E un joc un fel de stafeta cu oul intr-o lingura. Trebuie sa parcurgi o distanta cu un ou intr-o lingura si sa mergi cit mai repede. La un punct fix predai oul cu tot cu lingura altcuiva care o ia la fuga pina cind ii da altcuiva si tot asa. Pina la finish.
De fiecare dintre membrii stafetei depinde – in mod vital – ca oul sa nu se piarda. Din ce inaintezi in stafeta, presiunea e mai mare.

*
Astazi intr-o excursie cu UNICEF din cadrul proiectul Viitorul copiilor incepe la scoala, m-am gindit ca viata unor copii in relatia cu invatamintul e ca oul din concursul de mai sus.
Membrii stafetei sunt: profesorii , parintii, contextul in care traieste copilul, dorinta lui de a invata.

Pornesc cu totii in stafeta si copilul-ou e tot timpul in pericol sa se sparga.
Poate ca scoala e prea departe de casa si e complicat sa ajunga;
Poate ca parintii nu-si permit sa-l duca la scoala;
Poate ca e trimis la munca in loc de scoala, ca sa-si hraneasca fratii;
Poate ca-l sperie/intimideaza scoala ;
Poate ca profesorul e prea obosit (are si el probleme multe) si –l scapa printre degete;
Sunt o multime de “poate” in stafeta cu scoala, in care membrii stafetei sunt distribuiti aleatoriu si, oricit te-ai pregati, nu ai de unde sa stii ca nu se va sparge oul; copilul nu va abandona scoala.

Si daca abandoneaza scoala, de acolo incolo, la propriu, nu mai e de mincare.
dar daca ramine la scoala, daca termina – cu totii impreuna – stafeta, victoria e superba.
(revin cu povesti emotionante de la Faurei, unde UNICEF are un program de incurajare a copiilor sa mearga la scoala.)