Aveti un copil adolescent care e creativ, vrea sa se faca vlogger sau sa se exprime prin imagini de orice fel?
Spuneti-i va rog de festivalul de scurt metraje pentru adolescenti (facute de adolescenti) pe nume SUPER.
Super este primul și cel mai mare festival din România unde se proiectează filme făcute de adolescenți. La Super au loc, în afară de proiecții: ateliere, concerte, expoziții și cursuri de film, toate încurajând arta făcută de tineri.
Prima ediție Super a avut loc la Cinema Studio în iunie 2013, cu 7 scurt-metraje realizate de 5 tineri regizori, o echipă de 3 oameni și un public de 100 de persoane. La ediția a 5-a, la Cinema Elvira Popescu, am avut peste 50 de scurtmetraje naționale și internaționale, ateliere de film și fotografie, 3 proiecții Super Warm-Up, o expoziție de artă și petreceri.
În 2017, cu ajutorul a 16 ambasadori, Super a ajuns în 12 orașe: Bacău, Gura Humorului, Brăila, Focșani, Tulcea, Piatra-Neamț, Brașov, Constanța, Alexandria, Adjud, Craiova, Lugoj, în care au avut loc 13 evenimente: 2 workshop-uri și 11 retrospective. În total, la evenimentele Super în țară au participat peste 500 de persoane.
Astia micii au dat drumul la inscrieri pentru editia 2018 a festivalului, tinerii care vor sa participe se pot inscrie completand un formular pe care il gasesc la acest link. www.superfestival.ro
Daca aveti un copil adolescent care se exprima in aceasta directie, dati-i aceasta informatie. E genul de manifestare care i-ar putea da mare incredere in el unui copil cu structura introverta care se exprima artistic.
Nu stiu despre voi, dar eu in ciuda unui program cumplit de aglomerat, am vazut cateva filme aduse din Festivalul de film de la Cannes.
Neaparat, dar neaparat sa vedeti The Shape of Water, filmului lui Beniccio del Torro despre care am auzit numai lucruri minunate. A castigat Leul de aur, la Venetia. Vine in cinematografe la sfarsitul lui noiembrie.
Unul dintre filmele pe care le-am vazut a fost Rodin, o productie cat un muzeu despre viata si activitatea sculptorului, film facut la celebrarea a 100 de ani de la moartea lui Auguste Rodin. L-am vazut la Cinema Pro si i-am descoperit acolo pe prietenii mei de la Nespresso.
Stiam ca sunt partenerii Festivalului de film de la Cannes, unde au o multime de activitati care sprijina in mod real zona creativa din cinematografie. Exista, de exemplu, o cafenea pe o plaja, La Plage Nespresso, unde gastronomia cea mai fina e asortata cu cafeaua Nespresso cea mai rafinata si cu unii dintre cei mai eleganti dintre invitatii in festival.
Nu stiam insa ca traditia s-a mutat si la noi, adica reprezentantii din Romania s-au asociat cu festivalul care aduce in Bucuresti filmele de la Cannes.
Un festival ca Les Films de Cannes a Bucharest e greu de tinut (sunt filme rare care sunt scumpe, sunt Sali putine unde pot fi vizionate) si participarea sponsorilor traditionali pentru Cannes nu e doar un semn de incredere pentru echipa lui Cristian Mungiu, ci si o investitie in tinerii care vor sa faca cinema.
La Cinema Pro, uitandu-ma la tinerii din sala, mi-am adus aminte de vremurile in care aveam doar Dakino ca sursa de filme care sa ne ajute sa ne facem o cultura vizuala. Erau in sala atunci, la sfarsitul anilor 90, cam toti marii regizori de astazi. Erau studenti sau se gandeau sa dea la facultatea de film, sau abia ce se lasau inspirati de ideea ”ce frumos ar fi sa fac si eu asa ceva”…
Sigur ca astazi e mai usor pentru ca exista internetul si poti vedea aproape orice.
Dar fara asemenea festivaluri care – cel mai adesea – sunt realizate cu multi bani privati, tinerilor care vor sa faca o meserie legata de film le-ar fi mai greu sa-si faca nu doar o cultura cinematografica, cat mai ales contacte. Sunt super workshopuri, intalniri cu directori de casting, interviuri cu oamenii care au facut filmele si pe care ii poti aborda la sfarsit ca sa afli orice vrei tu.
M-am bucurat ca Nespresso e si aici, sincer. Pentru mine, am scris de multe ori, Nespresso e familie – ma trezesc in fiecare dimineata cu un Nespresso cu diverse arome si gusturi – dar dincolo de afinitatea mea pentru acest brand, faptul ca dupa TIFF (unde au fost parteneri), au decis sa investeasca o parte din bugetul lor ca sa sustina un festival de film care costa mult, ca sa investeasca in arta si in educatia unor tineri mi se pare minunat.
Si tocmai de asta scriu, pentru ca stiu ca e important si pentru ei sa vada ca noi, oamenii acre mergem la cinema, am remarcat ca sprijina industriile creative.
Sper sa-i vad si la anul la TIFF si din nou, la Film de Cannes a Bucarest.
Tanarul care e in dreapta, Tedy Necula, este regizorul filmului in care joaca doamna din stanga – Victoria Cocias. E primul lui lung metraj, Coboram la prima, o poveste despre vietile mai multor calatori care raman blocati intr-un vagon de metrou, in dimineata de dupa incendiul Colectiv.
Tedy are 28 de ani si in 2002 juca in filmul Noro, povestea unui baietel cu probleme locomotorii de la nastere care se afla intre lupta mamei (Victoria Cocias) pentru a-l integra si dorinta tatalui (Dorel Visan) pentru a-l proteja de greutatile lumii care nu e pregatita sa-l accepte asa cum s-a nascut el.
Acolo, in 2002, cand avea 13 ani – sub bagheta magica a regizorului Radu Gabrea – Tedy (care e asemeni personajului Noro, cu tetrapareza de la nastere) a inteles ca si el poate sa faca bine daca se exprima prin film. Cand a terminat scoala (parintii nu s-au lasat invinsi de sistem si l-au dat la o scoala normala, de stat), a inceput sa lucreze voluntar pentru ONG-uri ca sa –i ajute cu productia video si mesajele lor sa fie cat mai vizibile.
