Ellen DeGeneres si Portia de Rosi si-au cumparat o noua casa in Berverly Hills.
Se stie pasiunea doamnei DeGeneres de a achizitiona case, a le renova si apoi, dupa ce locuieste un an maximum 2 in ele, sa le vanda cu un pret cu cateva milioane mai mare decat la achizitie.
Sotia, Portia de Rossi, a si marturisit intr-un interviu ca s-a cam saturat sa impacheteze si despacheteze obiectele din casa… si ca abia gaseste locuri potrivite in casa pentru fiecare dintre obiectele de arta pe care le detin si Ellen o anunta ca trebuie sa impacheteze ca se muta din nou.
Ellen spune ca face asta pentru ca se plictiseste de casele in care locuieste si, daca tot poate sa renoveze case care arata ca opera de arta, de ce sa nu o faca.
Noua casa are 5 dormitoare si 5 bai, o terasa impresionanta, piscina si a apartinut actritei Majorie Lord (care a murit in noiembrie trecut la 97 de ani).
Iata cum arata casa in care urmeaza sa se mute Ellen DeGeneres si Portia de Rossi.
Stiti ca primesc din cand in cand de la un studio londonez – NeoMam- creatii grafice spectaculoase, cladiri care au fost refacute pe computer sau refacerea unor decoruri din filme celebre (aveti aicipovestile si mai ales fotografiile).
Zilele trecute baietii de la la NeoMam mi-au trimis gif-uri legate de moda si muzica create pentru Budget Direct Insurance.
Au luat unele dintre cele mai importante personalitati din muzica si le-au desenat cele mai importante dintre outfiturile lor de peste ani, ca o trecere in revista asupra influentei lor in industria divertismentului.
(domnii in cauza care-mi scriu si-mi trimit desenele m-au gasit via internet, vazand ca preiau adesea creatii spectaculoase de la multe studiouri de creatie. habar nu au cu ce ma ocup eu dincolo de acest blog:) )
Daca va uitati la toate gif-uri de mai jos, vedeti ca fiecare dintre acesti artisti au reusit sa creeze o lume a lor, unica, care nu s-a inspirat din alti artisti (mai putin doamna Gaga). Sigur ca ei au devenit surse de inspiratie pentru multi multi altii, dar asta ar trebui sa-i puna pe ganduri pe cei care nu si-au gasit o cale a lor.
Sigur ca fiecare dintre artistii de mai jos lucreaza cu armate de stilisti, au acces la companile care analizeaza trendurile si apeleaza la unii dintre cei mai creativi designer de fashion.
Personal am avut un mic moment de mandrie patriotica pentru ca atat Beyonce cat si Madonna au fost imbracate de brandul romanesc MURMUR pentru unele dintre aparitiile lor iconice.
Beyonce lucreaza cu Zerina Akers, o doamna cu foarte multa personalitate care a intrat in aceasta meserie ca intern la revista W. Spune ca este “curator al garderobei” pentru Beyonce, nicidecum stylist si refuza sa povesteasca despre alti clienti faimosi.
David Bowie a fost un artist atat de puternic in identitatea sa, a stiut si a intuit perfect ce inseamna showbiz si cum se poate juca cu fricile si nevoile oamenilor, incat le cerea celor din echipa lui sa-l faca ”unisex”. A avut un simt al modei teribil si si-a exprimat dorinta de a lucra foarte mult cu asiatici pentru a duce costumele sale de scena dincolo de spectacol, a le transforma in manifest si trend in moda. In anii 70 lucra cu Yacco Takahashi, iar mai tarziu a lucrat cu Kansai Yamamoto.
Freddie Mercury e poate cel mai copiat dintre artistii secolului trecut. Bowie s-a inspirat din crezurile lui, Lady Gaga i-a copiat pe amandoi (Freddy si Bowie). Ce a avut in plus Freddie fata de artistii din aceste desene a fost talentul lui la desen. Absolvise artele, sectia grafica, avea o cultura vizuala foarte bogata, isi desena singur o parte din costume (de altfel si logo-ul Queen tot el l-a desenat). O parte importanta din costumele sale au fost lucrate cu designerul britanic Zandra Rhodes (care mai traieste, are 77 de ani) si care are cateva carti absolut minunate despre moda, design si costume.
Madonna este si a fost o vizionara. A inteles cel mai repede cum va functiona sistemul in epoca internetului si-a fost primul artist care a renuntat la un contract cu o casa de discuri, stiind ca banii nu ii va mai face din vanzarea de unitati muzicale (cd, vinil), ci din concerte. La vremea respectiva – 1992 – avea compania Maverick (astazi aceasta companie nu-i mai apartine, e parte din Live Nation -cel mai mare organizator de concerte din lume), companie care avea cateva etaje de angajati care se ocupau cu analiza de trenduri – in moda, in tehnologie etc.
Tinutele ei spectaculoase si controversate n-au fost niciodata alese la intamplare. De la culori la croiala. Si asta e una dintre cele mai importante lectii pe care tinerele doamne care vor sa faca muzica – si se bazeaza pe look – ar trebui sa o invete.
Michael Jackson a fost unul dintre cei mai neintelesi artisti ai secolului trecut, dar zeci de ani mai tarziu oamenii continua sa se emotioneze si sa vibreze la cantecele sale. In partea de costume a lucrat cu doua echipe in perioade diferite ale vietii lui. In partea de inceput i-a avut alaturi pe Michael Bush si Dennis Tompkins, ambii creatori de costume de film pe care i-a intalnit in timpul filmarilor de la Captain EO in 1986. In partea a doua a carierei lui, Jackson a lucrat cu Rushka Bergman, o stilista de origine sarba, stabilita la NY, care lucreaza inca pentru Vogue L”Uomo, Italia. Cu Bergman au mai lucrat (post Michael Jackson, si Madonna si Beyonce )
Lady Gaga, in perioada ei de inceput, a fost mai mult marketing decat fashion. Echipele ei au reinterpretat costume de la Madonna, Bowie, Freddie sau Michael Jackson.
Cand publicul s-a saturat si de asta, a inceput cu rochiile socante – din carne, sau din bule de plastic. In acea perioada, Gaga a lucrat cu Nicola Formichetti, care – dupa cativa ani de colaborare cu Gaga – a devenit director de creatie la casa Mugler. (mai lucrase inainte cu Diesel si Uniqlo)
….sa o puteti tine sub control, fara ca ea sa va controleze vietile
Intr-o lume in care alergam dupa multe lucruri, de multe ori fara o insemnatate mare, astazi va rog inca o data sa va opriti si sa va uitati la voi si la cei din jur, dupa mici detalii care ar putea face diferenta in diagnosticarea unei boli dificil de purtat.
In randurile urmatoare e #despremine in egala masura cum e si despre tine, e despre extraordinarul gesturilor obisnuite.
