copiii_dislexici__un_tabu_pentru___nv______m__ntul__nostrum_9a6dce3copiii_dislexici__un_tabu_pentru___nv______m__ntul__nostrum_9a6dce3

Copiii dislexici, un tabu pentru invatamintul din Romania

Dacă Tom Cruise, Leonardo Da Vinci, Pablo Picasso, Thomas Edison sau Winston Churchill ar fi învăţat În România, ar fi fost consideraţi persoane cu retard şi fie ar fi promovat cu greu, fie ar fi fost trimişi la şcoli pentru copiii cu deficienţe mentale. În biografia fiecăruia dintre cei de mai sus este menţionată dificultatea de a învăţa să scrie şi să citească, iar asta poartă numele dislexie. E una dintre cele mai răspândite dizabilităţi la nivelul copiilor din lumea întreagă, dar în România nu există decât o şcoală în care copiii dislexici pot învăţa cum să-şi poarte deficienţa toată viaţa.
tabu,iunie 2008

Până în clasa a VI-a credeam că sunt prost. Nu puteam să citesc aşa cum o făceau ceilalţi colegi ai mei. Mă simţeam nepriceput, slab. În clasa I şi a II-a nu m-am înţeles cu colegii; ei ştiau să citească şi pentru că eu n-am putut să citesc corect, nu mai vorbeau cu mine. Şi nu-mi plăcea să mă duc la şcoală.” Îmaginaţi-vă că literele pe care le parcurgeţi în această pagină nu mai au nicio semnificaţie. Ca şi cum aţi parcurge un text în limba chineză; vedeţi literele, dar puse una lângă alta, înşiruirea nu capătă niciun înţeles pentru voi.

Şi oricât de mult aţi repeta acele litere, oricât de mult v-aţi strădui să le memoraţi, ele nu au nicio semnificaţie. Acum gândiţi-vă că trăiţi toate astea la 7 ani şi-aveţi presiunea părinţilor care vă pun să vă faceţi lecţiile tot mai multe ore şi cred că sunteţi leneşă şi neatentă şi de aceea nu reuşiţi să citiţi; şi-aveţi presiunea învăţătoarei care ştie că dacă insistă va obţine rezultate mai bune.
Vă puteţi imagina cam care ar fi reacţiile voastre?

Lehel, băiatul care rosteşte incredibil de firesc „mă credeam prost“, are 16 ani şi un coeficient de inteligenţă superioară, este cel mai bun din clasa lui, dar până a ajuns să fie diagnosticat cu dislexie, şcoala a fost un iad pentru el: fugea de acasă, se bătea cu toţi colegii, era extrem de agresiv şi părea inadaptat la viaţa socială. Denumită pentru prima dată în 1887, dislexia este o disfuncţie neuronală care duce la o procesare diferită a citirii şi scrierii de către creier, dar nu este o disfuncţie intelectuală. Ea poate apărea atât la persoanele cu un coeficient de inteligenţă sub medie, cât şi la cei cu coeficient de inteligenţă foarte mare.

Nu este o deficienţă care se vindecă, însă efectele ei pot fi compensate cu alte mijloace de învăţare. La nivel mondial una din 10 persoane întâmpină difficultăţi de citire şi scriere în procesul de învăţare, iar dintre acestea între 3-5% sunt cele care suferă de dislexie. Să ne întoarcem la exerciţiul de imaginaţie în care sunteţi perso- najul principal. Imaginaţi-vă că nu puteţi citi la fel de cursiv şi de repede ca oricare alt coleg al dvs., nu puteţi scrie la fel de corect, dar înţelegeţi tot ceea ce vi se predă şi aveţi răspunsuri la întrebările care vin pe cale orală. Cu sistemul de învăţământ pe care-l avem, care se bazează pe învăţare prin citire/memorare şi evaluare în scris (lucrări de control, teze) credeţi că aţi avea şanse să vi se recunoască cunoştinţele la adevărata lor valoare?

În România există o singură şcoală care acordă asistenţă specia-lizată copiilor dislexici, în formă de clase inclusive, Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureş, un proiect iniţiat acum 9 ani de profesoara Erzsebet Gagyi. Aici se învaţă alfabetul după o metodă diferită de cea pentru şcolile clasice, una logopedică prin care se asociază litera şi sunetul cu mişcarea buzelor, iar unul din principiile de bază este atmosfera pozitivă, prietenoasă. În plus, pentru că dislexicii confundă literele care au forme grafice asemănătoare (de ex. b şi d) sau forme sonore asemănătoare (de ex. v şi f), literele respective se învaţă la distanţe foarte mari şi după repetări susţinute.

