagram
La anul vom avea doua filme artistice care readuc in prim plan biografiile unor mari tenismeni, semn ca tenisul a devenit un sport foarte iubit la nivel global si ca sunt multi iubitori ai acestui sport care s-ar putea duce la cinematograf.
*
Ieri la Cannes, Shia LaBeouf a dezvaluit ca in urmatorul film pentru care a semnat un contract va juca rolul lui John McEnroe, unul dintre cei mai faimosi jucatori de tenis ai anilor 80.
Filmul in care LaBeouf il interpreteaza pe McEnroe se va numi McEnroe/Borg si va vorbi despre rivalitatea dintre John si Bjorn Borg. Inca nu se stie cine va interpreta rolul rivalului lui McEnroe si nici ce alti tenismeni mai apar in film. Teoretic si personajul lui Ilie Nastase trebuie sa fie pe acolo:)
Se stie insa ca Stellan Skarsgard il va interpreta pe antrenorul lui Borg, Lennart Bergelin, si ca filmarile vor incepe in primavara anului viitor.
Anuntul a venit dupa ce in urma cu cateva zile, legendara jucatoare de tenis, Billie Jean King a postat o fotografie de la filmarile peliculei Battle of the sexes, despre povestea unui meci legendar din 1973.
In 1973, un fost jucator de tenis atunci in varsta de 55 de ani, Bobby Riggs, a spus ca el poate invinge jucatoarea de pe locul intai in clasamentul mondial si ca femeile joaca mult mai prost decat barbatii.
Billie Jean King a raspuns provocarii, imediat dupa ce a castigat Wimbendon-ul, si l-a invins pe domnul Bobby Riggs cu 6-4, 6-3, 6-3, castigand un premiu de 100.000 de dolari si declansand o polemica mondiala despre egalitatea de sanse intre sexe.
Battle of the sexes va avea premiera anul viitor si ii mai are in distributie pe Alan Cumming, Andrea Riseborough si Elisabeth Shue .
Cert este ca la Hollywood actorii invata zilele astea sa tina corect o racheta de tenis si chiar numele loviturilor.
Abia intors din turneul indian, printul William si-a luat fratele, Harry, si s-au dus in vizita pe platourile unde se filmeaza o noua serie Star Wars.
William, care e presedintele onorific BAFTA, asociatia care reuneste industriile artelor, a fost invitat de producatorii Star Wars pe platourile de filmare aflate in Anglia pentru a-i fi prezentate inovatiile tehnicienilor britanici.
Numai ca… oricat de print ai fi, daca esti fan Star Wars totul se rezuma la… forta sa fie cu tine.
Cei doi frati s-au distrat foarte tare, mai ales Harry care s-a imbratisat cu Chewbacca si s-a luptat cu fratele lui cu sabiile magice.
Sunt foarte frumoase imaginile de mai jos, pentru ca vorbesc despre magia filmului… Sigur ca au fost invitati de Pinewood Studios ca o actiune de PR, de asta i-au si scos la inaintare pe actorii Daisy Ridley (Rey) si Mark Hamill ( Luke Skywalker) care au fost ghizi pe set, dar imaginile cu bucuria lor, cat sunt ei de printi, fac toti banii.
Aseara s-au acordat premiile BAFTA, la Londra, ceremonie care e doar la un pas de Oscar si care , anul acesta, a desemnat marele castigator filmul The Revenant (cel mai bun actor DiCaprio, cel mai bun film, cel mai bun regizor- Inarritu), preferatii mei de la Spotloght au luat pentru scenariu original (sper sa ia si la Oscar), kate Wislet a luat pentru actrita in rol secundar (pt Steve Jobs).
Lista castigatorilor aici.
Acum putina distractie cu tinutele de pe covorul roshu.
