secretsecret

ebook colectiv: ce nu stiai despre mine?

imaginati-va o carte cu secretele altora. mici amanunte din viata unor oameni pe linga care treci pe strada si carora nu le mai dai atentie pentru ca esti prea ocupat(a).

secrete amuzante sau nu, in contradictie cu personalitatea sau meseria lor, un acces voyeuristic la niste intimplari.

un puzzle despre lucruri pe care le facem si nu ne place sa le stie lumea.

ar putea fi materie prima pentru un studiu antropologic, dar la fel de bine ar fi o lectura S!MPA din care ai avea de invatat.

***

va invit sa raspundeti printr-o poveste scurta, o intimplare, intr-un singur paragraf la intrebarea “ce nu stiai despre mine?”

semnati cu initiale, nu e importanta identitatea in acest proiect, dar lasati un mic indiciu despre profesia voastra (sau virsta) pentru ca viitorii cititori sa poata avea o imagine despre cine e protagonistul secretului.

***

ca sa va incurajez, doua secrete despre mine.

– Desi o parte importanta din meseria mea se bazeaza pe conversatie si am antrenamentul de a afla multe povesti  chiar si de la oamenii pe care-i intilnesc prima data, una dintre cele mai mari placeri ale mele este sa nu vorbesc. O zi in care nu trebuie sa vorbesc deloc mi se pare rasfatul suprem. Dar sa nu vorbesc deloc inseamna chiar deloc. Am studiat si limbajul mimico gestual sperind ca m-as putea exprima cit mai mult fara cuvinte, nu mi-a iesit.

(mi-a fost util insa o data la metrou cind m-am imprietenit cu un copil surdo mut)

– Nu dorm. Dorm 4 ore pe noapte, in noptile in care am noroc si pot sa adorm. Am incercat toate tratamentele din lume, de la plante la acupunctura, de la sport (de oricare fel) pina la masaje ( de toate felurile). Refuz sa iau somnifere si cindva ziceam ca – desi nu cred in ideea casatoriei, pentru ca oamenii trebuie sa fie liberi sa iasa oricind dintr-o relatie in care nu mai simt la fel – ma voi casatori cu barbatul in bratele caruia am sa dorm si eu, ca tot omul, 8 ore. Mi-a trecut si asta… Acum folosesc timpul in care ar trebui sa dorm ca sa citesc sau sa vad filme.

astept secretele voastre, aveti avantajul ca toate vor fi anonime:)

sunt sigura ca, adunate intr-o carte, vor fi foarte incitante si interesate de descoperit din perspectiva cititorului.

Later edit (inspirat de un mail de la un prieten): daca nu doriti sa postati secretul intr-un comentariu, aici, puteti sa o faceti via email cristina.bazavan la gmail.com (promit confidentialitatea absoluta)

44 Comments Published

7 years ago / Reply

Nu am spus niciodata “te iubesc”, desi am o relatie de 6 ani. In adolescenta, cand eram la inceput, as fi strigat toata ziua in gura mare asta, dar, pentru ca el nu-si exterioriza prea mult sentimele, n-am vrut sa fiu eu prima care isi declara dragostea. Cu timpul, m-am maturizat si a devenit un fel de “micul nostru secret sau complot”. Se simtea din gesturi, din priviri, din comportament, asa ca de ce s-o spunem in cuvinte?
Astazi nu mai sunt la fel de indragostita si ma bucur ca nu m-am obisnuit sa spun cu voce tare “te iubesc”, pentru ca m-as fi simtit obligata sa mint. Prin comportament si priviri, insa, nu pot sa fac asta… Macar sunt sincera pana la sfarsit.

7 years ago / Reply

Eu n-am spus asta intr-o relatie de 15 ani… n-am spus, nu mi s-a spus… dar a durat si am simtit… Apoi…. am avut alta relatie… in care am spus-o de sute de ori pe zi printre alte sute de sarutari apasate… am contrabalansat… aveam nevoie

7 years ago / Reply

Hei, astea nu sunt secrete!:) Le știam deja! Secretele mele: gândesc/îmi doresc sa am puterea sa îmi iau viața in mâini si sa zic “Gata, nu mai pot! Trebuie sa dau pagina!” Dar implica prea multe schimbări, mai ales pentru o fetița care e in mijlocul vijeliei. Al doilea secret: îmi doresc sa actionez cu adevarat când zic “Gata!”

