*anonimul – editia IX, 2012

la ora la care scriu aceste rinduri, m-am despartit emotional de festivalul Anonimul pentru ca sunt deja de 2 zile la un alt proiect, unde urmeaza sa scriu povestea unui copil care pleaca pentru prima data intr-o tabara si i se schimba viata, dar chiar si-asa, de departe – si in km si emotional -,  tot m-am mai gindit la experientele de la Anonimul.

dincolo de filme intotdeauna festivalul asta are ceva care ma face sa iau cu mine acasa o multime de secvente.

fiecare are nevoie de timpul sau

ieri, in parc Aventura din Brasov o fetita n-a vrut sa faca niciun traseu: ii era frica. s-a uitat o vreme la colegii ei de clasa care executau catarari si, cind unii deja terminasera primul traseu, a decis ca va urca si ea. mi-am amintit de Andi Vasluianu care povestea in excursia noastra cu barca prin Delta despre experientele lui de pedagog (marea sa bucurie, dincolo de actorie) cind o eleva de liceu a stat citeva saptamini in sala nedorindu-si sa urce pe scena, dar cind a intrebat “acum pot sa urc?” si si-a spus rolul, i-a facut praf pe toti.

“fiecare are nevoie de timpul sau, are ritmul sau si trebuie sa ii simti cum sunt”, ne-a zis atunci Andi si eu ma gindeam ca profesorii, cel mai adesea, n-au nici timp, nici fler ca sa respecte ritmul de invatat al copiilor. cum si noi, in viata, respectam foarte rar ritmul si timpul de asimilare al informatiilor partenerilor/colegilor/prietenilor nostri.

Andi a fost o surpriza pentru mine la aceasta editie de festival Anonimul, nu-i stiam latura asta, dar mi-am promis sa cercetez, sa ma documentez si sa fac curind un profil al lui care sa va surprinda si pe voi:)

***
sportul te invata sa faci lucrurile perfect

de saptamina trecuta de cite ori am sa am treaba cu Dorian Bogutza am sa ma gindesc zimbind ca e cititor de Time.

eram intr-o seara la masa – cind am avut o disputa simpatica pe talent vs charisma – si am ajuns sa povestim despre olimpiada. eu citam dintr-un articol din Time despre o gimnasta americana si Dorian a intrebat “Time, revista?”, dupa care mi-a spus ca o are in bagaj:)

in seara aceea Dorian a spus “Sportivii de performanta invata ca lucrurile trebuie facute intotdeauna perfect pentru ca orice eroare inseamna accidentari, iar asta se translateaza si in viata”.

El stie bine pentru ca are prieteni apropiati campioni nationali la atletism.

bonus track la povestirile de mai sus, un film de scurt metraj cu Andi Vasluianu si Dorian Boguta 🙂

***
un tata misto

habar nu aveam ca Tudor Giurgiu e un tata asa de misto. pastrez in minte o imagine cu el in timp ce vorbea la telefon, rezolvind treburi de la birou, iar fiul lui, Stefan, impreuna cu fiul Adei si a lui Alexandru Solomon, Filip, pescuiau in buzunarele lui din spate:) mai exact stateau artirnati cu ambele miini, fiecare intr-un buzunar al blugilor lui Tudor, tirindu-se dupa el.
Tudor, calm, isi continua treaba, ii timp ce ii mai incuraja si pe pusti la pescuit.

***

replici, in timp ce ne chinuiam sa transferam prin bluetooth niste fotografii.

cind telefoanele, aflate fata in fata, nu se “vedeau” in bluetooth – citeodata stai unul linga altul si nu te vezi

cind pe ecranul telefonului meu a aparut “imperecheat, dar nu conectat” – la fel e si in viata, te imperechezi de multe ori, dar de mult mai putine ori te conectezi

cind telefonul m-a avertizat ca nu am deschis nush ce – intotdeauna tre sa dea amindoi, nu doar asa sa primesti. mai da si tu ceva.

N-am reusit sa transferam fotografiile (pe care le vedeti aici), dar a fost simpatic dialogul cu Claudiu Mitcu, fiecare punind in spatele vorbelor experiente pe care desi celalalt nu le stia, le intelegea din propriile-i trairi.

***
conversatia de mai bine de 2 ore cu Dan Chisu despre de ce face film, ce regreta si ce-l bucura din anii care au trecut pina la a ajunge sa faca regie. o discutie cu garda jos, pe care nu pot sa o exemplific cu nimic pentru ca nu i-am cerut voie lui Dan.
dar au fost momente in care ascultindu-l, ma gindeam ca l-am judecat gresit de multe ori.

***

excursia la Sulina, cu sincronicitatile ei minunate, relaxarea alaturi de Raluca Andreescu (vodafone) si aventurile lui Piulitza (nescrise inca, dar vor veni curind), discutiile cu Carla Teaha despre cit cauta pe dinauntru un actor, emotiile Florinei care a luat premiu special din partea comunitatii online, conversatiile cu Sandi (Alex Sandulescu, directorul B24 fun) si cu Adrian Popescu (director marketing Radio Guerrilla) care – atunci cind sunt cu garda jos si-si dau jos haina de sef care trebuie sa performeze perfect – sunt minunati cu micile sau mai marile lor griji, temeri, emotii.

***
Multumesc Miruna

e insa o secventa care s-a intimplat in fata mea si care descrie cel mai bine ce am vrea noi toti cei care am fost la anonimul sa spunem, am scris-o pentru ultima mea relatare despre festival in aplicatia Cinefili in Delta, creata de Vodafone pentru festival, dar o transcriu si aici.

Pe pontonul de unde luam barcile care ne aduceau la Murighiol, locul de unde ne luam masinile catre casa, Filip baiatul de 6 ani al producatoarei Ada Solomon si al regizorului Alexandru Solomon, isi tinea mama de mina.

“Mama, mama, iti multumesc ca ai ales sa venim in locul acesta minunat. A fost perfect”. De la inaltimea virstei lui, ii ajungea mamei undeva aproape de cot, asa ca doar si-a aplecat putin fruntea si i-a sarutat mina.

“Nu mie trebuie sa-mi multumesti, ci Mirunei”. (n. mea Miruna Berescu, directoarea festivalului).

Filip s-a desprins de mama si si-a alergat catre Miruna.

Gestul lui, cu inocenta virstei, vorbeste cel mai bine despre Raiul – cinematografic si nu numai – care e la Festivalul Anonimul de la Sfantu Gheorghe.

Miruna, sa stii ca si noi am fi vrut sa facem la fel ca Filip, dar ii multumim lui ca a fost, indirect, purtator de mesaj. Si iti mai multumim o data si aici.

*

Sper sa ne vedem la editia 2013, una foarte speciala: 10 ani de Anonimul.