am sharuit astazi pe facebook mesajul lui Dani Otil catre public generat, banuiesc, de zumzetul din ce in ce mai puternic pe care il aude in jurul lui, via mass media.
l-am postat stiind ca femeilor o sa le placa sinceritatea lui.
apoi, din comentarii sau din discutii private am inteles ca oamenii proiecteaza din nou si din nou pe nevoile lor cu orice lucru pe care-l intilnesc.
am descoperit ca pentru multe femei ( 8 din 10) cu care am vorbit, transformarea pe care el o mentioneaza e mai importanta decit sinceritatea lui si nu atit transformarea, cit faptul ca recunoaste ca a fost facuta cu ajutorul unei femei.
e cineva care scrie intr-un comentariu public: “Cam asta iese cand barbatii incep sa gandeasca.” un comentariu care m-a surprins foarte tare.
*
din perspectiva meseriei pe care o am si a intelegerii unor detalii despre cum functioneaza industria divertismentului, mesajul lui e, inainte de orice, unul curajos prin sinceritatea lui.
stie ca o sa fie preluat de toata lumea si pentru o vreme o sa mai zumzaie presa in jurul lui, dar la fel de bine stie ca, intr-un fel, a preluat controlul le-a dat el informatiile corecte. pe teritoriul lui, fara sa fie nevoie sa comenteze mai mult decit si-a propus, fara sa raspunda la alte intrebari. si-a facut-o cu sinceritate ca sa aiba impact si pentru el, personal, si pentru ceilalti. de asta are si asa de multa putere mesajul.
*
cu transformarea e o alta discutie. oamenii nu se transforma, nu evolueaza/involueaza daca nu doresc sa participe la respectiva transformare. orice se face cu participarea lor directa, in conexiune puternica cu nevoile lor – de confort emotional, de placere, de evolutie spirituala, nevoie materiala etc
e valabil si pentru femei si pentru barbati.
e o chestiune de ego sa credem, fiecare dintre noi, ca putem transforma pe cineva cu puterea mintii, exemplului, orice super putere ne-ar trece prin minte. fiecare dintre noi poate cel mult sa ofere o oglinda pentru altii si un context in care sa poata exista comparatia intre ce vede si altceva (mai bun sau mai rau).
dar alegerea vreunei schimbari nu apartine celui care arata oglinda, ci celui care se vede in ea si isi evalueaza chipul dupa propriile nevoi si repere.
cum zice prietena mea Ana Onisei “nu poti salva pe nimeni de sine insusi”. restul e doar ego
*
ceea ce imi aduce aminte ca in 2008 am scris un editorial despre relatia dintre o femeie si barbatul ei unde era vorba de o tava care devenea oglinda. il puteti gasi aici.
