aseara intr-una din pauzele publicitare din gala X Factor, Dan Pandrea m-a intrebat cine cred ca intra la duel.

mai avea Iulia de cintat, dar ea are o voce minunata si o vad in finala ( o vad de fapt o mare artista daca va invata sa-si arate vulerabilitatile, fragilitatea; oamenii se sperie de cei perfecti si empatizeaza cu cei vulnerabili).

i-am raspuns lui Dan cu singe rece: “Tudor Todut si, de dragul show-ului, as vrea un duel intre Red si Nordix. oricum unul dintre grupuri iese in seara asta sigur, asa ca daca sunt amindoua la duel avem si suspence.”

*

imi place Todut (am mai scris despre asta)- dintre cei din casa, era si este unul dintre cei mai curati la suflet, un om bun in esenta lui; are o voce minunata, dar e prea tinar si n-a trait inca suficient de mult ca sa poata transmite ceea ce spun versurile cintecelor.

fetele de la Red sunt si ele cu mult bun simt (Elena – cu efortul ei de a slabi si cu lupta ei de a infrunta opinia publica pentru ca nu sunt in standardele 90-60-90 – e preferata mea); la fel aia micii de la Nordix (care au venit, asa cum au si spus, sa invete; Flavia de acum 2 saptamini spunea ca nu o sa-i para rau daca iese pentru ca ea a invatat mult din aceasta experienta si stie ca a cistigat ceva), dar e un show de televiziune si toti o sa iasa rind pe rind.

iar eu, simtindu-ma un mic Dumnezeu, cind am fost intrebata, m-am jucat cu destinele lor.

e bine insa ca sunt mii de voturi, nu doar parerea unui singur om:)

***

toata aroganta mea a disparut pina la finalul perioadei de votare. a fost un moment in spectacol in care au aparut toate familiile concurentilor pe scena si apoi rudele au venit in sala. in spatele meu s-au asezat parintii si fratii Flaviei (are o sora super super dragalasa), in dreapta pe treptele de linga gradena in care stateam, parintii lui Tudor din Nordix. iar in rindul I in raza mea vizuala, in gradena paralela, fratele lui Todut cu parintii.

cit s-au anuntat cei salvati, am auzit cele mai multe oftaturi pe minut. simteam cum se roaga parintii din jurul meu. fratele lui Todut, un pusti de maximum 12 ani, stringea pumnii si-avea falcile inclestate. sora Flaviei isi impleticise degetele (ca atunci cind juri sa spui adevarul) si le stringea asa de tare incit erau vinetii.

brusc nu mi-am mai dorit sa plece nimeni. mi-a parut rau pentru aroganta mea de a face asa de usor presupuneri asupra vietilor unor copii.

***

cind au ramas trei concurenti pe scena (Udila, Nordix si Todut), tatal lui Tudor Todut a facut semnul de ok, un degetul mare ridicat in sus, catre fiul lui. “te sustin orice ar fi”, spus simplu, barbateste.

ala micu a inceput sa plinga si-a plins in hohote si cind a fost eliminat Todut, si toata pauza publicitara de dupa. se ineca de plins. plingea cu fiecare bucatica din corpul lui.

era acolo dragostea pentru frate mai presus de orice dorinta de cistig. iar mama incerca din greu sa-l linisteasca.

cind au ramas pe scena Udila si Nordix, mama celuilalt Tudor (calutul blond si naravas din Nordix) a exclamat “n-au nicio sansa cu Udila” si-a recunoscut cu maxima eleganta ca isi facusera planul ca atunci cind ies Nordix, ei sa voteze cu Udila. evident nu si-au imaginat ca lucrurile se vor aseza asa incit sa fie chiar in aceasta formula la duel.

restul e istorie pe care ati vazut-o la tv.

***
din gala de aseara, pastrez trei imagini/ senzatii:

rusinea mea ca m-am jucat – chiar si cu gindul – cu destinele unor copii.

lacrimile in siroaie ale fratelui lui Tudor Todut si cum, cind in sfirsit s-a linistit, a aplaudat fiecare dintre duelisti, tinind ritmul melodiilor lor (un fel de show must go on, intr-o versiune a inocentei unui copil)

si o secventa pe care n-ati vazut-o, desi s-a petrecut pe scena. era o pauza publicitara.

cind au terminat de cintat Parazitii, Chello s-a asezat in stinga scenei linga concurentii lui pentru ca urmau sa fie anuntate rezultatele voturilor. publicul era inca in picioare, fremata dupa prestatia lor. (sala a fost cea mai animata dintre toate prestatiile pe care le-am vazut la X Factor si-a fost o energie foarte buna)

Chello simtea reactia salii si isi exprima bucuria fara vorbe: sarea pe calciie ca un copil, cu pumnii strinsi pe linga corp si ridea cu ochii. un minut mai tirziu, cind adrenalina s-a mai dus, iar regizorul de platou incepea numaratoarea inversa pentru intrarea in live, Cheloo era inapoi “in personaj” cu fata aspra si exclama: “primul care o sa fie eliminat am sa fiu eu.”

***

recunosc ca m-am gindit ca e neincrederea lui in replica aia, e forma de autoaparare pentru orice remarca ar fi fost sa vina, dar la fel de onest recunosc ca – pentru ca tocmai ce primisem o lectie de la parintii celor de pe scena – mi-am spus imediat: “cine sunt eu sa judec asta?”

asa ca e mai bine sa descriu si sa va las pe fiecare sa intelegeti dupa cum simtiti.