Baryshnikov ajunge prin europa, sper sa-l prind pe undeva sa-l vad si eu. (later edit: no chance. spectacolele sunt in luna mai si sunt sold out deja)
si nu, nu comentati cu clasica ” asta nu e ala dupa care plingea Carrie la Paris?”
bullshit.
e un mare dansator inainte de a fi (fost) lebada 2 in decor in SATC.
si are cele mai frumoase miini din lume.
sunt un foarte mare fan de choco. foarte mare fan.
astazi am primit de la londra, via juma de bucuresti (motiv pt care m-am rusinat), aceste delicioase obiecte care detin (si) ciocolata.
am fost toata ziua, in ciuda deadlineului de predare revista, a smiley face.
compania care produce aceasta choco se numeste bloomsberry si imi imaginez ca sunt niste oameni rafinati si cu foarte mult umor.
choco n-a vnt singura, ci cu o carticica la fel de delicioasa
multzuuuu Mr P
me happy happy happy
despre ce vorbesc 17 fete intr-o simbata dupa amiaza, dupa ce au fost la atelierul unui designer si la o expo de fotografie?
despre fotbal, politica, lenjerie (la perla), celebritati, celebritati, celebritati, amintiri despre intimplari haioase cu prietenele… redd’s talk about…
restul in revista cu fotografii cu tot.
*
am ajuns acasa si-am descoperit ca linga mine s-a mutat cineva care ia lectii de pian. e avansat(a).
am concert privat. pe repeat
v, 5 ani: “pe tine cum te cheama?”
geta voinea
“aaaa, te stiu. pe tine te imita mondenii”
*
azi, la sedinta foto
britains got talent 2009 ep 4
tot Mizerabilii, ca si la Susan Boyle.
alta voce magica. alt om cu un vis frumos. jamie pugh
ia uitati-va ce revista are fata linga ea.
o foto atasata la comunicatul de presa care anunta un nou premiu pentru filmul lui radu jude, cea mai fericita fata din lume
multzu domnul Jude. multzu mult.
era greu si amuzant sa fii prietenul lui Magritte.
te punea sa stai la poze in cele mai ciudate ipostaze. daca nu-ti placea sa te joci, ti-ar fi fost imposibil sa-i fi fost prieten.
era greu si sa fii sotia lui Magritte (care se lupta cu imaginea mamei care s-a sinucis), dar era frumos.
*
cele mai frumoase fotografii a lui Magritte din expo de la Kretzulescu sunt cu Georgette, sotia lui.
cea de mai jos se cheama La reine semiramis si poarta cu ea multa tandrete, e o fotografie facuta cu atit de multa dragoste incit o infrumuseteaza pe protagonista. georgette era departe de frumusetea din fotografia asta.
o alta fotografie cu Georgette se numeste La marchande d’oubli. dar trebuie vazuta de aproape, din expo.
We are thrilled to announce the first selling exhibition of work by Cecil Beaton in over 25 years.
Cecil Beaton was essential to the cultural life of Britain and beyond in the twentieth century, both as a creator and a recorder. His unique aesthetic and vision led him to become one of the most popular and celebrated British photographers of all time.
Our retrospective show contains 64 images, including 25 vintage and historic prints, that cover more than 40 years of Beaton’s career.
*
asta e de pe site-ul galeriei Chris Beetles. expo e deschisa de miine, are si album cu toate foto din expo si texte de mario testino, fotografiile din expo aici
foto cu audrey hepburn din 1960 by C Beaton
londra. duminica. syon park
london. o bancutza din parc.
un proiect special de la liternet spune asa: cum ar petrece ziua indragostitilor un personaj din cartea ta preferata?
e destinat tuturor celor care vor sa faca un exercitiu de imaginatie. tot ceea ce trebuie sa faceti e sa scrieti ce face personajul vostru preferat intr-o 14 feb si sa trimiteti textul la adresa scrie_la_liternet@liternet.ro. proiectul se incheie pe 24 februarie.
*
i-am promis lui Razvan ca scriu si eu. Nu m-am hotarit inca la ce personaj, nici macar nu m-am gindit la o carte, dar am intrebari de genul “sa-l chinui?”, “sa-l fac sa se simta bine?”. uite ce face puterea pe care o capeti fata de viata unui om (fie el si imaginar). 🙂
s-ar zice ca am pastrat ce-i mai bun pt sfirsit la prezentare:)
ultima graficiana e o poveste despre o doamna care face afisele ca din alte vremuri care-s puse deasupra intrarii de la scala. Despre doamna, Maria, cititi in revista intr-o poveste care e delicata si sensibila. Sper sa va doriti, asemeni unuia dintre prietenii mei, sa o cunoasteti pe Maria dupa ce cititi povestea.
