Tag : pisica

11-97Pitzush, pisica glamorous care ar putea lua locul oricărei bloggerițe fashion

Pitzush, pisica glamorous care ar putea lua locul oricărei bloggerițe fashion

Text de Raluca Antuca

După ce am descoperit acest cont de Instagram, m-am gândit că într-un univers paralel, pisicile sunt cele care au bloguri de fashion, sunt experte în makeup și își prezintă #outfitoftheday prin ședinte foto foarte chic.

Pitzush este o pisică care ar putea lua locul unei bloggerițe de modă foarte ușor, pentru că este tare glamorous. Pitzush este “meowdel” pe contul de Instagram @PussInGlam și are peste 10.000 de fani. Ca orice divă, ea se pozează purtând blănuri, bijuterii scumpe, iar genele false de culoare roz sau azuriu îi scot în evidență ochii foarte expresivi.

Fotografiile sunt atât de frumos realizate, încât m-au dus cu gândul la editorialele în care toate elementele se îmbină armonios (culorile, accesoriile).

1-194 2-177 3-176 4-170 5-161 6-155 7-144 8-134 9-124 10-108 11-97 13-79 14-72 15-63

2956
kittycat_0Motanul Vincent merge pentru prima dată datorită unor implanturi din titan

Motanul Vincent merge pentru prima dată datorită unor implanturi din titan

Text de Raluca Antuca

Motanul Vincent este special.

S-a născut cu o anomalie la piciorușele din spate, fapt pentru care nu a putut să meargă deloc. Abandonat pe străzi, iubitorii de animale de la adăpostul Story County din Iowa l-au luat să-l îngrijească. Iar niște veterinari pricepuți au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l ajuta.

Vincent merge pentru prima data după ce a primit o proteză din titan. Medicii au implantat două piciorușe, iar acum motanul se află printre cele 25 de pisici din întreaga lume care beneficiază de această procedură.

Cum s-ar spune, “faith in humanity restored“. 🙂

kittycat_0

1873
bleu2Bleu un motan care nu era Domestic

Bleu un motan care nu era Domestic

m-au intrebat daca nu vreau sa-l iau eu pentru ca nu l-a mai vrut cineva, un designer faimos. era un ghemotoc de blana – o corcitura intre persan cu albastru de rusia – un gri bleu si, din descriere, parea cea mai dragalasa creatura.

inainte de a ajunge la mine, l-am botezat  Bleu – dupa numele filmului meu preferat din toate timpurile (ala cu Binoche in rolul principal, regizat de Kieslowski) si i-am luat un coshulet unde sa fie casa lui in casa mea.

cind a venit incapea in causul palmelor si chiar era super simpatic. l-am pus in cosuletul lui si m-am asezat pe un fotoliu asteptind sa vad ce face, sa-i dau timp sa se obisnuiasca in noua lui casa. s-a ridicat, a iesit din cosulet, s-a indreptat catre fotoliu, s-a cocotat cum a putut el agatzindu-se cu gherutele de pielea crem si, cam dupa un minut, a reusit sa ajunga in spatele meu unde s-a facut ghem.

l-am luat frumos si l-am dus inapoi in cosulet. “cum o te obisnuiesti din prima zi, asa o sa traim, in cosulet e locul tau”

pina am ajuns eu inapoi la fololiu, el era in spatele meu repetindu-si traseul.

m-am ambitionat: “ok, o sa facem aceste ture pina cind o sa intelegi ca trebuie sa stai in cosulet.”

si-am inceput sa numar de cite ori l-am dus la cosulet si el a venit inapoi catre fotoliu. la nr 80 m-am lasat pagubasa, el isi perfectionase urcarea, ajungea mai repede, nu dadea vreun semn ca ar fi obosit.

s-a dovedit ca Bleu semana cu mine: incapatinat si perseverent. iar, in anii in care a stat la mine, a facut doar ce a vrut el: daca avea chef de joaca la 3 dimineata si nu-l bagai in seama, se suia pina la rafturile cu carti si le trintea una cite una pe parchet ca sa te trezesti; daca venea in casa cineva care nu-i era pe plac, ii rezolva cu ghearele jeans-ii in modelul scamosat; pe prietenul meu nu-l placea deloc, asa ca pantofii lui erau marcati barbateste… cu shushu.

cam dupa un an a descoperit ca poate sari in copacul din fata balconului si de acolo ajunge la … pisicute. pentru ca, desigur, dupa o vreme au inceput sa-i placa pisicile. numai ca nu mai stia sa ajunga acasa, nu mai stia sa ajunga nici macar in curtea blocului, iar eu – la 6 dimineata, pe strada, cu ochii umflati de somn si ciufulita – scoteam sunete imitind pisicile sa-l identific pe Bleu prin vreun tufis. il gaseam scamosat, cu scaieti in blana lui pufoasa, dar cu ochii stralucind de cine stie ce aventura traise noaptea.

l-am trimis la parintii mei si, dupa o vreme, si-a gasit o iubita la vecinii din fundul curtii si-a decis ca e mai bine sa se mute la noua lui familie. n-a fost foarte fidel pentru ca pe strada au inceput sa apara foarte multi pisoi albastri, dar a ramas consecvent cu caracterul lui: a facut fix ce-a vrut. n-a putut fi niciodata domesticit.

date fiind faptele, mi-e rusine sa mai recunosc ca semana foarte mult cu mine.