7 years ago / Reply

promit ca in carticica sa fie un secret, secret, dar va fi anonim ca toate celelalte:)

7 years ago / Reply

Nu am avut niciodata un barbat doar pentru mine. Am fost mereu “a cincea roata la caruta”, “a doua”, “cealalta” sau cum doriti dumneavostra sa-i spuneti. Si nu stiu daca trist, dar simti uneori nevoia de apartenenta, vrei sa simti o mana infasurata dupa mijlocul tau, vrei sa ai un piept pe care sa pui capul seara, vrei… Vrei. Nu e nimic care sa inlocuiasca asta. Nici prietenii, nici familia, nici catelul, nici cartile citite, nimic. Fiecare fel de a iubi si de a simti ca esti iubit e diferit si nu poate fi compensat prin nimic altceva.

7 years ago / Reply

Il ador pe viitorul sot al prietenei mele.Mi-am dat seama ca nu l-am cunoscut asa cum trebuie inainte sa le fac cunostinta si acum mi se pare baiatul ideal. Si pe langa toate astea, el se “joaca” cu mine nevinovat, subtil, atingandu-ma de mana, tachinandu-ma, iar eu ii fac jocul. Bad, bad girl! :)

7 years ago / Reply

Super frumoasa ideea.
Care este termenul?
Multumesc.

7 years ago / Reply

nu mi-am fixat un deadline:)

dar nu ma duc mai departe de 2 sapt, cred

7 years ago / Reply

Încă din copilărie am simțit o contradicție în firea mea: îmi doream să intercaționez cu oamenii, însă, pe măsură ce reușeam să mă apropii de ei, impulsul era să dau înapoi, să mă-ndepărtez. Mi se întâmplă la fel și astăzi, deși în curând o să fac 30 de ani. Am învățat, între timp, să-mi controlez emoțiile, timiditatea, să nu le las să mă doboare. Ca jurnalist, am avut emoții de fiecare dată când m-am dus să fac un interviu. Uneori, ele s-au manifestat și fizic – de la mâini amorțite, la respirație tăiată și, cel mai neplăcut, căderi de calciu. Chiar dacă ceilalți nu le știau. Odată, m-am dus să fac un interviu cu un om, tot jurnalist, pe care-l admiram foarte tare. Aveam emoții așa de mari, încât, cu o oră înainte, nu eram în stare să stau locului – mă plimbam de-a lungul și de-a latul unei încăperi, cu o difuză senzație de greață, și-mi repetam în cap, aproape mă luam în râs: „Dar nu scap eu odată!”. Inerviul a decurs minunat. Însă, pentru mine, pe dinăuntru, presiunea fusese atât de mare încât voiam s-o retez cumva, să plec cât mai repede ca să mă pot relaxa. Din graba de-a evada, am fost cât pe ce să mă prind în ușile de la lift și-am scos și-un țipăt înecat, chiar de față cu intervievatul. Dar știu că singurul lucru ca să învingi timiditatea e să mergi mai departe, să te-arunci în continuare. Asumat. Abia refuzul de a te confrunta cu asta te-ar bloca.

7 years ago / Reply

Dimineata, cand sunt in in tramvai in drum spre serviciu simt nevoia sa ma lipesc de oameni. Nu fac asta, intotdeauna ma opreste gandul la reactia celuilalt, dar ma gandesc cum ar fi senzatia; motaind in picioare sa pot sa-mi pun capul pe un umar sau pe spatele cuiva si sa ma tina acolo fara sa zica nimic, doar de dragul unei minime interactiuni afective. Mi se pare incredibil ca de atatia ani oamenii stau la mai putin de un cm unul de altul, de cel putin doua ori pe zi (dimineata si seara) si asteapta cuminti sa ajunga “la cei dragi” sa primeasca afectiune (daca o primesc). In diminetile din perioade mai proaste visez la imbratisari venite din senin, doar asa, ca sa ma simt eu mai bine.

