habar n-ai la ce iti folosesc lucrurile pe care le inveti, atunci cind le inveti.

***

putin mai devreme la iesirea de la metrou piata sudului, un copil cam de 6-7 ani urla ingrozitor spre disperarea mamei lui care trebuia sa se confrunte cu privirile dezaprobatoare ale trecatorilor.

am crezut ca e autist, pentru ca mama – aflata in genunchi, cu bagajele lasate pe jos – incerca sa aiba contact vizual cu el. m-am dus la mama si i-am zis ca o ajut eu cu bagajele, sa-l ia in brate ca sa treaca de portile cu bara de metal.

mama, recunoscatoare, mi-a zimbit si a inceput sa-i vorbeasca baiatului  in limbajul mimico gestual, asa mi-am dat seama ca de fapt grohaia cind plingea pentru ca era mut.

cind mama l-a luat in brate si copilul a fost cu fata la mine, i-am zis – si vocal si prin semne:

– vrei ciocolata? am o ciocolata.

copilul surprins ca vorbesc cu el, a incetat din plins pentru o clipa.

cind a trecut de bara metalica si eu am venit cu bagajele, i-am zis mamei lui ca acum trebuie sa-i dau ciocolata pe care o am. copilul mai miriia putin, dar a luat ciocolata.

– spune-i doamnei “multumesc”, i-a zis mama in limbajul semnelor.

cum copilul nu reactiona f tare, i-am facut eu semnul “cu placere” – se deseneaza o inima in partea stinga a pieptului.

copilul se uita tot mai curios si cu ajutorul mamei – cunostintele mele de limbaj mimico gestual sunt f limitate – am aflat ca il cheama Cristi.

– pe mine ma cheama aproape la fel, Cristina, dar nu mai stiu sa arat pe litere. ma inveti?

si cum mama i-a tradus ce spuneam, copilul m-a luat de mina, ne-am tras pe margine si mi-a aratat pe litere cum se zice numele meu.

desigur, am plecat prieteni si mi s-a parut ca momentul asta a fost ca si cum am primit cea mai mare rasplata pentru cit m-am chinuit in putinele lectii de limbaj mimico gestual pe care le-am luat acum citiva ani la British Council.