Tag : munich

angela-coogne-768x505FOTO- Tuneluri suspendate din hârtie

FOTO- Tuneluri suspendate din hârtie

Text de Raluca Antuca

Dacă vă aflați acum în Munich sau aveți planuri să-l vizitați până pe 13 februarie, vă recomand să mergeți la Heitsch Gallery, unde Angela Glajcar are expoziție.

Angela este o artistă care dă viață sculpturilor 2D realizate din hârtie.  Lucrările ei variază ca dimensiune, dar se aseamănă prin materialul folosit și felul în care sunt executate. Zeci de hârtii sunt rupte astfel încât să formeze un tunel prin centrul lor. După care sunt suspendate pentru un efect spectaculos.

Deși sună banal, sunt sigură că artista a avut o viziune metaforică atunci când le-a realizat. Iar dacă îți lași imaginația să zburde puțin, sunt sigură că te vei gândi la vreo poveste, în care la capătul tunelului se află… ce vrei tu! 🙂

angela-top-768x1152 Glajcar_03-1024x1499 Glajcar_04-1024x682 Glajcar_Heitsch_02-768x1152 Glajcar_Heitsch_010-768x1147 GlajcarHeitsch_5-768x514 GlajcarHeitsch_08-768x597 split-768x558

1726
timpVechi si nou

Vechi si nou

Am un coleg la birou care mi-a creat nenumarate frustrari intr-o vreme. Orice film propuneam sa vedem “ca fetele”, dupa orele de program, era fumat pentru el, il vazuse, chiar daca era pe piata de doua zile. Am incercat in fel si chip, dar cum sunt de principiul ca trebuie sa sustinem industria cinematografica si astept DVD-urile originale, n-aveam nici o sansa sa tin pasul cu el.

Asa ca, la un moment dat, am schimbat strategia si am inceput sa-l intreb daca a vazut filme mai vechi (anii ’80, ’90, 2000-2003), stiti voi, vintage. Evident, succes! Nici el si nici multe dintre colegele mele nu vazusera titluri pe care eu le consideram ultrafamiliare, pe care le vazusem cand eram mica, in liceu, in studentie, sau acum 6-7 ani.

Nu e un repros si nici o litanie despre cum e generatia mea fata de generatiile de azi. E un fapt de care trebuie sa tinem cont fiecare dintre noi. Acumulam AZI atata informatie, trebuie sa facem atatea eforturi sa vedem toate filmele care se produc AZI si care stim ca ne-ar cam placea, dupa trailer, incat e tot mai dificil sa trecem si prin istorie.

Ce selecteaza televiziunile comerciale sa ne arate din trecut reflecta un gust popular destul de discutabil, si – la fel ca memoria si atentia noastra – si timpul de antena e limitat, si trebuie sa tina pasul cu AZI, asa incat multe raman in uitare desi n-ar merita.

Partea proasta este ca parerile pe care ni le formam despre AZI, pentru ca traim atat de mult AZI, nu mai tin cont de ceea ce s-a facut alaltaieri, si ajungem intr-un fel de “Groundhog Day” ciudat in care ni se pare ca SF-ul s-a inventat o data cu “Matrix” si ca Florin Calinescu a fost mai intai prezentator de televiziune si numai dupa aceea actor (sorry Madalina, n-am gasit un exemplu mai bun:) ). Si, ca sa corectam aceasta noua “realitate”, avem tot mai putin timp la dispozitie sa o exploram pe cea veche, cea care ne da perspectiva.

Mai mult, pentru ca in conversatie presupunem ca oamenii din fata noastra au aceeasi istorie ca noi, aceleasi referinte (chiar daca sunt vizibil mai tineri), ajungem sa transmitem niste mesaje greu de inteles sau de-a dreptul stranii, iar dialogurile ajung sa ne desparta in loc sa ne apropie, cum ne-am gandi noi.

Pe schema “despre ce vorbeste asta?” “ea chiar crede ca are haz” sau, si mai rau, “de ce imi spune in engleza I want receipts? ce, nu poate sa-mi ceara chitante pe românește” etc etc. Ultimul exemplu l-am remediat prompt, am revazut aseara cu gashca “Munich”, dar intelegeti voi despre ce vorbesc. Sper.

Pe scurt, vechiul nostru bun, frumos si utilizabil este si trebuie sa fie noul altora, care s-au nascut in urma noastra. Ca sa ne intelegem, acum si in continuare, trebuie sa nu uitam sa ne uitam in trecut. Si sa ne mai verificam din cand in cand referintele cu cei din jur. E un exercitiu pentru optimizarea comunicarii, util la orice varsta.

Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication

1081
lina1Li Na – de la roland garros, acasa

Li Na – de la roland garros, acasa

Your mother has never actually seen you play tennis live because she gets so nervous. Do you think she’ll ever change her mind?
I’ve asked her many times. She always answers, “No, I have my life, and I don’t want to change,” and also she really doesn’t enjoy the sport. So even after the French Open, I didn’t call her. I sent a text message saying, “I’m good. Now in Paris, on my way back to Munich.” And she said, “I heard you won a tournament.”

Is she proud of you?
I think so. But sometimes she doesn’t want to show it.

Li Na, prima chinezoaica detinatoare de trofeul Roland Garros in Time

1329

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!