flori sutuflori sutu

Paradisul florilor de primavara

Poti sa ajungi la Amsterdam din multe motive. Unele dintre ele sunt ilegale oriunde altundeva in Europa. Altele sunt alb cu albastru (dar sunt sigura ca v-ati saturat deja de cat v-am povestit despre cristal si portelan). Altele sunt vii, sunt cu milioanele si nu sunt neaparat oamenii din Amsterdam. Desi si ei sunt foarte interesanti.

Ca sa n-o mai lungesc, am fost in weekend la un eveniment de lucru cu 10 dintre cei mai influenti bloggeri din Romania, iar organizatoarea (pentru ca este o ea, Marta Usurelu), a ales dintre toate zilele anului tocmai cele in care sarbatoarea lalelelor de la Keukenhof era in toi.

La o jumatate de ora de aeroportul Schipol (care in sine mi se pare un templu al creativitatii functionale), Keukenhof este un parc imens, in care in fiecare an, producatorii olandezi de bulbi de lalele, zambile, crini si alte minunate flori de primavara isi aduc si isi expun minunile.

7 milioane de minuni. Palcuri de lalele in cele mai neasteptate culori sau combinatii de culori. Rauri de zambile, albe, piersicii, roz, fuchsia sau purpurii. Narcise de culoarea untului. Bonus, un pavilion dedicat orhideelor spectaculoase si altor plante exotice.

Pentru parada (pe care noi n-am prins-o), oamenii se aseaza de dimineata in jurul parcului, pe ruta pe care defileaza carele de lalele, iar, de la un punct incolo, circulatia se blocheaza cu totul, doar ca nimeni nu sufera prea tare pe tema asta, dimpotriva. Dupa lalele, la Keukenhof e sezonul crinilor – intreaga petrecere vegetala dureaza doua luni, de la sfarsitul lui martie pana la sfarsitul lui mai.

N-am argumente verbale pe masura delirului floral de langa Amsterdam, dar, din fericire, in calatorie am fost cu fotografi pasionati, asa ca argumentele vizuale le gasiti la Cristian Sutu, Alexandru Negrea, Costin Cocioaba, Cristi Dorombach. Cum toti in online avem “personalitati multiple”, ca sa vedeti toate pozele, cautati si pe FB, si pe blogurile lor. Veti avea parte de un festin de culoare.

Partea cea mai buna este ca, acum, spre deosebire de secolele precedente (cand oamenii se omorau pentru bulbii cei rari si fragili), din Amsterdam poti sa te intorci cu un fragment din Keukenhof in valiza. Asa se face ca azi dimineata in zori, dupa numai cinci ore de somn, cautam de loc in gradina pentru cei 120 de bulbi cu care am ajuns acasa. Printre ei, si lalele negre…

6 Comments Published

8 years ago / Reply

Anul trecut pe vremea asta am fost si eu acolo. Este incredibil de frumos, intr-adevar.Iti urez sa ti se prinda lalelele si sa ma inviti sa le vad, ca eu anul trecut nu am putut sa iau bulbi, din motive obiective.

8 years ago / Reply

Mersi mult, macar in poze si tot fac cumva sa le vezi. Bulbi poti comanda, iti vin prin posta in octombrie, iti dau adresa exacta a siteului daca te intereseaza. Nu costa exagerat.

8 years ago / Reply

Revin cu informatii complete – site-ul de pe care poti comanda bulbi este http://www.dutchgardenworld.com, livreaza in Romania, sunt 90 sau 100 de bulbi pentru 45 EUR. Ei sunt cei care aveau stand de prezentare si vanzare anul acesta in Keukenhof.

[…] recomand să citiți și ce au scris (sau o să scrie cât de repede :D) Sorana, Manafu, Șuțu, Alex, Adrian, Bobby, Sebastian, Piticu, Costin și Victor despre BizAmsterdam. […]

8 years ago / Reply

Si eu am fost anul trecut in aceasta perioada, este superb! Iar din parc vezi si campurile cu lalele, o imagine de exceptie! Eu stiam ca bulbii se planteaza in toamna, tocmai cand ti-i trimit ei daca faci comanda via internet.

8 years ago / Reply

Bulbii de la Piata de Flori se pastreaza in frigider, sunt mai comerciali si, evident, mai ieftini. Se planteaza si primavara si toamna si nu se mai scot din pamant. Selectia din piata este foarte pe gustul turistilor (aici ma includ si pe mine). Asa ca am vrut sa iau unii sa-i plantez acum repejor, iar daca nu rasare nimic, am varianta de backup mai scumpa dar cu garantii mai mari, de pe site-ul pe care l-am mentionat.

Leave a Comment


nine × 4 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!