timp de o saptamina intru in culisele unuia dintre cele mai spectaculoase locuri din Bucuresti: Hotel Carol Parc, parte din proiectul O Saptamina la….

In lumea hotelurilor de 5*+ nu conteaza doar produsele oferite (editii rare ale bauturilor vechi, delicatese alimentare etc) si nici doar serviciile oferite.

Un obisnuit al hotelurilor de 5*+ beneficiaza adesea de asemenea servicii, oriunde ar merge, asa ca diferenta o fac …oamenii.

“Intr-un hotel butique de 5 stele fiecare angajat e ca un personaj intr-o piesa, trebuie sa se potriveasca cu locul, atmosfera si, mai ales, sa stie sa personalizeze locul pentru client.”mi-a spus ieri domnul Adrian Petre, proprietarul Carol Parc Hotel.

Inainte de a se intoarce in Romania (la mijlocul anilor ’90), domnul Petre a lucrat pentru Hotelul Lowell din NY (uitati-va o clipa cum arata hotelul ca sa intelegeti nivelul la care se discuta… un penthouse costa 9000 euro ) si are povesti incredibile (le voi afla zilele viitoare in detaliu) despre presedinti, muzicieni sau artisti faimosi in toata lumea pe care i-a gazduit.

Si-aici, la Bucuresti, in hotelul pe care-l detine si administreaza impreuna cu sotia sa, Sylvia Schlie Petre, si fiul, Ludwig, au fost gazduiti nume mari din toate domeniile. (astazi ma uit in cartea de onoare si va spun cine ce a scris:) )

O dovada ca a reusit sa detina ceva mai mult de un hotel super luxos?

Acum citiva ani, Enrique Iglesias intors de la un concert de Revelion in miezul noptii de Anul Nou s-a oprit direct in bucatarie. Erau doi bucatari de serviciu pentru ca, stiind ca il aveau oaspete, erau pregatiti sa-l serveasca cu tot ce si-ar fi dorit. Dar Enrique s-a asezat cot la cot cu bucatarul sa pregateasca el o mincare “de acasa” pe care si-a dus-o singur la masa, zimbindu-i chelnerului care era acolo sa-l serveasca.

E un exemplu despre cum un hotel -“locul unde oamenii vin mai ales pentru ca sa doarma, sa aiba un acoperis deasupra capului noaptea” – a devenit “acasa” chiar si la nivelul luxului de 5*+.

Care e chimia care face asta posibil?
Mai sap ca sa o pot descrie. Stiu sigur ca are insa legatura cu familia proprietara, Sylvia Schlie Petre si Adrian Petre, veti vedea asta din povestile viitoare.

*
in ziua 1 am descoperit citeva lucruri foare simpatice.

te gindesti: unde sunt angajatii unui asemenea hotel de nu-i vezi niciodata?
undeva in peretele de la etajul 2 exista o scara care urca catre pod unde se afla o parte din birouri.

intr-un asemenea hotel, menajera nu are voie sa plimbe pe holuri lenjeria pe care o schimba, asa ca la fiecare etaj, pe hol in perete, exista un topogan rotund pe care sunt trimise cearceafurile direct la spalatorie.

ieri am vazut cum se face curatenie intr-o camera si primul meu gind a fost “nu mai las niciun pic de deranj, niciodata, in nicio camera de hotel”. Nicoleta a muncit 45 de minune stergind si aranjind frumos fiecare lucru, respectind insa reguli stricte: sunt obiecte pe care nu e voie sa le misti si chiar daca trebuie sa faci curat le ridici, stergi praful si le pui la loc in acelasi aranjament. si sa vedeti cum e asta cind pe masa de toaleta sunt zeci de cutiute si pensule:)

(asta e camera in care s-a facut curat,in mega detaliu, inclusiv cu o ceara speciala pe parchet; clientul iesise in balcon si erau ceva urme pe jos. aaaaa, clientul era in oras in timpul asta…)

tot ieri am asistat la planificarea pentru meniul destinat acestui week end si sarbatorii de Thanksgiving. despre el insa, intr-o poveste separata care are suspans, deadline si…competitie.
stiu, nu ne gindim ca, in spatele meniului, poate exista asa ceva cind – intr-un restaurant – cerem mincarea preferata unui chelner…

si astazi ma uit in culisele Carol Parc Hotel, unde e mister, multa munca si… liniste. in locul asta timpul are alta dimensiune, uiti de toate…