***

am povestit aceasta intimplare ca parte de sustinere a campaniei de lansare a filmului Domestic. scrie si tu povestea ta cu un animal de casa si trimite-o la povesti@domesticthemovie.ro , ea va ajunge intr-o carticica speciala care va insoti filmul cind va fi lansat pe DVD.

pentru ca vreau sa aflu povesti simpatice cu animalute dragi, dau o leapsa catre Noemi, Chinezu si Nebuloasa. dragilor, scrieti o amintire despre un animalutz simpatic si invitati si pe altii sa scrie. multumesc

 

Domestic este cel de-al treilea lung metraj al lui Adrian Sitaru, ii are in distributie pe Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Voda si Ioana Flora si va avea premiera in Romania pe 22 martie.

4619
reptila3reptila g.g. & pisoiul elvis

reptila g.g. & pisoiul elvis

reptila pe care am primit-o saptamina trecuta de la berea desperados a ajuns in familia colegei mele Laura Cirnici.

laura, mama de baiat iubitor de animale (de prea multe animale), este obisnuita sa organizeze habitaturi speciale, elegante, pentru toti cei pe care-i gazduieste in casa. (un porcusor de guineea, o tarantula, 20 bucati pesti si numitul maidanez specialitatea holstein – Elvis, precum si nou sosita in familie, reptila gecko – g.g.

iata 3 instantanee cu fericirea lui elvis la intilnirea cu g.g.

1494
t7rqbMOT – Jurnal de pisica in vizita

MOT – Jurnal de pisica in vizita

Prima noapte

Gazduiesc pentru o vreme pe numitul motan Mot pentru ca tatal lui (Alex Traila) se duce sa contribuie la dezvoltarea cinematografiei europene pe alte meleaguri.

Dupa o vizita scurta zilele trecute, de recunoastere si mirosire, aseara numitul MOT a sosit cu arme si bagaje in casa mea.
Castroane, saci de nisip, litiera, jucarele, picaturi de ochi (de astea imi e cel mai frica) in caz ca e nevoie, plus carnetul de sanatate daca Doamne fereste se imbolnaveste.

el e Mot fotografiat de taica-su, acasa la el, in curind si fotografii din resedinta lui temporara.


*

Dupa ce a stat pe hol o vreme sa vada daca nu care cumva se intoarce taica-su, a plecat in explorat prin toate colturile casei.

Mot e curios.
S-a oprit intr-o cutie de pantofi de sub un stander plin cu haine. S-a chinuit o vreme sa stea el in cutie in locul pantofilor dar a abandonat lupta pentru teritorii noi.

Mot e timid.
Nu m-a bagat deloc in seama in mod direct, dar a avut grija ca, din cind in cind, sa faca ceva sa se “loveasca” de mine: in trecere de pe pervaz catre parchet, de pe pat catre pervaz.

Mot e intelept.
i-am spus ca nu are voie in bucatarie, ca ala e singurul loc in care nu e voie si, cind intru eu in bucatarie, el sta la usa.

Mot e insomniac.
Nu cred ca a dormit in aceasta prima noapte a lui in casa mea. A stat mult pe canapeaua din camera alaturata, si mai mult pe pervaz, iar intr-o vreme era la picioarele mele.

Mot are gusturi bune la cosmetice.
A ales din baie sa se joace cu unul dintre cele mai scumpe lucruri: o crema guerlain de corp. are o sensibiliatte pentru crema guerlain pentru ca, de dimineata, i-a placut atit de mult mirosul incit a reusit sa vina linga mine ca sa ma miroasa metodic pe picioare☺, ocazie cu care a primit si primul mingiat/scarpinat.

Astazi vom reevalua asezatul lucrurilor in casa. Ce e pe jos diseara e clar ca trebuie mutat in alta parte.

*
intre timp, adica azi noapte, am descoperit via net ca pisicile au creierul la fel ca oamenii, doar ca mult mai mic; sunt insa capabile sa simta exact aceleasi emotii ca si noi, formate in aceleasi parti ale creierului.

si, ciudat, m-am recunoscut in alerta lui la zgomotele noi. de fiecare data cind ma mut intr-un loc nou, remarc toate zgomotele, oricit de mici ar fi. dupa o zi-doua nu mai aud nimic din zgomotele acestea.

3072

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!