Acum vreau sa scriu despre cei care au lucrat la subiectul care, in mintea mea, e cel mai esquire din tabu de februarie:)
Cristi Lupsa a fost editorul si, daca nu ma insel – e 12 noaptea si nu pot verifica acum –, el a fost si cu ideea; el s-a intrebat cine deseneaza afisele acelea si-a trimis-o pe Gabi sa afle.
Gabi Piturlea e cea care l-a scris. Despre Gabi, desi am vzt-o doar de doua ori, as scrie pagini intregi. Rezum insa descrierea asa: Amelie + Miranda July + Alice in tara minunilor.
Are o sensibilitate speciala, o inocenta cu care se uita la lucruri si o prospetime cu care le descrie pentru care o iubesc tare, dar o si invidiez un pic. Are 20 (!!!!!) de ani, o cultura jurnalistica de-i bate la fund pe multi dintre cei care au dublul virstei ei si un dar nativ: poate sa-si mentina tonul delicat in orice scriere, fara sa afecteze relatarea evenimentelor. In citiva ani va fi una din vocile importante din jurnalismul romanesc si o foarte buna scriitoare de romane nonfiction.
Andrei Pungovschi este cel care a fct fotografiile. A fost placut si amuzant pentru mine sa lucram cu el; e foarte hotarit, stie ce vrea, unde vrea sa-si duca subiectul. A petrecut cu Maria, graficiana, mai multe zile intr-un frig ingrozitor. “Am pozat cu manusile in mina si cu caciula in cap”, ne-a zis in redactie. A vnt cu fotografiile in ordinea pe care si-a gindit-o el, cu explicatiile foto date de el.
Mi-ar placea tare sa fiu de fatza la o discutie de “business” intre Andrei si Cosmin Bumbutz, despre povestile din fotografiile lor. E o chestiune trecuta pe to do list, pentru saptaminile ce vor urma.
Tabu de februarie are multa dragoste:)
Dosarul vorbeste despre lucrurile nebunesti pe care le fac oamenii indragostiti.
Nebunesti – vazute din afara, caci pentru ei sunt foarte firesti. Sper sa va placa normalitatea povestilor lor, care e data – din nou – de scriitura; urmareste linia evenimentelor, fara nicio exagerare, fara nicio adaugire. Simplu, clar, direct.
Daca ati auzi ca un domn a creat o vitrina de magazin cu hainele iubitei de care s-a despartit, ca a fost luat de politie si vitrina a avut o viata de doar 30 de minute, ati zimbi ironici. Sunt extrem de curioasa care va fi reactia voastra dupa ce veti citi dosarul care include si povestea acestei vitrine si a autorului ei.
*
E primul dosar coordonat de Cristi Lupsa si veti vedea mai multe povesti decit de obicei, mai multe unghiuri din care sa va uitati la “iubire”. Arata ca un caleidoscop: il rasucesti un pic si ai o noua figura din pietricele colorate.
Au lucrat la acest dosar Ani Sandu, Miruna Culger, Ioana Ulmeanu, Catalina Bolozan si, un special guest star, Oana Roman. Fotografiile ii apartin, ca de obicei, lui Cosmin Bumbutz.
Oana m-a surprins foarte tare. A scris o opinie cu garda foarte jos, foarte frumoasa, foarte sincera si foarte emotionanta; despre ea si gesturile din iubire pe care altii i le-au judecat.
Ioana si Catalina au pus cite ceva foarte personal in acest dosar, iar Ani si Miruna ne-au dat doua povesti spectaculoase care te fac sa spui: waaaaaaaaaaaaaaaaw, ce oameni!