In acesti 15 ani Tedy a devenit speaker motivational, a facut documentare depre persoanele cu dizabilitati, a lucrat in televiziune si si-a castigat respectul a mii de oameni.
Saptamna trecuta am fost la filmarile primului lui lung metraj, “Coboram la prima”, un film care ii are in distributie pe Emanuel Oprea, Constantin Cotimanis si multi multi altii.
Tedy reuseste in acest film sa scrie putin din istoria cinematografiei moderne pentru ca i-a convins pe Adrian Paduraru si Teodora Mares sa fie un cuplu din nou pe ecrane, la 32 de ani de la Declaratie de Dragoste. (in toti acesti ani, doamna Mares a refuzat sa mai joace alaturi de dl Paduraru, considerand ca acel cuplu a fost f puternic in memoria colectiva si nu are sens sa reincalzeasca supa. Ei bine, acum in filmul a carui actiune are loc a doua zi dupa incendiul de la Colectiv, cei doi actori joaca rolurile unui cuplu… care se desparte:) )
M-am dus cu treaba pe set ( Tedy avea invitati jurnalisti, iar eu am incercat sa fiu o gazda buna pentru ei) si, acolo pe platou, avandu-i fata in fata pe Tedy si Doamna Cocias am realizat puterea acestei (re)intalniri: mama din filmul care l-a adus pe Tedy aproape de cinematografie e in continuare alaturi de el la primul lui lung metraj.
Si cred ca domnul Radu Gabrea ar fi foarte fericit sa-I vada ca lucreaza din nou impreuna, pentru ca i-a urmarit indeaproape activitatea lui Tedy.
De fiecare data cand merg pe platourile de filmare ale peliculelor romanesti, ma gandesc ca aceasta industrie rezista si creste din prietenie, pentru ca multi actori muncesc pe bani f f putini, multi regizori fac filme cu bani de acasa, dar ce ii aduna e prietenia.
Am vazut la inceputul saptamanii cel mai recent film al lui Christopher Nolan si, trei zile mai tarziu, inca ma mai gandesc la smecheriile pe care le-a facut in film:)
Nolan e un regizor care a inceput cu filme independente si a ajuns sa faca super blockbustere , cumva pastrandu-si identitatea, necomercializandu-se foarte mult.
Dunkirk e un film de razboi, inspirat de fapte reale din cel de-al doilea razboi mondial; se refera in mod specific la momentul in care peste 300.000 de soldati aliati au ramas pe o plaja din Franta -dunkirk, pe numele ei – si a fost nevoie de eforturi speciale din partea autoritatilor britanice sa recupereze cat mai multi dintre acesti soldati sa-i aduca in Anglia.
Deznodamantul actiunii se stie deja – fiind fapt istoric – dar cum reuseste regizorul, care e si scenarist, sa tina captata atentia spectatorilor si sa le dea o senzatie de panica, de teroare e de fapt magia acestui film.
1. Ceea ce-l obsedeaza pe Nolan ca om si artist este VALOAREA TIMPULUI. E exemplificata in toate filmele lui, chiar daca e mai vizibil ca e pasionat de cum poti percepe timpul in Memento primul lui film, in Insomnia, Inception sau in Interstellar. Si in Dunkirk timpul e personajul principal. Filmul e construit pe trei laturi temporale – o zi, o saptamana si o ora dupa cum se desfasoara actiunea in aer, pe apa sau pe uscat – toate actiunile incheindu-se in acelasi timp.
2. Christopher Nolan e un om care e facut din alt aluat decat restul (Tom Hardy a zis intr-un interviu “daca totusi se dovedeste ca nu e alien, atunci trebuie ca e foarte destept”) si ca sa e relaxeze a invatat sa cante la… violoncel. Stie deci mult despre muzica, iar obsesia lui cu timpul a fost pusa si in muzica (a trimis catre Hans Zimmer, cel care a scris coloana sonora dementiala, inregistrarea ticaitului unui ceas vechi al carui sunet il deranja pentru a fi folosit in partea tensionata a muzicii… ma rog, practic in toata coloana sonora)
3. Ce te surprinde, enerveaza, marcheaza, urmareste, obsedeaza in filmul acesta e… muzica. E construita ca sa insoteasca filmul, sa-l sprijine, nu sa completeze in situatii emotionale in care actorii sau scenariu nu livreaza ce are nevoie spectatorul. E in muzica prezent tot timpul un uruit – un zgmot stresant obtinut printr-un efect in care e multa matematica. Se numeste The Shepard Tone si puteti citi mai multe aici (practic, pe scurt, e despre repetarea unor anumite note intr-o secventa precisa pe trei lungimi de unde diferite, secventa obtinuta ii da auditorului senzatia ca muzica este un crescendo infinit, in loop, care creeaza o stare de tensiune foarte mare).
4. Hans Zimmer, compozitorul, are si dansul nota sa de nebunie (cu ea a obtinut 10 nominalizari la Oscar pentru coloana Sonora – are o singura statueta insa): cand prietenul lui, Nolan, i-a povestit despre film si despre cum a scris scenariul gandindu-se la o coloana Sonora care sa fie in tensiune continua, Hans Zimmer s-a dus pe plaja de la Dunkirk ca sa simta el locul, sa auda valurile. A si plecat de acolo , intr-un borcanel, cu putin nisip de pe plaja… pe care l-a tinut pe masa cat timp au lucrat la coloana Sonora:)
5. Intr-o vreme in care se pot face multe minunatii pe computer, Nolan a adus pe plaja Dunkirk 1500 de soldati, avioane si barci ca sa-i oblige pe actori sa REACTIONEZE la poveste, nu sa-si imagineze ceea era in scenariu ca atmosfera din razboi. (de asta filmul a costat 120 milioane de dolari) Bine, in nebunia lui care-l face sa faca filme atat de diferite, i-a dus acolo cand era mai frig si mai furtuna – in aprilie, mai… ca sa aiba in mod natural pe fetele soldatilor culoarea vinetie de la frig si umezeala.
6. Ca sa nu foloseasca imaginile generate pe computer, productia a creat contururi de soldati din placi de carbon care au fost puse in cadru in partea cea mai indepartata, pentru a crea iluzia unei armate foarte mari
7. Tot din categoria sa fim autentici pana la capat, Nolan a reconditionat nave de razboi din perioada respectiva pentru a putea fi folosite la filmari. In cateva zile de filmare pe mare s-au aflat 62!! de nave.
