Al-Pacino-cropped-608x390Al-Pacino-cropped-608x390

Al Pacino la Gerald Schoenfeld Theater

text de Sorana Savu

Pacino urcă pe scenă în “Glengarry Glen Ross” în New York și mai puteți să-l prindeți la Gerald Schoenfeld Theatre până în februarie. Dacă luați biletele acum. Sau, mai sigur, acum două luni. Pacino reia rolul interpretat de Jack Lemon în adaptarea cinematografică a piesei lui David Mamet din 1983. Și, din octombrie, de când au avut loc primele reprezentații, face valuri în rândul publicului și al presei. După cum era de așteptat.

Dacă la Londra, la Viena sau la Paris ajungem cu toții mai repede și mai ușor atunci când ne dorim cu tot dinadinsul să vedem un monstru sacru pe scenă, pentru mine cel puțin, trebuie să se întâmple ceva cu totul ieșit din comun ca să trec Oceanul. Al Pacino pe scenă se califică în categoria “cu totul ieșit din comun”.

O să vă povestesc că am aflat despre piesă la începutul verii și că, de atunci, am mărit semnificativ traficul pe site-ul Gerald Schoenfeld Theatre, în așteptarea datei la care biletele se puneau în vânzare. În fond, și asta ține de experiența generală – faptul că trăiești bucurându-te anticipat de un spectacol senzațional, cu luni de zile înainte ca el să aibă loc.

Pe măsură ce data spectacolului se apropia, emoțiile creșteau – ok, am așteptat atât, am comentat atât în avans ce urmează să se întâmple, dacă n-o să-mi placă? De altfel, la întoarcere, așa au fost și întrebările din partea prietenilor – cum a fost Pacino? Așa cum ne așteptăm sau…?

Dar, chiar înainte de ridicarea cortinei, am trecut printr-o altă experiență dintr-o altă dimensiune, la care nu mă așteptam câtuși de puțin. Ajunși punctuali la fața locului, într-o sală de teatru cochetă și micuță, am rămas mută să o văd așezându-se în fața mea, la două rânduri, pe Glenn Close. Iar, câteva minute mai târziu, lângă ea, pe Rose Byrne. Apoi, în altă zonă a sălii – Ellen Burstyn, dar deja depășisem șocul. Și, în rândul al doilea (o fi fost, n-o fi fost el, nu voi ști niciodată cu siguranță), cred că l-am zărit pe Steven Spielberg.

Comparativ cu el însuși, Pacino a fost minunat – dacă ați ridicat din sprâncene la ultimele lui filme (mai puțin “The Merchant of Venice”), vă dau dreptate, dar pe scenă, în rolul lui Shelly Levene, maestrul și-a dozat perfect discursul și a dominat partitura fără efort. Și, culmea, n-a fost deloc teatral – dacă vreți, mi-a amintit de zilele bune, când ieșea cu Johnny Depp pe stradă în “Donnie Brasco”.

Comparativ cu ecranizarea, deși Mamet nu e Shakespeare, cast-ul de la Gerald Schoenfeld a reușit, cu Pacino în frunte, să dea o altă lectură piesei. Dacă Lemon era un ratat foarte emoțional și empatic, Pacino e un cabotin perfect, ceva de genul – “ți-e milă, ți-am luat banii”. Dacă Ricky Roma din film (Alec Baldwin într-o anticipare caustică a rolului din “30Rock”) era agresiv și virulent până la dezumanizare, cel din piesă (Bobby Cannavale) înlocuiește spiritul belicos irlandez cu cel Italian (tot belicos, dar mai gregar și, parcă, mai uman). Nu mă acuzați, vă rog, de ethnic profiling, că suntem acasă, nu suntem la New York.

L-am aplaudat, subiectivă, foarte tare, pe Richard Schiff (Toby din “West Wing”), într-un rol umil, pe care dacă-l dramatizezi prea tare riști să-l gafezi. Și m-a ținut în scaun toată zbaterea unor oameni care, într-o situație la fel de împuțită ca asta pe care o parcurgem acum, nu reușesc decât să se îmbete cu apă rece și să se afunde și mai tare fiecare în abisul lui, cu toate că, la nivel declarativ, toți par să știe exact ce au de făcut ca să “se scoată”.

Energia scenei e magnetică, deși e o energie a deznădejdii, care te face să te cutremuri și să-i mulțumești sorții că ai cu ce plăti ipoteca. Abia la final, când aplauzele și ovațiile răsplătesc, 30 de secunde, efortul actorilor, constați că Pacino e cel mai scund din toată distribuția. “Larger than life” e o expresie care s-a inventat și pentru el.

Mergeți să-l vedeți până în februarie. Amintirea unei asemenea seri de teatru rămâne cu voi tot restul vieții.


*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

4 Comments Published

8 years ago / Reply

O legenda adevarata si un nume care nu se uita.

8 years ago / Reply

Fain, tare fain. Imi doresc sa fi fost in sala :)

8 years ago / Reply

ceea ce face lucrurile si mai interesante este ca al pacino (nu alec baldwin)a jucat rolul ricky roma in filmul din 1992.
rolul pe care alec baldwin il joaca in film nu exista in textul original al piesei scrise de mamet.

8 years ago / Reply

Scuze, Alex, asa e, s-a asezat praful peste memoria mea. Blake mi-a lasat o impresie prea puternica, mai puternica decat Pacino :-) Dar lucrurile se schimba…

Leave a Reply to Jocul orb -Olivia Cancel reply


+ 1 = five

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!