7 years ago / Reply

O imbratisare virtuala pentru tine ‘me’ :)

7 years ago / Reply

multumesc tare mult . m-a facut sa zambesc, functioneaza :)

7 years ago / Reply

Inca o imbratisare pentru tine, me!

7 years ago / Reply

multumesc! 😀
hug back pentru voi, andreea si A.G.

7 years ago / Reply

:) mi-amintesc că am scris şi eu despre asta, pe blog, cîndva. Se numea, Dragoste de-o staţie.
Deci nu sînt singura:)

7 years ago / Reply

R
De cei aproape 16 ani ai mei, nimeni nu a descoperit caietul meu , care mi-am inabusit, dezamagirile, frustralile , bucuriile, in texte creionate precum “Ce fac atat de rau copiii din ziua de azi?””,Digital Love”,” Fara titlu”, “Suflet Sanatos”- in momente in care m-a enervat profesoara de biologie, m-au surprins (neplacut) niste versuri de tipul “Let’s make some digital love”, cand am pierdut ceva cu adevarat important sau cand orasul a incercat sa-mi jefuiasca sufletul de vise.
De ce?
Pentru ca imi doresc sa le dezgroape cineva. Oricine

7 years ago / Reply

Mi-ar placea enorm sa lucrez ca ospatar pe un vas de croaziera. Macar 6 luni. Sa las tot, familie, tara, prieteni si sa merg in necunoscut.

7 years ago / Reply

Astazi e ziua mea de nastere.
Si nu stie absolut nimeni.

7 years ago / Reply

stim noi, acum.
la multi ani, sa-ti fie bine si sa ai parte de tot ce iubesti

7 years ago / Reply

Si eu stiu, iti urez la multi ani si multa sanatate.

7 years ago / Reply

Cine nu ma cunoaste indeaproape isi imagineaza ca sunt o casnica intretinuta. Dar eu reusesc prin propriile forte, de acasa, sa-mi castig strictul necesar(pentru mine si copilul meu) in mod legal si, mai ales, moral.
Iubesc zilele de luni. Pentru ca fiecare weekend ascunde suferinta. Pe care inca reusesc sa o ascund sub zambet.
I.O., 29 ani, teoretic casnica, somera, fara profesie, practic licentiata in drept, scriitoare si, nu in ultimul rand, mama

7 years ago / Reply

Ca o mica precizare, se pot posta aici si comentarii anonime. Ramane dar un IP ca urma si sunt sigur ca nu va fi facut public.

7 years ago / Reply

normal ca nu va fi facut public, nu despre asta e vorba in proiectul acesta
nimic din identitatea semnatarilor nu va fi publica

am mesaje si pe mail, unde am chiar mai multe date personale si nici acelea nu vor fi publice, niciodata

7 years ago / Reply

Mi-ar placea sa am curaj sa-mi schimb viata la 180 de grade. Sa plec in alta tara, cu banii pe care (nu prea) ii am, sa las tot, sa-mi asum riscuri, sa mor de foame, sa plang, sa ma gandesc cum sa ma descurc, sa ma provoc, sa ma adaptez, sa ma zdruncin din toate temeliile. In scurta mea viata de 23 de ani am avut mai multe experiente negative puternice, care mi-au schimbat foarte mult viata si pe care acum le privesc cu apreciere pentru ca nu as fi eu, cea de azi. Si stiu ca suna ciudat, insa viata mea decurge foarte confortabil de la o vreme si asta nu-mi place. Evolutia (aia buna) vine din provocari, din experiente puternice.

7 years ago / Reply

Nu merg la teatru (şi nici la operă şi la concerte). Da, ştiu, teatrul, opera, concertele egal cultură. Dar eu nu pot. Nu pot să stau în sală, cot la cot cu alţii şi să trăiesc în public emoţii. La film, cînd merg, caut colţul cel mai ‘gol’. Chiar dacă e lîngă ecran sau în colţul de lîngă un stîlp (vezi Cinema Arta, Cluj, TIFF). Dar la teatru, ce te faci? Sînt pline sălile mereu. La fel, la operă şi la Ateneu. Unde să te ascunzi să-ţi trăieşti bucăţica ta de catharsis? Unde te ascunzi de rîsul gros sau suspinele indecente ale celor din jur? LA concerte nici măcar nu e întuneric. Să fii tu cu tine şi cu muzica.
Aşa că e simplu. Eu pur şi simplu nu merg. Le văd acasă, în intimitate, în linişte. Fără priviri care să-mi stea aţintite în ceafă. Şi după aia mă fofilez şi din toate discuţiile înalte despre cultură şi artă, cînd vine vorba de teatru. Sau de operă. Sau de concerte.