5 milioane de dolari din bugetul filmului (generos, desigur) au fost folosite pentru reconditionarea unui avion vechi din al doilea razboi mondial pe care au fost montate camere IMAX. In cele din urma avionul a fost distrus integral in film.
8. Desi nu era nevoie sa fie in aceeasi zi platourile de filmare, cei doi piloti care apar in film au stat mereu la cadru cand a filmat “colegul” pentru a-I da replica, real, prin statie ca in razboi. A fost cererea expresa a lui Nolan.
9. In film sunt foarte putine dialoguri pentru ca Nolan a vrut sa ramana fidel filmelor mute care erau pe val in acea perioada. Personal cred ca, spunand o poveste din perspectiva vizuala, a atins generatia Instagram care se simte mai confortabil la film. Bine, generatia Instagram are partea ei in distributie – pe frumuselul de la One Direction, Harry Styles, despre care Nolan spune ca nu a fost distributit pentru celebritate, ci pentru ca a avut o auditie foarte buna.
Adevarul e probabil la mijloc, pentru ca si marketingul are un cuvant de spus la un film cu un asemenea buget.
10. Tot efortul si toata atentia pentru detalii a lui Christopher Nolan au fost f bine rasplatite. Hollywood Reporter a anuntat ca domnul Nolan a primit 20 de mil de dolari salariu si…20% din incasarile globale:)
Aaa, asa ca fapt divers, Christopher NOlan nu are telefon mobil, nici adresa de email:) are telefon fix acasa:)
uitati-va la trailer si ascultati coloana sonora din perspectiva efectului Shepard despre care scriam mai sus:)
Frank Hovat un fotograf de origine italiana (in ciuda numelui) care are 88 de ani si care si-a desfasurat o mare parte din activitate in lumea modei si a mondenitatilor pariziene a facut publice inainte de sfarsitul lui 2016 cateva fotografii inedite de la sfarsitul anilor 50.
In ele apar in instantanee din culisele vietii lori artisti pe care francezii i-au iubit foarte mult – de la Edith Piaf sau Josephine Baker si Alain Delon pana la designerii Karl Lagerfeld sau Yves Saint Laurent, foarte foarte tineri:)
Iata cateva dintre fotografiile care au trezit nostalgii francezilor si au devenit virale in Franta
Anul trecut (in 2016, adica) am citit o carte care vorbeste despre una dintre cele mai mari agentii de impresariat si management pentru industria divertismentului american – CAA – Power House, The Untold Story of Hollywood’s CREATIVE ARTISTS AGENCY.
Printre multele povesti inedite de acolo e una la care ma intorc cu gandul adesea. Povestea din spatele filmului Rain Man.
Rain Main e filmul in care Tom Cruise e un tanar egoist care are un frate mai mare, autist – Dustin Hoffman – frate care a mostenit de la tatal lor intreaga avere de mai multe milioane de dolari. Personajul lui Cruise incearca sa descopere de ce fratele lui, care pare ca traieste in alta lume, a primit toti banii, iar filmul e un road movie care e si comedie si drama si are o pilda frumoasa.
Rain Man a castigat Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu original, cel mai bun regizor si cel mai bun actor in rol principal – Hoffman – in 1989 si este unul dintre cele mai indragite filme din toate timpurile, dar…. a fost la un pas sa nu se faca.
Intial actorul Bill Murray era in carti pentru rolul lui Raymond – domnul autist, iar Hoffman era fratele – rol care a ajuns apoi la Tom Cruise, asta pentru ca in scenariul original baiatul autist era cel mai mic dintre cei doi frati.
Pentru acest proiect s-a muncit mai bine de 5 ani pana a ajuns in faza de productie pentru ca… desi le placea subiectul, toti producatorii si regizorii implicati aveau retineri sau isi doreau sa modifice scenariul atat de mult incat n-ar mai fi ramas ideea initiala. Pentru ca le-a placut atat de mult ideea filmului, Rain Man a fost un proiect integral al agentiei CAA, agentie creata de Michael Ovitz, unul dintre cei mai puternici oameni de la Hollywood..
PAULA WAGNER, agenta care raspundea de Tom Cruise (pe atunci era foarte la inceputul carierei, Wagner nu mai lucreaza din 2008 cu Cruise) isi aminteste: Eram intr-un meeting si Mike Ovitz a spus “Avem filmul asta pe care Dustin il tot numeste Rain Man, o sa fie un film foarte emotionant si foarte frumos dar trebuie sa gasim cine il va interpreta pe fratele mai mare a lui Dustin.” Fratele mai mare insemna desigur cineva mai in varsta decat Dustin Hoffman. Citisem scenariul, plansesem si ii spuseem sotului meu – Tom Cruise trebuie sa joace rolul asta, asa ca in sedinta m-am auzit spunand “In loc de un frate mai mare, cred ca ar trebui sa fie un frate mai mic si Tom Cruise sa-l joace”. Toti au reactionat ferm negandu-mi ideea, doar Mike a tacut o vreme si apoi a spus “Crezi? Interesant”.
Numai ca atunci Wagner nu stia ca, intr-un fel, planetele fusesera aliniate cu grija de multa vreme. Iata ce isi amintesc actorii din rolurile principale.
TOM CRUISE: Eram impreuna cu sora mea intr-un restaurant cubanez si ea l-a vazut la o masa pe Dustin Hoffman. Eram uimit amandoi ca-l vedem aproape si sora mea ma tot inghiontea “trebuie sa te duci sa-I saluti” Nu voiam sa fac asta, pentru ca era evident ca nu trebuia deranjat la masa, dar sora-mea nu s-a lasat “ii iubesti munca, daca nu te duci tu, ma duc eu si te prezint”. Asa ca m-am dus la masa, rusinat.
“Ma scuzati, domnule Hoffman”
“Tom Cruise!”
Nu-mi venea sa cred ca imi stie numele, era in ultima saptamana de reprezentatii cu piesa Moartea unui comis voiajor, era nebunie pe bilete si el m-a invitat pe loc, impreuna cu sora mea, la spectacol. Ne-am dus in culise dupa spectacol si l-am felicitat, iar el mi-a spus atunci “o sa lucram candva impreuna, sunt sigur”, iar 2 ani mai tarziu mi-a trimis scenariul de la Rain Man.
