Santíssima-Trindade-FátimaSantíssima-Trindade-Fátima

Santíssima Trindade (Fátima)- o biserica asa cum n-am mai vazut

in vizita mea in Portugalia, saptamina trecuta am ajuns si la Fatima; locul incarcat de legenda a trei copii care, in fiecare zi de 13 a lunii, timp de 6 luni au vazut chipul Maicii Domnului pe un cimp acum devenit un mare sanctuar.

dincolo de legenda, locul e magic si e incarcat si de gindurile bune ale oamenilor care vin si se roaga, dar si de problemele lor pe care si le pun in rugaciuni, asa ca daca stai linistit si te uiti in jur (la tinere care parcurg zimbind un ritual chinuitor – merg in genunchi aproape un km cu o luminare aprinsa rostind rugaciuni, la batrini care-si plimba amintirile brat la brat, la copii care tac uimiti de linistea din jur etc), daca-i privesti pe toti cu inima deschisa simti tensiunea locului.

o tensiune in sens pozitiv, care te inconjoara si pare ca te protejeaza.

*
desi turistii – crediciosi practicanti sau nu – isi centreaza atentia pe altarul construit in locul in care se spune ca a aparut imaginea sfinta, sau pe biserica veche, care aminteste de Vatican, pe mine m-a impresionat foarte tare o biserica noua construita in 2009, in partea diametral opusa bisericii vechi: Santissima Trindade.

Arhitectul acestei biserici se numeste Alexandros Tombazis, e grec , are 75 de ani si este unul dintre cei mai premiati arhitecti din lume.

De afara cladirea arata a orice numai a biserica nu, inauntru totul e atit de minimalist si dus pina la esenta incit mesajul e incredibil de puternic: credinta, simbolurile crestine sunt deja in noi, integrate asimilate, e doar o chestiune de acceptare si de perceptie ca sa realizam asta.

iata cum arata icoanele de pe peretii de la intrare

 

magia vine insa din utilizarea incredibila a luminii…

iata cum e utilizata lumina in interiorul bisericii (vorbim de o incapere cu o capacitate de 10.000 de oameni. asta mi-a adus aminte de biserica mare din Florenta, Dom-ul, care a fost creata cu brieful “sa incapa toata Florenta in ea pentru ca, in caz de incendii, cutremure sau alte calamitati, oamenii sa se simta protejati de BISERICA”)

dar mai ales uitati-va cu atentie la iesire.

(usa pe care iesi – aceeasi pe care si intri doar ca ai perspectiva inversa – iti da deschidere catre biserica veche, iar modul in care arhitectul a ales sa foloseasca spatiul si lumina, sa creeze o cruce din lumina, iar fiecare om care iese din biserica sa fie acoperit de lumina ca intr-un cerc magic e absolut incredibil. pentru mine a fost cea mai emotionanta dintre perceptiile de acolo. aceasta iesire si simbolurile pe care le poarta cu ea, intr-o forma minimalista, discreta, inteligenta, rafinata)

*

nu sunt o persoana religioasa, nu ma rog (rugaciunea asa cum este ea perceputa si folosita la nivel popular mi se pare o cersetorie egoista “da-mi ceva…”, “iarta-ma pt ..”), dar multumesc.

de multe ori pe zi pentru multe lucruri mici sau mari care mi se intimpla. unor oameni (cu stiinta lor – adica le spun direct-, sau fara stiinta lor, in gind pentru lucrurile pe care le invat) sau fara adresant direct: multumesc pur si simplu.

azi am citit mult despre arhitectul care a facut biserica asta speciala, Alexandros Tombazis, si i-am multumit si-n gind. si-o fac si aici.

cind eram in biserica mi-am adus aminte de arhitectul roman, si el foarte premiat, Atilla Kim si de o conversatie:

Anul trecut in iulie am fost rugat sa ma gindesc la un proiect pentru o biserica, iar de atunci ma confrunt cu intrebarea asta.

Ce mi se pare important, si de ce mi se pare ca cineva s-ar simti implinit intr-o biserica, e sa simta un anumit tip de suport care vine din credinta sau vine din comunitatea care e din jurul tau. Cred ca e mai mult din comunitate, pentru ca altfel – daca exista credinta – biserica nu este necesara. E o traire atit de personala si intima, incit iti cistigi echilibrul singur.

Cind mergi la biserica conteaza sentimentul pe care-l creeaza comunitatea, iar cind vine vorba despre arhitectura unei biserici acest lucru ar trebui sa-l puna pe primul plan: cum sa procedezi ca un grup de oameni sa observe ca nu sunt singuri… sa-i faci sa inteleaga ca pot sa se sprijine si in viata pe care o traiesc, nu doar in filosofia religioasa.

intreaga conversatie aici

(cb)

One Comment Published

6 years ago / Reply

Nici eu nu practic religia in modul “indoctrinat” de obiceiuri din popor (de genul facut cruce in dreptul bisericii), dar cred in Dumnezeu si stiu ca el vede tot ce facem si stie tot ce gandim. Asa ca nu are nevoie de dovezi epatante. Iar pe baietelul meu, cu toate ca l-am invatat Inger, ingerasul meu, nu l-am obligat niciodata sa il zica. Cand a simtit nevoia a spus. Si a simtit, nu doar o data, cum a simtit si sa-l roage pe Dumnezeu ce isi doreste mai mult si mai mult si cum a simtit ca vrea sa intram intr-o biserica (de mai multe ori) sau sa se impartaseasca. In final vreau sa spun ca, din punctul meu de vedere, credinta adevarata e neaparat legata de libertate. Aceea de a simti binele din noi si de a-l transmite din toata inima mai departe.

Leave a Comment


9 + = thirteen

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!