Am scris de mana acest mesaj care ma defineste ca punct de plecare al unei campanii de informare despre care aflati detalii mai jos. La sfarsitul acestui text am sa va rog ceva:)
Zilele acestea m-am alaturat campaniei de constientizare si educare in privinta unei boli auto imune care afecteaza femeile intre 18 si 35 de ani: scleroza multipla.
Numele suna cumplit, boala e si mai cumplita, dar – atentie! – este o boala cronica: Nu se moare din scleroza multipla.
Inainte de a scrie acest text am stat de vorba cu o pacienta si cu un medic neurolog, care are in grija multi pacienti diagnosticati cu scleroză multiplă.
Prejudecati:
In limbajul popular scleroza e asociata cu batranetea, eventual o forma de dementa/nebunie si pierderea memoriei. Exista o multime de expresii populare care folosesc acest cuvant ironic, punand etichete.
SCLERÓZA,scleroze, s. f. Boala care se manifesta prin modificarea structurii normale a unui organ sau a unui tesut, din cauza proliferarii tesutului conjunctiv pe care il contine. – Din fr. sclérose.
Cuvantul scleroza apare, de fapt, in numele mai multor boli.
Nu este o boala transmisibila. SM-ul nu e ia de la un coleg, o ruda sau un prieten.
Este o boala cu debut lent (nu se stie de la ce debuteaza, se banuieste ca e declansata in urma unor infectii virale, de exemplu, infectia cu virusul Epstein-Barr sau cu virusul herpetic uman tip 6) care necesita tratament pe intreaga durata a vietii pacientului. Afectiunea se concretizeaza prin limitarea comunicarii sistemului nervos central cu restul corpului. Primele simptome apar cel mai frecvent (in general) intre 18 si 35 de ani.
Tratamentul ajuta la incetinirea progresiei bolii, la scaderea numarului de recaderi, precum si la ameliorarea simptomelor si la gestionarea stresului asociat acestei conditii.
Adevaruri:
Multi dintre pacienti au forme lente ale bolii si, uneori, descopera mult mai tarziu ca sistemul imunitar a declansat SM (pun mai jos posibililele semne care ar putea atrage atentia pentru a merge la medic)
Tratamentul se face toata viata, e intr-un program organizat pe centre nationale, iar medicamentele nu se cumpara din farmaciile obisnuite, ci se elibereaza gratuit din centrele unde este medicul curant.
De teama prejudecatilor, multi pacienti refuza sa spuna la serviciu ca au aceasta boala. Sub tratament, cei mai multi dintre ei isi pot continua activitatea profesionala si viata sociala, fara probleme si fara judecatile altora.
Doamna pacient a spus la intalnire “am avut nevoie de 10 ani ca sa procesez si sa asimilez acest diagnostic, sa inteleg ca imi pot duce viata mai departe, ca pot avea o viata de familie si o viata sociala.”
Ce simptome ar trebui sa va faca sa mergeti la medic (da, de multe ori poate sa nu fie vorba despre scleroza multipla, dar e bine sa mergeti la medic sa verificati, pentru ca o diagnosticare din timp poate ajuta la o dezvoltare foarte lenta, o incetinire, a progresiei bolii)
Probleme legate de mers
Tulburari de vedere
Stare de oboseala
Muschi slabiti sau spasme musculare
Ameteala si tiuit de urechi
Probleme sexuale
Probleme in controlul vezicii urinare sau a colonului
Durere
Depresie
Probleme de memorie si concentrare
Nu va panicati daca aveti unele dintre aceste semne… pana nu vorbiti cu un medic care sa va puna un diagnostic corect, in baza unor examene si analize, nu faceti nicio presupunere. Ati putea sa suferiti de miopie sau sa fiti pur si simplu obositi de la prea multa munca. Dar, mergeti la un control pentru diagnostic corect!!!!!
*
„Trying to be a human being, not a human doing” sunt randuri cu care imi inchei – prin semnatura – orice corespondenta electronica. Nu e scris de mana, dar cuvintele raman acolo ca sa-mi aminteasca mie – si celor cu care corespondez incercand sa rezolvam lucruri care, pe moment, par importante – ca viata e si despre altceva nu doar despre munca.
Pentru mine este si despre a te dezvolta frumos, a fi generos, a fi atent la nevoile celor din jur, dar si a-ti asculta mintea si corpul pentru a merge mai frumos prin viata. E despre extraordinarul gesturilor obisnuite.
Astazi scriu de mana acest citat care ma defineste pentru a pune o alta semnificatie pe el. Pentru pacientii diagnosticati cu scleroza multipla pierderea controlul membrelor e un semn al bolii, iar modificarea scrisului, peste ani, e un reper pentru diagnosticare.
Sunt dintre cei care, in ciuda multelor notes din telefon sau calendarul google, am si agende multe, din fiecare an. Am scris mereu uratel, la caligrafie am avut mereu notele cele mai mici, dar… eu inteleg ce scriu si asta e cel mai important.
Am sa va rog sa scrieti pe o foaie de hartie mesajul care va defineste, sa-l puneti in social media cu hastagurile #despremine, #despreSM si sa puneti link la acest articol ca sa ajutam sa se informeze cat mai multi despre aceasta afectiune.
Va multumesc.
Campania “DESPRE MINE – Extraordinarul gesturilor obisnuite” este o campanie de informare si constientizare despre scleroza multipla, initiata si sustinuta de Janssen, compania farmaceutica Johnson&Johnson Romania.
Astazi este zarva cea mai mare plina de ipocrizie legata de coperta VIVA cu Elena Udrea.
Da, e gresit ca nu au scris in text “CONDAMNATA”, foarte gresit. Da, pentru vremurile de astazi, e foarte riscant ca au ales o coperta cu acest personaj.
Dar daca pe fotografie scria “primele imagini cu fugara Elena Udrea, in chiloti, gravida, la 3 luni dupa condamnarea la 7 ani de puscarie pentru coruptie”, iar imaginile ar fi fost in click sau libertatea, nu s-ar mai fi deranjat nimeni.
Tirajul de maine care probabil va fi epuizat va vorbi despre ipocrizia noastra.
Daca am fi sinceri, am recunoaste ca am vrut sa stim cum arata Udrea gravida, daca e pe bune gravida sau nu. (Personal cred ca nu e gravida si e fake poza, un fake nu foarte destept daca vedem si cum e prelucrat posteriorul, dar alta e alta treaba. In directia asta cred ca editorul ar fi trebui sa ceara fotografiile toate si, mai mult, sa faca public numele fotografului)
Dar, in valul de oftaturi ofensatoare (da, e foarte gresit ca nu au scris ca e condamnata), nicio alta publicatie sau televiziune n-a boicotat informatia, doar a ambalat-o dintr-un alt unghi – mai aproape de credinta publicului lui – DAR A ARATAT FOTOGRAFIA!!!