Hoffman are si el o poveste simpatica despre cum s-a intalnit cu cel care avea sa fie regizorul filmului – Barry Levinson.
DUSTIN HOFFMAN: M-am dus cu copiii la Cirque du Soleil, prima lor reprezentatie in Los Angeles. Copiii nostri erau mici pe atunci si a fost o experienta minunata. In spatele meu statea un tanar cu nevasta si copiii lui. S-a prezentat drept Barry Levinson, regizor. Ne distraseram bine impreuna cu copiii nostri la spectacol, asa ca am iesit imediat dupa cu totii la masa. Am vorbit despre ce proiecte avem fiecare si Barry a fost de acord sa se uite putin pe scenariul de la Rain Man caruia nu-i dadeau de capat de cativa ani. Amandoi am ales ca punct de intalnire un restaurant mexican, Paradise Cove. Am spus “ e restaurantul meu preferat” iar el a adaugat “si al meu” si am stiut de atunci ca o sa fim prieteni si o sa facem proiectul acesta impreuna.
*
Imi place mult povestea asta pentru ca e despre perseverenta si sincronicitati.
E despre cum oamenii mari – ca Hoffman sau Cruise – devin mai mici sau egali in fata oamenilor pe care-i plac si cu care au lucruri in comun.
E o poveste despre generozitate.
Daca n-ati vazut Rain Man, va rog tare sa-l vedeti.
e ziua mea semi libera si imi faceam planul cum ma relaxez prin acumulare de informatii frumoae – cautam ce filme as putea vedea dupa amiaza la tv.
asa am ajuns la preferatii mei de la Cinemax care au dupa amiaza un film cu minunata Sophie Marceau – La fidelite – o bijuterie de film, adaptare dupa „Principesa de Cleves” al Doamnei de La Fayette. E la 18. 15 astazi, dar probabil ca va fi si mai pe seara intr-una din zilele viitoare.
va las si trailerul ca sa va conving ca filmul, desi e facut in 2000, e mai actual ca niciodata – vorbeste (si) despre influenta paparazzi intr-o lume glossy creata artificial.
Mie imi place mult Sophie Marceau pentru stilul ei special, pentru gratia si feminitatea si pentru cum reuseste sa fie super sexy fara sa fie in niciun fel ostentativa. A reusit asta si cand afost Bond Girl!!!
Iata cateva fotografii cu ea, o lectie de stil si eleganta. Va rog uitati-va la atitudinea ei, la machiajul super fin si discret, la relaxarea cu care-si poarta hainele
Am vazut zilele astea trei episoade dintr-un serial nou de la TNT, Un Comportament Adecvat (Good Behavior), un film cu simpatica Michelle Dockery (pe care ati vazut-o in Downtown Abbey) in rolul unei femei foarte destepta, foarte educata si rafinata, care ajunge intr-un anume context sa faca puscarie, iar apoi se chinuie sa se reabiliteze dar intra dintr-o incurcatura in alta si pare ca nu mai ajunge la capatul tunelului.
E foarte bine facut serialul (sper ca daca zambesc la TNT imi vor mai da acces sa vad in avans si alte episoade:) ) iar personajul lui Michelle, Letty, e prezentat cu multe nuante – stii ca are un istoric nefericit (inca nu am aflat ce a facut de a fost in puscarie) -, vezi ca face nefacute, dar ii remarci calitatile – e foarte directa, foarte rafinata, e evident ca e educata, nu-si lasa prietenii la necaz, isi iubeste fiul si vrea sa-i fie cat mai bine.
Si asa ”infractoare” cum e ea, incepi sa o placi pentru ce are bun.
Cum ziceam e f bine scris filmul, sa-l cautati e de astazi la TNT. Puteti citi mai multe despre elaici
Cum am facut binging cu primele 3 episoade, am avut si starea necesara sa fiu prezenta in povestea doamnei Letty si sa ma gandesc ca si in viata e la fel.
Eu spun ca oamenii nu-si schimba caracterul, doar nevoile – comportamentul lor fata de tine fiind influentat de nevoia de moment: au sau nu ceva de obtinut de la tine. Si mai spun ca odata ce o persoana a facut dovada ca nu are caracter e bine sa fii in garda la urmatoarele interactiuni pentru ca se va dovedi ca iti va face rau din nou si din nou.
Si cred ca fiecare dintre noi, fiind constient ca nu isi va schimba caracterul, ar trebui sa-si faca o analiza onesta a aptitudinilor, reperelor pe care le are mai bune in structura sa pentru ca sa le cultive. Ca sa mearga prin viata facand bine.
Pentru cei mai multi dintre cei care ma cunosc eu sunt o persoana foarte dificila: spun ceea ce gandesc daca mi se cere o parere profesionala (politicos, dar direct), nu sunt sociabila, nu-mi doresc sa cultiv prietenii doar ca sa inaintez mai usor prin viata.
Dar stiu ca sunt onesta, statornica, imi slefuiesc ego-ul, generoasa, atenta la nevoile celorlalti. Si cred ca in viata e despre a da, nu despre a cere.
Si incerc sa –mi cultiv aceste lucruri ca sa –mi fac viata mai usoara si sa nu-i fac pe cei din jurul meu sa se incrunte prea des cand intra in contact cu mine.
Mi-ar placea sa-mi spuneti (sub discretia anonimatului internetului) ce credeti ca aveti voi mai bun si cum puteti exploata asta ca sa va faceti viata mai usoara.
Sunt sigura ca randurile voastre o sa-i inspire si pe altii sa-si faca viata mai frumoasa, lor si celor din jurul lor.
Ce ziceti? Ne facem cu totii ziua mai frumoasa, cu un exercitiu de sinceritate – sub anonimat ca sa nu va fie frica de judecata cuiva – si ne spuneti ce aveti mai bun in caracterul si aptitudinile voastre? O sa fie si o forma de a va rasplati voi pe voi pentru ceea ce faceti bine… ca o mica terapie:)
in aceasta dupa amiaza, putin dupa ora 17.00, Cinemax are programat un film de Claude Lelouch, ”Roman de gare” – Un roman de uzina – care o are intr-unul din rolurile principale pe Fanny Ardant, asa ca m-am gandit sa va arat putin din gratia si frumusetea acestei actrite care nu are deloc tipologia frumusetilor standard.
