Tag : kevin brockmeier

copilo cursa de taxi cit o poveste de viata

o cursa de taxi cit o poveste de viata

– cum va cheama? cine a facut comanda?

m-am urcat in masina lui de la sediul agentiei de publicitate Pastel unde tinusem un seminar, de pe o straduta de linga Drumul Sarii si cum cineva din agentie imi comandase taxiul, habar nu aveam sa-i raspund.

– nu le-ati retinut numele?

– nu, erau 22 la curs, cum sa le tin minte la toti numele. dvs tineti minte atitea nume?

a inceput sa rida, a pornit motorul si-am plecat

– cind eram tinar nu tineam minte nici numele iubitelor in primele zile. si tot intrebam ‘dar cum iti zice mama ta acasa, ca sa-ti spun mai ca-n familie’ , incercind sa aflu cum le cheama. am crescut chiar aici de unde v-am luat. in cimitirul care era la capatul strazii de unde v-am luat e ingropat fratiorul meu.

– imi pare rau. cind a murit?

– acum 6 ani.

– ce-a patit?

– leucemie.

– era mai mare sau mai mic?

– mai mic cu 6 ani.

– si n-ati putut sa-l tratati… sa faceti ceva…

– nu stiu cit stiti despre leucemie, dar sper sa nici nu stiti. boala asta cind te diagnosticheaza, te si baga in spital. a fost la medic ca ii era rau si i-au spus dupa ce i-au facut analize ‘unde sa te mai duci acasa? stai aici, ai leucemie.’ el nu intelegea nimic, dar cum sa-i spui asa , dintr-o data ‘ai leucemie!’. m-a sunat pe mine si mi-a spus si dupa aia am inceput sa aflam pas cu pas. in septembrie a fost diagnosticat, in noiembrie a facut 26 de ani si in aprilie s-a dus saracutul.

– si n-ati putut face transplant?

– n-a putut duce corpul lui. mai am doi fratiori care erau 100%compatibili cu el pentru transplant, dar trebuia sa faca chimioterapie inainte si nu l-a dus corpul. si facuse 10 ani de lupte, era un barbat cit usa, in liceu se bateau fetele pentru el. dar Doamne Doamne nu tine cont de astea, are legile lui…

la urmatorul stop si-a scos telefonul si mi l-a aratat pe fratele lui: inalt, brunet, frumos ca un model. zimbea in fotografie aratind o dantura de reclama.

– aici in spitalul de linga locul unde va duc s-a dus micutul. a venit medicul si ne-a zis: “nu mai traieste mult. sa stati in spital linga el, poate va cheama sa-si ia la revedere”. dar el nu mai voia sa vorbeasca decit cu mine si cu tata, saracutul.  si ca sa vedeti cum e viata asta, mama care e bisericoasa a zis “nu moare astazi, nici miine. pe 28 o sa moara.” si-atunci a murit.

– cum asa?

– strabunica a murit intr-o zi de 28, tatal mamei intr-o zi de 28, fratele mamei tot intr-o zi de 28.

– imi pare rau.

– si tot ca sa vedeti cum e viata, dupa ce s-a dus micutul, eu am ramas cu prietenii lui. sunt antrenor jucator al echipei prietenilor lui.

– ce jucati?

– mini fotbal. cu emotii mari acum ca suntem in liga si suntem pe cale sa retrogradam. si-am intrat cu bucurie anul trecut in liga, cu mult efort.

– cum il chema pe fratele dvs?

– Ionut.

aproape ajunsesem acasa si tot ce aveam in minte era ca nu m-am intilnit intimplator cu povestea asta si ca domnul acesta cald si bun care vorbeste cu atita drag despre fratele lui disparut ar trebui sa auda CEVA de la mine. tocmai incheia o cursa care plecase de linga casa in care locuise fratele lui, de linga cimitirul in care se afla ingropat si avea punct terminus in fata spitalului in care murise, iar totul se intimpla la doar citeva zile de la comemorare. stiam ca trebuie sa-i spun ceva doar ca nu aveam nicio idee. imi curgeau lacrimile pe obraz. atit.

a oprit motorul, i-am dat banii pentru cursa si, cind sa ies din masina, mi-am adus aminte de o secventa dintr-o carte (multumesc Kevin Brockmeier):

– e o legenda indiana care spune ca oamenii traiesc intr-o lume de linga noi chiar si dupa ce nu mai sunt printre noi, trebuie doar sa ne gindim la ei,sa vorbim despre ei si sa le pastram in minte numele, gesturile, intimplarile la care am fost martori.

i-am vazut lacrimile din coltul ochilor si am auzit cum rosteste usor

– da. frumos spus.