Din nou, e foarte gresit ca textul induce ca doamna e o victima, dar de aici si pana la valul de mesaje din spatiul public despre cum e mai bine sa fie femei aviator, sau mari figuri istorice pe coperta revistelor glossy – ca sa promovam valorile si sa facem educatie – e cale lunga.
Cati dintre cei care au scris mesajele intelectual revoltate au cumparat in ultima luna revista Historia care are pe coperta figuri istorice?!
Cati dintre cei care au scris mesaje intelectual revoltate au fost la petrecerile publicatiei respective si au ravnit sa fie in paginile ei?!
Cati dintre ei au comentat la alte coperte – de exemplu cu infractorul Radu Mazare?!
Cati dintre cei care zic “in vecii vecilor nu mai cumpar/citesc reviste glossy” erau cititori atat de fideli, incat aveau si abonamente…
Da, e gresit, ce s-a intamplat. Dar….
Nu era un pictorial si nici un text pentru VIVA, nu a fost o exprimare corecta din perspectiva moralitatii, dar majoritatea celor care dau cu pietre nu este formata din cei mai morali oameni din lume.
Da, trebuie sanctionate asemenea situatii, dar la fel ca si in cazul textului de pe coperta, uneori cuvintele alese si moderarea patimii din exprimare ajuta mai mult pe termen lung.
P.S. Nu sunt o fana a elenei udrea, ii doresc multa puscarie, cat mai multa puscarie, ei si toti celor care au furat in aceasta tara, dar nu ea e subiectul acestui text.
Una dintre cele 3(!!!) rochii pe care le-a purtat domnisoara Irina Tanase la cununia viitorului fiu vitreg, adica fiul lui liviu dragnea, este un model pe care l-a purtat si Meghan Markle in aparitiile ei din ziua de dinaintea casatoriei cu printul Harry.
E mult loc de analiza de ce o tanara copiaza o rochie pe care a purtat-o o fata care s-a maritat cu un print, alegerea aceasta spune mult si despre aspiratiile ei, dar si despre lipsa de cultura vestimentara (pare ca e genul de fata care copiaza o tinuta integrala dintr-o vitrina i se pare ca s-a imbracat cu stil)
Dar dincolo de asta, rochia in cauza – un Roland Mouret – costa 1350 de lire, adica 7000 lei.
Va mai aduceti aminte oftatul domnului dragnea cand zicea ca nu are bani sa-si faca copii dupa dosarul de la DNA ca sa stie acuzatiile?! :))
Sau oftatul recent din istoria cu “s-au uitat urat la mine si m-au urmarit cu masina” cand a spus ca nu-si permite paza, desi a renuntat la SPP si el e sarac si nu isi poate proteja viata?!
(imi aduc aminte si de momentul in care doamna Carmen Iohannis a purtat la investirea presedintelui o rochie Tory Burch care facea 495 dolari – adica aproape 2000. doamne cat deranj si ce nebunie legata de cat de scumpa a fost si de unde a avut bani sa si-o cumpere)
Acum domnisoara Tanase are o rochie de 7000 ron intr-o tara pe care iubitul sau – care mai are si o fiica cu fix 2 ani mai mica decat ea – o tine pe aparate la terapie intensiva.
socialism si egalitate de sanse. ipocrizie. minciuna.
later edit
iata si celelalte 2 rochii. tinutele domnisoarei viitoare doamne dragnea au depasit cu mult 10.000 ron.
Ryan Gosling deschide festivalul de film de la Venetia, saptamana viitoare, cu filmul First Man, o biografe a primului om care a calatorit pe luna – Neil Armstrong -, in regia tanarului regizor Damien Chazelle cel care a facut uimitoarele filme La La Land si Whiplash, ambele cu Oscaruri in portofoliu.
Filmul ajunge in America in noiembrie, la timp ca sa fie eligibil pentru Oscarurile de anul viitor, dar ce e amuzant cand privesti de la distanta, cand n-ai vazut inca filmul si nu ai apucat sa te atasezi de personaje si de emotiile de acolo, ce e spectaculos e modul in care te invata ce sa simti sau sa intelegi din film prin interviurile pe care le dau acum, odata cu lansarea la Venetia. Cum iti induc aprecierea si simpatia:)
Dupa cum veti vedea mai jos, construiesc mult pe talentul lui Gosling si pe ce nu se zice, sau nu se arata in film.
Gosling unleashes a whole repertoire of “subtle yet so pronounced” body language to reflect the real Armstrong, who was famously a quiet, withdrawn guy, Chazelle says. Much of the movie is about this “grandiose, noisy, chaotic world of the space program and the mission to the moon, but at the center of this whole maelstrom of emotions and spectacle, you have a real introvert. Ryan’s able to make you feel the stuff that he’s internalizing – you see it creep out in his face and in his words.” a spus Damien Chazelle intr-un interviu recent
Altfel, asa ca fapt divers, Chazelle a lucrat la acest film dinainte de La la land, pe Ryan Gosling l-a intalnit mai intai pentru rolul lui Armstrong, iar actorul a zis ca face si filmul cu astronautul dar el chiar vrea sa faca un film care eamana cu epoca lui Gene Kelly.
Pentru First Man, Chazelle s-a documentat nebuneste, a vorbit cu cei doi astronauti care mai traiesc, cu sotia lui Armstrong care a murit anul trecut in iunie si n-a apucat sa vada filmul final, a facut un mood board cu tot felul de detalii tehnice de peste 200 de pagini care a fost referinta pentru echipa de filmare pe toata durata productiei.
Asa arata echipa care a fost pe luna
in imagine sunt astronautii Neil Armstrong, Edwin Buzz Aldrin si Michael Collins la momentul in care s-au intalnit cu presedintele Rochard Nixon, dupa ce s-au intors din spatiu, in mai 1969.
Dupa cum arata secventele din trailer, pare ca o sa fie un film care va aduce multe doamne si domnisoare in sala 🙂
Un fotograf italian pe nume Massimo Listrimerge peste tot in lume de mai bine de 20 de ani pentru a fotografia cele mai spectaculoase biblioteci.
Recent a lansat o carte, The World’s Most Beautiful Libraries, care include imagini din Biblioteci despre care oamenii nu stiu foarte multe, desi sunt foarte spectaculoase si cu o istorie importanta, dar nu sunt deschise publicului.
Cartea are 560 de pagini este publicata de TASCHEN si poate fi cumparata de pe Amazon.
Iata cateva dintre imaginile din carte.
Real Gabinete Português de Leitura, Rio de Janeiro, Brazilia
Bibliothèque Sainte-Geneviève, Paris, France
Stiftsbibliothek Sankt Gallen, St. Gallen, Elvetia
Biblioteca do Convento de Mafra, Mafra, Portugal
Stiftsbibliothek Admont, Admont, Austria
Strahovská Knihovna, Praga, Cehia
Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, Italia
Klosterbibliothek Metten, Metten, Germania
Stiftsbibliothek Kremsmünster, Kremsmünster, Austria
Doamna Meryl Streep isi scoate la vanzare un penthouse din New York pe care vrea sa ia 24.6 milioane de dolari.