În clasa I , special pentru copiii dislexici, din Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureş sunt 10 copii. Pe fiecare bancă, în partea stângă, e câte o inimioară. „Au probleme cu orientarea în spaţiu şi-n timp, aşa că marcăm stânga pe bancă pentru ca să ştie de unde trebuie să înceapă să citească”, spune Eva Demeter, învăţătoarea clasei, dar şi formator al cadrelor didactice din Tg Mureş în tematica dislexici. Cu un program gândit de mai mulţi logopezi, dar a cărui inimă e logopedul Eva Bartok, în Târgu Mureş sunt testaţi încă din grădiniţă copiii predispuşi spre dislexie, iar asta elimină o parte din chinul părinţilor, dar şi din trauma copilului care merge pentru prima dată la şcoală şi se trezeşte faţă în faţă cu un sistem care nu-l înţelege.

„Este un efort cumplit pe care-l fac copiii dislexici ca să înceapă să citească şi au nevoie de ajutor specializat, nu doar în familie, ci şi la şcoală. Şi e important, pentru încrederea în sine, pentru ca în primii ani de şcoală să fie apropiaţi de alţi copii care au aceeaşi deficienţă ca să le fie mai uşor. Unii copiii dislexici pot devini chiar antisociali foarte repede.

Le e foarte uşor să înţeleagă că, la nivelul citirii şi scrierii, ei nu pot face ce fac ceilalţi care sunt chiar mai mici, şi prin urmare se cred inferiori, se tem de comparaţie, se retrag sau, în unele cazuri, refuză să se mai integreze grupului”, explică Eva Bartok, logopedul coordonator al şcolii din Târgu Mureş, dar care îi ajută necondiţionat pe toţi părinţii care ajung la ea, din orice altă localitate.

Într-un oraş ca Târgu Mureş cu puţin peste 200.000 de locuitori sunt aproape 120 de copii depistaţi cu dislexie în grade mai accentuate sau mai lejere. La nivel naţional nu există însă nicio statistică, dar urmând o banală regulă de trei simplă, am putea aproxima că în acest moment undeva în ţară sunt cel puţin 12.000 de copii dintre care mulţi sunt diagnosticaţi greşit şi care sunt traumatizaţi de un tratament incorect la şcoală şi acasă. „Întâi a trebuit să ne obişnuim şi noi cu ideea că e ceva care nu depinde de voinţa copilului nostru. Pentru că am greşit şi noi faţă de ea, în clasele I şi a II-a, aveam impresia că nu-şi dă ea toată silinţa să fie atentă la ore, că e leneşă. Ajutând-o mereu, susţinut, am văzut însă că nu evolua, aşa că ne-am zis că e o altă problemă”, povesteşte Mihaela Alexa, mama Ştefaniei, o fetiţă de 10 ani care are dislexie. Pentru că e din Botoşani, Mihaela s-a aflat în afara sistemului creat la Târgu Mureş şi a avut nevoie de doi ani de vizite la medici până ce fetiţa ei a fost diagnosticată corect.

Mai multe despre dislexie puteti citi aici…

Doi ani în care Ştefania a trecut prin agresiuni la şcoală (învăţătoarea vedea că fetiţa e isteaţă, dar nu înţelegea de ce nu performează la citit), printr-o perioadă în care nu mai vorbea nici acasă, nici la şcoală, prin terapii cu psihologi şi prin zeci de vizite la tot felul de medici care au diagnosticat-o de la autism până la orice altceva. „Copilul a suferit enorm. Dar e o fetiţă foarte luptătoare şi când colegii o respingeau la şcoală, ea persevera să se joace cu ei,” îşi aminteşte mama. Pentru o vreme, Ştefania a parcurs de trei ori pe săptămână drumul de la Botoşani la Iaşi ca să urmeze un program de terapie cu un logoped, pentru că în oraşul ei nu se află nimeni specializat care să o poată ajuta.

Un program îngrozitor de obositor pentru că în acelaşi timp copilul a mers la şcoală, în sistemul normal de învăţământ. În cazul ei, mama extrem de ambiţioasă şi de luptătoare – a mişcat munţii din loc, iar acum Ştefania este la o şcoală normală, chiar dacă urmează acasă, în paralel, terapii cu logopezi. Însă actuala lege a învăţământului din România nu le acordă nicio facilitate şi niciun drept acestor copii care au nevoi speciale. În Anglia, de exemplu, copiii dislexici au facilităţi şcolare care pleacă de la metoda de învăţat până la cea de evaluare care e mai mult orală şi astfel, copiii pot parcurge întregul sistem de învăţământ şi se pot califica pentru orice muncă. Lehel, băiatul de 16 ani din Târgu Mureş vrea să se facă şofer.

