In mod normal o inima nu ar trebui sa fuga…
Inimile, daca ne luam dupa manualul de anatomie, sunt facute sa stea linistite in custi si sa bata. O inima este o pompa cu singe nu incape indoiala.
(…)

Deci iata de ce eu nu inteleg deloc, doamna, dar chiar deloc, de ce, de fiecare data cind ma gindesc la dumneavoastra, aceasta pompa caraghioasa incepe sa se framinte, sa bolboroseasca, sa se balbiie, sa moara, sa se resusciteze, sa se prosteasca, sa se piarda cu firea si sa regrete apoi, sa improvizeze clovnerii si sa isi ceara iertare apoi…

Iar data trecuta, doamna, in timp ce imi trimiteati o bezea prin evantai, parfumul buzelor dumneavoastra a patruns atit de brusc in singele meu, incit inima mea a explodat. Inima mea era peste tot, in gura, in plamini, in burta… Au avut loc explozii in toate arterele, in toate moleculele mele, in toti atomii… Am avut nevoie de un an intreg de singuratate pentru a-mi reconstitui inima, pentru a pune laolalta totul…

Iata de ce, doamna, prefer acum sa imi pun inima pe masa, in fata dumneavoastra, intre noi, la vedere… Daca vreodata mai explodeaza, cel putin veti purta si dumneavoastra urmele.

*
Matei Visniec , Scrisori de dragoste catre o printesa chineza, Editura Humanitas.

Daca ajungeti la Gaudeamus, va rog sa nu plecati fara cartea asta. O cititi intr-o dupa amiaza, are 90 de pagini, dar toate sunt o caligrafie a structurii si a tehnicilor de a spune lucruri fine si minunate, fara sa fie ceva prea dulce sau prea mult.

O carte pe care o cititi intr-o duminica, am mai spus-o, cu placinta de brinza, calda (sau orez cu lapte si scortisoara), plus o cafea alaturi/ sau un vin. Cind ati terminat delicatesele, ati incheiat si cartea. Doar ca o sa vreti sa recititi cartea curind.

Mi-ar placea foarte tare sa fie dramatizata intr-un onemanshow. Stiu un actor care ar da noi dimensiuni textului asta de o finete rara.