(am iubit-o tare pe Ani – pe care o ascultati de obicei la stirile Radio 21 – pentru cum a scris povestea care se numeste Hainele iubitei. E ultima poveste sosita in dosar si daca nu s-ar fi intilnit cu Cristi cu citeva zile inainte de inchiderea numarului, n-ati fi citit-o luna asta. A fost un noroc, dar si un tur de forta pentru amindoi, caci au dus-o la capat in doar 3 zile)
Iar Bumbutz are citeva fotografii acolo intr-un foarte mare fel. Imi place mult fotografia care ilustreaza acest post: vorbeste despre familie, despre sarbatori, despre tata si fiu, fara sa-i aiba in cadru. Mi-nu-na-ta. (stiu Cosmin, nu vrei sa te mai laud :P)
Stirea ca noua noastra coperta e Romanita Iovan a facut ocolul presei mondene si al site-urilor de birfe & fashion. Se rostogoleste ca un bulgar si probabil, pina marti cind revista ca fi la chioscuri, vor mai aparea comentarii.
Iata citeva info din culisele acestui cover story.
*
Am avut o alta coperta pentru februarie pe care am facut-o pe 30 decembrie.
Dupa ce Lavinia Gliga a stat de vorba cu Romanita (pe care ne-o doream o coperta viitoare) si i-a spus ca e insarcinata, ne-am schimbat planurile. Noul shooting a fost facut pe 12 ianuarie.
Am avut noroc ca Lavinia a facut interviul cu Romanita. Nu stiu daca altcineva ar fi dezvoltat o relatie de familiaritate cu Romanita ca sa i se faca marturisirea in cauza, dar stiu sigur ca, din echipa noastra, doar ea sau Cristi Lupsa ar fi putut sa o scrie in formula narativa.
Asa ca marti veti putea citi un subiect de tabloid – viata tumultuoasa a unui designer – scris cu o structura care plaseaza informatiile la un nivel up market, ducindu-le departe de zona tabloida. Pentru cei care o cunosc pe Romanita, textul va produce reactia “exact asa e ea!”, pentru ceilalti va fi o privire de aproape prin casa si viata ei.
Sunt tentata sa va dau citeva din cheile care fac ca textul sa reflecte atit de mult din personalitatea Romanitei (ca tehnica de scris), dar stiu ca instinctul de cititor va functiona perfect si prefer sa citesc reactii nealterate de nicio alta parere.
Stiu insa ca multi dintre colegii nostri de la tabloide au acum necazuri. Nu stiu cum sa citeze din interviu.
*
Shootingul a fost realizat de Gabriel Hennessey la Opera Romana. Stylingul ii apartine lui Catalin Enache. Make-up Dana Argesan.
Fotografia care ilustreaza acest post nu e niciun pic prelucrata. A fost primul cadru care s-a tras.
Mi-a plct mult o secventa de la realizarea acestei fotografii: ne uitam la computerul lui Gabi urmarind luminile si atmosfera, iar Romanita a ramas in cadru nemiscata, in pozitia agreata cu fotograful, mai bine de 5 min, chiar daca noi faceam altceva.
Shootingul a durat 7 ore. Romanita venea dupa o noapte in care Albert se trezise de multe ori cerind lapte. Ne-a povestit cum i-a pregatit laptele pe la 4 dimineata. Am ris de Albert si de cum spune doar Da si Nu.
Fotografiile care apar in revista au retusuri minimale. Am recunoscut cu totii ca arata incredibil.
*
Miine noi posturi despre culisele altor subiecte din Tabu de februarie
*
“MA INTREBI CE FAC? IATA O POZA FACUTA IN TIMP CE ITI SCRIU DE LA CABANA DIN MUNTI, CU POZELE BAIETIOR MEI SI CEASUL DIN PERETE…DACA SE VEDE IN UMBRA timpul care trece”
*
acum citeva minute, Andrei Serban intr-un mail care incheie un lung sir de intrebari/ raspunsuri/ comentarii pe tema articolului Regii mor in picioare, despre zilele de premiera ale piesei Lear de la Bulandra.
un motiv ca sa lansez o intrebare pe care o aveam in minte de multicel: cum v-a fost intilnirea cu textul acesta in Tabu?
(ce spune regizorul, dupa ce veti fi comentat voi)
in urma cu citeva zile am decorat cu nepotelul meu un bradutz care se afla in curtea blocului.
pe la 10 noaptea, pe ascuns, coborind in pasi usori pe scari cu cutiile cu globuletze, soptind si furisindu-ne dupa tufisuri la orice lumina care venea de la masinile care treceau pe strada. am vrut sa le facem o surpriza vecininilor pentru dimineata cind pleaca de acasa.
a doua zi i-a incoltit o idee “daca am mai facut un brad, s-ar putea ca Mos Craciun sa-mi lase un dar si aici, linga el.”