7 years ago / Reply

Îmi place să vorbesc cu mine însămi. Nu în gând, nu în șoaptă, ci cu voce tare. Doar singură și doar în propria mea casă.
Mă întreb și îmi răspund, mă apostrofez, mă laud, mă cert. În schimb, nu reușesc să-mi dau sfaturi.
Aaahh, și ce-i mai interesant? Plasez vina pentru x lucru/fapt de la mine la … mine!
Îmi place să vorbesc singură fiindcă, ori sunt singură, ori mă simt singură. Ajută.

7 years ago / Reply

Imi place sa fiu un atent observator, sa fac legatura intre lucrurile care se intampla..intamplator sau nu. De la un timp nici nu le mai numesc coincidente.Ma tenteaza orice lucru, chestie care ar putea semnifica ceva, ar putea fi un simbol. Si e minunat cand mai constat ca de multe ori a fost bine sa observ si sa observ… In metrou, sau pe strada, imi place sa privesc oamenii ..mult..si de multe ori ma incearca sentimentul ca ii cunosc de undeva, seamana cu cineva..de cele mai multe ori cu acel cineva drag sufletului meu si care e departe. Visez in clipele mele de (ne)liniste sa ajung in Tibet, sa ma incarc de energiile de acolo sa fiu doar eu si natura. Dar tot eu visez alte ori sa ma umplu de iubire, sa iubesc si sa constat ca nu conteaza unde ma aflu, cand sunt cu sufletul drag mie…

7 years ago / Reply

Sunt xenofobă. Urăsc să comunic cu străinii. Am obsesia că sunt înţeleasă greşit, chiar dacă vorbesc corect gramatical. Când îmi vorbeşte un străin, nu ştiu niciodată sigur dacă am înţeles tot sau dacă am înţeles cum trebuie. Pe prietenele mele care se mărită cu străini le consider nişte ipocrite. Nu cred că ele pot iubi oameni cu care nu pot comunica nici jumătate din ceea ce ar vrea să comunice, din cauza barierei lingvistice. E clar pentru mine că sunt situaţii de compromis. Mi se trage probabil din copilărie, când un străin tânăr şi arătos mi-a oferit dulciuri într-un hotel. Am refuzat, fiind şcolită de mama să nu accept cadouri de la necunoscuţi. Dar mama era lângă mine şi mi-a zis că e în regulă, că pot accepta. Eu însă n-am putut să încalc regula pe care o învăţasem atât de bine. Omul a plecat foarte jignit. De atunci, probabil că am jignit mulţi străini cărora le-am răspuns la întrebări în doi peri.

7 years ago / Reply

Nici eu n-am reusit sa inteleg cum sunt relatiile astea in care cei doi nu au aceeasi limba materna. Am o prietena care are o relatie cu un tip dintr-o alta tara europeana. Niciunul nu vorbeste limba celuilalt, se inteleg in engleza si nici pe asta nu o stiu la un nivel foarte avansat… Imi pare ceva superficial.

7 years ago / Reply

si daca pentru ca nu folosesc cuvintele la maximum apeleaza la alte simturi ca sa comunice?:)
oamenii nu vorbesc doar prin cuvinte

7 years ago / Reply

Sunt sociofoba. Efectiv am atacuri de panica atunci cand iubitul meu imi cere sa iesim in nu stiu ce club ori sa ma prezinte nu stiu caror prieteni necunoscuti. Cand ma aflu intr-o mare de oameni nu vreau decat sa dispar din mefiul acela sufo

[…] blogosfera, merita mentionate sentinta in cazul WordPress – ColonHelp si initiativa Cristinei Bazavan de a strange intr-un ebook secretele […]

[…] am inceput proiectul  “ce nu stiati despre mine?” ma gindeam sa va povestesc cum sunt eu de fapt acasa. m-am razgindit:) dar uite ca domn Cristian […]

