Te rog pune-ti pentru cateva zile rama aceasta la profilul fotografiei tale de pe FB – aici o gasesti, pune hashtagul #daruiestelumina si mentioneaza Caminul Constantin si Elena, Caransebes. Fiecare rama de fotografie inseamna 100 kwh energie pentru ei oferinti intr-o campanie speciala de E.On. Te rog. Multumesc.

Despre centru mai jos.

Cand vin Sarbatorile – de Craciun sau de Pasti – ne lovim mai des de informatii despre cei aflati in situatii care necesita atentia noastra, de la copii pana la batrani. Dar chiar si-atunci – ca e vorba de o stire au de un mail al unei asociatii care te invita sa contribui cu ceva pentru a le face viata mai usoara celor defavorizati – chiar si atunci, nu ai timp sa intri in detaliile si emotiile situatiei in care ti se solicita ajutorul.

Zilele trecute am fost in Caransebes, la 80 de kilometri de Timisoara, cu treaba. Am vizitat si Caminul pentru Persoane Varstnice „Sfintii Constantin si Elena”care se afla in grija Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si a Consiliului Judetean Caras Severin.

Intr-o zona ca aceasta din Banat, unde s-a muncit in minerit si foarte multe persoane au plecat la munca in vest, batranii sunt intr-o situatie mare de risc: raman singuri (pentru ca le-au plecat copiii la munca peste hotare), locuiesc in zone izolate. Asa ca in regiune exista trei centre pentru varstici cu o capacitate totala de aproape 200 de locuri.

Nu sunt toate ocupate, dar cand asistentii sociali sau primarii din satele izolate recomanda ajutarea unei persoane, ea intra in grija unuia dintre centre, in baza unui dosar aprobat de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Caras Severin

Iarna e cel mai greu. Un batran singur intr-o zona izolata inseamna acces greu la sursa de caldura (n-are lemne, sau n-are cine sa i le taie pentru foc), dificultatea de a avea medicamente sau la asistenta medicala.

La Caransebes sunt 31 de beneficiari ai centrului pentru varstnici, in acest moment, dar caminul are o capacitate de 50 de locuri.

31 de beneficiari, femei si barbati, unii trecuti de 80 de ani, cei mai multi singuri pe lume.

Printre ei, femei care au lucrat in mina, sau doamne care au studiat in copilarie in franceza, barbati care au fost profesori pentru generatii sau care au fost agricultori. E o diversitate de profesii, culturi, obiceiuri, educatie, dar – cu siguranta – trairi comune – dorul de cei pe care nu-i mai au aproape.

Locuiesc in camere cate doi, ca sa-si mai povesteasca lucruri, sa mai imparta amintiri. Fiecare camera are baia ei, dar si un televizor. Dimineata si de cate ori este nevoie sunt sunt vizitati de asistentii medicali, iar un medic de familie ii consulta periodic. Au un living cu o biblioteca mare plina de carti – e locul unde se intalnesc si se uita cu totii la plasma mare, ca-n orice familie. Au bucatarie, unde li se pregateste masa zilnic, in timpul postului mancare de post.

Zilele trecute, de 1 decembrie au avut la masa de pranz fasole cu ciolan si, in colturile meselor, langa farfuriile lor, au fost prinse fundite tricolore. Vor avea si brad de Craciun si cadouri de la Mosul (un fruct sau un alt cadou mic pe care si-l doresc). Pentru ca miza cea mai mare pentru cei care ii au in grija e cum sa creeze lucruri pentru ca zilele lor sa fie diferite, sa-i scoata din monotonie.

Crenguta Dragan e directoarea centrului si a creat de cateva luni un program special in colaborare cu elevii unui liceu din oras. Tinerii (cei mai multi in clasa XI-a) vin miercurea si fac activitati cu varsnicii, asculta povestile din alte vremuri, invata istoria cum n-a fost trecuta in carti si, mai presus de orice, aduc o alta energie in camin.

Caransebes e un oras mic si nu foarte bogat, dar are o istorie frumoasa. Primaria e copie fidela a primariei din Viena, pentru ca la inceputul secolului trecut primarul Constantin Burdea a cerut o intrevedere cu imparatul Frantz Iosif, rugandu-l sa finanteze constructia unei cladiri a administratei locale. In primarie e o aula cu scaune rosii de catifea care i-a gazduit pe taranii care au mers din partea Banatului la reuniunea de la Alba Iulia in 1918 cand s-a stabilit Unirea.

