Tag : lisbon

calatoriapregatindu-ma pt Lisabona: Night train to Lisbon

pregatindu-ma pt Lisabona: Night train to Lisbon

Peste citeva saptamini plec la Lisabona ( cu putina treaba, dar mult timp liber pe care-l voi consuma la malul marii) iar prietenii mei – iubitori ai culturii portugheze sau mai putin – au inceput sa ma pregateasca emotional pentru prima mea vizita in Portugalia.

Asa se face ca in acest week end am vazut un film simpatic, inspirat de o carte care are acelasi titlu – Night train to Lisbon, cu Jeremy Irons in rol principal. Filmul e despre rezistenta portugheza si despre un scriitor (pe urmele caruia pleaca Irons) care are o perspectiva diferita asupra vietii.

Dintre gindurile scriitorului:

Lasam ceva din noi in fiecare loc in care am locuit. Raminem acolo chiar si cind am plecat. Asa se face ca, doar cind revizitam acele locuri, redescoperim anumite lucruri despre propria persoana. De fapt, calatorim in noi insine cind vizitam orice loc.

*
Daca e adevarat ca traim doar o mica parte din viata care ne defineste, ce se intimpla cu restul?!

*

Calatorind prin noi insine trebuie sa ne confruntam singuratatile. Si tot ceea ce facem are legatura cu frica noastra de singuratate, nu-i asa? Nu de asta renuntam la toate lucrurile la care, la sfirsitul vietii, ajungem sa regretam ca am renuntat?!

*

Momentele decisive din viata, cind directia destinului se schimba pentru totdeauna, nu sunt marcate de intimplari dramatice. De fapt, evenimentele dramatice ale vietii sunt determinate de experiente care se dovedesc, in cele din urma, neinsemnate. Cind se intimpla schimbarea adevarata, cea generata de perspectiva data de lumina noua, totul se intimpla discret, in tacere. Si tocmai tacerea aceasta minunata da nobletea vietii.

Pare ca intilnirea mea cu portughezii va fi memorabila:)

2567

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!