Cu coeficientul lui de inteligenţă ar putea să urmeze orice şcoală, dar sistemul din România nu-l susţine foarte mult. La şase ani de la diagnosticarea lui corectă, Lehel crede că „cititul e o artă, chiar şi pentru unul ca mine” şi, deşi e un efort uriaş pentru el, citeşte întâmplări despre războaie şi se amuză cu Harry Potter.

„Nu citesc foarte multe cărţi. Dar mi se mai întâmplă când citesc să-mi imaginez ceea ce se petrece în carte. Citesc că bate vântul şi eu simt cum bate, pe piele,” spune Lehel cu entuziasm despre lumea pe care a descoperit-o chiar dacă nu poate citi decât 5-6 pagini pe zi.

„El nu are o problemă cu înţelegerea, dar sunt copii care nici nu înţeleg. Simptomele pot să fie diferite; fie că citeşte mai lent sau cu greşeli, fie că înlocuieşte literele sau nu înţelege ceea ce citeşte. El înţelege, dar citeşte mai lent şi a confundat literele. Dar nu poţi generaliza, este foarte greu pentru că nu sunt doi copii la fel”, explică Eva Bartok. „Cel mai greu a fost să înţelegem cum vede ea lucrurile, îşi aminteşte Mihaela. Am scris pe toate forumurile medicale, am descoperit alte persoane dislexice care, fiind adulte, ştiu să explice mai mult şi mai în detaliu decât o poate face Ştefania. De exemplu, o doamnă care locuieşte în Anglia mi-a spus că nu are nicio explicaţie de ce nici acum nu poate citi un ceas rotund, în timp ce un ceas pătrat nu-i pune nicio problemă.”

La nivel internaţional, dislexia nu mai e de foarte multă vreme un moft folosit drept scuză de părinţii copiilor leneşi. În România e încă un subiect tabu, iar micuţii care ajung în şcoli se confruntă cu probleme care le schimbă grav comportamentul şi îi transformă în inadaptaţi. La Târgu Mureş însuşirea citit scrisului se face în limba maghiară pentru că metoda de învăţământ adoptată a fost inventată de un logoped maghiar (Meixner), iar inspectorul şcolar Reka Fejes se străduieşte de câţiva ani să iniţieze clase în limba romånă, sprijinind traducerea şi adaptarea manualelor după care se învaţă acum. Logopezii şi profesorii din şcoală au creat Asociaţia Română pentru Copii Dislexici, prin care au început să mediatizeze simptomele dislexiei pentru a-i ajuta pe părinţi să identifice cât mai repede problemele copiilor lor.

Însă când ieşi din Târgu Mureş, în multe locuri nu mai există nici măcar aceste soluţii compensatorii pentru copiii dislexici. Părinţii cu copii dislexici (diagnosticaţi corect sau nu) trăiesc un coşmar de nedescris pentru că statul nu le oferă nicio soluţie pentru adaptarea copiilor la viaţa socială (şi vorbim în multe cazuri despre copii cu coeficient de inteligenţă peste medie). Dar, în lipsa unei legislaţii adecvate, una dintre soluţii pentru evitarea traumelor copilului e observarea atentă a acestuia, identificarea simptomelor şi îndrumarea părinţilor către o testare specializată.

„M-am acceptat aşa cum sunt“ mi-a spus Lehel uitându-se în ochii mei fără nicio teamă. Pentru asta a fost însă nevoie de patru ani de muncă infernală din partea Evei Bartok, a familiei şi a pedagogilor din şcoală, şi cei mai mulţi dintre copiii dislexici din România nu au avut norocul acesta.

5 Comments Published

[…] lung articol despre dislexie, plecind de la un pusti minunat de la o scoala speciala din Tg Mures. il puteti citi aici. acest articol a fost si inspiratia pentru cei de la OMV (pe care nu-i cunosc) in pornirea unei […]

[…] mai povestit despre articolul meu despre Levente, un baietel dislexic, care a stat la baza unei campanii de CRS a OMV si ca acum s-au facut manuale pentru copii […]

[…] de dorinta de a-si depasi limitele, cu o minte brici, dar incurcat in propriile-i intelegeri –  il intilniti aici;  am fost foarte bucuroasa sa aflu vesti despre Lehel de astazi, curajos, absolvent de liceu si […]

[…] niste ani am scris un articol despre Levente, un pusti cu dislexie, pentru ca descoperisem ca nu exista multe informatii in romania despre […]

2 years ago / Reply

Buna, as dori sa stiu mai multe despre dislexie pentru ca lucrez la un proiect in cadrul facultati care presupune crearea unui joc pentru copii cu dislexie . Acel joc va trebui sa ii invete si sa ii ajute sa citeasca mai usor .As fi profund recunoascatoare daca m-ati putea ajuta sa inteleg mai bine ce presupune aceasta boala neurologica . Va multumesc in avans pentru timpul acordat .

Leave a Comment


four + 5 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!