Casa e in exclusivistul cartier Tribeca si a intrat in posesia familiei lui Streep in 2006, la vremea respectiva actrita si sotul ei, Don Gummer – un sculptor celebru -, au platit pentru ea 10 milioane de dolari.
Apartamentul are 4 dormitoare si 5 bai, plus o terasa spectaculoasa.
Doamna Streep care detine 3 Emmy-uri, 3 Oscaruri si a fost nominalizata de 18 ori la Oscaruri in toata cariera ei face in ultima vreme achizitii imobiliare pe cealalta coasta a Americii, in California, unde de anul trecut detine o proprietate pe o suprafata foarte mare care include chiar si un lac, intr-o padurice.
Doamna Streep a implinit acum o luna 69 de ani, iar sotul are 71 dar niciunul nu pare ca vrea sa se gandeasca la …pensie. Cuplul are 4 copii, toti implicati in lumea artelor.
Domnisoara Simona Halep creste si o face frumos. Se transforma intr-o femeie frumoasa, feminina, eleganta.
Si hotarata; stiu de la un celebru designer roman care a imbracat-o pentru cateva proiecte ca domnisoara Halep stie foarte clar ce vrea sa poarte sau sa incerce… totul trebuie sa ramana intr-o linie clasica, simpla, neostentativa.
Aseara domnisoara Simona Halep a postat pe instagram o fotografie care e parte dintr-un pictorial in Vogue SUA, realizat cu ocazia US Open care incepe luni, fotografie care face parte dintr-un pictorial pentru lansarea unei noi colectii de haine ready to wear a brandului Nike.
mesajul e simplu “I’m in Vogue for Nike”
In acelasi pictorial din Vogue mai apar Elena Svitolina
si Sloane Stephens, actuala detinatoare a trofeului de la US Open
Toate promoveaza colectia de StreetWear – City Ready pe care Nike o lanseaza acum la US Open.
Sculptorul britanic Alex Chinneck si-a facut un nume din a modifica fatadele caselor pentru a obtine efecte vizuale speciale.
Cea mai recenta “creatie” a sa e o cladire de birouri din Kent, din Anglia. Vorbim de o cladire construita in 1960 care a fost modificata adaugandu-i-se un fermoar urias pentru a putea fi vazut si o parte din interior.
Precedenta creatie a fost instalata intr-un alt orasel britanic si crea iluzia ca fatada unei cladiri a alunecat si se scurge spre asfalt.
Evident, sculptorul lucreaza doar pe cladiri care urmeaza a fie demolate, lucrarile lui avand un character foarte efemer, dar artistul spune ca munca lui e o forma de a atrage atentia asupra unor cladiri superbe.
Wikipedia isi face colectie de street wear in colaborare cu un brand din Los Angeles, iar toate incasarile merg la fundatia Wikimedia.
Colectia e descrisa drept prima interactiune off line cu reprezentare fizica a WIKIPEDIA si are – pentru moment – un tricou alb, cu maneci lungi, cu desene care fac trimitere la logo-ul si insemnele Wikipedia.
(logo-ul a fost creat de Paul Stansifer, un utilizator care avea 17 ani la momentul respectiv si care a aplicat la un concurs pentru desemnarea identitatii grafice in 2003)
Tricoul costa 85de dolari si poate fi gasit pe site-ul brandului de moda care l-a creat, Advisory Board Crystals. Este o creatie foarte simpla, din bumbac, cu un logo mic pe fata tricoului si cu, de acum celebrul glob care reprezinta logo-ul, pe spate.
Il stiti pe Ryan Reynolds din filme ca DeadPool, X Men, The proposal… si daca nu-l stiti din filme, sigur va aduceti aminte de el drept frumuselul care a fost casatorit si cu Scarlett Johansson si cu Blake Lively, adica doua dintre frumusetile holywoodului.
Ei bine, Ryan Reynolds e in aceste zile protagonistul unei campanii geniale cu efect viral la ceva gin despre care se spune ca-i apartine.
Acum o saptamana Reynolds merge la Jimmy Fallon in emisiune, povesteste cum a descoperit el ginul acesta, cum a facut ceva cercetari si a vazut ca e o companie mica in spatele lui si s-a gandit sa o cumpere. Au mai povestit cum e viata de om de afaceri si cum cand pleaca in vacanta trebuie sa aiba un raspuns automat la mailul de la birou. si si-a facut publica adresa de mail.
evident ca mii de oameni au inceput sa-i scrie, si toti au primit un mesaj automat in care sunt vandute valorile companiei, se povesteste despre bautura minunata.
Ca sa fie treaba frumoasa, in fiecare zi, mesajul automat e schimbat…
asa ca… daca vreti sa-i scrieti lui Ryan Reynolds o puteti face aici <Ryan@aviationgin.com>
ca sa verific informatia si sa pregatesc acest material am trimis si eu un mail cu Hello from Romania…
raspunsul primit e acesta.
Thank you for your interest in Aviation American Gin! You’ve reached my Out Of Office Mission Statement.
As owner of Aviation Gin, my mission is to never speak to you like some out of touch Hollywood A-hole. My job is to remain accountable. Down to earth. Hard working.
Why is Aviation the best damn gin on the planet? What sets it apart from other gins on the market? Do people who ask and then answer their own questions have an above average IQ? Probably.
Most of the time, experts describe Aviation in pompous, flowery terms which alienate the average hard working gin drinker. I’ve heard them wax poetic about its restrained notes of juniper. Others have said it’s the subtle lavender and wet, boreal forest earth notes which make it so whimsical.
Who talks like that? A blowhard, that’s who… I promise, gentle customer, you won’t hear garbage like that from me. I’ll tell you why I like Aviation… Because it tastes like somebody finally made a gin for everyone.
I don’t need some fancy, forensic gin-juggler to tell me why I like something. Just keep it simple. And real happiness is about simplicity.
After a long hour at work, I like to get home, kick my slippers off and watch my wild dolphin, Jasper-Barnaby, swim in the moat. There’s nothing more relaxing than observing a wild dolphin at play in one’s backyard. My personal vocal-coach, Lyndon, once said that watching the sunset on my estate is the closest he’s ever come to God. I believe him.
For me, life isn’t just about having my brain cryogenically frozen so I can be revived two hundred years after the apocalypse to dance with the chosen few along the gilded path to Valhalla.
E vacanta si multi dintre voi ajung si la mare… Pentru ei, cateva dintre lucrarile fotografului specializat in natura marina, Ryo Minemizu.
Japonezul are o serie de lucrari care se numeste Phenomenons in care a incercat sa surprinda micile creaturi din mare si spectaculozitatea lor. Fotografiile au fost facute in apele adanci din Osezaki, langa muntele care ascunde vulcanul Fuji, deci nu va veti intalni cu asa ceva prin apa la o baie estivala.
