uneori filmele, sau piesele de teatru, sau spectacolele de dans, sau picturile etc ne ating intr-un mod foarte personal. e greu sa explici cuiva de ce tu plingi la o secventa care nu-i misca pe ceilalti.
e ceva foarte intim si nu doar ca ti-e greu sa faci public ceea ce simti, dar e greu sa si verbalizezi emotiile pentru ca le/te confrunti cu tine.
*
la Politist, adjectiv, am fost cu Ana Maria Onisei ( zisa si anaceadesteapta) si ne-am emotionat tare. am discutat mult pe o terasa imediat dupa proiectie, inca mai discutam, si imi dau seama ca fiecare a perceput emotional filmul in aceeasi directie, dar dupa alte repere.
ca si cum am merge pe aceeasi strada, dar pe trotuare diferite. iar asta e o parte din bucuria acestui film (de departe cel mai bun pe care l-am vzt in ultimii ani): universalitatea lui.
e foarte foarte emotionanta experienta ei si ma bucur tare ca a ales sa o faca publica. stiu ca s-a luptat cu ea ca sa scoata aceste cuvinte la suprafata, dar tocmai pt ca sunt de acolo – de prin adincuri – ele sunt f f emotionante.
textul a fost publicat pe liternet.ro si se numeste text message: politist, adjectiv
buna,
mama si tata m-au invatat sa fiu corecta, sa nu imi bat joc de suflete……sa imi urmez visele fara sa calc pe cadavre………sa muncesc pentru tot ce am si daca nu pot face/spune ceva bun cuiva/despre cineva sa nu fac nimic, sa tac………….am pierdut mult. spun mult pentru ca singurul lucru, esential insa, care mi-a ramas este demnitatea……si bucuria ca mai exista oameni cate simt ca mine
e minunat textul. multumesc pentru ca l-ai impartasit. dupa cum ma stiu pe mine, l-as fi gasit pe site prea tarziu.
Am citit confesiunea, e foarte frumoasa…scrie fenomenal
M-a facut curioasa sa vad filmul, yo care nu ma inghesui niciodata la productii autohtone.