era greu si amuzant sa fii prietenul lui Magritte.
te punea sa stai la poze in cele mai ciudate ipostaze. daca nu-ti placea sa te joci, ti-ar fi fost imposibil sa-i fi fost prieten.
era greu si sa fii sotia lui Magritte (care se lupta cu imaginea mamei care s-a sinucis), dar era frumos.
*
cele mai frumoase fotografii a lui Magritte din expo de la Kretzulescu sunt cu Georgette, sotia lui.
cea de mai jos se cheama La reine semiramis si poarta cu ea multa tandrete, e o fotografie facuta cu atit de multa dragoste incit o infrumuseteaza pe protagonista. georgette era departe de frumusetea din fotografia asta.
o alta fotografie cu Georgette se numeste La marchande d’oubli. dar trebuie vazuta de aproape, din expo.
Ce frumos — mai ales ideea ca Magritte a facut si fotografii, care trebuie sa fi fost realiste, si totusi…
Am inteles ca ca titlurile imaginilor au fost mult mai interesante decat imaginile in sine; ceea ce ar putea sa fie si miza expozitiei, in sensul ca tocmai virtualitatile, lucrurile nearatate propriu-zis, cele care nu sunt, dar ar putea fi, prin proiectie mentala, vis.
Eu mi-as dori sa ajung sa vad si eu expozitia. Indiferent de impresia mea sau a altcuiva despre acele fotografii, cred ca este un act de cultura in sine si merita vazuta.
daca nu sunteti din bucuresti ca sa mergeti la muzeu, va trimit eu citeva dintre fotografii