Astazi este zarva cea mai mare plina de ipocrizie legata de coperta VIVA cu Elena Udrea.
Da, e gresit ca nu au scris in text “CONDAMNATA”, foarte gresit. Da, pentru vremurile de astazi, e foarte riscant ca au ales o coperta cu acest personaj.
Dar daca pe fotografie scria “primele imagini cu fugara Elena Udrea, in chiloti, gravida, la 3 luni dupa condamnarea la 7 ani de puscarie pentru coruptie”, iar imaginile ar fi fost in click sau libertatea, nu s-ar mai fi deranjat nimeni.
Tirajul de maine care probabil va fi epuizat va vorbi despre ipocrizia noastra.
Daca am fi sinceri, am recunoaste ca am vrut sa stim cum arata Udrea gravida, daca e pe bune gravida sau nu. (Personal cred ca nu e gravida si e fake poza, un fake nu foarte destept daca vedem si cum e prelucrat posteriorul, dar alta e alta treaba. In directia asta cred ca editorul ar fi trebui sa ceara fotografiile toate si, mai mult, sa faca public numele fotografului)
Dar, in valul de oftaturi ofensatoare (da, e foarte gresit ca nu au scris ca e condamnata), nicio alta publicatie sau televiziune n-a boicotat informatia, doar a ambalat-o dintr-un alt unghi – mai aproape de credinta publicului lui – DAR A ARATAT FOTOGRAFIA!!!
Din nou, e foarte gresit ca textul induce ca doamna e o victima, dar de aici si pana la valul de mesaje din spatiul public despre cum e mai bine sa fie femei aviator, sau mari figuri istorice pe coperta revistelor glossy – ca sa promovam valorile si sa facem educatie – e cale lunga.
Cati dintre cei care au scris mesajele intelectual revoltate au cumparat in ultima luna revista Historia care are pe coperta figuri istorice?!
Cati dintre cei care au scris mesaje intelectual revoltate au fost la petrecerile publicatiei respective si au ravnit sa fie in paginile ei?!
Cati dintre ei au comentat la alte coperte – de exemplu cu infractorul Radu Mazare?!
Cati dintre cei care zic “in vecii vecilor nu mai cumpar/citesc reviste glossy” erau cititori atat de fideli, incat aveau si abonamente…
Da, e gresit, ce s-a intamplat. Dar….
Nu era un pictorial si nici un text pentru VIVA, nu a fost o exprimare corecta din perspectiva moralitatii, dar majoritatea celor care dau cu pietre nu este formata din cei mai morali oameni din lume.
Da, trebuie sanctionate asemenea situatii, dar la fel ca si in cazul textului de pe coperta, uneori cuvintele alese si moderarea patimii din exprimare ajuta mai mult pe termen lung.