Alicia Vikander
Annabelle Wallis (noua iubita a lui Chris Martin de la Coldplay:) )
Saptamanile acestea la Hollywood sunt petreceri in fiecare seara. Toata lumea a invatat de la regele campaniilor de promovare pentru obtinerea unui Oscar, Harvey Weinstein, co-fondatorul Miramax (despre ale carui smecherii publicitare am scris aici), ca unul dintre cele mai importante lucruri ca sa convingi pe cineva sa voteze este sa discuti cu el direct. Si sa-i strangi mana.
Revista Variety scrie in fiecare an despre avalansa de petreceri pe care le fac studiourile pentru ca actorii, producatorii, regizorii sa se converseze cu membrii Academiei americane de film care voteaza pentru o statueta.
Se foloseste orice pretext – mic dejun, pranz, cina, party post cina – pentru ca sa fie adusi membrii Academiei in fata echipelor implicate in filmele nominalizate la Oscar. In ultimii ani pe langa strangerile calduroase de maini, la moda au fost selfie-urile.
Mult prea multe petreceri, prea putini votanti
De exemplu, in a doua saptamana a acestui an, inainte de Goburile de Aur (care, se spune, sunt o trambulina buna pentru nominalizarile la Oscar) au fost intalniri informale dupa cum urmeaza: un brunch cu Tom McCarthy , regizorul filmului Spotlight, la Sunset Tower, un pranz “Steve Jobs” la Chateau Marmont cu Michael Fassbender, Kate Winslet si Aaron Sorkin. (care in aceeasi zi au mai avut si o sesiune de intrebari si raspunsuri. )
Lady Gaga a concertat la o receptie privata la Peninsula Hotel (desigur, cu invitati dintre membrii Academiei), Spike Lee a fost gazda unei petreceri pe la care a trecut, din intamplare, si presedintele academiei Cheryl Boone Isaacs, Linda Perry a gazduit o petrecere la care au fost invitate si prietenele ei, Christina Aguilera, Courtney Love, Juliette Lewis, dar si Tobey Maguire, Jodie Foster, Stephen Bishop (care voteaza in sectiunea muzica la Oscaruri).
The Hateful Eight a fost promovat cu o petrecere la care Quentin Tarantino i-a avut sustinatori pe David O Russell si Christopher Nolan , toti sub aripa lui Weinstein, toti promovati intens in campaniile pentru Oscar in anii trecuti.
La vremea respectiva nici macar nu se anuntasera nominalizarile la Oscar, dar studiourile munceau la campanie deja. (acum 2 ani, unul din membrii academiei a povestit dementa unei zile in care s-a intalnit in serie cu Jake Gyllenhaal, Hugh Jackman, Steve McQueen, Alfonso Cuarón. Articolul il puteti citi aici )
De fapt, campaniile marilor studiouri incep cam din august septembrie. La momentul respectiv se stie ce filme au premiera ca sa fie eligibile pentru Oscar si toata lumea incepe sa comunice cu inteligenta ca sa se obisnuiasca membrii Academiei cu rolurile, actorii noi, regizorii si rezultatele (anuntate in avans) ale muncii lor.
DiCaprio si eforturile lui in serie pentru a castiga un Oscar
Spre exemplu, Leonardo DiCaprio, despre care tot Hollywood-ul stie ca e disperat sa castige o statueta, si-a inceput campania pentru Oscar 2016 inca din septembrie 2015 cand, imbracat frumusel si relaxat, s-a dus ca spectator la unul dintre cele mai importante festivaluri de muzica, in aer liber, din New York care strange fonduri pentru proiecte de ecologie si mediu, Global Citizen Festival.
[caption id="attachment_41917" align="alignnone" width="193"] The 2015 Global Citizen Festival in Central Park Featuring: Leonardo DiCaprio
[/caption]
Desigur, a dat interviuri peste interviuri si-a ajuns si la cat de greu i-a fost lui in filmul The Revenant, ce dedicat este meseriei si cum a facut “in real” toate nastrujniciile din film, chiar daca era foarte frig. Mesajul pe care l-a repetat de atunci (cand inca nici nu se lansase filmul) si pe care il spune si acum e simplu: e cel mai greu lucru pe care l-a facut vreodata in film. Cele mai mari sacrificii pe care le-a facut pentru un rol. Si-a pus viata in pericol pentru acest rol care e performanta vietii lui.