In oras nu mai sunt multe fabrici (celebra fabrica de mobila a fost inchisa), iar oamenii traiesc din servicii si, pe alocuri, din turism. Asa se face ca toti sunt obisnuiti sa chiverniseasca banii si sa calculeze orice cheltuiala.

In Caminul pentru persoane varstnice sunt si oameni care au scris o parte din istoria locului, ca domn profesor care a avut cea mai mare scoala de soferi din zona, domn profesor prin mana caruia au trecut multe generatii – parinti si copii. A trecut de 80 de ani, i-a murit sotia de doar cateva luni si, pentru ca durerea e inca vie, mai trece pe holuri plangand. Il vad ingrijitorii, il incurajeaza si, cel mai adesea, reuseste sa intre zambind in livingul unde e toata lumea.

Daca-i intrebi, toti beneficiarii caminului isi doresc cel mai mult sa se plimbe si in afara lui. Cei care se pot deplasa merg in oras, isi cumpara nimicuri sau, pur si simplu, mai vad lumea. Chiar si cei care e deplaseaza cu cadrul au in carucior ies din cand in cand in oras.

Pentru ca le stie dorinta, Crenguta vrea sa le organizeze o zi la cinematograful din oras. Posibil ca sa vada Morometii, pentru ca e un film romanesc care sigur le va placea.

Cand e sa traga linie in dreptul ei, directoarea Caminului, Crenguta Dragan, spune ca intalnirea cu batranii i-a schimbat viata; e un om al cifrelor, exact, calculat, pragmatic, dar dupa cateva luni alaturi de povestile batranilor a devenit mai empatica si si-a luat in serios responsabilitatea de ”fiica adoptiva” a tuturor.

Caminul are 20 de persoane in personal auxiliar si cheltuieli de aproape 50.000 ron lunar. O parte din medicamentele batrinilor le suporta caminul pentru ca multi au pensii mici si, daca n-ar fi fost beneficiari ai caminului, nu si le-ar fi putut cumpara.

Cand o intrebi pe Crenguta ce bucurie le-ar face batranilor daca ar avea mai multi bani, fata i se lumineaza pentru ca, apoi, omul cifrelor sa –si faca simtita prezenta.

”Stiu ce isi doresc cel mai mult: sa mearga la manastirile din zona. E obiectivul meu la anul: sa fac rost de un autocar de la cineva ca sa mearga si dansii la manastirile la care isi doresc. E important pentru ei, nu doar sa iasa din camin, dar sa se si incarce emotional cu ceea ce simt ca au nevoie la varsta lor”.

Acest reportaj nu-si doreste decat sa prezinte o realitate. Am dorit sa pastram anonimatul beneficiarilor caminului si sa vi-i prezint doar prin detaliile minunate ale fotografiilor lui Claudiu Murarasu, care e om al locului, din Resita.

Batranilor din Caminul pentru persoane varstnice „Sfintii Constantin si Elena” din Caransebes le e bine unde sunt si cum sunt. Sunt ingrijiti, si-au creat fiecare in camera lor o mica oaza de amintiri si cineva ii supravegheaza cu dragoste tot timpul, dar intotdeauna se poate mai bine. Si de Sarbatorile acestea, daca puteti ajuta un batran de oriunde sa o faceti din inima. Dincolo de orice beneficiu material, ceea ce isi doresc cel mai mult e dragoste. Si sa nu se simta singuri.

Daca te-a impresionat povestea Caminului pentru persoane varstnice „Sfintii Constantin si Elena” din Caransebes, te rog sa ma ajuti ca acestuia sa ii fie putin mai bine. Ne ajuta  E.ON Romania, compania care ofera 3 forme de energie: electricitate, gaz si stradania de a fi bun.

Ce ai de facut concret? Trebuie sa instalezi rama de profil personalizata, disponibila pe pagina de Facebook Daruieste Lumina, (aici) sa folosesti, in descrierea imaginii de profil, hashtag-ul #DaruiesteLumina si sa mentionezi organizatia pe care vrei sa o ajuti, din cele patru incluse in editia de anul acesta a campaniei. E.ON Romania va darui, in numele tau, 100 kwh energie organizatiei mentionate, in acest caz Caminului pentru persoane varstnice „Sfintii Constantin si Elena” din Caransebes.

Campania “Daruieste Lumina”, initiata de E.ON Romania, a ajuns la cea de-a cincea editie si a daruit peste 500.000 kwh in cadrul celor 4 editii derulate pana in prezent.