chairchair

ce facem cind nu facem nimic

aseara, cu un pahar de vin alaturi si dupa ce ne-am uitat la Romania danseaza, am ajuns sa discut cu prietenii in casa carora petrecusem Pastele despre ce vor face concurentii – chiar si cistigatorii – cind nu vor mai avea miza si expunerea show-ului in fata. de aici n-a fost decit un pas sa dezbatem cum dealuiesc oamenii situatiile in care nu fac CEVA. orice.

am vorbit despre asta acum 3 ani la Women on Web si aseara am descoperit ca, desi aveam transcrierea speech-ului, nu l-am facut niciodata public. iata-l.

***

ce facem cind nu facem nimic

Acum citiva ani am petrecut o saptamina alaturi de regizorul Andrei Serban la Sibiu ca sa-l vad cum lucreaza pentru o noua montare a Pescarusului lui Cehov. Intr-una din zile am mers cu el la cursul de actorie al studentilor din anul I.

Am intrat in sala de curs si, din primele clipe, s-a remarcat un student care vorbea mai tare, gesticula mai mult, scria pe el “vreau sa captez atentia”. Cum trebuia sa faca un workshop cu ei,  Andrei Serban l-a invitat in mijlocul clasei pe acest baiat, i-a dat un scaun si i-a spus:

“Te rog stai aici si sa nu faci nimic. Nimic. Absolut nimic.”

Tinarul era fericit – fusese bagat in seama de maestru  – si s-a asezat hotarit pe scaun (Serban e unul dintre cei mai mari regizori de teatru si de opera pe care i-a avut vreodata Romania – a lucrat cu Diane Lane, cu Christopher Reeve, Meryl Streep, dar si cu cei mai mari actori romani).

Andrei Serban s-a asezat pe primul scaun din apropierea tinarului, si-a pus miinile in sin si a inceput sa-l priveasca. In privirea lui erau forta si condescendenta.

Colegii tinarului ii priveau atent.

Dupa un minut tinarul a inceput sa se miste pe scaun. Andrei Serban a tusit ostentativ. Clasa a inceput sa rida. Tinarul a roshit.

Dupa alte 30 de secunde, cind era evident ca tinarul se simte inconfortabil in fata privirilor celorlalti, Andrei Serban s-a dus linga el, i-a pus mina pe umar si-a spus:

“Ca actor cel mai greu e sa stai fara sa faci nimic. Sa stai pur si simplu, mult timp, linistit, fara sa te gindesti la nimic, fara sa transmiti nimic. De obicei tacerea actorului are o semnificatie, statul lui nemiscat are o alta semnificatie. Dar cel mai greu e sa nu faci nimic.”

*

Stiu ca nu va ginditi la asta decit atunci cind aveti vorbe de ocara despre unii si altii, dar si noi suntem actori. Daca suntem onesti recunoastem ca, desi n-am facut scoala de actorie, jucam roluri.

Mircea Diaconu a explicat odata de ce toti oamenii sunt actori.

Ne constumam in fiecare dimineata, ca sa facem fata publicului nostru. (Sigur, noi, femeile, ne costumam ceva mai mult, dar o facem pentru ca … suntem inspirate de reviste )

Suntem cu totii actori cind mergem la primarie sa cerem aprobare pentru o casa, avem un rol pregatit, un discurs pe care sa-l spunem. Daca nu e primarie, e seful cind cerem o marire de leafa sau e administratorul blocului.

Ne pregatim un rol/ un speech cind cerem in casatorie (ma rog mai ales domnii, dar avem egalitate de sanse si, din cind in cind, cerem si noi femeile in casatorie);

Ca in exercitiul lui Andrei Serban si pentru noi, oricit de ciudat ar parea la primul gind, cel mai greu e cind nu facem anumite lucruri si nu atunci cind le facem.

***

Astazi exista retete pe pasi pentru orice profesie am alege, pentru cum sa facem cunostinta cu un domn sau o doamna, pentru cum sa facem dragoste, cum sa dam mina sau cum sa spunem buna ziua.

Le gasim pe toate pe net, in carti sau exista traineri specializati.

Dar cind nu facem CEVA suntem singuri. Si nu ne invata nimeni cum sa rezolvam asta.

Ma refer la lucrurile pe care lumea spune ca trebuie sa le facem si daca nu le facem e gresit.

Nu urmam o facultate in pas cu toata lumea.

Nu ne casatorim.

Nu facem copii.

Nu ne luam masina, casa sau televizor cu diagonala de multi cm.

Nu facem CEVA.

Si trebuie sa stam pe scaun, in fata clasei si sa ne uitam la colegii nostri – de virsta, de serviciu, de singe sau orice fel de colegi ar fi ei – fara sa facem CEVA.

Sa stim ca ne analizeaza, ca ne judeca, ca zimbesc ironici.

Iar noi sa nu facem nimic.

E un exercitiu pe care cei din liga mare l-au intilnit de multe ori.

***

Cei mai multi dintre oamenii care au facut ceva cu care sa schimbe lumea au inceput prin a nu face ceva ce-i obliga societatea. Au incalcat reguli si s-au asezat apoi pe scaun ca sa-i lase pe altii sa-i judece.

***

Ma intorc la actori si actorie, pentru o alta poveste care leaga lumea civila cu scena.

