imi plac oamenii care-si urmeaza visurile, pina la capat, cu orice risc. daca visul lor e unul cu baze altruiste, care nu ii deranjeaza pe cei din jur, ba chiar le imbogateste viata.

***

exista un actor pe care-l admir pentru perseverenta de a-si urma visul de copil: sa faca teatru pentru mase. teatru pe care sa-l inteleaga si bunicii din cel mai indepartat sat, dar si cel mai sofisticat dintre oraseni. teatru ca bucurie si relaxare intr-o seara. teatru la care sa rizi si sa plingi si care sa fie accesibil pentru toata lumea.

cind era mic il duceau parintii la Teatrul de Comedie si scena i se parea magie, l-a descoperit mai apoi pe Toma Caragiu si si-a dorit sa semene cu o parte din el.

voi il stiti si-l asociati cu lucruri uneori grosiere, alteori grobiene, dar de cele mai multe ori rideti de situatiile pe care le prezinta; eu stiu ca toate astea sunt o forma prin care el a cautat o vreme sa ajunga la mase – pentru ca umorul lui Caragiu nu mai ajunge la romanul de astazi. si-a invatat cum a evoluat (involuat de fapt) atentia telespectatorului in toti acesti ani.

voi il stiti drept golanasul de pe prima pagina a revistelor cu birfe, eu il asociez cu o intimplare de cind avea 8 ani cind, la teatru, o moneda a cazut de pe scena la picioarele lui si el a asteptat pina la pauza spectacolului ca sa o tina in mina ca pe cel mai pretios lucru.

***

recunosc ca acum citeva saptamini am crezut ca l-a doborit sistemul. pentru ca, desi spusese ca nu se mai intoarce la genul de show care l-a consacrat, emisiunea aparea in promo-uri noi.

m-am gindit ” ok, asta e. nu-si va duce visul pina la capat, l-au doborit si pe el banii si contractele”.

dar era promovarea pentru o reluare.

***

de la inceputul lui martie, Teatrul va fi la tv ca pe vremea copilariei noastre si asta pentru ca Mihai Bendeac n-a cedat presiunilor managementului Antenei 1 ( si banuiesc ca au fost foarte multe) si si-a urmat visul: sa faca teatru, in locul unei emisiuni de umor modern.

***

m-am intilnit o singura data cu Mihai Bendeac si asta pentru ca am insistat aproape 1 an sa fac un interviu cu el, simtind in tehnica lui ceva ce inca publicul nu poate vedea. atunci am fost primul jurnalist caruia i-a spus ce vrea sa faca – teatru la tv.

s-a incruntat cind i-am spus ca nu ma intereseaza exclusivitatea asta, cum nu m-au interesat nici birfele despre iubirile lui.

ma interesa copilul din el – copilul care credea in visul lui; era si este un exemplu pentru oricare alt om – cu orice meserie – pentru ca- si duce visul la capat, cu multe sacrificii.

*
am sa ma duc la repetitiile unui show de teatru tv pentru ca stiu ca peste 10 ani o sa scriu un story despre Bendeac – unul dintre cei mai populari si mai buni actori romani. am mai scris despre copilul care a ramas in el (dincolo de orice vedeti sau cititi in ziare) si care crede in visul lui de a aduce magia aceea a teatrului de masa inapoi la public.

(puteti citi aici profilul pe care l-am scris anul trecut: El, Mihai Bendeac, cum e?)

voi fi aici, peste 10 ani, documentata cu toate momentele importante ale carierei, ca sa pot scrie un profil despre un mare actor.

chiar cred asta. si o scriu ca sa ramina. stiu ca nu vedeti inca toate acestea in el; nu-i nimic. o sa scriu si peste 10 ani. cu multe alte exemple.