shutterstock_179265305shutterstock_179265305

Faptele bune trase la Xerox se intorc:)

acum doi ani, impreuna cu Xerox Romania am facut parte dintr-un proiect care vorbeste despre una dintre ideile in care cred foarte mult: sa fii atent la nevoile celorlati si sa-i ajuti daca poti.

cu participarea voastra, a celor care cititi acest blog, am gasit casa noua pentru multe echipamente Xerox, pe care compania le dona. (este vorba de echipamente multifunctionale, folosite pina acum de clientii XEROX în contracte de servicii, dar reconditionate si aflate in stare garantata de functionare. )

ei bine, faptele bune trase la Xerox se intorc.

incepind de astazi, aveti la dispozitie o saptamina sa propuneti asociatii, ong-uri care credeti ca au nevoie de un multifunctional XEROX.

Vorbim de un multifuncţional WorkCentre 4118, care asigura un volum maxim lunar de 20.000 de pagini, un necesar confortabil pentru orice tip ONG sau Asociatie. Multifunctionalul are o viteza de imprimare de 17 pagini pe minut si o rezolutie de 1200 x 1200 dpi. Echipamentele sunt foarte usor de utilizat si vor fi insotite de un manual de utilizare. Ele vin in stare garantata de functionare, cu toner inclus.

*

cum procedam 

sunt sigura ca ati intilnit in activitatea voastra asociatii, ong-uri sau institutii mici ale caror proiecte v-au impresionat. locuri cu oameni care au miscat lumea cu idei frumoase, oameni minunati care vor sa transforme ce e  in jurul lor intr-un loc mai bun si mai frumos.

daca stiti o asemenea asociatie/ institutie/ ong  si stiti ca are nevoie de un multifunctional Xerox, scrieti la comentarii propunerea voastra si de ce o(il) recomandati. dupa o saptamina, verific toate propunerile si aleg unde facem faptele bune.

gestul vostru e ca-n filmul ala simpatic “pay it forward”, recomandati pe cineva tocmai pentru ca fapta lui/ei buna v-a impresionat, dar prin recomandare faceti o fapta buna. adica o multiplicati. cu ajutorul Xerox:)

zilele viitoare am sa fac si eu 4 propuneri, dar cum eu am “in grija” 14 multifunctionale de daruit, 10 vor pleca inspre institutiile recomandate de voi.

anul acesta am inca 2 colegi de fapte bune, care daruiesc si ei pe blogurile lor multifunctionale Xerox, dar va spun numele lor in curind.

***

deci, sa ne pregatim de fapte bune. de data asta nu trebuie sa faceti altceva decit sa va ginditi pe cine ati vrea sa rasplatiti pentru munca lor si sa le faceti viata mai usoara la birou. sunt sigura ca sunt in tara asociatii/ ong-uri minunate pentru care un multifunctional XEROX la care ar putea sa-si faca pliantele, flyere-le ar insemna citiva pasi in fata pentru atingerea obiectivelor lor.

va astept cu drag, si cu emotie (stiu din experienta de acum 2 ani ce povesti frumoase am descoperit) sa faceti propuneri unde sa mearga multifunctionalele Xerox.

multumesc frumos ca ma ajutati sa “pay it forward” pentru timpul si energia unor oameni care vor sa faca lumea mai buna.

foto cover: Shutterstock

29 Comments Published

2 years ago / Reply

Eu propun Asociația de Tineret Onestin din Onești (www.onestin.ro). Alături de ei încerc, zi de zi în limita timpului liber disponibil, să găsesc noi metode de a implica tinerii în activități de voluntariat și lunar, în programul de activități este o colaborare cu un centru de reeducare din zonă, iar voluntarii noștri se-ntâlnesc cu cei privați de libertate pentru a desfășura diferite jocuri și activități ce țin de educația non-formală.