(Imi lace mult Cinemax pentru ca are un mix frumos de filme noi cu filme care ar trebui vazute de toti cei care vor sa aiba o cultura cinematografica, filme cu care unii dintre noi am crescut sau despre care ne-au povestit parintii sau profesorii nostri. De asta va tot recomand filme de pe cinemax, pentru ca si eu imi petrec mult timp acolo:) )
Fanny Ardant are 57 de ani si inca de la inceputul carierei a fost remarcata de cei mai mari regizori francezi. Printre ei, Francois Truffaut care a vazut-o in teatru si a distribuit-o alaturi de Gerard Depardieu in La Femme d’à côté (femeia de langa mine), o pelicula care i-a adus si prima nominalizare la premiile Cesar (echivalentul francez al Oscarului), iar pe parcusul carierei a mai fost nominalizata si pentru alte filme. A devenit si partenera de viata a lui Truffaut mai tarziu, regizor cu care are o fata.
E considerata una dintre cele mai rafinate si mai inteligente actrite de origine franceza, a intruchipat-o pe Maria Callas in ecranizarea lui Franco Zeffirelli si, recent, a trecut si la regie – primul sau lung metraj, Cenusa si Sange, fiind filmat in Romania.
Va recomand din inima sa cautati sa vedeti si filmul ”Pe deasupra norilor”, regizat de Michelangelo Antonioni si Wim Wenders in 1995, cu Marcelo Mastroiani, Jeanne Moreau, John Malkovich si minunata Fanny Ardant.
Pana unde va merge experienta spectatorului in sala de cinematograf ?
Zilele trecute am fost la noul Cinema City din mall ParkLake, la o experienta VIP.
Pe scurt, intr-o sala cu un design special am putut lua cina pregatita in interiorul cinematografului de un bucatar aflat acolo!!, am insotit mancarea de un vin (putea fi si sampanie), am mancat o prajitura, ne-am luat pop corn si apa si ne-am dus in sala VIP ca sa ma instalez intr-un scaun care s-a facut canapea, in care as fi putut sa dorm linistita.
(cand am fost eu, bucatarul era adus din Israel, unul faimos, iar mancarea era pe masura diplomelor domnului chef)
Dupa care am trecut la vizionarea filmului.
M-am simtit ca si cum as fi fost intr-un living foarte misto si modern si, dupa ce am luat cina, ma uit in familie la film. Nu-i cunosteam pe ceilalti spectatori din sala, oricum erau la mare distanta de mine (e asa un spatiu mare intre scaune si un confort incat practic ai impresia ca esti singur in sala)
Asta m-a facut sa ma gandesc unde se va duce experienta spectatorului in sala de cinema, ce se mai inventeaza ca sa il convingi pe spectator sa vina sa vada filmul in sala.
Experienta VIP este una foarte speciala.
Ce am experimentat pe pielea mea la Cinema City din Park Lane e fix de business class. E atentie maxima asupra nevoilor tale din partea oricarui angajat al cinematografului.
Trend-ul experientei VIP in cinematograf a aparut in urma cu cativa ani si a fost foarte greu primit de proprietarii de sali: cum adica sa scoatem scaune, deci sa vindem mai putine bilete, si cu toate astea sa incasam mai multi bani?
Numai ca, dincolo de spatiu intre scaune si mancare in cinematograf, sunt mult mai multe detalii care fac ca spectatorul sa vina in sala la un film care in realitate se afla la concurenta cu un ecran mare de acasa, pirateria, drumul pana la cinematograf, confortul de acasa.
Ce fac astazi proprietarii salilor de cinema ca sa le fie mai bine? Sau ce face Cinema City (ca sa dau de la ei din casa, pentru ca citind chestiuni despre consumatorii de filme la cinema am inceput sa vad ce fac ca mecanisme de marketing) este foarte multa stiinta (research, adica) si foarte multa atentie la ce isi doreste publicul.
Au grija ca lobby-urile cinematografelor sa fie un bun loc de intalnire si cand nu ai treaba cu vreun film: cafeneaua de la AFI e perfecta pentru acest exemplu. Imi aduc aminte ca am vazut acolo acum cateva luni un cuplu de amanti (m-am prins din conversatia lor) si ma tot gandeam de ce naiba nu sunt intr-o carciuma…
Designul lobby-urilor trebuie sa aiba un puternic impact visual si auditiv pentru ca imersiunea sa fie profunda.
Daca se poate cu un foarte bun internet wi-fi, pentru ca pustii care vin la film vor dori sa impartaseasca I prietenii ce mai e nou.
La VIP scaunele au devenit mici roboti, au propriul ”creier” – un computer care semnalizeaza o multime de detalii despre cum e folosit.
Citeam in urma cu cateva luni ca sansa cinematografului la batalie cu televizoarele HD care invadeaza livingurile e sa creeze inca din copilaria spectatorului un obicei de consum: sa organizeze petreceri de zilele de nastere ale copiilor in salile de cinematograf, cu participarea unui super erou din filme… sa le dea cadouri de fidelitate copiilor pentru ca asa ii vor cuceri sip e parinti.
Experienta VIP introdusa acum in RO – cu bucatar care-ti pregateste cina in cinematograf – e tot despre familie… doar ca e cu 3 clase mai sus.
Sa incercati aceasta experienta. Mai e un avantaj pe care nu vi l-am spus: daca aveti copii, ei pot alege alt film decat voi – luati cina impreuna si apoi fiecare merge in sala lui – care are intrarea din salonul VIP (si nu e accesibila altor spectatori, deci sunt in siguranta).
Abia intors din turneul indian, printul William si-a luat fratele, Harry, si s-au dus in vizita pe platourile unde se filmeaza o noua serie Star Wars.
William, care e presedintele onorific BAFTA, asociatia care reuneste industriile artelor, a fost invitat de producatorii Star Wars pe platourile de filmare aflate in Anglia pentru a-i fi prezentate inovatiile tehnicienilor britanici.
Numai ca… oricat de print ai fi, daca esti fan Star Wars totul se rezuma la… forta sa fie cu tine.
Cei doi frati s-au distrat foarte tare, mai ales Harry care s-a imbratisat cu Chewbacca si s-a luptat cu fratele lui cu sabiile magice.