DiCaprio e de altfel cunoscut pentru campaniile lui preOscar in care acorda interviuri siropos patetice. La vremea cand spera sa castige un Oscar pentru “The Wolf of Wall Street” (2014), revista Variety – care e citita de toti oamenii in industria filmului din America- a publicat un cover story profil in care multe nume mari de la Hollywood i-au adus elogii. Printre randuri era si povestea despre dedicarea lui pentru familie, cum a crescut doar cu mama si ce greu i-a fost ca au divortat parintii.
DiCaprio’s parents divorced when he was a year old, and he lived primarily with his mother, Irmelin, in a hardscrabble neighborhood he affectionately refers to as “Prostitution Alley,” near Western Avenue and Hollywood Boulevard. “I saw all the moral decay you could, beginning at 2 years old,” he notes. “But I also got to see how the other half lived.” That was thanks to a to scholarship to University Elementary School, a magnet program of UCLA, in the tony Westwood section of Los Angeles. His mother would drive him 45 minutes to school and back every day. “I could see that this other world was out there. And if I could only get my shot, I would never waste the opportunity. That mentality and that gratitude are still in me.”
Pentru ca stie cat de importanta e familia pentru o parte importanta dintre cei care voteaza, prin octombrie 2015 DiCaprio a aparut tinandu-se de mana cu domnisoara model care era iubita lui la momentul respectiv, Kelly Rohrbach. Site-urile din zona filmului l-au ironizat mult, tocmai pentru ca nu obisnuieste sa faca asemenea fotografii.
Intre timp, in decembrie, s-a despartit de domnisoara respectiva.
Tot la campania pentru Oscar pentru rolul din The Wolf of Wall Street,DiCaprio a obtinut o proiectie privata cu Barack Obama pe care a anuntat-o gratios, printre randuri, cand s-a scuzat ca trebuie sa plece mai devreme de la Londra ca sa… ajunga la Casa Alba. Numai ca Obama a decis sa ramana doar la un dejun cu actorul si la o discutie despre ecologie si mediul incojurator, iar proiectia n-a mai avut loc.
Anul acesta, a trecut la next level: la Papa nu fusese inca. Ieri, DiCaprio s-a vazut cu Papa cu care a vorbit, cum altfel, despre mediul inconjurator si ecologie, dar si despre efortul pe care l-a facut in cel mai greu rol din cariera lui, cel din The Revenant.
Se spune ca in echipa lui de campanie pro Oscar se afla unii dintre cei mai tari specialisti, iar contractele au cifre generoase pentru perioada de campanie, un bonus daca se obtine nominalizarea si un bonus si mai generos daca va reusi sa ia statueta.
Se mai spune ca DiCaprio e atat de obsedat sa ia un Oscar pentru ca stie ca a gresit o data cand a ales Blood Diamond pentru campania pro Oscar, in loc sa aleaga celalalt film pe care –l facuse in acel an: The Departed.
A ales sa fie nominalizat pentru cel mai bun actor in rol principal, in loc sa aiba sanse la nominalizare (si premiu) pentru actor in rol secundar. In 2011, au aparut chiar cateva articole care explicau gafa lui care a tinut de ego.
Premiul a fost castigat atunci, la rol principal, de Forest Whitaker pentru The Last King of Scotland, iar The Departed a luat Oscarul pentru cel mai bun film, un semn ca ar fi avut si el mai multe sanse la voturile membrilor Academiei.
Cu “The Revenant” DiCaprio se afla la a cincea nominalizare la Oscar dupa “What’s Eating Gilbert Grape”, “The Aviator”, “Blood Diamond” si “The Wolf of Wall Street” si ne vom mai distra mult pana la ceremonie cu tumbele de promovare pe care le va face.