[…] o parte din secretele spuse anonim de cind am inceput proiectul pot fi citite aici. […]

7 years ago / Reply

Mie mi-ar placea sa ajung intr-o zi la o asemenea relaxare financiara, incat sa nu ma mai uit niciodata la preturi cand ma plimb cu caruciorul printre rafturile de la hipermarket. Ba chiar mai mult de-atat, sa arunc in cos tot ce-mi este necesar, fara sa mai calculez in minte fiecare leuț, cu grija. Sa nu mai aleg mereu cele mai ieftine produse…Trist secret, nu-i asa?

7 years ago / Reply

Desi nu il iubesc si nu il urasc, aproape zilnic ii urmaresc profilul de pe reteaua sociala, ca un gest involuntar. In unele zile uit cand sunt prea ocupata, dar adesea incerc sa vad ce se mai intampla, poate pentru ca relatia s-a taiat prea brusc.

7 years ago / Reply

M-am indragostit nebuneste de un rus. Un rus care de ziua mea m-a dus in cel mai frumos loc din Moscova, si impreuna cu o mana de tineri au dat drumul in aer la multe baloane mari si colorate. Il cunoscusem cu doar o saptamana in urma. Si abia astept sa-l revad!

Dora, 25 ani, analist intr-o multinationala

7 years ago / Reply

Imi doresc sa las, pentru 6 luni – 1 an, totul in urma: copil, motan, parinti, prieteni, job, casa si tara si sa plec in africa, sa activez ca voluntar pentru crucea rosie. mi-ar placea sa lucrez cu copiii, ca profesoara si mamica sociala, sa locuiesc cu ei in tabere de refugiati, sa stiu ca ceea ce le ofer eu, un zambet, o portie de mancare gatita cu drag, o imbratisare, o vorba buna, conteaza cu adevarat. ma simt uneori pierduta aici, printre atatea “trebuie” tehnologizate, seci si goale, fara de care s-ar putea trai linistit si frumos. si sa scriu, in tot acest timp, scenariile pe care nu am timp sa le scriu acum, si cartile cu povesti incepute si neterminate.

7 years ago / Reply

mi.as dori sa stie ca nu s.a schimbat nimic de acum 3 ani, ca eu inca adorm si ma trezesc cu gandul la el, ca eu am lut.o ad litteram cand el a spus “vreau sa ramanem asa cum suntem”, ca raspuns la declaratia mea penibila: eu am ramas indragostita de el, el a ramas neindragostit de mine.

7 years ago / Reply

21, studenta

7 years ago / Reply

Mi-am inselat toti prietenii, studiez o facultate care nu e pe locul 1 in topul pasiunilor, vreau sa fiu critic de teatru.

7 years ago / Reply

De multe ori, stau pana tarziu in noapte pe net, desi nu am ceva anume de facut. Pierd timpul, implicit cateva ore de somn care nu mi-ar strica, pentru ca mi-e teama de urmatoarea zi, nu vreau sa vina asa repede. Mi se intampla asta cand am diverse treburi importante, probleme, cand sunt stresata si ingrijorata. Nu stiu cum sa scap de obiceiul asta. Pe de o parte, parca ma ajuta cumva psihic, dar, pe de alta parte, chiar nu-i ok sa nu ma odihnesc bine. Intre timp, incep sa caut creme anticearcan…

7 years ago / Reply

A.D., 21, studenta

7 years ago / Reply

Ai zice ca nu exista sufletul pereche, ca e o vorba de-a copywriterilor. Dar l-am intalnit. Am facut acelasi liceu, mi-a cumparat trufe la prima intalnire si m-a sarutat stangaci rau pentru prima oara la 17 ani. La doua luni mi-a dat un inel de argint si m-a intrebat daca o sa vreau sa fiu sotia lui candva, in viitor. Am vazut toate serialele impreuna si i-am scris titlul cartii pe care a publicat-o. Ne-am iubit cu messenger, cu biletele arse pe margine de tristete, cu nopti la telefon, cu banca, strada, padurea noastra, infinitul nostru. Pana cand m-am indragostit de altcineva.

Leave a Comment


7 − two =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!