arcubarcub

Un secret prea bine pastrat

Am ajuns la teatru la Sala ArCub de vreo patru ori in ultima vreme, si de fiecare data am ramas cu parere de rau pentru locurile goale pe care le-am vazut in jurul meu si pentru toti prietenii si toate cunostintele pe care n-am putut sa le aduc in
timp util sa le umple.

“Am crezut ca e doar un proiect de teatru” – mi-au spus unii. Nu, nu e un simplu proiect, e o stagiune intreaga, echilibrata, agreabila, cu actori buni, care joaca cu placere si inspiratie. “Da’ sala e praf” – mi-au spus altii. Sala nu e praf, dimpotriva, e recent renovata, fara fasoane stangaci incropite, functionala, confortabila, cu acustica si vedere bune inclusiv din ultimul rand de la balcon. “Dar n-am gasit bilete pe net” – ba da, rezervarile se fac chiar la ei pe site, biletele se iau de la fata locului, nu e nimic mai simplu. “Dar nu stiu ce joaca” – afli, din nou, de pe site-ul lor, si despre piesele proprii, si despre cele pe care le gazduiesc, cum e cazul spectacolului cu “O noapte furtunoasa”.

Daca invocam logistica, n-avem nici o scuza sa nu ajungem acolo de cate ori se intampla un spectacol de teatru ca un mic miracol. Biletele costa cat cele de la Multiplex si da, exista micul inconvenient ca la teatru chiar trebuie sa ajungi la timp si chiar trebuie sa tii telefonul inchis sau pe silent pe toata durata spectacolului. Dar cu asta ne-am obisnuit deja.

Stagiunea, cum spuneam (pentru ca nu te duci la o sala de teatru doar fiindca ajungi usor acolo) e bogata si pe toate gusturile – de la dramatizari sau piese clasice, la partituri moderne, toate sustinute de o echipa de actori din randul carora poti avea, seara de seara revelatii. Ale mele au fost Cerasela Iosifescu, in “Doua povesti de amor” si “Cina cu prieteni”, trei (sunt trei de fapt) roluri in care puteti sa-i apreciati range-ul greu de ghicit; Vlad Zamfirescu in “Cina cu prieteni “ si “O noapte furtunoasa” (personajul lui a fost declicul care pentru mine a schimbat o abordare clasica a piesei pe care oricum o stiu pe de rost intr- un dialog furtunos cu sala); Silviu Biris in “Doua povesti de amor” si in fracul lui Rica Venturiano.

Tot la ArCub i-am revazut pe scena cu mare bucurie pe Florin Busuioc (care nu este angajat INMH si nu s-a nascut prezentator meteo, ci actor ) si pe Ion Arcudeanu, savuros in textele cehoviene.

Ar fi ceva de spus si despre scenografie – care, desi apartine, evident, mai multor persoane – e cumva unitara: eleganta, sugestiva, economica, asa cum trebuie sa fie.

*

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

Leave a Comment


× five = 15

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!