michel gondry la B-est

Un cuplu de japonezi se muta la tokyo in cautarea unei cariere.

Ea e motorul relatiei si face eforturi ca sa le mearga bine. El isi gaseste de lucru unde aplicase ea (impachetat cadouri); ea e privita de prietena la care locuiesc drept o ciudata care nu face altceva decit sa decupeze anunturi din ziare. Intr-o seara, dupa ce facuse eforturi mari ca sa indeplineasca visul iubitului (sa difuzeze public filmul pe care el il facuse) fata aude cum ii minimalizeaza efortul prietena ei si cit de urit vbst despre ea.
Dimineata observa ca prin camasa lasa o umbra ciudata pe perete. Trece soarele prin ea. Are o gaura in piept.
(Si pt ca stii ca e disperata si suparata, gindesti ca e goala pe dinauntru.)
Pleaca la interviuri pentru job si pe parcursul zilei, gaura din piept e tot mai mare. Apare si un grilaj in gaura aia; apoi un picior i se transforma ca si cum ar avea o proteza de lemn; mai tirziu si celalalt picior. Pina seara se transforma intr-un scaun.

Ajunge in casa unui tinar muzician. Cind el e plecat, ia inapoi chip si trup de femeie: face curat, ii aseaza insemnarile, ii pregateste de mincare. El nu stie ca are acasa o femeie mobila pentru ca atunci cind e prezent, ea se transforma inapoi in scaun si asculta muzica pe care el o compune sau il urmareste discret ce scrie la computer.

Scena de final: “Ma simt mai utila decit am fost vreodata”, zice fata in timp ce e mobila la una dintre seratele muzicale ale noului ei proprietar.

Filmul se numeste Interior Design si e fct de Michel Gondry

(mi-a plct asa de mult ca l-am pove prietenilor. am dat copy paste la ce le-am scris lor ca sa pun si aici)

2 Comments Published

11 years ago / Reply

Wow, trebuie sa-l vad :) Faza cu gaura mi-a adus aminte de Boris Vian si Spuma zilelor cand camera se face din ce in ce mai stramta… si soarecele care are constiinta.

11 years ago / Reply

vineri seara, cand am ajuns in fata la Studio mi-am dat seama ca nu mai aveam sanse sa intru. m-am hotarat totusi sa raman. nu aveam nimic planificat, deci nimic de pierdut. priveam aglomeratia de la vreo doi metri si speram sa vad vreun cunoscut. cand s-a dat drumul in sala, am intrat printre ultimii. nu mai aveau bilete, nu aveam nici invitatie asa ca, in speranta ca unde-s multi ma pot ascunde, am incercat sa trec neobservata. m-am asezat pe jos, pe culoar. a fost comod. nu am amortit, mi-am intins picioarele cand am simtit nevoia, am stat cu capul pe geanta cand m-am molesit :-)

detest cuvintele mari, dar a fost un regal.
Interior Design a fost preferatul meu. fata aceea care-si gaseste utilitatea tocmai atunci cand devine un simplu obiect, aparent inutil, doar o mobila, in cele din urma… parca spune ca fortarile si luptele sunt zadarnice. incearca sa fie utila, sa fie de ajutor, se zbate, dar doar cand renunta la lupta lucrurile intra pe fagasul normal si primeste ceea ce doreste. doar atunci isi gaseste linistea si scopul. devine un scaun… un obiect atat de banal si totusi, atat de util noua.

Leave a Comment


8 × = forty

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!