Tag : gina pistol tabu

Nespuse si nescrise din Tabu de mai

A aparut Tabu de mai, editie aniversara, sarbatorim 8 ani. (5 dintre ei i-am petrecut si eu aici, pentru restul multumiri echipelor conduse de liviu mihaiu, alice nastase si catinca roman)

Citeva detalii de culise & impresii personale de la acest numar
*

Coperta – e prima coperta pe care o face Roald Aron, colegul nostru de mai bine de 2 ani. A avut un proiect f greu si cred ca a avut si multe emotii. Trebuie sa-i povestesc despre mesajul Andreei Berecleanu cind a vazut revista: “I’m happy”.

Cu Andreea am mai lucrat si stiu ca e un gen foarte rar printre vedete: f directa, f sincera, cu simt autocritic si spirit ludic. (ea zice ca nu stie sa “joace” la foto, dar noi am facut unele dintre cele mai “filmice” pictoriale cu ea: acum in ipostaza de diva din anii 40, in urma cu doi ani pe post de personaj “ca-n almodovar”.)

later edit: m-a certat un prieten -caruia, pentru ca e foarte mare fan al andreei, i-am facut bucuria sa-i spun info din casa, in timp ce lucram la revista de mai – m-a certat spuneam, pentru ca nu am scris aici ca andreea n-a vrut sa fie photoshop-ata.

fac mea culpa si recunosc: am vrut sa prelucram fotografiile si andreea a protestat “nu ma faceti de plastic, lasati-ma cum sunt eu.”

si, da, asa e ea de frumoasa si in realitate:)

*
Story Olimpiada de acasa

e unul dintre cele mai frumoase articole pe care le-a publicat tabu in ultimii ani si ii multumesc mult Anei Maria Ciobanu pentru munca la aceasta poveste. A lucrat pentru ea aproape 3 luni si, prin textul acesta, pret de 10 minute o sa fiti cu Zoltan Kelemen pe patinoarul de la Jocurile Olimpice de iarna.

N-am ales-o intimplator pe Ana sa scrie acest text. Ca si Zoli, stie ce inseamna perseverenta si cit de multa vointa iti trebuie ca sa-ti atingi un vis. Ana are o poveste personala care se apropie de cea a lui Zoli si a simtit foarte bine toate nuantele din tabloul celui mai bun patinator roman al momentului.

Altfel, am plins la fiecare editare a acestui text si, de 2 ori, mi-am sunat prieteni sa le citesc fragmente din el. Cititi-l neaparat.

*

Dosar Frumusetea cistigata

4 femei povestesc despre momentele care au declansat acel ceva care sa le faca sa se simta mai frumoase. Nimicuri pentru multi; trambulina de lansare pentru ele: o pereche de tocuri, o cura de slabire etc. Bonus: Gina Pistol – care are un bun simt incredibil – povesteste cu mega sinceritate despre greselile pe care le-a facut in cursa catre “o femeie perfecta”, pe masa operatiilor estetice.

pe mine m-a socat pur si simplu intilnirea cu tinara care a slabit 55 de kg (eu am 45 de kg si ma gindeam ca a slabit cit o persoana ca mine!!!)

*
sunt 238 de premii in revista in valoare de peste 14000 de euro. Asta pentru ca, daca e ziua noastra, cadourile le primiti voi:)

1503

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!