lev grossman scrie la time magazine pe cultura si tehnologie. ii citesc textele de mai bine de doi ani. e destept, scurt, taios cind e nevoie, si are un umor intelectualist proaspat. e si absolvent de harvard si-a colaborat cu jumatate dintre cele mai tari publicatii care sint editate in america si se citesc peste tot in lume.
scrie cite patru, cinci materiale pe luna, posteaza si pe blog. n-are mai mult de 45 de ani si e autorul a trei romane, cel mai recent, aparut in 2011 – the magician.
sint memorabile textele lui lev grossman despre steve jobs (din numarul anirversar time) si despre scriitorul jonathan franzen (prima pagina a revistei, cu titlul: „marele romancier al americii “. asa cum emotionant e un eseu personal despre samuel beckett, scris de curind pentru siteul revistei.
ideea sa-i scriu lui lev grossman sa-l intreb daca ar vrea sa recomande citeva carti pentru cititorii din romania mi-a venit intr-o dimineata, in taxi, in drum spre serviciu. tocmai cititsem topurile lui cu cele mai bune carti din 2011 si ce va urma in 2012 din time.
eram “prieteni” pe facebook, il urmaream asa. i-am scris un mesaj lung, elegant si explicativ – m-as bucura sa accepte daca nu i se pare o propunere prea “exotica”.
a raspuns simplu, la scurt timp dupa ce primise mesajul – si la statutul lui, cred ca primeste zeci sau sute pe zi. in america era ora 8 si 20 dimineata: Of course, I would love to. I’ll send you some recommendations shortly.
aproape am tipat de bucurie in redactie. grossman a trimis recomandarile peste 10 zile, pe 23 decembrie, cu o zi inainte de ajunul craciunului (deadlineul era dupa 1 ianuarie), cind multi dintre romani nici nu mai raspundeau la telefon pentru presa. apoi, cind i-am trimis pdf-ul cu paginile in care aparea – cu poza lui luata de pe Wikipedia 🙂 -, a raspuns din nou, cu multa eleganta. The piece looks great Ana-Maria. Happy to be part of it.
***
datoria jurnalistului e sa incerce. oricind. iar cel care raspunde nu e obligat s-o faca. felul in care lev grossman a raspuns – sint convinsa ca avea de scris o multime si aparitia unui text in romania nu era cel mai sus target – a fost o lectie despre firesc si succes: sa ai modestia si deschiderea de a munci chiar si pentru lucrurile mici si de a-ti pretui, de fiecare data, cititorii.
*
Ana Maria Onisei este jurnalist, a publicat in Adevarul, Dilema Veche, Esquire, Tabu
Excelent si emotionant. Dar lectia despre jurnalistica este de fapt o lectie despre orice: daca incerci cu eleganta si curaj atunci cand lucrurile par improbabile, s-ar putea sa vezi obiectivul implinit.
Felicitari!
Deci:
1. Diferenta culturala intre USA si restul lumii este ca jobul si munca sunt peste orice.
2. Ti a raspuns pentru ca i ai facut o cerere eleganta, pe nisa lui si asta deja e exotic.
3. Mi se pare oarecum deranjant complexul tau visavis de Romania. Nu te mai considera din lumea a 7 a considera te dintr o lume normala fiindca profesionistii sunt intotdeauna normali. Fitele de mare vedeta ale romanilor denota…lipsa de educatie.
Altfel iti inteleg bucuria profesionala si sper sa colaborezi cu cat mai multi oameni extrairdinari. 🙂
Olivia, Jade, multumesc. E minunat ca v-a bucurat textul. Si aveti dreptate, intr-un fel frumos si nuantat 🙂
Curiozitatea si “indrazneala” initiativei tale ar trebui sa ne apara firesti. Disponibilitatea si eleganta cu care ai primit raspunsul si textul lui Grossman greu sa nu-ti lase o impresie puternica si o lectie despre profesionalism. Cumva, lectia ta ma duce cu gandul la un articol citit recent, care mi-a deschis ochii si m-a zdruncinat tare. In inertia noastra, incetam in a mai incerca, ne potolim curiozitatea si ne multumim cu previzibilul si cu putinatatea intamplarilor care trec peste tine, fara sa le fi provocat.
Nu numai jurnalismul are de suferit. Ne privam viata, in general, de evenimentele si oamenii incredibili care te pot transforma.
Articolul este acesta:
http://ellun.es/2011/12/25/enrique-meneses-istoria-vie-a-presei-de-la-pana-la-ipad-si-twitter-faceti-va-un-blog-nu-un-cv/
Prin prisma acestui text l-am descoperit pe Enrique Meneses care si-a dedicat viata presei, si nu presei desemnate prin suportul pe care este scrisa, ci jurnalismului adevarat. Iar textul tot in urma unei incercari a aparut 🙂
alina, minunat comentariul tau, m-a umplut de bine: da, trebuie sa luptam cu inertia, altfel sintem pierduti. imi place sa cred ca faci asta cit de des poti