Fotograful spune ca aceste creaturi pe cat sunt de spectaculoase, pe atat sunt de mici, iar miscarile lor sunt rapide si imposibil de anticipat, asa ca surprinderea lor in fotografii a fost destul de dificila.
Pentru cei care au iubit Avatar-ul lui James Cameron (care mai aduce o serie in curand), aceste imagini sunt o bucurie despre viata pe care nu o stim, din adancurile apelor, acolo unde de fapt a inceput lumea.
Puteti vedea mai multe dintre fotografiile lui Ryo Minemizu, aici
Pippa Dyrlaga este o artista britanica specializata in creatii din hartie.
Face aceste creatii spectaculoase si extrem de migaloase, imi imaginez eu, de aproape 10 ani si a lucrat cu unele dintre cele mai mari companii de producatoare de bijuterii in proiecte conexe.
Spune ca e inspirata de natura pentru ca o mare parte a copilariei a petrecut-o pe barca pe care locuia impreuna cu parintii sai. Este absolventa a universitatii din Leeds, sectia arta contemporana si are si un master in curatoriat.
Tot ceea ce vedeti mai jos este realizat manual, fara nicio matrita, pe hartie super simpla. Fiecare dintre creatii inseamna zeci de ore de munca.
Puteti vedea mai multe dintre lucrarile ei pe contul de Instagram,aici.
Uneori, dintr-un profil sau interviu bine facut inveti cat dintr-o carte.
Simti omul, dincolo de orice ambalaj de PR (daca e vreo celebritate), si intelegi ca succesul sau nu e atat de stralucitor pe cat se vede din afara, ca puterea vointei/credintei lui e construita pe multe greutati sip e multa determinare.
Zilele acestea sunt pe piata cateva interviuri bijuterie.
Revista Time publica in versiunea online un profil emotionant al lui Glenn Close, oadata cu lansarea in America a filmului The Wife.
Filmul e povestea sotiei unui castigator de premiu Nobel pentru literatura, a sacrificiilor ei pentru ca sotul sa-si urmeze visurile .
Americanii spun ca doamna Close va castiga in sfarsit un Oscar (a fost nominalizata de 6 ori si n-a luat nicio statueta) cu acest rol in care joaca alaturi si de fiica ei:) Ce nu spune acest profil, desi lasa sa se simta discretia si atentia pentru ceilalti a doamnei Glenn Close, e determinarea ei – pentru filmul Albert Nobbs, unde a facut un travesti, a strans bani 15 ani din munca ei la alte productii, pentru ca nu credea nimeni in poveste. Filmul i-a adus nominalizare la Oscar si, ca si in The Wife, vorbeste despre lupta femeilor cu propriile temeri, dar si cu raportarea la barbati.
Actrita americana spune ca The Wife e, pentru ea, un omagiu adus mamei sale.
Close has been married three times, to a musician, a financier and a biotech entrepreneur. She declines to elaborate on whether any of her unions were like the Castlemans’ but says her character reminded her of her mother. Close’s father “had a big dollop of narcissism, and my mom, who was a fascinating, incredibly capable woman, always was subservient to him,” she says. “She should have gone to college and been able to follow her curiosities. But my father never nurtured that in her.”
Aceeasi tema a nevestei de artist, care are grija sa construiasca un cocoon in jurul sotului pentru ca acesta sa se poata exprima cat mai bine e abordata de Rebecca Miller, sotia lui Daniel Day Lewis, in Vietile secrete ale Pippei Lee. (un interviu pe care l-am facut cu doamna Miller pe aceasta tema, puteti citi aici https://bazavan.ro/2009/08/rebecca-miller-despre-casatorie-cu-sotia-lui-daniel-day-lewis/ )
*
In The Hollywood Reporter, versiunea online, este un profil al lui Jim Carrey, un text lung dar foarte emotionant. Despre cum a plecat in viata cu o mama dependent de medicamente, de la un elev de nota 10 a ajuns sa abandoneze scoala, de la un actor pe care nu-l stia nimeni a ajuns la Ace Ventura si iubiri celebre prezentate in toate revistele.
Despre cum au trecut anii peste el, si depresiile, iar acum isi ocupa timpul – dincolo de cateva filme pe care le-a facut in ultimii ani – desenand si sculptand.
“I do a lot of Christ,” he says of his 2016 painting, simply titled, Jesus. “But I don’t really think of it in terms of Christianity terms. I wanted to capture Christ’s consciousness coming kind of through the ether. And you would be able to find every race in his face.”
Vlad Ivanov povestea despre cat de meticulous e Jim Carrey (au lucrat impreuna la Dark Crimes – un proiect la care Carey a fost si producator), dar si cat de atenta e echipa lui cand selecteaza oamenii pe care-i are in jur chiar si cand e vorba de distributia intr-un film. Directoarea de casting de la Dark Crimes l-a sunat pe agentul lui Ivanov ca sa-l intrebe cum e ca om, daca e pozitiv, daca e riguros la munca si alte mici detalii care l-ar fi putut influenta pe Carey pe platourile de filmare.
He tells me he doesn’t have a big world because “outside of these gates I’m known.” There’s a heaviness in Carrey’s voice now. “They’ve done experiments where they’ve documented how when you look at a project it changes the result. So, how can people, knowing who I am and looking at me and giving me their attention, not affect the result? Not affect what’s going to happen in that store or that restaurant? It changes everything. I change the dynamic of a room when I walk into it.”
Sa cititi acest interviu – chiar daca e foarte lung ; e si despre cum oamenii care fac comedie ascund in suflet o lume destul de intunecata.
Cel de-al treilea interviu pe care vi-l recomand este cel pe care Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, l-a acordat intr-un proiect special dedicat antrenoratului, in cadrul turneului de la Cincinnati care se defasoara in aceste zile.
Evident vorbeste despre parcursul Simonei Halep, iar printre randuri simti cat de marcat a fost de suferinta Simonei dupa pierderea finalei de la Roland Garros de anul trecut.
Am avut marea onoare, multumita celor de la Dorna, sa schimb cateva vorbe cu Simona Halep acum cateva saptamani. Ma uitam la ea si simteam forta pe care o emana si m-am gandit dupa intalnire ca nu ai cum sa fii numarul 1 in lume la ceva, orice, daca nu esti foarte puternic.
Ea vorbeste mult despre vulnerabilitatile ei si lupta pentru echilibru, pentru ca e o perfectionista si vrea mereu mai bine pentru ea, si mai ales nu-i e rusine sa-si puna in fata imperfectiunile.
Cred ca daca am urmari mai cu atentie ce povesteste despre lupta ei cu sine, am invata mai multe despre cum sa stim sa luptam pentru propriul echilibru. Ma rog, daca ne dorim asta…
Apart from the birth of my children, it was the greatest day ever for me, being with her on the ride that we had so many ups, so many downs, so many emotional losses,” Cahill told reporters during WTA Coaches Media Day at the Western & Southern Open. “The French Open final last year was just gut-wrenching for everybody. Even here last year, she had the chance to be No. 1 last year and she put in a bad one against Garbiñe. We had a few of those last year.