La prima lui vizita in Romania, l-am intilnit pe Ethan Hawke cu citeva minute inainte de lectura publica a cartii sale Miercurea Cenusii. Mi-a spus atunci:

”Pentru noi, actorii, cel mai greu e cind nu facem nimic. Cind suntem intre doua proiecte. De la un anume moment incolo, nici macar nu mai e vorba de bani, e vorba de cum iti ocupi mintea. De asta am scris Miercurea cenushii. Ca sa fac ceva.”

Toti am avut sau vom avea momente in viata cind ne vom afla in pauza dintre doua situatii active; doua joburi; doua proiecte; doua iubiri; doua casatorii…

Si daca n-ati descoperit inca pe pielea voastra veti descoperi curind ca nu e nimeni care sa va preda lectia ce fac cind nu fac nimic.

Cind nu mai iubesc…

Cind n-am un proiect care sa ma tina in priza…

Cind n-am obligatii de timp si spatiu…

Stiu ca toata lumea vorbeste despre cheia succesului ca fiind actiunea: sa fii activ, sa te implici in multe; sa stii cit mai multe.

Dar o parte importanta din succesul fiecaruia e bazat pe ce face cind nu face nimic.

Cit de bine suntem infipti in propriile picioare cind stam in fata clasei spunind ca nu facem nimic, cit de asezatisuntem in propriul corp si propria minte cind nu facem lucrurile pe care ar fi trebuit sa le facem, dupa standardele lumii.

***

Ma intorc intimplarea de la Sibiu cu Andrei Serban. Cind am plecat de la cursul studentilor, tzopaiam in jurul dlui Andrei Serban, comentind:

“Nu e corect cum ati pus problema. El nu avea de unde sa stie cum sa stea fara sa faca nimic, nu exista un raspuns corect la exercitiul asta.”

A zimbit: ”Adu-mi aminte mine dimineata inainte de repetitii sa-ti arat rezolvarea acestui exercitiu”

A doua zi, pina sa vina actorii la repetitii, s- a asezat pe un scaun la marginea scenei, in timp ce eu stateam pe primul rind, in sala. A inchis ochii si am vazut cum trupul i se relaxeaza. A trecut un minut, nu facea nimic, a mai trecut un pic, el tot la fel de relaxat cu ochii inchisi. Eu, care ma plictisisem uitindu-ma la un om care nu facea nimic, m-am gindit ca ar fi foarte tare sa adoarma acolo si sa vina actorii sa-l gaseasca asa.

Si-am zimbit.

In urmatoarea secunda a inceput si el sa zimbeasca, desi avea ochii inchisi.

Peste citeva clipe a deshis ochii:

“E alegerea ta cit esti de relaxat si de deschis la ce e in jur, atunci cind nu faci nimic.”

***

Acum, peste niste ani, cu ceva experienta in spate, cu ceva momente in care n-am facut “nimic” – emotional sau profesional – stiu ca putem fi “pereti” sau “oglinzi” cind nu facem nimic.

Putem sa fim opaci, inchistati, sa ricoseze din noi toti si toate, pentru ca noi avem un task: “nu facem nimic”.  E important pentru noi ca stam pe scaun in fata tuturor, iar ei ne judeca pentru ca nu facem nimic. Asta ne ocupa toata energia si timpul.

Dar putem  la fel de bine sa fim ca o oglinda, sa preluam din jur energie, zimbete si sa le dam mai departe, sa le reflectam catre cei din jur, chiar daca, aparent, nu facem nimic.

Astazi stiu ca e alegerea noastra daca suntem oameni perete sau oameni oglinda atunci cind nu facem nimic.

Restul e ceva pe care-l faci si il inveti ca mersul pe jos. Faci doi pasi, cazi, te mai ridici. Iar mai faci doi pasi. Usor usor.

Bucuresti, octombrie 2010

4 Comments Published

6 years ago / Reply

Minunat. Cred ca invatam sa nu facem nimic cu liniste si gratie pe masura ce trec anii si ne asezam mai bine in noi insine, fara sa mai simtim nevoia, fara sa ne mai gandim ca avem ceva de explicat, justificat, demonstrat celorlalti.
Acum, pauzele mele de nimic ma ajuta sa imi incarc bateriile, sa ma linistesc si sa visez la ce visele pe care mi le voi indeplini mai departe.

6 years ago / Reply

Cu toate ca ai scris de curandun articol asemanator, in acesta regasesc mult mai multe valente in ce priveste inadaptarea la conformism. O “oglinda” in care vad si cateva fractiuni si din mine. De data asta insa le privesc din alt unghi. Pentru mine sa nu fac nimic inseamna sa nu raspund unor situatii dificile asa cum se asteapta ceilalti(si totusi, uneori reusesc si eu sa raman o oglinda). Insa e cumplit de apasator sentimentul cand ai vrea sa iesi din acel “nimic” si nu reusesti, caci nu depinde numai de tine. Si stii ca trebuie sa ramai, facand nimic.

6 years ago / Reply

asta e din 2010. nici eu nu stiam ca abordasem pe alocuri aceeasi tema… atunci insa urmaream altceva, nu brandingul ca in prezentarea pe care am facut-o anul asta.:)

[…] despre oameni perete si oameni oglinzi, aici, dintr-un speech la WoW din 2010 […]

Leave a Comment


+ three = 9

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!