*
mai devreme, in trecere pe linga tv, am vzt ca era filmul Miracolul de pe strada 34 si mi-am adus aminte de domnul din poza aceasta. fotografia n-a fost prelucrata deloc. domnul nu poarta barba artificiala. e real 100%.
despre el aici
Ana: n-au dat tot, au lasat fix 30 de min
Ana: pacat, mai zicea o chestie tare
Ana: despre inmormintarile la care a participat
Ana: si despre cum, cind era cite un pompier sau politist in agonie,
Ana: se ducea la spital
Ana: pentru ca stia ca daca apare el acolo
Ana: o sa apara si cel mai bun doctor, si cel mai bun chirurg
Ana: si in felul asta eroii orasului, cei care salveaza vietile new yorkezilor,
Ana: vor avea parte de cea mai buna ingrijire
Ana: iar el vroia sa se asigure ca se intimpla asa
*
cristina: ce emotii are dl hurezeanu
cristina: mi se pare f uman ca mai are emotii la nivelul lui
cristina: il stiu de la efm, stiu cum e si cind nu are
Ana: da, foarte emotionat
Ana: la inceput de emotie nu-si vorbeau si aia aranjau camerele
Ana: iar dl hurezeanu l-a intrebat pe giuliani cum a dormit
Ana: stai ca uite am gasit exact dialogul
Ana: il redau in engleza
Ana: ca l-am notat
Hurezeanu: how did you sleep, sir?
Giuliani: Excellent.
Hurezeanu, zimbind: So, no jet lag supplementary problems?
Giuliani: No, I got more sleep than I usually do.
*
bonus track o descriere din regia de emisie: “Cind a inceput Giuliani sa vorbeasca despre dimineata lui 9/11, pe masura ce avansa in poveste si spunea ca dadea telefoane, insa nu reusea sa prinda tot timpul linia, cei 8 oameni care eram in cabina ne cautam instinctiv privirile. Unul dintre baieti isi musca buza de jos. Discret si ritmic. Doar regizorul, cu privirea nedesprinsa de la monitoare, batea in masa ritmul povestii cu un etui negru.”
*
ana maria onisei, numita si anaceadesteapta, a asteptat cuminte in regia rtv pe cind dl hurezeanu facea interviul cu rudy giuliani. acum are un frumos interviu cu dl giuliani exclusiv pt tabu.
nimic din chestiile astea politice de le-ati citit in presa romaneasca.
lucruri marunte care dau imagini mari.
le cititi in numarul de februarie.
Viaţa lui ar putea fi transformată uşor într-o carte de succes. „Dacă aş scrie-o, aş spune lucrurilor pe nume, de la cap la coadă, ori ştiu că societatea românească nu este încă pregătită să audă lucruri atât de adevărate şi de profunde în acelaşi timp”, spune Cătălin. Înfrângeri, victorii, iubiri câştigate sau pierdute, decadenţă, erotism, lux. Până va scrie cartea, iată-l pe Cătălin Botezatu reinterpretându-şi viaţa cu umor, pentru ca mai apoi să o disece cu sinceritate.
decembrie 2008
tabu: Acum 14 ani de Crăciun, te aflai în arest preventiv şi a fost unul dintre cele mai grele momente din viaţa ta, dar şi dintre cele mai emoţionante.
Cătălin Botezatu: A fost cel mai oribil moment din viaţa mea. Nu ştiu cum să-l descriu pentru că nu vreau să treacă cineva nici măcar cu gândul prin momentele alea. Arestul preventiv s-a lungit mai mult decât mi-am închipuit din cauza jocurilor politice de atunci. Gălăgia era maximă, celulele se aflau undeva sub nivelul străzii, se vedea câte o fereastră mică la nivelul solului. Pentru că înăuntru era cald şi afară frig, uneori fereastra era acoperită de şobolanii imenşi atraşi de căldură. Dar în noaptea aceea de Crăciun s-a lăsat o linişte de mormânt, nimeni nu mai ţipa, nu mai înjura. şi au bătut clopotele la Mitropolie, arestul poliţiei fiind undeva în Centrul Civic, iar clopotele au marcat şi începutul unui colind.