“And to spend time with her after those moments and see what it meant to her and how it affected her, and then to finally win the Grand Slam, I have never been happier standing there watching a player do what she did.”
Cititi interviul in engleza, surprindeti mai bine nuantele exprimarii lui Darren decat in oricare traducere.
(ma gandeam la responsabilitatea pe care o are antrenorul cand raspunde, stiind ca citeste si elevul, ca-l poate motiva si incuraja inclusiv prin declaratiile sale publice)
Sa o spun de la inceput: prajiturile de mai jos mie mi se par a fi un kitsch atat de popular ca a devenit o moda.
Si la noi au inceput sa apara cofetari care deseneaza tot felul de minuni pe torturi, intrecandu-se in maiestrii mai mult sau mai putin culturale.
Stiu ca e un trend, nu cred ca e frumos, nici sanatos sa mananci untul asta colorat, dar doamna care face prajiturile de mai jos are o tehnica impresionanta. Toate prajiturile sunt inspirate de natura, de ghivece cu flori as spune, cu exceptia inspiratiei din Van Gogh. (saracul Van Gogh, daca ar sti el cat de celebru este astazi si cum munca lui e pe pahare, farfurii, prajituri, rochii … si cat s-a chinuit el cat era in viata)
Autoarea creatiilor de mai jos se numeste Leslie Vigil, e din California, are o cofetarie specializata in prajituri care nu arata a prajituri.
Ceea ce face ea se numeste “cake art” – arta cu prajituri – recunosc, pentru gustul meu e putin cam mult sa fie numite arta, dar puteti vedea mai multe imagini pe pagina ei de Instagram.
Stiti expresia “sa fii in pantofii altcuiva” care in engleza – “in your shoes” – inseamna sa te pui in locul altcuiva, nu sa-i imprumuti pantofii.
Cum ar fi ca un domn sau o doamna sa fie “in your shoes” fara ca tu sa stii cine e… sa fie, la propriu, incaltat(a) cu pantofii tai pe care i-ai daruit fara sa-l cunosti?!
In Romania sunt mii de oameni care nu au avut vreodata o pereche buna de pantofi. Sunt zeci de mii de copii care s-au incaltat de la fratele mai mare sau au plimbat toti singura pereche de pantofi a familiei.
Asta e realitatea, nu ne mai ascundem de ea, dar nici sa ne vaicarim despre cum e tara noastra nu ne ajuta.
Prietenii mei apropiati, dar si multi dintre cei care cititi acest blog, va veti cumpara in vara aceasta sau la inceputul toamnei perechi noi de pantofi pentru ca… vin colectiile noi, ne place sa avem noile aparitii.
Nu spun asta ca sa va simtiti vinovati in raport cu oamenii despre care vorbeam mai sus, spun pentru ca acum – impreuna – putem face o fapta buna la fiecare pereche de pantofi noi.
Cum ar fi ca la comanda ta online de la Otter, curierul sa ridice, gratuit si o pereche de pantofi buni dar pe care tu nu-i mai porti?! Si sa stii ca pantofii sunt luati, igienizati de compania Total Wash si trimisi prin Crucea Rosie intr-o zona defavorizata spre bucuria imensa a unui om care va avea cu ce sa se incalte in toamna asta?
*
Eu nu sunt dintre cei care in copilarie sa fi avut multi pantofi. Sau cizme. N-aveam de unde sa aleg, aveam cate o pereche de incaltari pe sezon, aceeasi poate si 2-3 ani daca nu-mi crescuse piciorul. Imi aduc insa aminte de primii mei pantofi cu toculet, maro, doar ai mei – nu-i imparteam cu sora mea. I-am purtat 3 ani, clasa VII-a si jumatate de liceu. In amintirea lor, de multe ori cand merg la conferinte si ma expun in spatiu public (ceea ce nu e confortabil pentru mine) imi caut confortul in niste pantofi maro, dintr-o piele foarte subtire, care e ca o imbratisare. Am grija mare de ei, cred ca-mi poarta noroc:)
Astazi imi permit orice pantofi mi-as dori, dar tot tin minte pantofii aceia cu care am mers la scoala 3 ani. Pentru ca nu aveam altii, si trebuia sa am grija de ei.
Ei bine, pentru tinerele care n-au prea multe posibilitati, acum impreuna cu Otter si Crucea Rosie putem face o fapta mai mult decat buna… e o mica magie pentru ca cineva de oriunde din tara o sa se bucure de o pereche de pantofi pe care o donam.
(eu stiu deja ce pantofi voi dona, sper ca persoana care-i primeste sa-I iubeasca la fel de mult ca si mine, o sa le spun povestea zilele viitoare –sunt cumparati din Paris)
De ce cred ca e bun exercitiul acestei campanii pentru fiecare dintre noi?
Pentru ca ne invata, ca atunci cand eram mici, ca daca ai mai mult e frumos sa imparti cu altii
Pentru ca indirect ne conduce spre a ne face curat in incaltamintea de sezon pentru a pregati donatia. (iar orice curatenie e un bun prilej de bilant intern)
Pentru ca dai un folos, un sens, unor perechi de pantofi pe care nu-I mai porti.
Pentru ca exersezi despre a nu detine totul, a empatiza cu altii si – mai ales – a bucura pe cineva fara niciun interes, fara sa stii macar cine e.
Ce trebuie sa faceti?
Cand va cumparati o pereche de incaltaminte de pe otter.ro, aveti posibilitatea de a selecta optiunea de donare. La livrarea comenzii, inmanezi curierului care ti-a adus cumparaturile coletul cu donația pregătită.
Atentie!!!! O fapta buna e o fapta buna pana la capat. Otter ofera oricui posibilitatea de a dona. Chiar si atunci cand nu comandati nimic de pe site, puteti chema gratuit curierul sa ridice donatia, astfel:
Un mic secret – o sa ne recunoastem pe strada cei care am donat… veti vedea, o sa primiti un dar cand donati si o sa ne cunoastem intre noi dupa un indiciu simpatic.
Sunt in aceasta campanie minunata alaturi de Marius Manole. Nici el nu vine dintr-o familei instarita, si el avea resurse limitate pentru incaltaminte in copilarie. Astazi e unul dintre cei mai iubiti actori ai Romaniei, munceste in draci, dar are timp sa fie si generos. Va voi spune curand si povestea pantofilor pe care-i va dona Marius.
O sa va tot revin sa reamintesc ca puteti dona o pereche de incaltaminte toata luna august si puteti face o fapta nepretuita, ca emotie, empatie si generozitate.
Va multumesc din suflet pentru fiecare pereche de pantofi pe care o veti dona.
