aseara, in holul cinematografului Studio, pe cind rula filmul domnului cu nume imposibil Apichatpong Weerasethakul (cistigatorul Palme D’or de anul acesta), in deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucharest, Cristian Mungiu rezolva mici chestiuni administrative.

Cum eu ma conversam pe hol cu Ada Teslaru pentru proiecte viitoare, n-am intersectat putin.

“Am primit pe messenger link cu programul de la oameni care ma stiau interesata de film, iti dai seama ce impact are festivalul?” i-am zis in loc de felicitari. “E foarte tare ce ai facut. Sa-l aduci pe Thierry Frémaux (delegatul general al festivalului de la Cannes, selectioner pentru filmele din festivalul de la Bucuresti) la Bucuresti e super tare, pentru tine a venit, pe tine te iubeste, tu esti vedeta lui.

“Nu , eu doar am cules niste roade. S-a construit inainte de mine prin colegii mei. Acum i-am aranjat intilniri cu toata industria, cu toti colegii”, mi- a raspuns Mungiu, dintre hainele lui negre, cu o voce domoala.

In secunda aia mi-am adus aminte cit de mult mi-a placut de el ca a ales ca la Cannes-ul de dupa cistigarea Palm D’or-ului sa se duca cu un film colectiv (amintiri din epoca de aur) stiind ca toti criticii vor fi cu ochii pe el. A fost o platforma de promovare incredibila pentru regizorii care semnau celelalte povesti din filmul omnibus ( e pretentious numele asta de omnibus, dar …)

As fi vrut sa-i zic asta, dar mi-am inghitit cuvintele pentru ca stiu ca s-ar fi incruntat la laude. Si era obo, preocupat de lucrurile noi aparute in program. Am zis ca povestesc aici secventa pt ca e mai important sa stiti voi cum e el, oricum el se stie pe sine:)

*
sunt super filme in festival, in premira absoluta in romania, unele cu participarea regizorilor si cu Q&A-uri la sfirsitul proiectiei, asa ca luati de aici programul si mergeti la cinema:)