2 years ago / Reply

Asociația Media DoR face ce face și scoate Decât o Revistă de cinci ani. Nu merită un multifuncțional? :-)

2 years ago / Reply

City Vibes (thecityvibes.ro) – un proiect nou, o revista online de cultura urbana si lifestyle alternativ, o initiativa a unor tineri care s-au saturat de stereotipii, de comunicate preluate mot-a-mot, de tabloidisme. De ce? Pentru ca ORIGINALITATE!:) Vor sa se lanseze din vara asta online si vreau sa le sustin entuziasmul. Multumesc pentru oportunitate, Cristina.

2 years ago / Reply

ASPPS (aspps.ro) si https://www.facebook.com/asociatiaspitalului.psihiatriesibiu – este Asociatia Spitalului de Psihiatrie din Sibiu, care deruleaza mai multe proiecte si programe in beneficiul pacientilor psihiatrici, adulti si copii. Asociatia nu are o baza materiala proprie, nici angajati, toata activitatea este voluntara si lucrarile si proiectele sunt scrise de pe echipamentele personale. Asociatia nu doreste pentru sine o multifunctionala, ci pentru uzul proiectului “In lumea basmelor terapeutice”, derulat la Centrul de Sanatate Mintala Copii, prin care 80 de copii cu varste intre 4-9 ani beneficiaza de terapie de grup prin basme terapeutice si ateliere de tehnici creative. Copiii beneficiari sunt dispensarizati prin CSM, suferind de o varietate de afectiuni psihice. In ateliere copiii primesc “personaje” – eroii basmelor parcurse, pe hartie, sub forma de contur, iar ei le coloreaza sau coleaza. decupeaza si confectioneaza marionete, cu care apoi interpreteaza rolul. Pana acum tiparirea personajelor s-a executat extern, insa ar fi minunat ca materialele pentru ateliere sa fie “fabricate” la fata locului, prin scanare si multiplicare. Detalii despre derularea proiectului si poze din ateliere, care ilustreaza activitatile, puteti viziona pe pagina de FB mentionata.
Sunt voluntar pentru ASPPS si scriu proiecte pentru organizatie. Pot fi contactata pentru detalii si informatii suplimentare (inclusiv continutul proiectelor si imagini) pe adresa de mail inscrisa. Va multumesc.
Roxana Fediuc

2 years ago / Reply

Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“ Bistrița. Înființat de Ana Dragu. Mie femeia asta mi se pare o luptătoare, un om cu o voință impresionantă. O femeie și o mamă ce cred că poate fi oricînd un model.

2 years ago / Reply

Hai sa fac si eu o propunere si anume Asociatia Folkul Acasa In Realitate (F.A.I.R.) din Gura Humorului. Impreuna cu Sorin Poclitaru, presedintele asociatiei, incercam sa ii scoatem pe folkisti din stratosfera lor (stau pe un nor si cant la harpa) si sa ii sa sprijinim la editat discuri, carti de poezii, organizat si promovat spectacole etc.

2 years ago / Reply

Eu propun , acest multifuncțional bibliotecii Liceului Tehnologic”Ion Nistor”Vicovu de Sus din județul Suceava întrucât fondul documentar existent este insuficient în raport cu solicitarile celor 2479 de elevi si 108 cadre didactice pentru informarea și documentarea acestora impunându-se aproape zilnic multiplicarea anumitor materiale documentare.Marea majoritate a acestor copiii provin din familii numeroase cu venituri insuficiente și situații financiare dificile de aceea au nevoie de suport informational pentru pregatirea lor.
Acești copiii sunt nevoiți adesea să dea puținii bani oferiți de părinți pentru mâncare pe copiile xerox efectuate la magazinele din jurul liceului.
De aceea, eu ca bibliotecar , consider că ,un asemenea echipament în biblioteca școlii le-ar schimba viața acestor copii minunați care doresc cu adevărat să se informeze.