Lângă noi era o celulă pentru femei şi de acolo s-a auzit un colind sfâşietor. Cuvintele erau pumnale în minte şi în inimă. M-am simţit mai singur ca niciodată, eram terminat din toate punctele de vedere, deznădăjduit, nu pot să descriu starea. şi când s-a terminat colindul, pentru prima dată, într-o linişte de cristal, au început să se audă plânsete, plânsete de bărbaţi care, de obicei, voiau să pară duri. Erau acolo foarte mulţi oameni grei, şefi de bănci care, în libertate, erau de neclintit.
tabu: Când ai ieşit, unde ai găsit resursele să o iei de la capăt?
C.B.: N-am spus niciodată până acum, dar atunci, deşi era clar că nu sunt vinovat, tergiversarea şi ţinerea mea în arestul preventiv m-au dus pe panta aia grea a disperării şi am hotărât să mă sinucid. Mă gândeam că aşa pot să răspund lumii că nu sunt cum mă catalogaseră. şi am strâns pastilele pentru dormit pe care le primeam în fiecare seară. Prin celula respectivă s-au plimbat o mulţime de oameni, inclusiv Sever Mureşan şi Miron Cosma. La un moment dat, în celulă a venit şi un băiat, un spărgător, care a înţeles ce vroiam să fac. În noaptea de după Crăciun, eu mi-am pregătit pastilele înainte de a mă duce la duş. Să nu crezi că duşul era undeva departe, era în aceeaşi cameră, improvizat. Dar când m-am întors, nu mai erau pastilele şi n-am putut să fac scandal pentru că era ilegal felul cum le strânsesem. Cert este că dimineaţa când au venit la apel, acest băiat nu s-a mai trezit. A fost dus la spital, i s-au făcut spălături. Când şi-a revenit, l-am întrebat de ce a făcut asta. Mi-a răspuns, în simplitatea lui, că nu era nicio pierdere dacă murea el, pe când eu care am făcut ceva în viaţă trebuia să trăiesc, era păcat să mor pentru că n-am avut ocazia să mă apăr. A fost firul de care m-am agăţat, era o mică parte dintr-o societate care ar fi putut să mă înţeleagă.
tabu: Ai mai făcut cândva referire la faptul că ai vrut să te sinucizi, într-un alt context.
C.B.: Da, sunt o persoană ca oricare alta, câteodată slabă, câteodată puternică.
tabu: Dar hai să ne gândim: eşti acolo, la marginea prăpastiei, la figurat vorbind.
C.B.: Au existat mai multe momente în care am vrut să mă sinucid. Eram la marginea unei prăpastii sentimentale atunci, căci nu mai exista decât un mare hău în care dragostea nu mai era, iar în faţa mea era, la propriu, o prăpastie în care vroiam să cad.
tabu: Şi de ce te-ai întors? La ce te-ai gândit în clipele acelea?
C.B.: Nu m-am întors, a fost un joc. A fost un fel de ruletă rusească. Am pus maşina pe marginea prăpastiei, am scos-o din viteză şi am spus că dacă va fi să cadă, va cădea. şi-am stat acolo o oră.
tabu: Şi-n ora aia la ce te-ai gândit?
C.B.: N-am făcut mişcări bruşte ca să-mi forţez soarta, am stat în maşină cu mişcările pe care le-aş fi făcut în mod normal, am fumat, cred, un pachet de ţigări şi am refuzat să mă gândesc la ceva anume. De fapt mă gândeam dacă ceva merită în viaţa asta, mă gândeam dacă e ceva dincolo de poarta aia, dacă e o altă viaţă.
tabu: Se mai supără părinţii pentru lucrurile pe care le citesc despre tine?
C.B.: E delicat. Primul impact negativ a fost arestul. Normal că au suferit; şi dacă fiul tău ar fi un criminal, ai suferi. Mama a fost pe patul de moarte şi numai Dumnezeu a salvat-o.
În timp, s-a demonstrat că nu erau adevărate acuzaţiile. Apoi s-au scris lucruri urâte legate de viaţa mea sexuală. La început mă gândeam la ce o să spună mama? Tata e tata, dar mama?! Apoi mi-am dat seama că ei mă cunosc, că sunt oamenii care ştiu exact ce am făcut, ştiu exact cu cine am umblat de-a lungul timpului şi ştiu că nu pot fi altfel. şi mai ştiu că dacă aş face ceva, le-aş spune-o, că mi-aş asuma acest lucru. Ei au fost alături de mine şi am fost surprins să constat că am nişte părinţi care pot înţelege orice şi, mai ales, care pot avea încredere în copilul lor.
tabu: Să trecem într-o altă zonă. Ce înseamnă erotism, erotic pentru tine?
