PandoraPandora

spune o poveste si cistigi un inel

pina acum noi femeile primeam un inel dupa ce un domn ne spunea o poveste despre cum si cit ne iubeste sau cum o sa ne fie impreuna pina la adinci batrineti.

astazi vreau sa schimbam regulile, primiti un inel pentru o poveste pe care o spuneti voi, mie, pe blogul meu (sau pe blogul vostru, dar imi lasati la comentarii un link la ceea ce ati postat la voi).

ma rog, daca sunteti domni, tre sa-mi spuneti cui ii dati inelul, ca sunt curioasa din fire:)

***
intr-o lume in care ne ingrijoram la tot pasul pentru tot ce va sa vina, uitam sa ne mai bucuram de victoriile pe care le-am avut. nici macar nu ne propunem sa le pastram in minte, sau in fotografii emotionante, sau… intr-o bratara.

spune-mi o poveste despre una dintre victoriile tale (si ale familiei tale) si poti intra in concursul pentru un inel oferit de brandul de bijuterii de lux Pandora.

cum se desfasoara competitia?

pina la 1 decembrie poti scrie o poveste drept comentariu la acest articol sau pe blogul tau (dar cu link la acest articol)
pe 2 decembrie aleg 3 povesti pe care le public separat pe blog, postarea care are cele mai multe comentarii pina la 10 decembrie cistiga inelul.

***
spune-ti o poveste, tie, despre victoriile tale. dar spune-o in spatiul public ca sa ne bucuram si noi si sa-i motivezi si pe altii. iti faci cadou un inel de la un brand – Pandora – care celebreaza victoriile tale.

Din 1982, de cand a fost infiintata, PANDORA a creat bijuterii durabile, de calitate premium, care semnifica nu numai obiecte de infrumusetare, ci si o reamintire pentru femeile din toata lumea ca viata este un sir de momente frumoase si memorabile pe care trebuie sa le pastreze cat mai aproape de suflet. Un alt punct forte al brandului PANDORA il reprezinta posibilitatea de personalizare a modelelor, pentru ca iti poti alege propria combinatie de pietre si talismane, a carora insiruire sa fie un cod numai de tine stiut, pentru stari si amintiri din viata ta.

Fiecare bijuterie prezinta un design original si este finisata manual, cu o atentie sporita acordata detaliilor.Peste 600 de figurine in miniatura sunt disponibile in catalogul Pandora, de la simboluri astrale sau ale zodiilor, elemente fashion, reprezentari de animale si pana la forme stilizate complicate, intr-o varietate de asocieri ale metalelor pretioase: aur simplu, aur cu argint, argint simplu, aur/argint cu sticla de Murano sau lemn. Fiecare simbol este gandit pentru a corespunde unui anumit moment al vietii – un charm care sa iti aminteasca de excursia alaturi de iubit la NY, de nasterea primului copil, de aniversarea casatoriei sau de pasiunea pentru un anumit domeniu de activitate.

premiul este in valoare de 100 de euro, cistigatoarea (sau cistigatorul) isi va alege un inel in limita acestei sume. fotografiile sunt cu modele de inele care se incadreaza in valoarea premiului.

bafta si curaj sa fiti cu garda jos ca sa ne spuneti povestile voastre!

17 Comments Published

8 years ago / Reply

Nu vreau inel, adica nu mai vreau, dar o sa va spun, povestea mea, in franceza si din pacate vraie:

http://newdadas.wordpress.com/2011/11/20/il-etait-ma-vie/

8 years ago / Reply

nope. trebui esa fie o poveste pe care o scrii acum, nu sa te inscrii cu ceva ce ai scris inainte, fie si cu o zi inainte.

nu e eligibila inscrierea ta.
sorry

8 years ago / Reply

atunci nu scriu :); no pb;

