Pentru foarte multi ninsoarea care a acoperit Bucurestiul, a reprezentat o povara, pentru ca evident a stricat confortul cu care oamenii erau obisnuiti. Si ma intrebam : oare in afara faptului ca nu mai poti circula cu masina, care e problema?

Pe mine zapada m-a scos din casa. Mi-a venit pofta sa ma plimb pe jos. Aseara am facut o plimbare din Floreasca spre Stefan cel Mare, apoi am luat-o pe Dorobanti, Radu Beller, prin parc si inapoi acasa. A fost o adevarata experineta. Nu mi-am mai bucurat sufletul asa de pe vremea cand eram copil si faceam cazemate din zapada. M-am bucurat sa vad oameni multi pe strada, oameni care au inceput sa se ajute intre ei, care au inceput sa-si vorbeasca si sa comunice. De foarte mult timp nu am mai vazut strazile pline de oameni si nu de masini. Cred ca zapada asta ne ajuta sa fim mai buni, sa ne dam seama ca doar noi cu ceea ce suntem, cu corpul si sentimetele noastre putem supravietui la orice. Ma bucur ca oamenii au fost nevoiti sa iasa din cutiutele lor de tabla (fie masini, fie birouri supra aglomerate) si au simtit mai mult decat de obicei ce inseamna sa ai contact direct cu pamantul.

Pe langa toate astea, Bucurestiul arata mai frumos, e mult mai multa liniste si oamenii incep sa prinda culoare in obraji. E cel mai mic semn care ne arata ca TRAIM cu adevarat, SIMTIM. Senzatia pe care am avut-o dupa aceasta plimbare, cand am intrat in casa care mi se parea mult mai calduroasa decat de obicei, cand mi-am simtit obrajii cum incep sa ia foc si picioarele care incepeau sa se dezmorteasca, mi s-a umplut inima de bucururie.

Mi-e imi place zapada si cred ca ar fi frumos sa invatam sa ne lasam sufletul sa se bucure de tot ce primeste.

***
Ioana Blaj este actrita, masteranda in arta actorului la UNATC

fotografia de noapte este realizata de Ana Maria Onisei, aseara 13 feb in Cismigiu.