“Rochia eu trebuie s-o imbratiseze pe Tereza din „Insuportabila usuratate de a fi”, in timp ce se apropie in pasi de dans de Tomas al ei, si apoi cand inainteaza orbeste pe coridor.
Pentru ca e o rochie demodata si atat de simpla. Pentru ca respira candoare si seductie. Pentru ca e copil si femeie. Si pentru ca privirea lui Tomas catre Tereza ma aduce in pragul lesinului. La fel si melodia. Pentru ca e o rochie care ma face sa plang si sa rad.”
*
oanamaria e cea care scrie despre vintage aici. o stiu din gasca d p y360, are un blog cu atitudine si nerv. regret si acum ca n-a prins trenul angajarilor (nu mi-a trimis nimik scris de ea desi m-am rugat intens, cind cautam oameni pentru echipa). si ea e din categoria oamenilor care intorc si celalalt obraz daca e sa primeasca o palma
“las, daca eu stiu ca am avt dreptate si asa ii e mai bine omului, las sa mai dea o data”, mi-a spus acu ceva vreme la green, singura data cind am intilnit-o face to face.
*
si-acum oana, tine-te bine: stii care e unul din cadourile pe care le-am primit d ziua mea? dvd-ul cu “the unbearable lightness of being” ( d la noemi si oana- colegele mele). cred ca tre satz fac cunostinta cu ele.
*
daca ai putea sa te transformi intr-o rochie, ce ti-ai dori sa fii?
trimite rochia eu la [email protected]
ce dragut, ai tinut minte discutia noastra! 🙂 hm! bine am mai zis atunci, as mai zice-o si a doua oara.
si cu siguranta mi-ar placea sa le cunosc pe fetele care au stiut sa-ti faca asa cadou frumos!