Intr-o vreme in care cautam cu totii motive sa nu ne pierdem determinarea si tenacitatea in lupta cu coruptii, intr-o vreme in care constientizam tot mai mult ca fiecare cetatean conteaza in lupta cu un sistem totalitar, editia 15 a Festivalului International de Film Anonimul este deschisa de fimul unui regizor care a facut legamant ca prin munca sa se lupte cu regulile absurde impuse sub umbrela islamismului in Iran.
Regizorul se numeste Jafar Panahi, iar filmul pe care-l vedem in deschiderea Anonimul este Tree Faces, povestea unei actrite care pleaca impreuna cu un prieten in cautarea unei fetite pe care a vazut-o intr-un clip, o fetita care vrea sa scape din familia ei ultra conservatoare.
Cele doua actrite din filmul 3 faces, anul acesta la Cannes.
Filmul e prezentat in premiera in Romania la Anonimul, probabil ca-l veti putea vedea in retrospectiva Anonimul de la Bucuresti, din septembrie, dar chiar daca nu veti reusi sa fiti printre cele cateva mii de spectatori din campingul de la Sf Gheorghe sau din salile de la Bucuresti in saptamana retrospectivei, va rog sa cititi mai jos povestea acestui om care isi dedica viata si munca pentru a schimba mentalitati. Cu un pret incredibil de dur, nu are voie sa paraseasca tara, a facut ani de puscarie, a facut greva foamei.
Panahi face filme in care eroii principali sunt, in special, copiii si femeile. Are acasa o fata si un baiat si a povestit cum, odata cu cresterea lor, a inceput sa simta pe pielea lui diferentele de perceptie si restrictiile la care e supusa fetita fata de baiat.
Ca de exemplu, momentul in care a vrut sa-si duca fata la un meci de fotbal si n-au lasat-o sa intre pe stadion. Asa ca Jafar Panahi a facut un film despre un grup de fete deghizate in baieti care intra pe stadion sa se bucure si ele de meci ca oricare alt copil. O parte din poveste a fost trasa chiar in timpul unui meci pentru calificarile Iranului la Cupa Mondiala, filmul se numeste Offside.
Pentru ca stia ca filmul va fi controversat, ca va fi oprit de cezura Iraniana, regizorul a trimis un scenariu fals spre aprobare ca sa nu piarda turneul de fotbal si sa poata obtine autorizatiile necesare pentru filmare. Autoritatile iraniene i-au spus ca ii dau aprobarea daca … isi re editeaza toate filmele anterioare acestuia si scoate secventele critice.
Era in 2006, Panaho avea deja 4 filme realizate The White Balloon – 1995, The Mirror (1997), The Circle (2000), Crimson Gold (2003) si multe probleme cu Ministerul Culturii care ii interzisee sa dea interviuri jurnalistilor americani sau sa-si trimita filmele la festivaluri.
The Circle a fost trimis ilegal de Panahi la Festivalul de film de la Venetia, fara aprobarea autoritatilor iraniene, a castigat foarte multe premii, dar a fost interzis in Iran pentru ca era “defaimator si umilitor”. Ca sa fie sigur ca mai ramane undeva filmul lui in ciuda cenzurii care distrugea orice copie, Panahi a facut multe copii pe ascuns pe care le –a trimis in Iran in multe locuri ramase si acum secrete.
Evident ca atunci cand i-au zis sa-si reediteze filmele ca sa poata filma pe stadion nu a acceptat, dar a continuat sa filmeze in ascuns (punand pe lista de productie pentru aprobari drept regizor un asistent ca sa nu atraga atentia), filmul a ajuns la Festivalul de Film de la Berlin unde a luat Ursul de argint.
A fost interzis in Iran, chiar daca regizorul avea deja aranjata intreaga distributie in cinematografe. Cu doua zile dupa interdictie au inceput sa apara DVD-uri clandestine, iar astazi Offside e considerat cel mai vizionat film in Iran. Exista chiar un grup de fete care lupta pentru drepturile femeilor in Iran care au iesit in strada sa joace fotbal cu tricouri pe care scria “we don’t want to be Offside”. Pelicula a fost preluata in distributie de Sony Pictures, iar studioul american a rugat autoritatile sa ruleze filmul doar o saptamana in cinematografe ca sa fie eligibila pentru Oscaruri. Evident, ministerul culturii a refuzat.
In 2009 au inceput problemele mai serioase cu autoritatile iraniene.
Un blogger Iranian a anuntat ca Panahi a fost arestat in timp ce era la o inmormantare, l-au luat direct dintr-un cimitir din Teheran. 8 ore mai tarziu l-au eliberat si autoritatile au dat un comunicat in care au spus ca a fost arestat din greseala.
In 2010 nu au mai avut cum sa spuna ca e o greseala, l-au arestat impreuna cu toata familia lui si cativa prieteni, l-au dus la puscarie fara sa spuna care sunt motivele. Dupa o luna de arest, a aparut un comunicat ca e in puscarie pentru ca a vrut sa faca un documentar despre Campania electorala a presedintelui Mahmoud Ahmadinejad.
Panahi a intrat in greva foamei, a reusit sa trimita mesaje comunitatii internationale si iranienii l-au eliberat pentru o cautiune de 200.000 de dolari cu interdictia de a mai face filme 20 de ani si de a parasi tara. Zeci de mari actori si regizori ai lumii (printre ei Martin Scorsese, Oliver Stone, Steven Spielberg and Robert Redford) au semnat petitii catre autoritatile iraniene pentru a sustine eliberarea lui. In acelasi an 2010, Juliette Binoche in timp ce ridica un premiu la Cannes a facut un apel cu lacrimile pe obraji pentru autoritatile iraniene (Pahani era in greva foamei de cateva luni).
Evident ca, dupa ce a fost trimis in arest la domiciliu, cu toata condamnarea si interdictia de a face filme 20 de ani, Panahi si-a continuat munca, a facut un documentar filmat in special cu telefonul “This is not a film” despre perioada in care il judecau si problemele pe care le are cu Justitia.
Filmul a ajuns in Franta pe un stick ascuns intr-o prajitura si a fost in selectia Festivalului de film de la Cannes in 2011.
Intre timp a mai facut 3 filme, toate cu bugete minuscule, toate mega premiate, toate despre intamplari in care nu sunt respectate drepturile omului in Iran (cum ar fi ca prin 2011 au interzis cainii ca animale de companie)
Jafar Panahi spune ca nu face filme politice. “Nu-mi plac filmele politice, nu sunt un om politic. Dar ma folosesc de orice oportunitate ca sa comentez problemele sociale. Pentru mine nu este important motivul pentru care s-a intamplat ceva – ca e unul politic sau geografic –pentru mine e important efectul social, reflectarea lui in umanitate. Nu cred ca artistii ar trebui sa aiba opinii politice, cred ca trebuie sa fie mai preus de ele prin munca lor. Politica e limitata de timp, dar daca vorbim despre efectele faptelor in contextual social atunci e mai presus de timp, de spatiu.”
