Am vazut The Morning Show serialul pe care Apple TV l-a lansat de curand cu Reese Witherspoon si Jennifer Aniston in rolurile principale. O poveste care pare inspirata din viata lui Matt Lauer, prezentatorul vedeta de la Today show, matinalul NBC, care a fost concediat pentru acuzatii de hartuire sexuala.
Serialul serveste mult cauzei #metoo, ofera cu nuante perspectiva unei intamplari care implica hartuire sexuala si care, pentru a fi acoperita, duce la promovarea in job a victimei. E o poveste foarte bine scrisa, foarte foarte bine scrisa.
Si stiu ca pentru cei care nu au treaba cu meseria asta e atractiva partea din culisele job-ului, din cum sunt pregatite interviurile, din cum sunt convinsi invitatii sa participe la emisiune sau alte lucruri care arata adrenalina acestei meserii.
Dincolo de astea, pe care le gustam si eu acum cativa ani si ma motivau sa lucrez mai mult si mai frumos in meseria mea (inca ma mai uit in vacanta de Craciun la filme cu jurnalisti si citesc marile povesti jurnalistice de peste an, ca motivatie pentru a ma lupta cu mine sa fiu mai buna), dar dincolo de astea, pentru prima data m-am gandit la ceva pe care nu vreau sa-l mai gust vreodata in munca mea in presa.
Si-l las in scris aici in cazul in care – doamne ajuta – noul meu business de stiri culturale ajunge suficient de mare ca sa fie puternic si influent in lumea lui.
Cele mai mizerabile lucruri pe care le aflu cand mai vorbesc cu colegii mei care lucreaza in continuare in presa sunt despre intrigi si oameni care ii lucreaza pe la spate pe altii pentru a le castiga puterea.
M-am ferit intotdeauna de genul asta de intamplari pentru ca nu am vrut sa stau niciodata la masa cu sefii mei, pe vremea cand aveam sefi, cum nu vreau acum sa merg la petreceri private organizate de clientii mei. Rezolvam totul profesional la munca, nu stam sa barfim, nu incercam sa construim mizerii ca sa-i daramam pe altii.
Alte lucruri mizerabile pe care le vad ca raman acolo de 15 ani, in presa romaneasca, din ce in ce mai jos si mai penibil, sunt despre sefii noi – care sunt dintre loazele vremurilor vechi. Nu si-au gasit nimic de munca la vremurile de rascruce, nu au avut curaj sa plece pentru ca nu-i primea nimeni nicaieri, nu au avut puterea sa-si construiasca ceva al lor si-au ramas singuri pe plantatie. Si-au ajuns sefi.
Incompetenti. Dar sefi.
Care angajeaza oameni mai prosti decat ei pentru ca nu trebuie sa fie pusi in umbra de vreo lumina a jurnalimului. Fie ea si tanara speranta, care ar accepta sa lucreze pe bani putini la inceput.
Imi doresc sa am abilitatea ca, in 2-3 ani, cand sper ca urban.ro va fi suficient de mare, sa pot sa manageruiesc o echipa care nu e preocupata de intrigi, care nu-si doreste puterea cu orice pret, care nu pune presiuni aiurea pe ceilalti si care are niste valori ale bunului simt.
Imi doresc sa nu fim mai mari decat putem duce etic, ca sa nu ne strice puterea.
Ceea ce va doresc si dvs, indiferent de job-ul pe care-l aveti.
M-am uitat la The Morning Show si, dincolo de narativul principal, n-am vazut decat lupta oribila pentru un loc in fata. Care e prezenta si la noi in presa, chiar daca au mai ramas sa munceasca in marile trusturi mult mai multe loaze decat profesionisti. Sau tocmai de aceea.
Sarbatori Linistie, cu filme si carti bune, va doresc.