cover forbescover forbes

Cover. Story.

text de Sorana Savu
Pentru interviul care a stat la baza materialului din revista Forbes care a aparut astazi, am asteptat cam opt luni. Idee, documentare, intrebari, planificare, intalnire, scris, rescris, editat, publicat. De departe, perioada cea mai frumoasa a fost cea a documentarii, care mi-a redeschis apetitul pentru opera dupa un hiatus de aproape trei decenii.
In cele opt luni am citit, am ascultat, am recitit, am fost la spectacole si mi-am reorganizat muzica in iPod.  Si in memorie, si in suflet. Am avut, desigur, privilegiul de a nu avea un deadline. Si o multime de prieteni care m-au ajutat in fel si chip de-a lungul acestei experiente – Cristina, Bogdan, Raluca sunt cei trei carora le multumesc cel mai mult.
Rezultatul, il puteti citi in Forbes – iar o poveste de culise o puteti citi aici:
In martie anul trecut am ajuns sa o vad pe Angela Gheorghiu in La Boheme in Barcelona, in rolul lui Mimi. Stiam ariile principale aproape pe de rost din inregistrarile de pe internet, dar, cu riscul de a folosi cliseul cliseelor, chiar nimic nu te poate pregati pentru experienta live cu timbrul sopranei, cu umorul si teatralitatea ei. In ce ma priveste, experienta cu un timbru e fizica, cand imi place o voce cu adevarat, urechea nu mai e singura care ma avertizeaza, ma trec fiorii, magia e palpabila si multisenzoriala. Iar in Barcelona, a fost fabulos.
In octombrie, am ajuns din nou sa vad si sa ascult la La Boheme, de aceasta data la Scala. Angela era pe afis. Langa noi, in sala, un cuplu in varsta din Statele Unite. Imbracati extrem de elegant, dar nu din snobism, ci din respectul pe care unii dintre americani il au pentru artele inalte, cei doi mi-au povestit cum erau in vacanta in Europa si facusera un ocol special ca sa vina sa o vada pe Angela Gheorghiu.” E romanca, nu?””Da, ca noi.”  “Eminunata. Voiam sa o vedem si in Tosca la San Francisco, dar nu am mai prins bilete, asa ca am venit aici.” “O sa fie grozav, am mai vazut-o in La Boheme”, am zis. Dar, stupoare, inainte de ridicarea cortinei, o voce ne anunta ca Angela nu poate urca pe scena. Sala are un oftat de dezamagire foarte sonor. “She has a reputation, you know..” spune americanul de langa mine. “I know”, spun amarita. Si astept, politicoasa, ca in productia fastuoasa a lui Zeffirelli, cu o alta romanca, in ascensiune, in rolul lui Mimi, miracolul sa se intample din nou. Politetea ma tine pe scaun doar pana la finele primului act. Orchestra canta mult prea tare, muzica e aceeasi, personajele sunt acolo, vocile sunt clare si interpretarea e corecta, dar nimic nu se leaga. Mimi sta permanent cu spatele la noul ei iubit si gesticuleaza ciudat. A doua zi aflu dintr-un interviu ca miscarile de tai-chi o ajutau sa cante. Hm….
Inainte de interviu, am primit toate avertismentele din partea cunoscutilor, dar tot nu m-am putut abtine sa nu-i povestesc Angelei cele de mai sus. Cum e, din sala, atunci cand ea nu e. “nu-mi spuneti ca ati fost tocmai cand n-am urcat pe scena!” spune, la final de interviu, cand toate intrebarile fusesera deja puse. “Ba da.” ” Ghinion”, raspunde zambind. Si zambesc si eu, pentru ca as fi vrut sa spun exact acelasi lucru. Ghinion.
Si, poate, un noroc, altfel nu as fi avut o comparatie directa intre ea si altcineva. N-as fi inteles-o atunci cand spune (cum incerca sa spuna si Callas, de altfel) ca prima donna nu e numita de pomana astfel, ci pentru ca, de cele mai multe ori, e prezenta (sau absenta, dupa cum s-a vazut ;-)) cea mai importanta intr-o opera, mai importanta decat cea a regizorului, a dirijorului sau a tenorului. Nu pricepeam de ce ea si nu altcineva – din pleiada destul de bogata de dive internationale – a ajuns sa cante si pentru Obama, si pentru Medvedev, si pentru Regina Angliei. De ce ea e subiectul rautatilor celor mai meschine si al aprecierilor celor mai entuziaste.  De ce ea a fost invitata sa inregistreze un album omagiu pentru Callas si cum de a indraznit sa accepte.
De atunci, am mai vazut-o de doua ori in concert, ridicand sala in picioare fara efort, de cate ori a vrut, orice ar fi cantat. Saptamana trecuta, englezii au numarat sapte standing ovations la concertul ei din Londra, un lucru care NU se intampla in salile de spectacol din Marea Britanie.
E spumoasa in conversatie si foarte, foarte frumoasa si in realitate. Ca toti artistii mari, are o energie uluitoare, debusolanta cand incerci sa urmaresti firul logic al unei serii de intrebari pe care le-ai tooot pregatit luni de zile. Si spune lucrurilor pe nume, direct si fara falsa modestie, asumandu-si ca, daca nu cunosti contextul in care iti vorbeste, ar putea trece drept aroganta sau inchipuita. Dar nu e. Iar daca nu ma credeti, nu e suparare, mergeti doar sa o vedeti invitata in concertul lui Andrea Bocelli pe 25 mai si vorbim dupa aceea. 😉
*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

One Comment Published

[…] Lectura placuta Dar.. inainte de asta, faceti un o mica oprire pe blogul Cristinei Bazavan unde Sorana povesteste “making off – ul” acestul material. […]

Leave a Comment


five × = 40

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!