8 years ago / Reply

Am scris-o de ieri dar am tot ezitat daca sa o public sau nu. In final am scris-o… Cred ca printre altele poate servi: prin exercitiu depasesti orice blocaj psihic.
Stiu ca si tu ai probleme cu vorbitul in public dar ca iti iese minunat tot datorita determinarii… O fi singura solutie pentru oameni timizi? :)

http://joculorb.blogspot.com/2011/11/cum-suna-vocea-mea-in-public.html

8 years ago / Reply

ce frumoasa e, m-a emotionat tocmai pentru ca stiu foarte bine prin ce treci cu vorbitul in public.

multumesc frumos ca ai scris povestea asta

8 years ago / Reply

Sunt poate pentru prima oara in viata mandra de mine si nu ma jenez cu asta. Si sunt fericita. Tare as vrea sa inspire pe cineva…
http://viata-in-mazgaleli.blogspot.com/2011/11/cand-am-inceput-sa-ma-iubesc.html

8 years ago / Reply

cit de frumos si de sincer. iti multumesc mult pentru partea de inceput in care descrii ca la radiografie cit de rau era

[…] acest post am răspuns Cristinei Băzăvan. Răspunde și tu provocării ei și spune-ti o poveste, tie, despre victoriile tale. dar spune-o in […]

8 years ago / Reply

Doar ca ma cheama Bazavan, fara nicio diactritica in nume:)

8 years ago / Reply

rectificat! :)

8 years ago / Reply

multumesc:)

8 years ago / Reply

O gramana de Ioane azi, sper ca mai incape una!

http://konkursman.com/2011/11/22/victoria-pandorei-e-speranta/

8 years ago / Reply

O dieta pentru o relatie

Printre noi mai sunt si fete a caror dorinta este sa-si pastreze uniunea aceea unica cu cel iubit, pana cand “x” chestiune ne va desparti. Ca-l iubeste, si e al ei, si ei doi sunt asa frumosi impreuna si nimeni nu o mai intelege ca el, si, si, si asa mai departe…Fie ca primeste sau nu primeste un inel, Pandora sau ne-Pandora, ea vrea sa fie acolo ca el e nemaipomenit. Boooonnn, mai departe..

Daca din titlu ati zice ca : “Uite saraca, incearca sa traga de durata de viata a relatiei printr-o dieta care sa o faca mai atragatoare!”, va inselati! Cititi mai departe caci povestea nu-i poveste pana n-are un final.

Intr-o zi din viata mea si a lui, ne-am minunat unul de altul si ne-am indragostit iremediabil pana la noi ordine. Cum ii sade bine oricarei domnisoare indragostite, am crosetat un globulet asupra iubitului, i-am sculptat un piedestal, l-am pus bine deoparte (tot deoparte i-am pus si pe prieteni) si am ramas doar eu cu el. Sa dansam vals, tango, sa exploram cai nebatute de altii, sa spargem seminte in fata blocului visand la cate si mai cate vom face impreuna. Deci el= toata lumea mea da? Si de ce sa nu fie asa? De ce s-o ascult pe mama: “Construiti punti intre oameni..neindoios rabatabile”? Ea e matematiciana, nu stie ea de-ale iubirii valuri.