2 years ago / Reply

Propunerea mea: Asociatia Daruieste Viata formata din fosta echipa Salveaza Vieti care pana acum a determinat schimbarea unei legi prin care bolnavii care aveau nevoie lde tratament in strainatate erau nevoiti sa astepte luni de zile un raspuns de la autoritati, au creat primul laborator de biologie moleculara si citogenetica din Romania, indispensabil diagnosticarii corecte si la timp a cancerului la copii si adulti; au triplat capacitatea de transplant a Romaniei, de la 8 camere sterile, cate existau in 2009, la 26 functionale astazi; au marit capacitatea sectiei de neonatologie a Maternitatii Polizu, principalul centru de ingrijire a prematurilor din Romania, prin achizitia de aparatura performant si incubatoare.
Le cunosc pe fetele de la Daruieste Viata si le recomand cu incredere.

2 years ago / Reply

Propun Asociatia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare (www.dravet.ro), din Bucuresti, o asociatie care lupta sa readuca speranta in randul comunitatii familiilor cu copii cu epilepsie. Reusitele lor sunt multe – cea mai importanta fiind, poate, ca au reusit sa formeze in nici doi ani de la infiintare o adevarata comunitate, sa promoveze si sa obtina pentru acesti copii drepturi si lucruri firesti in orice tara civilizata, dar inexistente la noi. In curand, Dravet Romania va deschide primul centru de zi din Romania cu programe de socializare, educatie si terapii pentru copiii cu epilepsie de varsta prescolara, si cu servicii de consiliere psihologica pentru familiile acestora. Un echipament de acest fel i-ar ajuta mult in pregatirea activitatilor de promovare, in general, dar si a celor care se vor desfasura in cadrul centrului – imprimarea de fise pentru terapiile si joaca cu copiii, evidenta fiselor de evaluare etc.

2 years ago / Reply

Hristos a înviat ! Sunt Mihuț Daniela , profesor de Religie la Școala nr. 1 Bragadiru, Ilfov și propun Școala Gimnazială nr. 1 Bragadiru , deoarece tocmai am rămas fără posibilitatea de a ne ajuta elevii cu fișele de lucru, întrucât ni s-a stricat Xeroxul , care oricum era închiriat de la Primărie. Așa că de aproximativ o lună de zile toate cadrele didactice așteaptă repararea acestuia , dar nu se mai poate face nimic. Sunt convinsă că sunt , cu siguranță , și alte școli care se confruntă cu aceeași problemă , însă m-am gândit că merită să încerc văzând difcultatea și neputința de a realiza o lecție bună fără materialele didactice necesare . Vă mulțumesc pentru inițiativă și vă doresc spor în toate cele bune !

2 years ago / Reply

Cristina, iti multumesc pentru incitarea la fapte bune si accesarea de resurse atat de pretioase. Propunerea mea este Asociatia Ana si Copiii,. De sase ani, ajuta 300 de copii din familii sarace in Bucuresti, Giurgiu, Calarasi, Buzau, Prahova sa se pregateasca mai bine pentru scoala si pentru viata, sa se integreze cu succes in comunitate, sa se dezvolte armonios si sa creasca sanatosi la minte, suflet si corp.
Aici copiii primesc ce nu isi pot permite parintii sa le ofere, ajutor la teme, implicarea de activitati de dezvoltare personala, hrana, rechizite, haine, controale medicale si de specialitate. Copiii au o rata de promovabilitate la scoala de 100%, iar parintii sunt si ei receptivi, participand la intalnirile de consiliere.
Multifunctionalul WorkCentre 4118 va fi folosit pentru multiplicarea fiselor de lucru cu copiii, materiale de prezentare, copierea si printarea documentelor in vederea pregatirii dosarelor copiilor si familiilor. Ar ajuta 300 de copii si familiile acestora sa faca un mare pas pe drumul lor catre o viata mai buna prin educatie.

