daca ti-ai dorit vreodata sa vezi cum e in lumea celor mai cei…
daca esti pasionat(a) de moda…
daca vrei sa-i vezi in realitate pe cei pe care, de obicei, ii vezi in reviste…
daca vrei sa mergi cu mine la o pterecere la care sunt special guest star…
trebuie sa-mi spui o intimplare in care a contat haina de pe tine, o intimplare in care a fost important ce haine porti…
aleg 5 raspunsuri frumoase si mergem impreuna la aniversarea Molecule F, cel mai cool site de fashion din Ro.miine dimineata stabilim cistigatorii, petrecerea e miine seara…
Pe langa clasicele situatii tip interviuri pentru un nou job, in care este foarte clar cat conteaza hainele, dintotdeauna am avut o teama. Si de ce ti-e teama nu scapi!
Am vrut ca fostele mele iubiri sa ma vada infloritoare, aratand de zile mari. N-a fost sa fie. La o distanta de multi ani in care nu mi-am mai vazut dragutul din liceu, s-a intamplat sa ne intalnim din senin intr-o zi in care nu eram tocmai cea mai sofisticata femeie. Eram imbracata intr-o fusta lunga pana in pamant, care urmeaza usor linia corpului, si o haina neagra deasupra. Stil grunge. S-apoi aveam si parul aranjat in acelasi stil. Iar noi stim cat de mult apreciaza barbatii stilul underground :(( .
Ma simteam ca intr-o clasica scena de film in care te intalnesti cu EL, dupa ce tocmai te-ai trezit si duci gunoiul: cu parul valvoi, tricoul patat de spaghetti si o pereche de pantaloni cu turul lasat si forme de genunchi de la atata frecat covoare.
As fi vrut sa fi fost o aparitie feminina, chic, poate retro-chic, dar mai ales sexy.
Drept urmare, a doua zi am pus pe mine cele mai frumoase haine. Nu m-am mai intalnit cu el. Dar stiam ca, daca s-ar fi intamplat, as fi putut spala rusinea.
Incerc deja de douazeci de minute sa ma gandesc la o intamplare in care rolurile principale sa fie jucate de mine si de o rochita cu dantela sau poate de “my little black dress”. Nu pot. Nu ma intelege gresit, imi iubesc hainele, chiar si pijamalele, inseamna ceva pentru mine. Pana si halatul meu rapciugos, abastru, in care adorm la vreun film bun.
Stiu ca ar fi trebuit sa am o poveste mareata despre cum hainele mi-au inseninat ziua, dar adevarul este ca m-am putut gandi la un singur tip de “intamplare” in care hainele mele chiar au ceva important de spus, in care le permit sa ma inghita, sa fie in centrul atentiei.
Pentru mine, hainele si intamplarile cu haine conteaza cel mai mult in cabina de proba. Pana sa ajung acolo, le culeg din magazin dupa culori, dupa masura, croiala, material, greutate, pret, potrivire. Apoi, in cabina de proba, unde suntem doar noi, se intampla ceva tragic-comic din care foarte putine ies nesifonate.
Acolo vor conta intotdeauna cel mai mult, pentru mine. Locul in care eu simt, de fiecare data, ca haina asta ma va schimba, in orice vreau eu. Ca va fi o treapta inspre ceva bun de tot. Poate un mic ajutor pentru interviul de maine sau poate un talisman pentru examenul de marti, o amintire placuta de la balul de sfarsit de facultate.
Dupa tot demersul, primesti complimente, le porti si esti fericita, te schimba putin. Te conving sa te gandesti ca nu-i nimic daca ai cheltuit mai mult decat ar fi trebuit.
Pentru mine, nimic nu se compara cu momentul in care, pentru prima data, suntem doar eu, haina si oglinda. Atunci imi pot imagina orice despre mine. Acela e momentul, acelea sunt “intamplarile” in care hainele mele joaca un rol important in ochii celei mai critice persoane- moi.
Am terminat un liceu militar unde eram obligati sa purtam uniforma aproape mereu. In weekend-uri, eu si inca o colega mergeam la centrul de excelenta la limba engleza, la un liceu din Ploiesti, cu profesori si alti circa 20 elevi pe care nu ii cunosteam.
De fiecare data, ne incerca un sentiment de mandrie combinata cu nemultumire din cauza uniformei. Dar la unul dintre cursuri, dupa ce am invatat cum se face un eseu descriptiv de premiul I, profesoara ne-a dat si cate un task de facut pe loc: sa descriem o persoana din clasa, folosind regulile pe care tocmai ni le predase.
Evident, dupa ce s-a uitat pe lucrari, ne-a anuntat ca absolut toate erau despre „a girl in a blue uniform”. Morala: haina nu-l face pe om, dar il scoate din multime 🙂
Fostul meu iubit adora hainele de marca si stramba din nas de aproape fiecare data cand vedea la mine ceva ce nu era de marca, desi era de calitate….
In fine, la un moment dat ne-am intalnit si a remarcat ca purtam o rochie de calitate. Era chiar de creator si imi achizitionasem mai multe piese. I-am si povestit. Nu stiu ce a gandit el, insa pe moment m-am simtit bine si a fost important.
Prietena mea cea mai buna din liceu se mutase in Italia si de-abia asteptam sa vina vara sa ma duc la ea. Inca din aeroport, mi-a spus sa am grija ce vorbesc si cum vorbesc atunci cand sunt pe strada pentru ca sunt foarte multi romani.
Intr-o zi de iulie, eram in trolebuz si mai aveam 2 statii pana la destinatie. Am asteptat ca persoanele care au urcat in ultima statie sa vorbeasca…erau romance! N-am scos niciun sunet pana am coborat, in schimb,le-am ascultat pe cele doua fete cum ne admirau hainele si cum isi doreau palaria mea si ochelarii roz in forma de inima ale prietenei mele. 🙂
Ei Cristina, nu sunt eu tocmai cea pasionata de moda, nu sunt cea mai in masura sa dea sfaturi legate de haine, mai ales ca adopt inca stilul adolescentin de a ma imbraca, trecuta fiind binisor de perioada respectiva, insa mi-ar placea teribil sa vad macar pentru o seara lumea asta “glam” a modei, recunosc.
Mie mi se pare putin trist ca hainele conteaza atat de mult, in atat de multe situatii. In general, stiu sa ma imbrac corespunzator ocaziei, asa ca nu am avut intamplari nici haioase, nici jenante, legate de modul in care m-am imbracat.
Insa am devenit eu mult mai constienta de cat conteaza hainele atunci cand sotul meu a venit acasa sa ma intrebe daca este ceva in neregula cu stilul lui de a se imbraca. Daca eu mai ies din jeansi si t-shirt, el o face, sau mai bine zis o facea, extrem de rar. Aparent, un fost coleg de munca, revazandu-l dupa o perioada de timp, l-a intrebat “Cum iti merge?”, facand referire la modul lui de a se imbraca si asteptandu-se sa primeasca un raspuns pe stilul “nu prea bine”.
Oamenii iti judeca “starea de bine” dupa modul in care te imbraci si nu vei fi luat in serios daca porti jeansi si tricou. Asta a invatat sotul meu atunci, iar in saptamana aceea am fost sa ii cumparam camasi, prima cravata si primul sacou casual. De atunci, recunosc, si eu dau o mai mare importanta hainelor, atunci cand trebuie sa ma prezint la vreun eveniment, sunt mult mai “supusa” vis-a-vis de dress-code-urile societatii.
doamnelor, mergeti toate la party!
lasati-mi nr voastre de tel in comment (nu o sa fac publice comentariile)