am mai scris cindva ca afectiune e in limba romana un cuvint care descrie doua stari opuse – boala si iubire – si ca din intilnirea acestor doua situatii /stari ies povesti din care, mereu, invatam. iata una dintre ele.

V-ati intrebat vreodata ce se intimpla cu monedele pe care le puneti in cutiile transparente de la McDonald’s? Restul care e atit de mic incit pare ca nu conteaza si iti zici “nu imi mai incarc buzunarele si cu asta”?

Banii din cutiile acelea ajung la Fundatia McDonald’s si se transforma in fapte bune catre copii bolnaviori. Zilele trecute am fost la Spitalul Grigore Alexandrescu si in curte, in lateral, e o casuta colorata cu un design vesel: Casa Ronald.

Am vazut de multe ori casa, dar nu mi-am imaginat niciodata ce ascunde. E un loc in care pot sta parintii copiilor care necesita tratament indelungat in spital sau copiii care fac chimio/ recuperari de orice fel pe perioada zilei, iar seara ar putea dormi in alta parte, dar sunt prea saraci si necajiti ca sa-si permita un hotel. Sau n-au rude in Bucuresti.

*

Casa Ronald are 2 etaje si 18 camere. La parter sunt 2 camere pentru copiii care nu se pot deplasa, iar la etaj sunt 8, respectiv 6. Cu baie proprie, asternuturi gonfrate cu desene colorate. Jos e un living, o spalatorie si o bucatarie cu aragaze electrice si doua frigidere mari care poarta in coltul drept cite un magnet cu numere: 1-8, 9-16. Numerele camerelor care depoziteaza acolo mincare.

Pe pereti sunt fotografii cu copiii care au fost gazduiti aici – cei mai multi de la chimioterapie. Unii mai sunt in viata, altii nu. Dar printre cei mici care revin la tratament sunt unii care spun “Merg la spital, dar doar daca stau in Casa Buna”.

Casa Ronald e un loc care pare ca n-are nicio legatura cu spitalul, desi e in curtea lui; nu miroase a medicamente, sunt multe instalatii de joaca in living. E ca o casa in care copiii merg in tabara.

*

Miercuri l-am cunoscut pe David care acum are 2 ani si 2 luni. S-a nascut cu o malformatie a picioarelor care facea ca gamba sa fie ridicata in sus pina aproape de genunchi. “Nici nu puteam sa-i pun sosete”, a zis mama lui care acum zimbea pentru ca David mergea singurel prin casa si daca nu mi-ar fi spus care a fost problema lui, nu m-as fi prins ca e bolnavior.

David face in continuare recuperare kineto si electrostimulare, cite 2 ore pe zi, o saptamina pe luna si, daca n-ar fi fost Casa Ronald parintii ar fi trebuit sa plateasca un hotel pentru ca sunt din Galati si n-au rude in Bucuresti.

David e prieten cu o alta fetita cu care s-a cunoscut in Casa Ronald careia putini i-au dat o sansa de supravietuire intrucit la nastere a avut o disfunctie a maduvei spinarii. Acum merge , ride si intelege tot ce-i spui, chiar daca are un corset care ii tine spatele drept si se prelungeste cu doua cercuri metalice – ca niste catuse – pe pulpa fiecarui picior.

Si ea face recuperare si merge din bine in mai bine, dar si-ar fi permis cu greu sa stea atit de mult in Bucuresti, lunar, anual, daca n-ar fi fost Casa Ronald.

*

Cum ajung copiii si parintii in Casa Ronald?

Exista un protocol intre spitalul Grigore Alexandrescu si Fundatia McDonald’s prin care parintii copiilor care trebuie sa stea mai mult in spital sunt ajutati sa locuiasca, fara costuri, in Casa Buna din curte. Sunt reguli exacte care trebuie respectate si nu se poate face acest lucru fara recomandarea medicilor din spital pentru ca ei stiu, mai ales in cazul copiilor pe care-i recomanda pentru Casa Buna, daca pot sta fara supraveghere medicala noaptea.

Exista in multe alte tari Casa Ronald si fundatiile McDonald’s din alte tari colaborareaza intre ele. Prietena mea, Alexandra Olaru – care lucreaza la McDo si mi-a povestit despre Casa, iar eu m-am cerut in vizita – mi-a spus ca in unele cazuri, copiii romani care merg la tratamente in spitale din strainatate stau in casele Ronald.

*

Asa ca data viitoare cind primiti rest la Mc Happy-ul copilului vostru, lasati maruntisul in cutiile transparente de linga fiecare casa. Pentru ca volumul de vinzari e foarte mare la McDonald’s in toata tara, se string bani frumosi in cutiile transparente din gesturi care pentru cei mai multi par ca nu au nicio semnificatie. Dar care pot schimba vieti, ca a lui David.

Si e frumos ca nici macar nu stii ce copil ai ajutat, cum nici el nu stie de unde sunt banii care-l ajuta sa stea intr-o casa frumoasa si sa nu i se mai para tratamentul un calvar.

Iar cind hostess- ele va spun ca e saptamina stringerii de fonduri pentru Fundatia Mc Donald’s , lasati un banut acolo; Anul asta fundatia a cumparat – cu banii facuti in aceasta saptamina de campanie de stringere de fonduri – un computer tomograf nou si performant pentru spitalul Grigore Alexandrescu. Anii trecuti au ajutat alte spitale din tara, dar au investit in continuare in spitalul Grigore Alexandrescu modificind structura unei camere ca sa poata intra un aparat de radiologie foarte performant, achizitionind monitoare super perfomante pentru un RMN care nu era functional. Numai in Spitalul Grigore Alexandrescu au ajutat cam 70.000 de copii anul trecut cu investitii majore.

Astazi e ultima zi din campania pentru Fundatie si pentru tomograf. De dimineata la Mc Donald’s din Romana, directorul spitalului, Dan Enescu – care este acest om minunat care mi-a dat niste lectii frumoase despre credinta, bucurie, bun simt si loialitate zilele trecute – a vindut produse alaturi de Amalia Nastase, directorul McDonald’s Daniel Boaje, dar si de multe alte personalitati.

 

P.S. Nu, nu m-a platit nimeni sa scriu acest text. Am aflat de la prietena mea Alexandra de Casa Ronald si m-am cerut singura in vizita pentru ca mi-a placut ideea ca resturile de la ceva – in acest caz, maruntisul pe care-l primim rest – se poate transforma intr-un lucru minunat. Asta e ideea de caritate pe care eu o iubesc: sa contribui anonim, cu oricit de putin, stiind ca din volum se face diferenta.

Sigur ca McDonald’s si de aici si de oriunde din lume contribuie pentru caritate si dincolo de donatiile oamenilor (ar fi luat tomograful si daca nu se stringeau banii de la cumparatori), dar in cazul asta – consumatorii si faptele lor bune fac diferenta.