Intr-una dintre serile in care eram a n-a oara de nedespartit..eu, deschid ochii mari si largi si zic inocent: “Mai dragule (pentru care pot sa fac ACUM un copil, sa spal, sa gatesc, sa calc, ma rog..sa uit de mine complet si sa ma dedic indeletnicirilor ancestrale) dar de ce nu ne mutam noi doi impreuna?”.
“Cum, nu ma vrei? Pai ori ma vrei toata, ori nu ma vrei. Ce? Te crezi la Carrefour sa iei la bucata? Nu nene, esti la Metro, iei tot baxul! TOT am zis!”
Si asa a fost..totul sa nimic.
Deci…m-am urcat in masina si am ajuns la mama suparata foc. Mi-am promis ca demnitatea si stima de sine vor prima. Si ca o sa ma apuc de asta ca de o dieta. Domnule nu-mi place (Ioana aici ma intelege :D) da o tin ca imi va face bine.Strategia? Foarte buna!
Rezultatul? Dezastruos!
Iata-l:
1.Da-i, plangi, suna-l, plangi,plangi fa-l sa inteleaga! Daca tu plangi e trist si nu se poate sa te faca sa plangi!Si da-i si plangi din nou pana cand intelege omu. El, dragut, te intelege..ii pare rau dar n-are ce face ca nu mai poate asa. Ajunge sa-ti spuna ca nu te mai iubeste. Apoi, ba ca te iubeste da a zis ca nu te mai iubeste ca sa nu mai ai de ce sa te agati, etc.Deci el se comporta exemplar si tu nu poti nici macar sa-i strici feng-shui-ul
Stop! Nu merge asa!
2.Perfect, luam rochit frumos(rosu!) de papusica,mergem la el sa ne luam hainele si sa strangem frimiturile ramase.Si sa-i infigem un cutit in inima.
Boon, fata ii pica cand deschide usa, eu sunt calma(cu puls 180!) si empatizez cu el si cu dorinta lui. Ba mai mult ii pun pe masa exact motivele pentru care a vrut sa ne despartim si i le si justific(credeam ca trec de partea lui si ca o sa rezolvam problemele impreuna). Si apoi…plang 😀 Planul “inabordabilei fericite care se descurca fara tine” s-a naruit.
3.Suni cea mai buna prietena si pleci departe. Afara din tara. Prietena ta intelege ca plangi la micul dejun, plangi la pranz si seara bei. Nu intelege cum sa te desparta de laptop.
Si intr-o miercuri seara bei,bei si suni..si plangi iar. Deci ai aruncat si banii pe fereastra cu plecatu din tara ca nici asta nu a tinut.
4. Dupa ce nu ai mancat vreo luna, iti dai seama ca viata continua cu sau fara tine si ca e mult mai fun cand esti si tu acolo. Si incepi sa mananci, si sa mai si muncesti(ca doar seful te-a inteles atata timp)..si incepi sa-i crezi pe cei care ti-au spus ca nu se termina viata aici.
5. Gata! Intru la dieta.Fie ce-o fi. Dieta s-a intitulat: “Viata fara jumatatea mea”. La micul dejun plangi dar nu-l mai suni, la pranz nu-l mai cauti pe ydetector iar seara iesi in oras pana la ore cat mai tarzii.
Aici a fost nevoie de cel mai mare efort din viata mea: Orice ar fi, nu-l sun!
6.Nu-i mai dau nici mesaje ), scot toate tag-urile de pe facebook, ii fur prietenii(da, am voie ) si adun ce mai pot din viata.
Tacere…fix 7 zile de chin infernal. Apoi telefonul imi spune ca e cazul sa mi se taie picioarele pentru ca ma suna el…”Da, putem sa ne intalnim.”, ii raspund eu.. Mai departe puteti ghici si voi.
Asadar, sunt fericita ca am avut puterea sa incep sa asfaltez un drum de una singura si ca apoi am avut curajul sa spun din nou da. O poveste despre o inima deschisa pentru o a doua sansa..

8 years ago / Reply

Buna seara,

O sa va spun acum pe scurt povestea inceputului meu de cariera.
Nu am mai spus povestea asta asa nimanui pana acum. Nici macar alor mei.
Aveam 19 ani. Picasem la facultate, la jurnalism, fara 16 sutimi. Am plans mult. Copil prost.
Am urmat apoi niste cursuri de radio-tv. Si am ramas sa lucrez voluntar in tv vreun an si jumatate.
Intre timp, ca sa am bani de transport macar, lucram cu jumatate de norma acolo unde urmasem cursurile. La secretariat.
Deci ne aflam undeva in vara anului 1999. Lucram la una dintre primele posturi tv – pentru o emisiune de divertisment.
Incepusem prin a merge la filmari si a cara casete (beta si umatic.beta le stie toata lumea, umatic – cine mai stie erau cumva duble ca volum si greutate si eu eram un copil firav cu o vointa cat un munte si asta imi dadea putere).
Imi placea la nebunie ceea ce faceam si era singura mea poarta de intrare in aceasta lumea ciudata, interesanta, dulce-amara a presei sa-i spunem.
Eii, toate bune si frumoase. Insa emisiunea implinea un an si imi doream si eu sa aduc un plus de contributie. Nu-mi ajungea munca asa ca mi-a trecut prin cap sa cer voie a realiza primul meu reportaj (era despre echipa din spatele emisiunii si tot ceea ce se intampla in decursul unei saptamani ca sambata telespectatorii sa poata privi 3 ore o emisiune in direct).
Dupa multe zile de refuz, dupa o tona de lacrimi si pareri de rau a venit vestea cea buna: aveam ok-ul, insa trebuia sa imi vad si de treburile de zi cu zi adica de job-ul cu jumatate de norma si cel voluntar :)
Asa ca nu am dormit 5 zile si jumatate. Deloc.