Sunt foarte frumoase imaginile de mai jos, pentru ca vorbesc despre magia filmului… Sigur ca au fost invitati de Pinewood Studios ca o actiune de PR, de asta i-au si scos la inaintare pe actorii Daisy Ridley (Rey) si Mark Hamill ( Luke Skywalker) care au fost ghizi pe set, dar imaginile cu bucuria lor, cat sunt ei de printi, fac toti banii.
La un curs de management de proiect, am aflat care este diferența între nou și inovator, dar și ce înseamnă inovația într-un proiect. Nou este acel lucru care nu s-a mai făcut până la momentul respectiv, fie că este vorba de adăugarea unui singur element la ceva existent. Iar inovator înseamnă să realizezi ceva care este revoluționar și oferă șansa altor persoane de a face lucruri noi pornind de la inovație.
Acestea au fost primele mele gânduri când am descoperit proiectul Loving Vincent, un film animat compus din 12 picturi în ulei pe secundă, realizate de peste 100 de pictori.
Trailerul pentru acest film s-a lansat recent și este senzațional. Vorbim așadar de un al nivel de vizual în această eră în care „visual is the new religion”. Din picturile post-impresioniste ale lui Vincent Van Gogh s-a compus povestea vizuală a vieții lui, dar și moartea lui misterioasă de acum 125 de ani. Iar procesul în sine este fascinant, pentru că peste 100 de pictori pictează în stilul lui Van Gogh, pentru a exista continuitate.
Filmul este produs de studiourile câștigătoare de Oscar, BreakThru Films și Trademark Films, iar progresul lor se poate vedea pe site. Ba chiar oferă posibilitatea pictorilor din toată lumea să se inscrie în acest proiect.
Aseara s-au acordat premiile BAFTA, la Londra, ceremonie care e doar la un pas de Oscar si care , anul acesta, a desemnat marele castigator filmul The Revenant (cel mai bun actor DiCaprio, cel mai bun film, cel mai bun regizor- Inarritu), preferatii mei de la Spotloght au luat pentru scenariu original (sper sa ia si la Oscar), kate Wislet a luat pentru actrita in rol secundar (pt Steve Jobs).
Lista castigatorilor aici.
Acum putina distractie cu tinutele de pe covorul roshu.
Alicia Vikander
Annabelle Wallis (noua iubita a lui Chris Martin de la Coldplay:) )
Saptamana trecuta la Paris s-a adunat din nou toata floarea cea vestita a entertainmentului pentru ca a fost Paris Couture Week. Cantarete si actrite care reprezinta imaginea unor case de moda s-au imbracat in hainele companiilor pe care le reprezinta, au zambit frumos fotografilor si au dat astfel cateva indicii despre ce se va purta curand.
iata cateva dintre vedetele prezente in Paris Couture Week si hainele pe care le-au purtat.
(pe mine ma ingrozesc ciorapii cu dantele care apar la mai multe doamne. vizualizez cum vor fi purtati total aiurea de multe dintre romance)
ANNA WINTOUR
BELLA HADID
CARINE ROITFELD
CLEMENCE POESY
DIANE KRUGER
FERGIE SI CHRISTIAN LOUBOUTIN
GIGI HADID, GWYNETH PALTROW
IGGY AZALEA
INES DE LA FRESAGE, JULIETTE BINOCHE
KATE BOSWORTH
LIVIA FIRTH
MELANIE LAURENT (care a jucat si in filmul Concertul al lui Radu Mihaileanu)
Astazi Florin Piersic implineste 80 de ani, iar cinematografele care tin de Romania film, din toata tara, difuzeaza filmele lui. Un gest minunat de omagiere a unui artist cat inca e in viata, nu clasicele oftaturi dupa ce nu mai e printre noi.
Florin Piersic e actorul care a avut si contextul (un unic producator de cinema in RO, o unica televiziune) si datele (uriasa charisma, talent) ca sa fie cunoscut de intreaga tara. E una dintre marile vedete ale acestei tari asa cum probabil va fi foarte greu sa i se mai intample altcuiva.
Dar dincolo de toate astea, Florin Piersic a avut si are notiuni de branding si de marketing dobandite banuiesc uitindu-se la altii si invatand pas cu pas, ascultand nevoile publicului.
Si-a creat o identitate vizuala cu costumul si fularul alb, nu acorda niciodata autografe la intamplare (cheltuieste bani ca sa printeze fotografii special pentru autografe si le poarta in mereu cu el), chiar si “vorbitul mult” l-a transformat in brand personal, desi acum pare ca il enerveaza ca toata lumea face referire la asta.
Pentru ca e ziua domniei sale, m-am gandit sa va arat cateva fotografii din tinerete ca sa va imaginati cam cum oftau mamele voastre cand aparea p eecrane. Avea un mega look occidental, intr-o epoca in care comunistii nu dadeau acces la nimic ce ar fi fost “de afara”.
Piersic a fost occidentul pentru multi.
P.S. va rog sa va uitati cum pozeaza in ftografia in care e cu Andra si cu Smiley (atitudinea, expresia fetei, privirea. E cel mai “star” dintre toti cei prezenti in foto.
Jennifer Lawrence e deja o legenda: are 25 de ani, 4 nominalizari la Oscar si o statuieta castigata (pentru Silver Linings Playbook), 4 nominalizari la Globurile de Aur si trei statuete in vitrina, zeci de ale premii castigate, un rol intr-o franciza de succes de film cu super eroi – The Hunger Games, un contract cu Dior, o papusha Barbie cu chipul ei.
Si lista e mult mai lunga.
Dintre cele 4 nominaliazri la Oscar, una e in acest an, pentru filmul Joy si e foarte posibil sa mai ia o statueta. Pentru acelasi rol a castigat un Glob de aur in urma cu cateva zile.
Mie nu-mi place ca tipologie de femeie: mi se pare o tarancuta pe care se chinuie stilistii sa o faca o doamna rafinata.
Dar e absolut irelevanta parerea mea, pentru ca orice deficienta ar avea oamenii din echipa ei stiu sa o transforme in atu. De exemplu, gafele pe care le face in spatiul public (a cazut pe scari, a raspuns urat unor staruri, si-a rupt rochia la petreceri in restaurante sofisticate) au reusit sa fie prezentate drept “e o fata normala care are mult talent la actorie, dar ii place sa-si traiasca viata cu veselie”
Si-asa Jennifer Lawrence a ajuns astazi cea mai indragita actrita din America.
