fantoma de la  operafantoma de la  opera

Ce e bine si ce e mai putin bine in Fantoma de la Opereta autohtona

Text de Sorana Savu

Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi-am dorit prima oara bilete la premiera Operetei cu “Fantoma de la Opera” dupa ce am ascultat duetul Irina Baiant/Tiberiu Albu de la “Vocea Romaniei”. Pana atunci, marturisesc, atractia mea pentru musical-uri era minima. Teatru, da, opera, da, ceva la mijloc… nu, multumesc. Tineti cont de asta, ca si de faptul ca, in concluzie, va invit pe toti sa traiti experienta de la Opereta cu ochii si urechile voastre si apoi, daca aveti chef si timp, cititi si cele de mai jos.

Am pornit de la premisa, care s-a dovedit corecta, ca musicalul iti permite, totusi, sa faci descoperiri – actori care pot sa cante, cantareti care ar putea sa si joace. Voci cu personalitate, intr-un context considerabil mai elaborat decat cel al unui simplu concert. Dar voci mult mai putin omogene si mult mai putin formate sa creeze armonii sonore cum se intampla la opera. Deci nu, nu mi-au dat lacrimile de emotie in timpul vreunui duet sau vreunei arii, dar de cate ori aveam ceva de comentat, ma gandeam ca ca Gerrard Butler a fost ales sa joace (si a avut succes in) rolul Fantomei, in ecranizarea lui Joel Schumacher. Prin comparatie, Adrian Nour… Nu, de fapt, nu e nici o comparatie, Nour e foarte bun, Butler iti arata doar cat de mult poti intinde coarda cu castingul in musical. Pana aproape de punctul de rupere. Singurul lucru pe care i-l cerea lui Adrian un coleg “de banca” si de blogosfera langa care am stat – si care fusese si la premiera – era mai multa incredere in propriile forte vocale si mai multa incredere in puterea personajului pe care il reprezinta. Ceea ce, inteleg ca, de la reprezentatie la reprezentatie, se si intampla.

Irina Baiant arata si se poarta ca un personaj Disney, doar vocea ii e un pic mai aspra si mai nazala decat cea a printeselor animate de pe vremea cand Walt Disney insusi colecta statuete peste statuete la Oscar. Si aici, daca o avem ca punct de reper pe Sarah Brightman, care a creat rolul, incepem brusc sa devenim mai toleranti. Sarah are un timbru recognoscibil si cu un farmec aparte, dar premiera in West End s-a intamplat acum 30 de ani, cand ea suna asa. Deci, si aici, exista potential si Irina si-a meritat aplauzele de la final.

Cum ziceam, “Fantoma de la Opera” a implinit 30 de ani si peste 10,000 de reprezentatii numai pe Broadway. Are, evident, teatrul sau la Londra. Si nu e de mirare, pentru ca, la doua zile dupa spectacol, cele patru teme muzicale imi tot suna in urechi. Are ceva de-a face si cu faptul ca sunt repetate in fel si chip pe parcurs, dupa cum vrea partitura, ca sa aveti cu ce pleca acasa si ce povesti/fredona la altii.

Scenografia e spectaculoasa, productia a costat mult pentru nivelul oricarui teatru din Bucuresti si se vede. Macar si pentru asta, si experienta “Fantomei” de la Opereta merita traita. In plus, ca si muzica scrisa intentionat sa devina slager, si decorurile somptuoase, mobile, sunt create in asa fel incat sa acomodeze si sa mascheze orice fel de mici deficiente ale distributiei. Aici vezi putin marcile francizei, menite sa functioneze in orice-mprejurare, la munte sau la mare, cu orice public in sala.

Ce-a fost rau si ce-a fost bine in noua productie de la Opereta, Fantoma de la Opera, aflati aici, pe blogul Soranei.

Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication. O puteti citi si pe blogul ei, soranasavu.com .

Leave a Comment


two × 9 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!