m-au intrebat daca nu vreau sa-l iau eu pentru ca nu l-a mai vrut cineva, un designer faimos. era un ghemotoc de blana – o corcitura intre persan cu albastru de rusia – un gri bleu si, din descriere, parea cea mai dragalasa creatura.
inainte de a ajunge la mine, l-am botezat Bleu – dupa numele filmului meu preferat din toate timpurile (ala cu Binoche in rolul principal, regizat de Kieslowski) si i-am luat un coshulet unde sa fie casa lui in casa mea.
cind a venit incapea in causul palmelor si chiar era super simpatic. l-am pus in cosuletul lui si m-am asezat pe un fotoliu asteptind sa vad ce face, sa-i dau timp sa se obisnuiasca in noua lui casa. s-a ridicat, a iesit din cosulet, s-a indreptat catre fotoliu, s-a cocotat cum a putut el agatzindu-se cu gherutele de pielea crem si, cam dupa un minut, a reusit sa ajunga in spatele meu unde s-a facut ghem.
l-am luat frumos si l-am dus inapoi in cosulet. “cum o te obisnuiesti din prima zi, asa o sa traim, in cosulet e locul tau”
pina am ajuns eu inapoi la fololiu, el era in spatele meu repetindu-si traseul.
m-am ambitionat: “ok, o sa facem aceste ture pina cind o sa intelegi ca trebuie sa stai in cosulet.”
si-am inceput sa numar de cite ori l-am dus la cosulet si el a venit inapoi catre fotoliu. la nr 80 m-am lasat pagubasa, el isi perfectionase urcarea, ajungea mai repede, nu dadea vreun semn ca ar fi obosit.
s-a dovedit ca Bleu semana cu mine: incapatinat si perseverent. iar, in anii in care a stat la mine, a facut doar ce a vrut el: daca avea chef de joaca la 3 dimineata si nu-l bagai in seama, se suia pina la rafturile cu carti si le trintea una cite una pe parchet ca sa te trezesti; daca venea in casa cineva care nu-i era pe plac, ii rezolva cu ghearele jeans-ii in modelul scamosat; pe prietenul meu nu-l placea deloc, asa ca pantofii lui erau marcati barbateste… cu shushu.
cam dupa un an a descoperit ca poate sari in copacul din fata balconului si de acolo ajunge la … pisicute. pentru ca, desigur, dupa o vreme au inceput sa-i placa pisicile. numai ca nu mai stia sa ajunga acasa, nu mai stia sa ajunga nici macar in curtea blocului, iar eu – la 6 dimineata, pe strada, cu ochii umflati de somn si ciufulita – scoteam sunete imitind pisicile sa-l identific pe Bleu prin vreun tufis. il gaseam scamosat, cu scaieti in blana lui pufoasa, dar cu ochii stralucind de cine stie ce aventura traise noaptea.
l-am trimis la parintii mei si, dupa o vreme, si-a gasit o iubita la vecinii din fundul curtii si-a decis ca e mai bine sa se mute la noua lui familie. n-a fost foarte fidel pentru ca pe strada au inceput sa apara foarte multi pisoi albastri, dar a ramas consecvent cu caracterul lui: a facut fix ce-a vrut. n-a putut fi niciodata domesticit.
date fiind faptele, mi-e rusine sa mai recunosc ca semana foarte mult cu mine.
***
am povestit aceasta intimplare ca parte de sustinere a campaniei de lansare a filmului Domestic. scrie si tu povestea ta cu un animal de casa si trimite-o la povesti@domesticthemovie.ro , ea va ajunge intr-o carticica speciala care va insoti filmul cind va fi lansat pe DVD.
pentru ca vreau sa aflu povesti simpatice cu animalute dragi, dau o leapsa catre Noemi, Chinezu si Nebuloasa. dragilor, scrieti o amintire despre un animalutz simpatic si invitati si pe altii sa scrie. multumesc
Domestic este cel de-al treilea lung metraj al lui Adrian Sitaru, ii are in distributie pe Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Voda si Ioana Flora si va avea premiera in Romania pe 22 martie.