2 years ago / Reply

Buna Cristina, iti multumesc pentru initiativa laudabila!
Incepand cu luna martie, a anului trecut sunt voluntar al Asociatiei Little People, asociatie ce si-a propus , inca de la infiintare, din anul 1996, sa ofere conditii si sa stabileasca un standard in ceea ce priveste suportul psiho-social necesar copiilor si adolescentilor afectati de cancer din Romania.
Din anul 2013 Asociatia Little People si-a extins activitatile zilnice, desfasurate de luni pana duminica, pentru pacientii bolnavi de cancer in 7 centre oncopediatrice din Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi, asigurand astfel asistenta pentru mai mult de 95% dintre copiii aflati sub tratament la ora actuala in Romania. Activitatile desfasurate in spital implica divere metode de terapie prin arta, dramaterapie si ludoterapie, ajutandu-i pe copii sa-si invinga temerile si sa se familiarizeze cu procedurile medicale si spitalizarea sis a fie curajosi in fata bolii.
Eu merg la copiii internati la sectia de Oncopediatrie a Institutului Clinic Fundeni. Aici, la Fundeni, copiii m-au cucerit prin normalitatea lor. Am realizat cat este de important pentru ei sa fie tratati ca niste copii sanatosi, care se joaca, invata, rad cu gura pana la urechi, au uneori toane, se imprietenesc, fac nazdravanii. Boala este percetuta cu totul altfel de catre copii, intr-un mod in care adultii nu reusesc sa o faca. Recunosc ca multumita lor am inceput sa-mi privesc viata printr-o alta prisma, una mai luminoasa, colorata, relaxata. Dinamica activitatilor este asemanatoare traficului pe o autostrada de maxima viteza: tu…voluntar, le oferi informatii, incredere, energie, libertatea de a se exprima si primesti de la ei inzecit: entuziasm, creativitate, replici profunde, adevarate pilde de viata, satisfactia ca informatiile au ajuns cum trebuie, unde trebuie si ca au invatat ceva nou.
Castigarea multifunctionalului WorkCentre 4118 pentru camera de joaca din spitalul Fundeni, ar insemna pentru copiii implinirea unei vechi dorinte, iar pentru noi, voluntarii posibilitatea de a raspunde cu promtitudine la solicitarile micilor pacienti, un instrument important ce va aduce un plus activitatilor noastre.

2 years ago / Reply

Centrul Rural de zi din Rusciori, jud.Sibiu, este locul unde multi copii sarmani de varsta scolara primesc:meditații în grup și individuale, teme, consiliere, meditații la domiciliul elevului, servirea mesei, jocuri, ateliere de pictură, activităţi sportive, teatru social şi dansuri.si mai ales multa daruire din partea unei mici echipe cu suflet mare. Fara activitatea Centrului ,intemeiat de Fundatia pentru Educatie Eco-Sociala Kinderbauerhof, o buna parte din populatia de varsta scolara din Rusciori ar fi pe ulite, nu la scoala. Fundatia editeaza Jurnalul de Rusciori, ajuns la nr.24. Eforturile depuse de fondatorii Centrului, munca lor neitrerupta in slujba educatiei si binelui unor copii proveniti din cele mai defavorizate medii, merita rasplatite si sustinute. Va rog asadar, sa directionati un echipament multifunctionala Xerox, catre Centrul Rural de Zi din Rusciori jud. Sibiu
Sunt Loredana Botea, asistent social din Sibiu si cunosc si pretuiesc activitatea ehipei din Rusciori. Va multumesc, din inima.

2 years ago / Reply

Fundatia Danis pentru Dezvoltare Manageriala este propunerea mea. Este un ONG din Cluj-Napoca in cadrul caruia sunt voluntar. Desi este formata doar din 2 membri, reusesc sa faca o multime de lucruri bune pentru comunitate. Dintre proiectele lor, preferatele mele sunt: EduPractic (prin care ofera oportunitatea elevilor din liceele tehnologice de a face practica in cadrul unor firme de profil, de a-i instrui din punct de vedere antreprenorial). Un alt proiect este cel de internship pentru studenti. De asemenea au colaborat cu blogger-ul Adrian Hadean in proiectul Farfurii curate (au instruit personalul si au facut achizitii pentru cateva gradinite clujene). Proiectul Erasmus-viitori antreprenori europeni a fost un real succes deoarece au reusit sa trimita 20 de noi antreprenori in schimburi de experienta in Europa. Pentru a vedea mai multe despre fundatie puteti intra pe site-ul lor http://www.fundatiadanis.ro sau pe pagina lor de facebook https://ro-ro.facebook.com/Fundatia.Danis.pentru.Dezvoltare.Manageriala

