stiti ca va povestesc mereu despre lucrurile care sunt nepretuite? despre darurile care inseamna mai mult decit diamante, case si masini, decit orice lucru material?
tocmai am primit un dar care e suprarealist, incredibil si minunat.
in cartea despre X Factor scriu la sfirsit in capitolul multumiri ca ii multumesc unei jurnaliste din America, Susan Orlean, care probabil nu va sti niciodata ca o informatie din cartea ei m-a ajutat sa dau o cheie noua unuia dintre personajele despre care scriam ( e vorba de Cheloo).
Elena Ciric s-a gindit cum ar fi ca jurnalista respectiva sa stie, a cautat-o si … i-a raspuns.
Sunt absolut sigura ca Susan s-a bucurat ca cineva, la celalalt capat din lume, a descoperit ceva intr-o carte de-a sa si ca i-a folosit in munca.
Dar stiti cum a fost sa vad eu mesajul asta?
***
eram in gara din Sighisoara, asteptind trenul sa vin acasa (am fost la Sighisoara dupa o poveste minunata pe care o veti descoperi in curind pe blog). am vazut tag-ul statusului Elenei de pe Facebook si m-am gindit “ce tare, mai sunt jurnalisti in Romania care o stiu pe Susan Orlean. probabil din gasca lui Cristi Lupsa.”
apoi am deschis postarea de pe blog, am inteles ca avea legatura cu mine si, instant, mi-au dat lacrimile.
oamenii care asteptau pe peron se uitau la mine; unii zimbind, altii ingrijorati. le-am zimbit, iar cineva mi-a zis ” lasa ca o sa-l revezi” si-am zimbit si mai tare.
***
bucuria mea n-a avut legatura cu orgoliu (daca as fi vrut sa ma laud in vreun fel la Susan Orlean, as fi cautat-o eu), bucuria mea – atit de mare incit mi-au dat lacrimile – are legatura cu gindul frumos al Elenei si cu intimplarea in sine care stiu/ simt ca a fost o bucurie si in partea cealalta a globului.
“I never dreamed a sentence in a story I wrote years ago in New York would make its way across the world and influence an accomplished journalist in Romania. What a wonderful world we live in!”
***
sunt in tren pe drumul catre Bucuresti si stiu sigur ca orele se vor comprima pina acasa. mi se pare ca zbor si am asa o energie de as putea sa alerg pe linga tren pina la Bucuresti.
iti multumesc mult Elena.
Nu ma gandeam chiar ca o sa te fac sa plangi, dar ma bucur ca printr-un gest atat de mic am reusit sa fac o bucurie atat de mare!
Te pup, drum bun!
Si…fara Susan n-as fi putut face nimic. Daca nu m-ar fi bagat in seama, n-ai fi scris azi articolul acesta. Dar mi-a raspuns in 3 zile. 🙂
oamenii frumosi se aduna dupa legi nestiute 🙂
sunt sigura ca ai bucurat-o si pe ea.
(n-am plins chiar cu suspine 🙂 nu m-am afirmat in gara prea tare:)) )
multumesc inca o data
ma bucur tare mult pentru tine…inseamna ca bunatatea si sufletul omului inca sunt vii! chiar ma bucur:)
Un gest minunat, care ar trebui sa fie inclus in vreun “manual” despre romani. Astia suntem, domnule, nu raufacatorii Europei!
Felicitari pentru aceasta realizare. Sincer, meritati din plin toata admiratia oferita, pentru ca o oferiti de asemenea altor persoane.
Poate va ganditi sa imi imprumutati si mie din norocul dumneavoastra, promit sa-l restitui cu prima oportunitate!
Dupa o zi mohorita rau m-ai facut sa zambesc, sa trag aer in piept si sa imi spun: hai ca sa poate! Iti multumesc. Fericirea – sau linistea – sta in lucruri simple si, aparent, banale. ( ganduri bune si zambete Elenei si lui Susan ).
Dupa o zi care se vestea de dimineata o nebunie, am reusit sa ma relaxez si sa-mi confirm din nou ca lucrurile marunte va fac fericite. Ma bucur ca stiu cu ce gand sa ma intalnesc cu iubita mea!
[…] Bazavan descoperă [încă o dată] cum cuvintele se pot transforma în minuni – Un dar incredibil. ———————————————————————————-Alte articole pe […]
Intradevar neasteptat, frumos si emotionant! 🙂 Felicitari tie dar si ei pentru gestul de-a raspunde.