La un moment dat stateam la birou cu capul sprijinit de mana si cred ca am atipit o secunda. Mi s-a parut o vesnicie. Si… a sunat un telefon. Fix. Atunci nu avea toata lumea mobil. Pe langa faptul ca erau o raritate erau si niste caramizi de abia le carai. Insa aveam pager :) Nu era al meu, dar eram fericita :)
Lucrurile mergeau insa struna. Si asta imi dadea o si mai mare putere.
M-am dus la un moment dat acasa, am norocul ca sunt din Bucuresti, i-am povestit mamei, mi-am luat intr-o geanta cateva lucruri de schimb si am plecat la munca.
M-am spalat cu apa incalzita la filtrul de cafea.
Aveam picioarele umflate ca niste butuci – cred si eu 5 zile incaltata aproape non-stop cu aceeasi pereche de pantofi (cu toc).
Mi-a amortit la un moment dat nasul de oboseala.
Nu stiu ce am mancat sau ce am baut. Stiu ca totul mergea pe Fast Forward, nu aveam timp de nimic, trebuia sa fac lucruri, oamenii se bazau pe mine, aveam responsabilitati :)
Si noaptea, pe bucati, imi montam materialul pe care cu greu il filmam in timpul zilei. Plus alte materiale ce trebuiau sa intre in emisie.
Saptamana a trecut repede, nu stiu cand.
A venit si ziua de sambata, totul a mers ca uns.
Intr-un final s-a difuzat si reportajul realizat de mine.
Inima imi batea ca o toba.
Totul era bine, iar eu zburam.
La petrecerea de dupa nici nu am putut manca.
M-am dus acasa, ai mei erau mandri de mine, imi auzisera numele la tv.
Am dormit 2 zile in continuu aproape. M-am trezit doar sa beau apa :)
Si asa a inceput drumul meu.
Pentru mine a fost si este un succes, o victorie.
Prima mea victorie.
A doua este un reportaj cu reptile vii: serpi (pitoni tigrati si pui de vipera pe care i-am tinut pe mine), iguane si alte taratoare.
Dar aceasta este o alta poveste…

8 years ago / Reply

N-am sa uit niciodata dupa-amiaza de toamna ce a adus cea mai grea veste pe care mama a trebuit sa o duca vreodata. Aveam 11 ani, dar de cum am deschis usa si i-am zarit chipul innegurat, am stiut ca nimic nu va mai fi la fel. Si nu a fost. Pentru ca din ziua aceea, a inceput lupta. Cu boala, cu doctorii, cu spitalele, cu optimisul si cu credinta ca Dumnezeu isi va face inca o data datoria. Eram mica, prea mica pentru a intelege cu adevarat ce se intampla, insa ma revoltam ori de cate ori trebuia sa dorm la vecini sau la rude si plangeam atunci cand treceau prea multe zile fara sa ii aud glasul mamei mele. Cu toate astea, de-abia acum imi dau seama ca niciodata nu am crezut ca voi ramane singura. Intotdeauna am stiut ca ea se va intoarce. Si s-a intors. Intai slabita, apoi din ce in ce mai vesela, la fel cum o stiam. Prima data nu m-a privit in ochi, insa cu timpul, mi-am recapatat in totalitate mama.

Anii au trecut. Am auzit si alte povesti, unele triste, altele fericite. M-am intrebat atunci ce face diferenta? Doctorii, analizele, tipul de cancer sau doar destinul si vointa oamenilor de a se insanatosi? Nici azi nu am gasit raspunsul.