2 years ago / Reply

Felicitari Cristina pentru implicarea in acest proiect !
Cu deosebita caldura il recomand pe preotul Nicolae Tanase de la Valea Screzii ( Valea Plopului). Este impresionanta activitatea, tenacitatea, daruirea si realizarile acestui parinte pentru peste 300 de copii salvandu-i de la avort.Pe langa faptul ca se ocupa de acesti copii din toate punctele de vedere: material, sufleteste, spiritual, pregatirea pentru viata asigurandu-le un viitor, este demn de luat in seama si efortul depus de acest preot pentru constientizarea oamenilor legat de consecintele avortului si ce inseamna sa aduci pe lume un copil. Cuvintele pe care le-as folosi sunt prea sarace ca sa exprime bogatia sufletului acestui preot…..
http://www.youtube.com/results?search_query=parintele+nicolae+tanase

2 years ago / Reply

Asociatia Pro Vita condusa de parintele Nicolae Tanase
Il recomand cu mare drag!

2 years ago / Reply

Bună, Cristina,

Eu recomand JCI Buzău – o organizație de tineri care, de 3 ani, încearcă să producă schimbări pozitive în comunitatea buzoiană sub sloganul Be Better. Sunt o mână de oameni, 10, care în fiecare lună încearcă să facă proiecte pentru toate categoriile de vârstă. Parte dintr-o organizație internațională, statutul de membru se bazează pe o implicare consecventă în proiecte locale și o cotizație anuală, iar o exemplificare a istoricului lor găsești mai jos.

Academia de Cetățenie Activă se adresează tinerilor de liceu care învață timp de 3 weekend-uri despre comunicare, leadership, project management și management financiar, iar la final sunt capabili să vină cu o idee de proiect care să creeze impact pozitiv în Buzău.

Descoperă JCI este un proiect dedicat celor peste 18 ani – organizația aduce pe cineva care împărtășește experiența personală sau printr-un training dezvoltă o abilitate a celor prezenți, pentru ca aceștia să-și descopere adevăratul potențial și puterea unei comunități.

Gala JCI Buzău premiază la fiecare final de an 10 buzoieni, care, prin muncă și rezultate, au pus Buzăul, nu doar pe harta României, ci și pe harta lumii. Lista de proiecte ar putea continua însă nu vreau să plictisesc.

De ce cred că le-ar folosi o multifuncțională? Toate proiectele de mai sus sunt făcute cu multă muncă și în mare majoritate pe bartere – tinerii își donează abilitățile (training, design grafic, consultanță financiară) în schimbul locațiilor sau pentru a găsi formule ca aceste proiecte să se întâmple. Sunt o echipă mică, dar frumoasă, care a dat 2 din cei 10 traineri JCI la nivel național acum 2 ani, care au făcut alte organizații să îi privească cu interes pentru că în ciuda numărului mic de oameni, fac proiecte mari și cresc impactul pozitiv de la un an la altul.

De obicei, tot ce se imprimă, se imprimă cu ajutorul membrilor, la xeroxuri sau acasă, pe imprimantele personale: scrisori oficiale, diplome pentru concursuri, cereri de susținere din partea oficialităților, hand-out-uri în cadrul trainingurilor, însă cu toate astea oamenii nu renunță pentru că sunt încrezători că România devine mai frumoasă prin dezvoltare personală, voluntariat și exemple pozitive!

În iulie, JCI Buzău împlinește 3 ani, iar multifuncționala ar fi un cadou extraordinar pentru niște oameni fantastici!

