OnteachingJournalism1OnteachingJournalism1

despre bun simt si speranta prin jurnalism

sunt unele articole de presa scrisa care sunt ca un balsam. si pentru cel care e subiect, si pentru cel care scrie, si pentru cei care citesc.

astea sunt articolele care dau o speranta si care fac bine fie si la nivel emotional (sau mai ales la acest nivel), nu doar in categoria materiala, pragmatica.

sunt si articole de presa scrisa care te uimesc prin bunul lor simt si eleganta cu care vorbesc despre situatii delicate, reusind sa dea sperante tuturor celor care sunt conectati cumva la el.

un asemenea articol e in TIME de saptamina asta; povestea in mai putin de 5000 de semne si 8 fotografii a unui soldat american care in urma unei explozii a avut arsuri pe 40 % din corp, o mina amputata si a stat 2 saptamini in coma.

daca editorii TME ar fi lasat doar fotografiile ar fi fost foarte socant, dar au pus un text scurt, despre domnul care se numeste Bobby Henline in care, dincolo de povestea lui, cu italice sunt glumele pe care le spune in showuri de standup comedy soldatilor care trec prin aceeasi trauma ca si el.

“I had a good time in Iraq, but last tour was a real blast. It took me four tours to realize my lucky number is 3″

” You get used to getting stared at and looking at you in the mirror. It becomes you. But there are days I don’t want to be stared at… Still, I feel sexy. Once you’re cooked, you’re hooked”

“The skin on my scalp burned off, so the doctor replaced it with my stomach. When I eat too much I get headaches”

printre glumele astea amare afli povestea lui, cum are 2 copii care nu l-au mai recunoscut si de care nu s-a mai simtit la fel de legat dupa ce s-a intors acasa, cum si cit s-a chinuit in spital si felul asezat in care a acceptat sa traiasca aratind atit de diferit de oricine altcineva.

He credits a vision he had while in the coma with steering him toward comedy ” I was on a giant iceberg at night. The stars were out. It was comfortable. I heard voices telling me it was going to be OK. I thought it was the judgement room, and it was God telling me I was going to go back – that I had mission, but it would be on his terms.”

care e deviza lui? sa ajute mai multi oameni decit poate rani cel care a pus bomba care i-a distrus corpul.

(din pacate story-ul nu este online pe site-ul Time, dar fie si pentru cele 5000 de semne din acest text cu fotografii si vorbe semnate de  Peter Van Agtmael si ar fi frumos sa dati banii pe revista. desi e un text trist, e o bucurie de articol.

Leave a Comment


4 − four =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!