bazavan galmeanubazavan galmeanu

Interviu in Unica despre a fi influencer, impostura, selfie si… blogul meu:) –

Revista Unica m-a rugat, prin Carmen Ghibutiu, sa raspund la cateva intrebari despre blogul meu.

O parte din raspunsuri au intrat in revista si daca veti cumpara revista cu Elena Gheorghe pe coperta le veti putea citi, altele – pt ca evident am raspuns pe larg:) – n-au mai intrat si le las aici

unica iulie 2017

O situatie ipotetica: Daca ar trebui sa explici cuiva care nu stie ce e Internetul  ce e acela un blog, ce i-ai spune?

Propria revista, propriul canal media. Un loc unde poti sa pui ceva care e relevant pentru lume. Nu e despre a scrie despre tine, ala e un jurnal pe care-l tii in sertar. E despre a pune informatii RELEVANTE in spatiul public.

Care e cea mai mare teama a ta in legatura cu blogul? Daca ai vreuna, bineinteles…

Nu am, daca maine ar disparea blogul, as putea sa fac altceva  – care sa tina de partea de producere de continut – fara nicio problema.

Ce ai castigat si ce ai pierdut de cand ai devenit foarte cunoscuta?

Nu mi se pare ca sunt cunoscuta si nu e un alint cand spun asta. E un alint si mult ego sa ne imaginam ca, daca ne citesc articolele cateva zeci de mii de oameni zilnic, suntem buricul pamantului. Faptul ca sunt oameni care imi stiu numele e doar o consecinta a anilor mei in presa (am lucrat in radio de la 19 ani, cred ca pana la 25 de ani stia mai multa lume numele meu pentru ca ma auzea foarte foarte des la Europa FM), dar nu e ca si cum as fi o vedeta. Lucrez aproape de vedete. Loredana e o vedeta, cam pe la acel nivel e o persoana careia i se poate schimba viata pentru ca e cunoscuta. Oamenii au facturi de platit, au o viata de trait, nu e ca si cum eu as fi fost prezenta sau am influentat momentele importante din viata lor si, ia te uita, ce ma stiu intr-un mod care sa ma atinga la nivel personal.

Cum este publicul tau?

E un public foarte educat, care e obisnuit sa citeasca mult – am o durata de citire de peste 4 minute per articol (iar media nationala e sub un minut) – care merge la spectacole (cateodata aflu ca si-au luat bilete si la spectacole de teatru sau de dans de afara la care am fost si eu: ) ), e un public cu bun simt. E un public pe care l–am triat in ani de zile. Spre exemplu, nu aprob comentarii pe blogul meu daca nu sunt un plus de continut, de informatie. Daca ele sunt din categoria “ce misto ai scris” sau, reversul, “ce tuta esti” nu mi se par relevante.

Ce compromis nu ai face pe blog?

Nu as face niciodata un selfie sau fotografii penibile in care ma simt peste noapte diva din fundul curtii.  Ii scot din minti pe toti clientii cu care lucrez pentru ca pun aceasta clauza in contract: ca nu fac selfie. Nu mi-am facut niciodata si chiar am vorbit la o conferinta pe tema asta, despre cat de mult a schimbat comportamentul oamenilor ideea de selfie si cat de mult le afecteaza ego-ul. Selfie-ul e despre ego, singuratate si control – vrei sa apari in versiunea care ti se pare tie cea mai frumoasa(control), te pui pe tine in centrul lucrurilor si nu mai interactionezi cu nimeni pentru a ruga sa te ajute sa faci o fotografie.

Cine este cel mai aspru critic al tau?

Imi place sa cred ca eu, desi am prieteni care imi editeaza textele mai lungi (ca o forma de control), prieteni cu care ma verific in luarea unor decizii de business in ceea ce priveste blogul meu si stiu ca sunt sinceri oricat de grave ar fi lucrurile pe care trebuie sa mi le spuna. Zilele trecute am facut un interviu cu Cristi Puiu care a zis ceva in care cred si eu foarte mult „toti suntem victimele propriilor minciuni sau iluzii” si e important sa incercam sa fim cat mai onesti si cu noi si cu altii. Poate de asta mi se pare o mizerie conceptul de „fake it till you make it” pentru ca e o promovare a formei fara fond foarte prezenta in Romania, cu focus intens pe online.

***

P.S. Interviul acesta l-am dat cu o saptamana inainte de a pleca la FITS (de unde am scris un text despre impostori, oportunism si lipsa decentei in alegerea subiectelor despre care scrii – cu pricepere, cu stiinta despre ce scrii –  care a suparat pe multa lume)  si semnalez si in paginile revistei impostura pe care o simt tot mai prezenta in online. Oamenii nu se intreaba daca ei au pricepere sa scrie despre ceea ce scriu. Cumva, in era libertatii de exprimare, fiecare poate sa faca ce vrea, dupa cat il tine bunul simt. Dar cand o institutie de cultura sau un sponsor valideaza asemenea impostori, platindu-i ca sa scrie despre ce stiu sigur ca nu se pricep, se trece la un nivel periculos de fake news/fake informations … fake in general.

Si da, oricat as supara lumea, am sa semnalez aceste abateri mereu. Pentru ca daca nu le semnaleaza cineva, ele par normale si duc pe mai departe intr-o si mai mare impostura.

P.P. S Toate textele mele din Unica vor aparea in curand intr-un ebook. Am incetat sa mai scriu pentru Unica la inceputul acestui an, dupa 2 ani de colaborare, pentru ca nu-mi mai permite programul; in toamna demarez un nou proiect editorial care sper ca o sa va placa.

foto de cover, dar si cele din articolul din UNica sunt semnate de Alex Galmeanu.

 

2 Comments Published

4 months ago / Reply

Pentru mine, selfie-ul este o forma de autocunoastere. Ma ajuta sa imi amintesc cum arat (uitarea de sine se intampla probabil celor care traiesc preponderent in capul lor) , ma ajuta sa vad cum arata exprimate unele emotii pe chipul meu. Nu ma gandesc deloc cand vine vorba de mine si selfie-urile mele in termeni de egoism ori control.
In ce priveste singuratatea, da, o implica. Cine nu e singur azi? Si intreb eu, care am copii si familie…

4 months ago / Reply

dar ati putea ruga copiii sau sotul sa va fotografieze din cand in cand si sa pastrati fotografiile care ar avea dubla semnificatie. si emotiile dv, dar si cum au fost ale surprinse de cineva drag… plus emotia momentului cand va fotografiaza cineva apropiat, drag

Leave a Comment


1 × = three

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!