 

2682
4295878472_f302f2791dsi daca moartea e…altfel?

si daca moartea e…altfel?

In week end-ul asta m-am indragostit. Totul a inceput cu un interviu din granta, apoi cu Illumination, iar astazi cu o poveste despre oamenii care au plecat “dincolo”.

*

ne gindim la moarte cu toate senzatiile pe care le putem pune in gind: de la frica pina la impacare; unii chiar cu bucurie (iar asta ne nedumireste tare); spunem ca oamenii traiesc si dupa ce nu mai sunt printre noi, daca ne gindim la ei, daca le pastram in minte numele, gesturile, intimplarile la care am fost martori.

Kevin Brockmeier si-a imaginat orasul in care locuiesc cei care nu sunt in lumea celor disparuti cu totul, dar nu mai sunt nici vii; oameni care traiesc in memoria altora.

Cartea se numeste The Brief History of The Dead si are niste imagini minunate, te face sa te gindesti ca moartea poate sa fie tandra, calda si ca, la fel ca in viata, nici acolo nu poti sa “traiesti” de unul singur.
Puteti citi on line nuvela pe care Brockmeier a publicat-o initial in The New Yorker, in care face prima descriere a acestui oras. De la aceasta nuvela a dezvoltat romanul.

*
am mai spus-o cu Jonathan Franzen si cu Zadie Smith, o spun din nou: daca o editura vrea sa publice la noi scrierile lui Brockmeier are tot sprijinul meu; ii ajut cu tot ce pot eu si, in materie de promovare/publicitate, pot:)

altfel, tineti minte numele lui Kevin Brockmeier; e scriitorul american despre care se va vorbi foarte mult in viitorii ani; cartile lui vor fi transformate curind in filme, sunt sigura.

*

I think the best books change the way you see the world while you’re reading them

Kevin Brockmeier

2246
0375425314.01.LZZZZZZZ.JPGBest Book!!! Illumination

Best Book!!! Illumination

si daca durerea ar fi unul dintre cele mai importante lucruri care ni se intimpla?

asta e intrebarea pe care o pune Kevin Brockmeier in Illumination, cea mai buna carte pe care am citit-o de multe luni incoace.
atit de buna incit m-am apucat de citit la 2 noaptea si pina astazi de dimineata o terminasem (desi era in plan sa dorm cit mai mult in week end-ul asta;) )

cartea pleaca de la o premisa splendida: toata durerea umana incepe sa se manifeste ca o lumina si, astfel, cancerul, multilarile sau chiar mahmureala sunt forme de iluminare.

“A woman in a blue burka, long pencils of light shining through the net of her veil. A team of cyclists with their knees and feet drawing iridescent circles in the air. A girl with a luminous scrape on her arm, her face caught in an expression of inquisitive fear…the news anchor addressed the camera, saying how from all around the world today we are receiving continuing reports of this strange occurrence: light, pouring from the injuries of the sick and the wounded.”

aici puteti citi un alt fragment din carte (mai lungutz) si o si puteti cumpara on line.

ce zice autorul despre carte?

I was thinking about the various forms of pain people are forced to endure, wondering, really, what could all that suffering possibly be good for, and found myself conducting a thought experiment: What if our pain was what made us beautiful to God? What if our pain was the most beautiful thing about us? I had an image of someone literally glowing with his injuries. This simple equation, of pain with light, gave birth to the book.

Kevin Brockmeier e revelatia noului val de scriitori americani, scrie cu tandretea lui Nicole Strauss, cu interesul pentru structuri si forme noi de abordare a cartii ca Safran Foer, dar e interesat de SF intr-un mod aproape copilaresc si asta-l face absolut delicios.

astazi am in plan sa ma ocup de una din cartile lui de dinainte de Illumination, The brief history of the Dead – pentru care a creat un site special, ca un oras, unde fiecare dintre personaje vorbeste, iar populatia moare in timp ce vizitezi orasul/site-ul.

e absolut demential Brockmeier, cautati-i cartile pe amazon.

2685

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!