C.B.: Acea depăşire a graniţelor, este acea parte a sentimentelor care sunt îngemănate întotdeauna cu sexul, care dau frâu liber imaginaţiei, te eliberează de orice fel de inhibiţii. Sigur că trebuie să fii extrem de rafinat, de profund, de cultivat ca să poţi să experimentezi. Există nişte bariere pe care le poţi trece sau nu. Unii dintre noi le-au trecut, le trec, alţii nu o fac, decât, poate imaginar.
tabu: Dar societatea etichetează…
C.B.: De ce? Dacă cuiva îi place să iubească într-un anume fel, dacă îi plac anumite mişcări care pentru restul lumii sunt vulgare sau par interzise, asta e. Nu trebuie să le faci publice, trebuie doar să ţi le asumi şi să le tratezi ca atare. Fac parte din viaţa ta, fac parte din felul tău de a fi. Dar dacă reuşeşti să realizezi că lumea aceea care te judecă e o lume meschină, oribilă, o lume incultă, o lume incapabilă să-ţi înţeleagă simţirile, o lume limitată, atunci îţi dai seama că îi eşti superior şi că nu contează cum te judecă.
tabu: În alte ţări decadenţa e asociată cu partea boemă, artistică. La noi e mai degrabă în tabăra oamenilor de afaceri şi nu are foarte mult rafinament.
C.B.: La noi decadenţa înseamnă foarte mulţi bani care sunt ai oamenilor de afaceri, ai snobilor sau ai îmbogăţiţilor peste noapte. şi mai e o problemă, ei nici măcar nu-şi dau seama ce înseamnă decadenţa. Ei fac aşa pentru că au citit că fac alţii, că li s-a spus că aşa e la modă şi o fac aşa, de-a valma. Care rafinament?! Sunt toate paraşutele îmbrăcate cu zeci de mii de euro, arată îngrozitor, dar lor li se pare glamour. Pe mine viaţa de noapte mă oboseşte teribil. Nu o mai gust. Uite, Bamboo e locul perfect în care distracţia este garantată la maximum. Dar pentru un non connaisseur. Eu dacă mă uit în zona VIP, pe mai mult de jumătate dintre ei nu vreau să-i văd. Ei nu ştiu că nu impresionezi cu blănuri, ceasuri şi haine cu etichete.
tabu: Dar le spui şi lor ce gândeşti?
C.B.: Da. şi de aici apar problemele. Că ei nu pot să spună despre mine că sunt prost. Sau că sunt urât. Nu contează. Că nu sunt talentat – asta e discutabil. şi-atunci îmi pun în cârcă tot felul de chestii care ţin de sexualitate. Ce mai au să-mi spună: că fac sex cu pisici?! So what? Lumea adevărată uită, pentru că nu contează ce se spune despre tine, contează ce faci pentru oameni.
tabu: Compensează fericirea pe care ai trăit-o scandalurile pe care le-a adus?
C.B.: Da. A meritat tot. Cineva m-a făcut fericit pentru o vreme, mi-a dăruit dragostea. Ce contează că pe urmă am fost târât în tot felul de scandaluri?! Le mulţumesc femeilor, persoanelor din viaţa mea care m-au făcut fericit, indiferent de preţul pe care l-am plătit după.
tabu: Eşti gata să mai plăteşti încă o dată preţul ăsta?
C.B.: Îl voi plăti ori de câte ori e nevoie.
tabu: Şi-atunci îţi mai doreşti un copil?
C.B.: A fost o perioadă în care mi-am dorit tare un copil.
Dar acum nu. Poate că scurgerea anilor mi se pare din ce în ce mai rapidă. Poate pentru că ştiu că se apropie foarte tare finalul, încep să devin mai egoist. Nu ştiu. Dar ce înseamnă un copil? Iubeşti, îl naşte soţia ta – femeia pe care o iubeşti – îl creşti, dar într-un final, copilul va avea viaţa lui. La un moment dat, el va pleca, te va „părăsi“. şi vei rămâne tot singur. Aud tot felul de mame care spun „m-am sacrificat toată viaţa pentru copilul meu.“ Ce prostie! Ce femei limitate! Mama e aşa… să mă ierte că spun asta. După ce a divorţat a spus: „n-am să mai fiu cu nimeni niciodată pentru că pe tatăl tău l-am iubit enorm şi îl iubesc, şi apoi pentru că eu am un copil şi nu vreau să mă fac de râs“. Ce limitat a putut să gândească.
tabu: I-ai spus?
