Tag : Russell Maliphant

Echilibru – post Push (Sylvie Guillem & Russell Maliphant)

A fost uimitor show-ul.
Pentru mine un pic diferit decit pentru majoritatea spectatorilor, pentru ca stiam via you tube, fiecare dintre miscarile pe care urmau sa le faca cei doi. Inclusiv cind venea momentul de mica improvizatie in Push.

Dar ceea ce m-a uimit a fost echilibrul miscarii. Parea ca sta in aer, in echilibru. Avea un control al lungimii miscarii pe care n-am nici educatia, nici abilitatea tehnica, sa-l descriu in cuvinte.

La aplauze ma gindeam “oare ei – mai ales Ea – stiu ce bucurie imensa ne-au adus? Cum au transmis catre noi niste energii speciale care ne-au dus intr-o transa?”

De fiecare data cind traiesc ceva de genul acesta dupa un spectacol (teatru, dans, muzica) sau un film, ma intreb: cum naiba poti sa-l rasplatesti pentru ceea ce ti-a dat pe artistul care tocmai ti-a dus emotiile pe tarimuri incredibile?

Cum echilibrezi lucrurile? Ce ar trebui sa-i dai in schimb, tu spectatorul, ca sa se simta si el multumit si apreciat si sa atinga bucuria pe care el ti-a adus-o?

Aplauzele? – mi se par prea putin.

Vorbele? – oricit de controlate ar fi, par bizarenie, exaltare.
(e ciudat cum, pentru ca nu avem abilitatea de a transmite emotia pura intr-o forma directa – cum o fac ei cu chipul, trupul, vocea etc -, reactiile noastre de raspuns par exagerari, desi ele sunt doar replici de mai usoara intensitate a acelei emotii. ca la cutremurele mari)

N-am niciun raspuns “cum sa-i rasplatim pe cei care pot comunica artistic emotia in stare pura”, dar mi-as dori tare mult sa se aseze in echilibru balanta emotie show – emotie dinspre spectator.

*
Voi cum multumiti/rasplatiti pentru emotiile pe care le primiti intr-un spectacol?

4906

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!