Stiu doar ca mama, tata si eu am reusit atunci sa invingem cancerul. Impreuna, fiecare a luptat in felul lui pentru a recastiga dreptul de a fi din nou o familie. Azi, ori de cate ori vad oameni in aceeasi situatie, incerc sa le dau din optimisul meu, incerc sa le impartasesc o frantura dintr-o poveste fericita pentru a avea si ei puterea de a lupta. Pentru ca boala asta poate fi invinsa. De multe ori ma gandesc ca nu am voie sa ma impiedic de probleme marunte, nu am voie sa ma lamentez la ganduri si situatii minore pentru ca odata, demult, am avut o mare victorie. Ea este cea care ma ajuta sa merg mai drept si mai frumos in viata. Acei ani mai gri au avut totusi insemnatatea si scopul lor. Azi cred ca nimic nu e intamplator si uneori, chiar si cele mai grele incercari, ne sunt date doar pentru a ne ajuta sa devenim mai buni.

8 years ago / Reply

Am fost şi eu provocată :)

am scris ceva referitor la spatiul pe care il ocupa cutia pandorei intre mine si ceilalti
http://allatofan.blogspot.com/

suntem toate luptătoare, iar aceasta provocarea a Cristinei a fost un moment interesant, nu ştiam exact pe ce să ma focusez, atât de multe aveam de spus :)

8 years ago / Reply

Povestea mea incepe acum aproape doi ani, cand am realizat ca nu imi mai gaseam locul si nu mai eram multumita cu ceea ce se intampla cu mine. Aveam nevoie de o schimbare, insa stiam ca nu este vorba numai despre o schimbare in exterior, ci despre o schimbare a perspectivelor si a modului meu de a gandi. Usor de zis, dar foarte greu de facut. Insa, tot analizand aceste perspective, am inteles ca este timpul sa imi depasesc zona de confort si sa lupt pentru ceea ce imi doresc cu adevarat. Daca sunt nemultumita de faptul ca nu imi valorizez potentialul, atunci trebuie sa gasesc un alt mediu unde voi putea face asta. Totul depindea de mine.

Asadar, a venit si raspunsul: voi aplica la un master de cercetare in Olanda, voi lupta cu dintii stransi pana la final pentru a obtine mijloacele necesare de a pleca si o voi lua de la inceput. Tabula rasa. Noi orizonturi si un nou “eu” care sa fie valorizat la maxim.

Ce a urmat apoi? Luni intregi de nesiguranta, neincredere, epuizare fizica si psihica…birocratie, dosare peste dosare de aranjat, tradus, depus. Si, daca o sa fiu admisa, cum o sa ma finantez? Exista burse, cu siguranta. Dar sunt oare eligibila pentru ele? Intrebari peste intrebari, planuri si foarte multa demoralizare.

A venit ianuarie si am primit si raspunsul – eram admisa, insa nu eram eligibila pentru o bursa. Una calda, alta rece. Eram la un pas de a ajunge acolo unde imi doream, insa problemele “lumesti” pareau sa imi puna piedica. Am mai aplicat la alte doua burse si am aflat, din nou, ca nu sunt eligibila. Loviturile au venit una dupa alta, iar visul meu parea sa se sparga in bucati. Renuntasem la ideea de a mai continua cu astfel de idei nebunesti.

Insa, in cele din urma, datorita celor dragi, am reusit sa plec. Acum victoria inca se scrie in fiecare zi in care sunt aici, invat, lucrez, lupt pentru a termina acest master. Insa, din nou, loviturile vin pentru ca sansele sunt tot mai mari sa trebuiasca sa renunt din aceleasi motive “lumesti” ce tot insista sa imi puna piedica. Dar eu consider ca am invins deja, indiferent de care va fi rezultatul, am invins pentru ca mi-am asumat un risc, pentru ca i-am facut pe cei din jur sa creada in mine si pentru ca acum ma pot uita in urma fara regrete. Ce va urma…se va scrie in alte cuvinte. Dar, acum, asta este povestea mea :)

Leave a Comment


six × 1 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!