Îți mulțumesc pentru concurs și pentru răbdarea de a îmi citi rândurile.

Mai multe despre JCI Buzău găsești aici: http://facebook.com/jcibuzau și http://jcibuzau.ro

O săptămână așa cum îți dorești,

Liviu

2 years ago / Reply

Am vrut sa scriu despre aceeasi Asociatie, dar Ioana Ursu a facut-o atat de bine, incat nu mai pot sa spun decat ca si eu propun Asociatia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare (www.dravet.ro) !

2 years ago / Reply

Propun Fundatia ”Ancora Salvarii” din Iasi gandindu-ma la puntile construite putin cate putin, zi dupa zi, intre cei care ii cunosc atat de putin, noi care ii dorim aproape si ei, care asteapta sa fie descoperiti, acceptati, valorizati-copiii cu autism.
http://www.ancorasalvarii.ro

2 years ago / Reply

Eu propun Asociatia Pro Diaconissa (https://www.facebook.com/profile.php?id=100008274574377&fref=ts)!
Fac treaba buna in zona Olteniei! Intrati pe pagina lor de fb si vedeti!
Au un nou proiect pe care l-au inceput de curand si cred ca va fi foarte bun un Xerox pentru proiectele viitoare!

2 years ago / Reply

Eu propun Asociatia Touched Romania. Un ONG care este implucat in protejarea copiilor aflati in plasament, copiilor aflati pe strazi dar si in prevenirea abandonului infantil.
Pana in acest moment peste 200 de copii au trecut prin centrul maternal si au ramas alaturi de mamicile lor.
http://Www.touchedromania.ro

2 years ago / Reply

Propunerea mea este Asociatia Pentru Protectia Animalelor Kola Kariola, nou infiintata (la inceputul lui Mai 2014), despre care gasiti detalii aici: https://www.facebook.com/pages/Asociatia-Pentru-Protectia-Animalelor-Kola-Kariola/859824854043527
Asociatia a fost infiintata de catre un om minunat, impreuna cu sotia lui, dupa ce s-au zbatut mult timp ca voluntari, dar au ajuns la concluzia ca pot face si mai mult sub forma de asociatie. Detalii despre actvitatea ca voluntari gasiti aici: https://www.facebook.com/kola.kariola .
Asociatia fiind “proaspata” au mare nevoie de orice ajutor, pentru ca practic nu au inca nimic la acest moment. Toti banii la acest moment se duc pe constructia unui adapost pentru animale si pe tratamentele efectuate pe la diverse cabinete veterinare care ii ajuta cu cazurile urgente.

Un copiator Xerox i-ar ajuta mult in multiplicarea diverselor anunturi pe care nu de putine ori le pun in zone unde gasesc catei abandonati, in speranta ca totusi cineva ii cauta, sau in activitatea de zi cu zi pe care o va avea de acum Asociatia.

Super idee, super concurs, bravo pentru promovare si sper ca cei care au intr-adevar cea mai mare nevoie, sa fie cei alesi!

O saptamana minunata! :)

Laura

[…] urma cu doua saptamini va anuntam ca faptele bune trase la Xerox se intorc si compania Xerox doneaza din nou multifunctionale reconditionate si aflate in stare garantata de […]

[…] văzut la Victor Kapra şi la Cristina Bazavan că cei de la Xerox caută asociaţii, ONG sau şcoli cărora să le doneze un multifuncţional […]

2 years ago / Reply

Eu votez pentru Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu!

2 years ago / Reply

la mine s-a incheiat. la victor kapra se fac inscrieri acum

[…] cititori. Anul acesta campania se repetă și mi-au propus să contribui și eu la ea, pe lângă Cristina Bazavan și Victor Kapra, care deja au donat multifuncționale în săptămânile […]

[…] despre aceasta campanie gasiti pe blogul Cristinei Bazavan, dar si […]

[…] also protects the environment by reusing the equipment. Details of the campaign can be found on Cristina Bazavan blog and […]

Leave a Comment


8 − one =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!