angela gheorghiuangela gheorghiu

Un recital extraordinar… extraordinar

text de Sorana Savu

“Cu biletul in mana si oamenii tot nu credeau ca vor intra in teatrul de vara din Bacau si o vor asculta pe Angela Gheorghiu live” spunea, azi dimineata, unul dintre organizatorii Galei bacauane “One Man Show”. Vineri seara, chiar venit direct de pe drum din Bucuresti si complet necunoscator intr-ale tainelor urbei, puteai sa gasesti Teatrul de Vara urmarind sirurile de oameni imbracati elegant, care iesisera parca la promenada.

Fotoliilor teatrului de vara li se adaugasera prompt mai multe siruri de scaune ca sa se gaseasca loc pentru toti cei care doreau sa vada minunea: Angela Gheorghiu, poate cea mai cunoscuta si mai apreciata soprana din lume, venea pentru prima oara in concert in tara, altundeva decat in Bucuresti. Aproape de casa, de fapt, pentru ca Bacaul e la numai 50 de kilometri distanta de Adjud, unde Gheorghiu s-a nascut.

A fost – poate in principal din acest motiv – un recital extraordinar extraordinar, in care emotiile s-au amestecat cu un sentiment pronuntat de familiaritate si pe scena, si in sala. Revenita acasa dupa 20 de ani, aproape ca intr-o telenovela neverosimila, Angela a oscilat toata seara intre postura de gazda si de oaspete exceptional, flirtand cu umor si dezinvoltura si cu publicul si cu liedurile, si cu prelucrarile folclorice si cu maestrul care a acompaniat-o la pian.

Stralucitoare, intr-o forma excelenta si cu o energie buna imperturbabila, mi-a adus lacrimile in ochi cu timbrul ei fabulos, cu tehnica asumata déjà de atata vreme, care ii permite sa emita niste sunete ireale si ravasitoare, aproape fara sa deschida gura. Eleganta si provocatoare, emotionata si emotionanta, urcand si coborand piedestalul de diva dupa bunul plac, Angela Gheorghiu s-a jucat cu o sala pe care o cucerise de la prima nota.

Fiecare piesa a recitalului a fost o mica lectie de muzica, dar si un fragment de memorii – de la amintirea Miei Barbu, la cea a mamei, la cea a romantelor comuniste (pe care oricine o cunoaste cat de cat pe Angela stie cat de mult le dispretuia), la cea a primei piese cantate impreuna cu Dan Grigore. Rachmaninov, Chopin, Brediceanu, Stefanescu, Poulenc, Puccini – rusa, franceza, romana, dar si italiana si engleza in final, la bisuri. Esperanto-ul in care Angela Gheorghiu este vorbitor fluent.

Intregul repertoriu al concertului, incluzand mai mult de jumatate piese romanesti, a fost o avanpremiera la concertul din octombrie, pe care Angela Gheorghiu l-a programat la Scala din Milano – una dintre cele mai prestigioase, dar si cele mai pretentioase (ca sa nu zic de-a dreptul crude) scene de opera din lume. Ce pentru noi si sala din Bacau suna familiar si cald, pentru Milano va fi exotic: o intalnire obligatorie cu muzica romaneasca pe care Angela Gheorghiu o duce, cu indrazneala si perseverenta, pretutindeni pe unde ajunge.

Familiaritatea a fost nota de baza a serii – si nu a fost una cabotina, ci una cat se poate de simtita, cata vreme familia Angelei era in primul rand – cele doua Ioane, mama si nepoata. Impreuna cu ea, erau trei generatii pe care scena nu le mai despartea, ci dimpotriva, le aducea pentru prima data foarte foarte aproape. Iar noi, ceilalti, eram invitati increduli intr-un moment de-a dreptul intim. Seara de vineri s-a terminat in zori de sambata, atata adrenalina aveam de consumat, atata muzica imi suna in urechi, atatea emotii imi dereglasera complet ritmul cardiac.

Evident ca as mai putea sa mai scriu o multime, dar nu m-ati crede, si nici nu v-as lua-o in nume de rau pentru ca experienta cu vocea Angelei Gheorghiu live e, pentru mine, viscerala si indescriptibila.

 *
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

Leave a Comment


five − = 3

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!