nimic nu se compara cu un film pe care-l vezi simbata dimineata, in mijlocul patului, cu cafea fierbinte si placinta de mere calda alaturi.

tocmai am terminat de vazut A Separation, cistigatorul Oscarului pentru cel mai bun film strain de anul trecut.

stiu ca l-am vazut tirziu, nu mi-am facut curaj pentru el gindindu-ma ca o sa ma incarc negativ cu drama unei familii aflate in divort.
asa era prezentat filmul, dar nu despre asta e vorba;

daca nu l-ati vazut, cautati-l. e o poveste despre nuantele de gri ale adevarului, despre micile compromisuri pe care le faci chiar si cind ai un sistem solid de valori. e despre cum, dupa ce ti-ai invatat copilul sa fie bun, curajos si corect, il vezi ca minte ca sa-ti fie tie bine. si nu mai poti sa-i spui nimic.

nu e atit de dramatic pe cit imi imaginam (credeam ca ma va durea stomacul dupa ce-l vad), dar e un film care spune asa de multe despre viata pe care ne-o dorim corecta, dar care nu poate fi asa; pentru ca, pur si simplu, nu exista doar bine si rau.

acum caut adresa de mail a regizorului Asghar Farhadi (care e si scenarist) ca sa-i multumesc pentru filmul asta. sa-i fac o bucurie, dintr-un capat de lume opusa lumii lui, cum mi-a facut el mie in aceasta dimineata.

sa vedeti filmul. va rog.