spun si cred ca cele mai importante lucruri din viata sunt amintirile.

ca trebuie sa ne traim visurile si sa ne experimentam dorintele ca sa avem amintiri.

mai spun ca, atunci cind plecam, nu luam cu noi nimic din toate bunurile strinse si ca plecam cu amintirile noastre.

doar ca in ultima vreme – de la interviul cu Lynne Tolley, mai exact – ma gindesc ca e posibil sa nu plecam nici cu amintirile noastre.

***

m-am gindit zilele astea care au fost orasele din lume prin care m-am plimbat; stiu in teorie ca, exceptind america latina si asia, am vizitat cam tot, dar n-am stiut sa le mai pun pe lista, unul sub celalalt, numele oraselor prin care am fost.

nu mai stiu de multa vreme multe dintre lucrurile pe care le-am trait – in copilarie, in adolescenta sau cind am plecat pe cont propriu prin viata.

de la un parfum sau un cuvint, de la un peisaj sau un chip de om, ies de prin cutiute secrete – din cind in cind – lucruri despre care nici nu mai stiam ca exista in mintea mea.

***

sunt dintre “calatori”, nu-mi place sa prind radacini: nu mi-am cumparat casa, nu mi-am luat masina – ca sa nu fac rate la vreo banca; in general, n-am facut nimic in viata care sa ma lege – mult timp, sau pentru totdeauna – de ceva sau cineva.

Lynne Tolley cea care mi-a dat, involuntar, acest exercitiu de analiza, pastreaza din fiecare oras in care merge  – si calatoreste imens -un album cu fotografii si scrie intr-un jurnal , zilnic, ce-a facut si cu cine s-a intilnit. pentru vremurile cind nu-si va mai aduce aminte si nici nu va mai putea calatori.

ieri ma gindeam ca am pierdut cursa asta, ca daca ma apuc acum de scris intr-un jurnal n-am sa mai stiu sa spun multe dintre lucrurile care mi s-au intimplat. de dimineata, dupa o zi in care – pentru ca n-am putut nota nimic din ceea ce vedeam unde faceam reporting – am tinut minte zeci , daca nu sute de detalii care urmeaza a fi descarcate acum pe hirtie, mi-am dat seama ca si cind nu imi voi mai putea aminti ce am trait, lucrurile si intimplarile acelea vor fi cu mine: pentru ca m-au facut ceea ce sunt. ceea ce voi deveni.

si-apoi, pentru ca asa mi se intimpla mie mereu – se aliniaza cumva planetele cu gindurile mele, am deschis facebook-ul si am gasit asta via Andreea Hanganu: o campanie cu amintiri despre Craciun pentru a atrage atentia asupra uneia dintre cele mai dese intilnite maladii – dementa.

Imagine how frightening it would be to lose your memory. 800,000 people in the UK live with dementia, and this is set to rise to 1m by 2015.
This tumblr brings together thoughts on Christmas and memory, and is part of the Prime Minister’s awareness raising campaign on dementia.
Get involved and tweet us your favourite memory by writing them on a piece of paper, taking a photo and tweeting us using the hashtag #xmas2remember

 

sa cititi aici Xmas to Remember povesti minunate despre Craciun.

inutil sa va spun ca mi-ar fi placut ca si politicienii nostri sa aiba asemenea preocupari.