Cum Oscarul se apropie, m-am gandit sa ne uitam putin la transformarile prin care a trecut pentru ca sunt o buna lectie despre schimbarea unei imagini sau a perceptiei publice.
(dincolo de orice fotografii, o precizare: fata asta munceste in draci. face film dupa film, merge in turnee de promovare. practic, nu intelegi cand mai are timp sa si doarma. asa ca succesul pe care-l are e foarte foarte meritat, dincolo de orice echipa ar avea in spate)
Papusha dupa chipul ei arata asa (si , desigur, e putin retusata la forma fetei ca sa fie mai apropiata de ceea ce vinde Barbie – chipul in forma de inima)
si bonus track un pictorial cu ea facut in 2002 pentru revista W . o bijuterie de pictorial.
interviul pe care l-a acordat atunci poate fi citit aici. Fotografiile sunt realizate de Tim Walker
Scurtmetrajul Meda, in regia lui Emanuel Parvu, a fost selectat in cadrul programului As Long as It Takes: Short, al Festivalului International de Film de la Rotterdam, care se va desfasura intre 27 ianuarie si 7 februarie 2016.
Stirea e publica de ieri si ma bucur sa fie si aici nu doar pentru ca stiu personal o parte din echipa de la acest film, ci pentru ca si dincolo de ecran el inseamna niste pasi importanti pentru prietenii mei.
Filmul e povestea unei fetite de 13 ani, Meda, care e in plasament familial de la 5 ani si careia ii moare mama adoptiva, asa ca trebuie sa se intoarca la orfelinat. Intr-un sistem social bolnav, tatal ei adoptiv nu se poate impaca cu gandul ca o va pierde.
Scurtmetrajul ii are in rolurile principale pe Radu Zetu si Florin Zamfirescu, alaturi de Monica Davidescu, Mircea Rusu, Rodica Negrea, Andreea Gramosteanu, Meda Guta si Ingrid Micu-Berescu. Catalin Simioana semneaza imaginea, Stefan Parlog montajul, Sorin Neagu sunetul, iar Adriana Popa costumele.
Meda este un scurtmetraj independent, produs de Domestic Film.
Domnul Emanuel Parvu e un regizor si un actor foarte bun, dar si un profesionist cu o atentie extrema pentru detalii.
Nu am vazut inca filmul, dar stiu interesul lui pentru a spune povesti adevarate, nuantate si puternice.
Despre Emanuel Parvu am scris acum citiva ani un amplu articol in care puteti vedea atentia lui marita pentru detalii, dar si generozitatea profesorului care vrea sa mearga mai bine domeniul in care activeaza. Il puteti citi aici
*
Programul As Long as It Takes: Short 2016 cuprinde scurtmetraje din toata lumea, grupate in compilatii cu tematici diferite. Meda este singurul scurtmetraj din Romania prezentat in acest program si va fi proiectat in cadrul compilatiei Short Stories: Words of Wisdom, Words of Strife alaturi de alte trei scurtmetraje- Nuestro mar, regia Eileen Hofer, Love Story Not, regia Yosep Anggi Noen, Kwassa Kwassa, regia Tuan Andrew Ngyen & Superflex.
Am vazut o notita despre filmul asta – Spotlight – in revista Time care-l trecea in categoria celor mai bune filme ale anului 2015 si mi-am adus aminte ca, pe vremea cand era doar o idee de scenariu, aparea pe site-urile de specialitate drept scenariul pe care-l asteapta toata lumea.
Spotlight e o poveste cu jurnalisti in stilul celei din All President’s Men. Pleaca de la un caz real, o ancheta a departamentului de investigatii a ziarului The Globe din Boston despre un preot care a molestat un copil si ajunge la unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria Americii – sute de preoti care au molestat mii de copii, cu stiinta mai marilor bisericii.
Cazul real s-a intamplat in 2001 si o parte din ancheta departamentului de investigatii se suprapune peste 9/11, iar jurnalistii sunt nevoiti sa intrerupa munca la aceasta ancheta pentru 6 saptamani ca sa scrie o serie ampla de articole despre atacurile teroriste de la World Trade Center .
Spotlight are unul dintre cele mai bine scrise scenarii ale filmelor lansate anul trecut, surprinde atat de fin nuantele meseriei de jurnalist – lupta ca sa castigi increderea sursei, sacrificarea vietii personale, atasarea de un subiect pana se pierde obiectivitatea, presiunea politica, raportarea la sefi intr-o redactie etc – si-o face in secvente care se incadreaza perfect cu povestea.
Spotlight e unul dintre filmele care i-ar putea motiva pe tineri sa se faca jurnalisti, iar pe jurnalisti sa o ia de la capat in munca lor de Sisif (de la zero la fiecare nou articol) cu mai mult entuziasm si cu convingerea ca pot schimba lumea.
E unul din filmele, asemeni lui All the president’s men sau Frost/ Nixon sau Good Night, and Good Luck, care aduc un frumos omagiu meseriei de jurnalist, dar nu o fac cu laude patetice, ci aratand vulnerabilitatile meseriei, puterea de care trebuie sa dea dovada un om care se vrea a fi un jurnalist bun.
*
Dupa ce am vazut filmul am cercetat sa inteleg cat de mult s-au apropiat actorii din personajele principale (Michael Keaton si Mark Ruffalo) de personajele reale, jurnalistii din redactia Spotlight .
Am descoperit ca si actorii au fost marcati de aceasta poveste care a schimbat America incat au vrut sa faca lucrurile… istorice. Rufallo il ruga pe jurnalistul pe care-l juca sa-i citeasca replicile din film in fiecare pauza, iar Keaton l-a socat pe seful departamentului Spotlight – Walter Robinson- cand a inceput sa-l imite: “era ca si cum te-ai vedea in oglinda, doar ca nu poti controla imaginea ta de dincolo de sticla”
*
O sa va placa mult mult filmul asta. E despre munca cu pasiune, e despre perseverenta, e despre a-ti asuma greselile (o parte din redactia Spotlight a avut subiectul in fata si cu ani in urma dar – in viteza lucrurilor dintr-o redactie – l-au ratat) si mai ales e despre a vedea THE BIG PICTURE.