Cum ziceam, la Anonimul, luni seara in deschidere vedem cel mai recent film al lui 3 Faces, in care chiar si joaca. Filmul e povestea unei iranience care vrea sa gaseasca o fetita pe care a vazut-o intr-un clip, fetita care-si doreste sa plece din familia ei super conservatoare.
Festivalul de film Independent Anonimul se desfasoara la Sf Gheorghe intre 6 si 12 august. O parte din filme vor putea fi vazute si la Bucuresti, intr-o retrospectiva speciala. Dar chiar daca nu ajungeti sa vedeti filmele lui Jafar Panahi sper ca povestea lui sa va inspire sa luptati pentru ceea ce credeti din tot sufletul vostru.
Panahi are astazi 58 de ani, locuieste in Teheran si nu are voie sa paraseasca tara. Sotia si fiica lui au fost anul acesta la Cannes pentru a ridica premiul pentru cel mai bun scenariu pentru 3 Faces, filmul care va fi la Anonimul saptamana viitoare.
Sa va uitati la filmuletul de mai jos, despre cum a fost primit 3 faces la Cannes …e f f emotionant.
De cele mai multe ori ideile simple sunt cele mai eficiente si spectaculoase.
Ca acest outdoor creat de Adidas India pentru o comunitate pasionata de fotbal, in perioada recentului campionat mondial de fotbal.
Ce au facut cei de la Adidas India? Au creat un outdoor care la prima vedere pare o reclama obisnuita la mingea cu care s-a jucat in campionatul mondial 2018. Doar ca panoul avea si o sfoara groasa care ii incurca putin pe cetatenii care treceau pe langa…
Ca sa pui in functiune mecanismul angrenat de acea sfoara aveai insa nevoie de mai multi oameni, de o echipa. Cand copiii din cartier s-au prins de smecherie, s-au adunat cat mai multi, si-au unit fortele, au miscat mecanismul si … au primit mingi de fotbal sa se joace.
E un outdoor super simpatic care vorbeste despre bucurie, fericire, lucrul in echipa…. Uitati-va la filmuletul de mai jos.
Sigur, cu o floare nu se face primavara, nu doar panoul a contat in campania lor, filmul a fost promovat in social media si acolo au aparut rezultatele adevarate – peste 3 milioane de vizualizari
Am citit zilele acestea o carte care m-a facut sa ma gandesc la lipsa noastra de modele si cum nu stim sa le cultivam pe modele pe care le-am putea pastra pentru generatii.
Cartea se numeste “The Residence: Inside the Private World of the White House, este scrisa de o doamna jurnalista Kate Andersen Brower si in ciuda titlului nu e despre scandaluri, barfe si cancanuri.
Oricare dintre informatii – chiar si cand ele sunt la limita – n-au character de canc can. Doamna Brower a intervievat zeci d eoameni care au lucrat sau mai lucreaza la Casa Alba, de la electricieni, menajere, floristi, majordomo, dar si cateva dintre primele doamne ca sa adune informatii despre viata civila a locatarilor – familia presedintelui – si cum au incercat acestia sa-si pastreze partea civila intr-o perioada a vietii lor in care capul familiei decidea soarta lumii.
Sunt fragmente care vorbesc despre cat de greu le-a fost copiilor presedintilor, mai ales cand erau adolescenti. Toti voiau sa faca petreceri sau sa mearga la petrecerile colegilor de scoala – ceea ce e normal pentru un tanar de 17 ani de exemplu – doar ca primele doamne fara exceptie preferau ca petrecerile copiilor sa fie in resedinta lor private pentru a fi in siguranta, de parte de ochii lumii.
Unul dintre majordomi povesteste cum fetele Bush au obtinut la sfarsitul unui an scolar terminat cu note foarte bune, dreptul de a face o petrecere. Presedintele si sotia au plecat la Camp David, o sala din resedinta privata a fost modificata, eliminindu-i-se mobila, cei de la bucatarie au pregatit gustari, iar fetele s-au ocupat de restul petrecerii.
Familia Bush a cerut ca usile dormitoarelor sa ramana inchise, au pregatit doua dintre camerele de oaspeti si copiii au putut ramane acolo peste noapte, iar dimineata au avut un brunch pregatit de staff-ul Casei Albe.
*
Una dintre ingrijitoare povesteste care sunt regulile job-ului ei: daca face curat in resedinta si vin presedintele si prima doamna ii intreaba daca poate continua, daca primeste acordul isi continua munca fara sa asculte conversatiile lor. I s-a intamplat insa sa faca curatenie in baie, sa intre prima doamna Reagan in resedinta, pentru o disputa casnica cu presedintele Reagan si sa inchida usa la baie ca sa-si continue disputa in privat. Ingrijitoarea a stat in baie pana cand au plecat atat domnul, cat si doamna Reagan.
*
Tot doamna Nancy Reagan povesteste despre prietenia sotului sau, presedintele Regan cu majordomul. Amandoi aveau o pasiune comuna – pescuitul, iar cand Presedintele Reagan pleca la resedinta sa private, il invita mereu si pe majordom ca sa pescuiasca impreuna.
*
Cartea incepe un momentul emotionant si socant al asasinarii lui Kennedy si cum staff-ul incerca sa o sustina si sa o sprijine pe Jackie Kennedy. In ziua inmormantarii, cand Jackie a decis ca va merge pe jos prin multime pe bulevard in spatele sicriului, ea l-a chemat pe majordomul care avea grija de bagajele presedintelui, care ii pregatea intotdeauna lucrurile pentru orice deplasare si i-a daruit una dintre cele doua cravate pe care le avusese in bagaj in ultima lui deplasare.
Si tot la categoria gesturilor discrete, dar emotionante, in perioada scandalului Monica Lewinsky, bucatarul ii lasa discret pe masa doamnei Hillary Clinton prajitura cu ciocolata pe care o iubea cel mai mult, in semn de atentie speciala pentru o perioada grea.
*
Ce face cartea aceasta?
Umanizeaza presedintii americani, ii arata – fara sa-i barfeaca sau sa-i judece – in momente intime, vulnerabile, frumoase. Ii arata si in certuri domestice, dar si in perioade tensionante la nivel social sau politic.
E o carte prin care iti creste respectul si pentru cei care lucreaza la Casa Alba, dar si pentru cei care au locuit acolo. Vorbeste despre dedicatie, discretie, devotament si, uneori, indeplinirea unor sarcini care pareau imposibile.
E o carte scrisa foarte fin, foarte obiectiv, ca si cum ar fi o conversatie diplomatica si, desi ai acces la informatii intime, nimic nu pare a barfa.
Mi-ar placea foarte mult sa existe asemenea model de jurnalism si la noi. Sa existe o carte despre oamenii si povestile emotionante ale personalului administrativ de la Cotroceni. Am invata multe despre istoria noastra.
Cartea nu este tradusa la noi, a aparut in 2015 si poate fi cumparata de pe Amazon.