C.B.: Da, i-am spus-o. şi nu am avut niciun ecou. Ea s-a sacrificat pentru mine. De ce?! Eu am viaţa mea. E adevărat că atunci când este bolnavă, o ajut, dar e posibil să nu fiu în ţară şi să nu pot să o ajut. Dar ea, când va avea o problemă, cu siguranţă nu mi-o va spune ca să nu mă împovăreze şi mai tare, deci tot ea se va lupta. şi-atunci de ce să se sacrifice pentru mine?!
tabu: Ai un fel de a face fapte bune mai rar întâlnit la VIP-uri, uneori pe ascuns… Partea asta de a dărui vine şi dintr-o dorinţă de a fi protejat pentru mai târziu?
C.B.: Nu. Sunt un om al bilanţului şi mă gândesc unde am greşit? N-am furat, n-am omorât, de minţit cred că o facem cu toţii ca să protejăm nişte situaţii, nişte oameni. Lucruri grave nu am făcut, nu am de ce să-mi pregătesc viaţa de dincolo.
tabu: Nu-ţi vine câteodată să spui stop, să-ţi iei o vacanţă?
C.B.: Ba da, dar sunt o serie de angajamente care trebuie respectate şi nu mă mai pot opri. Prefer să cad lat decât să par neserios.
tabu: Chiar şi în condiţiile în care, acum ceva vreme, ai avut probleme de sănătate?
C.B.: Am şi acum probleme. Dacă eu zâmbesc, râd şi fac frumos, asta nu înseamnă că nu am probleme de sănătate, dar dacă m-aş văicări, oricum nu m-ar ajuta nimeni. Din contră, cei care mă urăsc s-ar bucura, iar ceilalţi ar spune „săracul băiat“. A fost o perioadă în care mă văicăream. Recunosc că am slăbiciuni. Am fost şi la ghicitoare, apropo de slăbiciuni şi de incultură. Pentru că numai un om incult ajunge la ghicitoare. Am trecut şi prin această fază, dar ştiu că trebuia.
tabu: Că tot ai amintit de cultură. Ce te-au învăţat ai tăi la lucrurile obligatorii?
C.B.: Mama era, cum să zic, Cruela. Am mâncat bătaie până în clasa a XI-a. Dacă nu mă adresam politicos doamnelor mai ales, dar în general oamenilor, aveam drept pedeapsă să scriu codul bunelor maniere de 10 ori. Pe vremea aceea avea 68 de pagini, deci era oribil. şi acum îmi pâlpâie în minte ciucurii de la covor care dacă erau uşor deranjaţi, era jale. Atunci n-am înţeles-o, acum îi mulţumesc pentru educaţia spartană. Oricum era compensată de drăgălăşenia mătuşilor care aveau grijă de mine.
tabu: Cum ţi-ar plăcea să se gândească lumea la tine peste nişte ani?
C.B.: Mi-ar plăcea ca lumea să spună că am fost un om bun. Mi-ar plăcea să se gândească că am fost om cu adevărat. Pentru că asta însemn eu; nici designerul, nici VIP-ul.
tabu: Există ceva în materie de jocuri erotice, ceva ce ţi-ai dorit să faci, şi n-ai făcut?
C.B.: Nu. Am făcut tot ce mi-am dorit să fac. Fanteziile mele sexuale au fost întotdeauna duse la bun sfârşit. Nu pot să spun că mă gândesc la lucrul ăla pentru că nu l-am încercat. Nu.
În fotografiile de epocă, dvs. râdeţi mult, în timp ce el pare mai mereu nemulţumit de ceva. Ce e cu aceste feţe strâmbe? Sunt ele înrudite cu “grimasele” care apar atât de des în textele lui?
La vremea respectivă dura foarte mult să faci o poză, iar el suferea de astm. De foarte multe ori îl apucau crizele chiar în timpul necesar realizării fotografiilor, asta-i tot. În ceea ce mă priveşte, natura mea e una zâmbitoare.
*
dintr-un interviu frumu din numarul viitor. interviul a fost facut de cristi neagoe.