E o secventa minunata cind seful redactiei vede materialul pe care-l au jurnalistii – dovada ca un cardial stia de abuzurile sexuale al unui preot – si nu-i lasa sa-l publice.
Le spune ca nu e doar despre un caz, e despre sistem si daca fac dovada ca e un fenomen care e raspandit in tot Bostonul si-au facut datoria ca jurnalisti. Cateva luni mai tarziu, jurnalistii descoperisera 87 de preoti, iar dupa publicarea primului articol (au fost aproape 600 pe parcursul a unui an), mii de oameni au sunat la redactie si au povestit ca, in copilarie, au fost abuzati sexual de preoti.
E frumoasa morala asta, intr-o lume in care vrem sa dam lovitura si sa fugim catre altceva: sa te uiti tot timpul la THE BIG PICTURE ca sa poti povesti despre impactul adevarat al unei povesti individuale si ai puterea sa stai pe subiect – oricat de tentat ai fi sa arati ce ai descoperit – pana obtii mai multe nuante ale aceluiasi Adevar.
Josh Singersi Tom McCarthy au scris scenariul ( McCarthy a si regizat) acestui film si sper din tot sufletul sa ia un Oscar pentru scenariu original anul acesta. Sunt nominalizati la Globurile de aur pentru cel mai bun scenariu si cel mai bun film/drama.
Josh Singer a scris pentru seriale celebre West Wing, Lie to me si face mi-nu-na-tii, magie in acest film prin structura povestii.
Va rog sa va uitati la Spotlight – fie ca aveti treaba cu jurnalismul, fie ca nu.
Filmul ajunge pe ecranele noastre in februarie, am sa va mai amintesc de el si atunci.
Sfarsitul acesta de an e unul Star Wars pentru foarte multi oameni. Deja se vorbeste despre recorduri la incasari de bilete peste hotare si stiu ca si la noi a fost nebunie in pre-sale.
Nu sunt fan Star Wars, nu va suparati pe mine, dar apreciez foarte mult ca si la noi – sub influenta unor blockbuster-e – industria mersului la cinematograf incepe sa creasca (lanturile de sali de cinema au avut un an foarte bun cu premiere Star Wars si 50 Shades of Gray ).
Cum apreciez resursele investite de distribuitorii acestor filme intru promovarea lor. Zilele astea am vazut statii de autobuz decorate cu postere Star Wars, cum am vazut si la Carrefour o initiativa foarte speciala.
Daca sunteti din Bucuresti va rog sa mergeti la Mega Mall ca sa vedeti o activare foarte speciala facuta de Carrefour, cam cum scriam in urma cu ceva vreme despre cumparaturile digitale de la japonezi, in statiile de metrou:
E vorba de un panou interactiv ce foloseste tehnologia Kinect, panou care transforma cumparatorii in adevarati Jedi. Panoul simuleaza rafturile pline de produse ale unui hypermarket si folosind Forta acestia ghideaza produsele de pe ecran cu mana si le introduc in cosul virtual.
La fiecare prag de 405 lei atins prin intermediul interfeței interactive, Carrefour își premiază clienții cu un voucher de 10 lei și 3 cartonase Cosmic Shells. In plus la sfarsitul sesiunii de cumparaturi, dupa ce confirma comanda, consumatorii isi pot ridica produsele in doar 10 minute de la casa de marcat special amenajata.
Pana pe 21, adica si maine inclusiv, puteti sa va jucati si voi si copiii vostri, initiindu-i in lumea Star Wars la Mega Mall in zona Food Court.
*
Acum, cei de la Carrefour au fost foarte simpatici cu mine si mi-au trimis un StormTrooper foarte spectaculos.
E mare (are 45 cm inaltime), are un pistol si, scrie pe spate pt ca nu am vrut sa-l desfac sa verific, are 7 puncte de articulatii ceea ce-l face foarte flexibil ( imi imaginez) si foarte apropiat de un soldat real.
Cum spuneam, nu sunt fan si as vrea sa se bucure de el un copil (mai mare sau mai mic) pentru care Star Wars inseamna cu adevarat ceva la nivel emotional.
Asa ca, pentru ca tot suntem in apropierea Craciunului, apelez la spiridusii lui Mos Craciun sa-mi spuna cui cred ca ar fi potrivit sa-l daruiesc si de ce.
Maine seara, luni 21 dec, aleg destinatarul ca sa fie timp suficient sa ajunga sub brad.
imi place mult stirea asta. nu doar pentru ca mi-au placut filmele lui Luc Besson si cred ca are o minte tare intortocheata, dar cu multe colturi luminate frumos:), ci si pentru ca arata ca a inteles din nou directia creativa: user generated content.
Besson invita designerii din lumea intreaga sa-i trimita schite de costum pentru personajele noului sau film SF.
Desigur da si un brief, si un deadline 27 noiembrie. Hai ca puteti, sunt sigura ca puteti, daca vreti cu adevarat, sa-l uimiti pe Luc Besson cu ideile voastre.
*
Luc Besson a lansat o competiție destinată designerilor din toată lumea, inclusiv din România, artiștilor în curs de afirmare, designerilor de modă și de costume pentru a participa creativ la crearea de costume care vor fi folosite în următorul său proiect, VALERIAN ȘI ORAȘUL CELOR O MIE DE PLANETE, un SF în care deja și-au anunțat apariția Cara Delevigne, supermodel internațional și actriță în ascensiune, și Dane DeHaan, faimos pentru rolul din serialul TV “True Blood”, care vor fi protagoniștii, Laureline și Valerian, dar și superstarul internațional Rhianna și Clive Owen.
Candidații sunt rugați să trimită schițele pentru un costum care va fi purtat de oameni, extratereștri, umanoizi și alte creaturi intergalactice într-o scenă care va avea loc la un cocktail political amplasat la bordul stației spațiale Alpha în anul 2580.
Participanții sunt încurajați să se inspire din acest video:
Vor fi alese creațiile a 20 de artiști, selectate de un juriu format din Luc Besson, Joe Zee, editor-șef Yahoo Style, și Olivier Bériot, creator de costume pentru acest film.
Premiile constau în 1000 de dolari și șansa ca ținutele câștigătoare să fie purtat de actorii din film.
Termenul limită de înscriere este 27 noiembrie 2015, iar detalii despre modul de înscriere se pot afla de aici:
